Incompatibility of local vice-mayor with merchant status and non-retroactivity of prescription provisions for administrative liability

Şedinţa publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată la data de 14.11.2018, pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/24.10.2018 şi obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 474/22.03.2019 Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă şi pentru cauze de contencios administrativ şi fiscal şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, în favoarea Curţii de Apel Piteşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată la data de23.04.2019 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 82/F-CONT din data de 30 mai 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 82/F-CONT din data de 30 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A..

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârea recurată este dată cu interpretarea şi aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 87 din Legea nr. 161/2003.

Astfel, în considerentele hotărârii recurate, se regăseşte raţionamentul instanţei, potrivit cu care "Curtea nu împărtăşeşte punctul de vedere expus de către reclamant, întrucât, prin instituirea incompatibilităţilor în Legea nr. 161/2003, s-a urmărit interzicerea unor situaţii în care aleşii locali pot fi influenţaţi în desfăşurarea activităţii specifice funcţiei ocupate prin deţinerea unor calităţi în domeniul privat".

Dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) ocrotesc norme sociale de pericol, iar acestea se consideră lezate doar prin generarea unei stări periculoase efective, concrete şi dovedite, nefiind suficient a se indica un pericol social generic.

În acest sens, solicită să se observe că instanţa de fond a omis să analizeze dispoziţiile Legii nr. 163/2003 prin prisma pericolului social efectiv produs ca urmare a deţinerii de către recurentul-reclamant a calităţii de comerciant în domeniul privat, fără nicio tangenţă cu instituţia publică.

Raportând normele supuse analizei din Legea nr. 161/2003 la circumstanţele concrete ale cauzei, rezultă că nu se regăseşte situaţia lezării valorilor sociale protejate de dispoziţiile art. 87, întrucât nu există elemente de identificare ale unei stări de pericol efective sau a unei pagube aduse interesului public ori a unui folos pentru persoana recurentului-reclamant.

În ceea ce priveşte analiza aplicabilităţii în cauză a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 apreciază că instanţa de fond nu a dat eficienţă dispoziţiilor obligatorii din Legea nr. 54/2019.

Astfel, potrivit art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010:

"Răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existenţa conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităţilor publice sau funcţiilor publice este înlăturată, nemaiputând fi angajată în condiţiile depăşirii termenului general de prescripţie de 3 ani de la data săvârşirii lor, în conformitate cu art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare".

Având în vedere cuprinsul Raportului de evaluare nr. x/24.10.2018 în care se menţionează expres faptul că fapta care a determinat starea de incompatibilitate a recurentului-reclamant a încetat la data de 22.10.2014 prin radierea întreprinderii Individuale B., şi că pârâta a emis Raportul de evaluare contestat la data de 24.10.2018, se poate observa cu uşurinţă ca prescripţia dreptului de a atrage răspunderea disciplinară era împlinită, iar prima instanţă a nesocotit prevederile art. 25 alin. (5) din Legea 176/2010 privind prescripţia atragerii răspunderii civile, administrative sau disciplinare pentru faptele care determină existenţa stării de incompatibilitate.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecând, admiterea acţiunii.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 11 martie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/24.10.2018 şi obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, că recurentul-reclamant a încălcat dispoziţiile art. 87 din Legea nr. 161/2003 prin deţinerea concomitentă a calităţii de viceprimar al Comunei Şuşani, judeţul Vâlcea şi asociat persoană fizică la Î.I. B. în perioada 23.06.2012 (data validării consilierilor locali al Comunei Şuşani) - 22.10.2014 (data radierii întreprinderii individuale).

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Înalta Curte constată că, prin motivele de recurs formulate, recurentul-reclamant invocă încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora:

"(1) Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: g) calitatea de comerciant persoana fizică".

Din conţinutul acestor dispoziţii rezultă că funcţia de viceprimar este incompatibilă cu calitatea de comerciant persoană fizică, conform art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, iar din relaţiile furnizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, cât şi de Primăria Comunei Şuşani, reiese că, recurentul-reclamant a deţinut simultan atât funcţia de viceprimar al Comunei Şuşani, cât şi calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul I.I. B., încălcând regimul juridic al incompatibilităţilor prin nerespectarea dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. g) din O.U.G. nr. 44/2008, privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, (forma în vigoare în perioada analizată pentru constatarea incompatibilităţii), întreprinderea individuală este definită ca fiind întreprinderea economică, fără personalitate juridică, organizată de un întreprinzător persoană fizică.

