Scope of internal control officer’s liability for affiliate transaction reporting under financial supervision law
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, partially quashed the lower court's judgment, and partially annulled the sanctions decision issued by the Financial Supervisory Authority, allowing the appellant to prevail solely on the ninth point of the sanction while upholding all other penalties. The dispute concerned the validity of administrative fines totaling 18,750 RON imposed on an internal control representative for nine distinct contraventions, including failures in risk-based compliance monitoring, inadequate oversight of branch agencies, unregistered client complaints, and unapproved advertising materials. The decisive legal basis for the partial annulment was Article 225(1) of Law No. 297/2004, which the court found inapplicable to the representative for the delayed reporting of affiliate transactions because the specific statutory obligations attributed to the internal control representative under Article 76 of the CNVM Regulation No. 32/2006 did not explicitly encompass the transparency duties breached; consequently, the remaining sanctions were upheld as proportionate and legally grounded under Articles 68, 76, and 791 of the same Regulation and the ESMA Guidelines on compliance functions.
Legislator headnote
AI generatedart. 1481 alin. (2) din C. civ, art. 275 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, art. 425 din C. proc. civ, art. 425 C. proc. civ, art. 488 din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ; Scope of internal control officer’s liability for affiliate transaction reporting under financial supervision law: The dispute concerned the validity of administrative fines totaling 18,750 RON imposed on an internal control representative for nine distinct contraventions, including failures in risk-based compliance monitoring, inadequate oversight of branch agencies, unregistered client complaints, and unapproved advertising materials. The decisive legal basis for the partial annulment was Article 225(1) of Law No. 297/2004, which the court found inapplicable to the representative for the delayed reporting of affiliate transactions because the specific statutory obligations attributed to the internal control representative under Article 76 of the CNVM Regulation No. 32/2006 did not explicitly encompass the transparency duties breached; consequently, the remaining sanctions were upheld as proportionate and legally grounded under Articles 68, 76, and 791 of the same Regulation and the ESMA Guidelines on compliance functions.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for exercising jurisdiction over the administrative dispute.
Procedural basis cited in the dispositive for the power to admit the appeal and order the partial annulment of the administrative decision.
Full text
Şedinţa publică din data de 25 martie 2021
Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I Cererea de chemare în judecată
1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a de contencios administrativ şi fiscal la data de 12.06.2018, la nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu Autoritatea de Supraveghere Financiară, a solicitat anularea Deciziei nr. 1444/12.10.2017 emisă de pârâtă, prin care s-a dispus sancţionarea sa cu o amendă în cuantum de 18.750 RON, anularea Deciziei nr. 50/11.01.2018 emisă de pârâtă, suspendarea efectelor actului administrativ atacat cel puţin până la soluţionarea contestaţiei, în subsidiar revocarea măsurilor stabilite prin Decizia nr. 1444/12.10.2017, precum şi a măsurilor stabilite prin Decizia nr. 50/11.01.2018, obligarea pârâtei la plata tuturor cheltuielilor judiciare.
II Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
2. Prin sentinţa nr. 5429 din data de 18.12.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare a executării ca nefondată, a respins acţiunea în anulare ca nefondată.
III Recursul formulat de reclamantă
3. Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamanta, a solicitat anularea sentinţei şi reţinerea cauzei spre rejudecare, iar pe cale de consecinţă anularea Deciziei nr. 1444 emisă la data de 12.10.2017 de Autoritatea de Supraveghere Financiară, revocarea Deciziei nr. 1444/12.10.2017 şi înlocuirea sancţiuni amenzii cu avertisment, anularea Deciziei nr. 50 emisă la data de 11.01.2018 de Autoritatea de Supraveghere Financiară, revocarea măsurilor stabilite prin Decizia nr. 1444/12.10.2017 şi a măsurilor stabilite prin Decizia nr. 50/11.01.2018, obligarea intimatei la plata tuturor cheltuielilor judiciare.
4. În motivarea recursului, recurenta a arătat că prin decizia de sancţionare au fost reţinute anumite fapte, în mod greşit considerate de către instanţa de fond ca fiind întemeiate
5. Cu privire la pct. 1 din Decizia nr. 1444/12.10.2017, instanţa de fond a respins apărările sale cu motivarea că nu ar fi depus toate diligenţele, conform atribuţiilor care îi reveneau conform prevederilor art. 68 alin. (1) lit. a) şi conform prevederilor art. 76 lit. a) şi d) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, fapt care nu este corect.
6. Potrivit art. 68 alin. (1) lit. a) a îndeplinit obligaţia, iar dacă se raportează la susţinerile instanţei de fond, şi anume că nu a depus diligentele necesare pentru a îndeplini obligaţia, atunci poate susţine faptul că se află în prezenţa unei obligaţii de mijloace, iar nu de rezultat, iar intimata ar fi trebuit să dovedească faptul că nu a depus diligenţele necesare, fapt care nu a avut loc. Obligaţiile de mijloace sunt acele raporturi juridice de obligaţii în care debitorul este îndatorat să utilizeze şi să pună în valoare toate mijloacele necesare şi posibile, dând dovadă de diligentă şi prudenţă, pentru a obţine un anumit rezultat în favoarea beneficiarului. Conform art. 1481 alin. (2) din C. civ., în cazul obligaţiilor de mijloace, debitorul este ţinut să folosească toate mijloacele necesare pentru atingerea rezultatului promis. A recurs la toate mijloacele necesare şi posibile pentru a obţine rezultatul urmărit, astfel se consideră că prestaţia la care este îndatorată a fost executată, indiferent de rezultat.
7. A fost sancţionată pentru că procedurile interne ale societăţii B. S.A., care vizau politica de remunerare, nu ar fi fost elaborate şi nu au fost implementate cu respectarea principiilor şi regulilor stabilite prin Norma A.S.F. nr. 4/2014 şi Regulamentul A.S.F. nr. 3/2014. B. S.A. urmează să modifice politica de remunerare pentru a corespunde prevederilor contractului colectiv de muncă, menţionează faptul că la data de 31.05.2017 a expirat contractul colectiv de muncă, iar la data de 10.07.2017 s-a semnat noul contract colectiv de muncă de către reprezentanţii salariaţilor, plata plăţilor variabile se efectuează după primirea confirmării de la arhiva societăţii, din care rezultă faptul că documentele aferente fiecărei luni au fost predate. De asemenea, prin sistemul CRM componenta calitativă era evidenţiată şi se ţinea cont de aceasta la plata părţilor variabile. Instanţa de fond nu a reţinut că, potrivit art. 14 din actul constitutiv al societăţii, Consiliul de Administraţie al societăţii "analizează şi aprobă regulamentul de salarizare propus de conducerea societăţii". Menţionează că B. S.A. şi auditorul intern, conducerea executivă şi directorii departamentelor au fost informaţi cu privire la intrarea în vigoare atât a Normei 4/2014 cât şi a Regulamentului 3/2014, care stabilesc principiile de stabilire a remunerării la nivelul societăţilor de intermediare în acord cu Orientările ESMA. Ţinând cont că au fost efectuate informările respective, consideră că şi-a îndeplinit atribuţiile stabilite prin fişa postului, sancţiunea aplicată nu este justificată, iar instanţa de fond nu a reţinut aceste aspecte în mod corect.
8. Cu privire la pct. 2 din Decizia nr. 1444/12.10.2017, a arătat că instanţa de fond s-a rezumat doar să menţioneze că "împrejurarea că această încălcare a dispoziţiilor legale nu a fost identificată de către auditorul intern, nu este de natură să conducă la concluzia că ea nu a existat ori ia concluzia că