Potrivit art. 23 din acelaşi act normativ, întreprinzătorul persoană fizică titular al întreprinderii individuale este comerciant persoană fizică de la data înregistrării sale în registrul comerţului.

Faţă de aceste dispoziţii legale, în mod corect a reţinut prima instanţă calitatea de comerciant persoană fizică a recurentului-reclamant şi, în raport de această împrejurare a analizat şi constatat starea de incompatibilitate a acestuia.

În cuprinsul recursului formulat, recurentul-reclamant consideră că instanţa de fond în mod greşit nu a analizat dispoziţiile Legii nr. 161/2003 prin prisma pericolului social efectiv produs ca urmare a deţinerii calităţii de comerciant în domeniul privat, fără nicio tangenţă cu instituţia publică.

Referitor la aceste aspect, relevante sunt înscrisurile existente la dosarul cauzei care atestă că din data de 01.04.2011, recurentul-reclamant figurează la Registrul Comerţului ca titular întreprindere individuală la B., iar simpla deţinere a calităţii de comerciant, indiferent de realizarea sau nu de activităţi pe care un comerciant le desfăşoară în mod normal, de realizarea sau nu de profit, ori existenţa/inexistenţa unui pericol social efectiv produs ca urmare a deţinerii calităţii de comerciant în domeniul privat, plasează persoana care este în acelaşi timp şi viceprimar într-o stare nelegală, de incompatibilitate.

Prin urmare, recurentul a obţinut calitatea de comerciant persoană fizică de la data de 01.04.2011, dată la care a fost înregistrat la O.N.R.C., iar începând cu data de 23.06.2012, când a obţinut funcţia de consilier local în cadrul Primăriei Şuşani, avea posibilitatea să dea eficienţă dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 potrivit cărora:

"Alesul local poate renunţa la funcţia deţinuta înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în aceasta funcţie". Neprocedând în acest mod, în mod corect a reţinut intimata-pârâtă că începând cu data de 23.06.2012 recurentul-reclamant a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, întrucât a deţinut această calitate simultan cu funcţia de viceprimar în cadrul Primăriei Şuşani, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003.

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010, referitoare la prescripţia extinctivă, instanţa de fond a reţinut că prevederile invocate de reclamant au fost introduse prin Legea nr. 54 din 20 martie 2019 pentru completarea Legii nr. 176/2010 astfel încât, în raport de prevederile art. 6 alin. (2) din C. civ., dispoziţiile menţiona te nu sunt aplicabile prezentei cereri care vizează fapte săvârşite anterior intrării lor în vigoare.

Critica formulată în recurs pe acest aspect este în sensul că instanţa de fond "nu a dat eficienţă dispoziţiilor obligatorii din Legea nr. 54/2019", recurentul reluând aspectele de fond formulate şi în faţa primei instanţe.

Prin recurs nu se formulează, însă, critici concrete raportate la argumentele de drept pentru care instanţa de fond a apreciat că respectivele prevederi legale nu sunt incidente, ratione temporis, în speţa de faţă.

În consecinţă, cu privire la problema prescripţiei se constată că nu pot fi identificate, în recurs, critici de legalitate care să poată fi încadrate în unul din motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., recurentul limitându-se la reiterarea unor aspecte invocate şi în faţa instanţei de fond, şi pe care prima instanţă le-a înlăturat în mod motivat.

Referitor la aplicarea normelor de drept material în ceea ce priveşte confidenţialitatea datelor cu caracter personal, recurentul afirmă că prima instanţă a aplicat greşit aceste norme dar nu arată în ce ar consta, în mod concret, greşeala instanţei, în condiţiile în care, şi cu privire la acest aspect, în sentinţă sunt arătate motivele pentru care au fost înlăturate aceste susţineri.

Prin urmare, sunt neîntemeiate criticile aduse hotărârii primei instanţe referitoare la actul administrativ contestat întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Faţă de cele ce preced, Înalta Curte în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 82/F-CONT din 30 mai 2019 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.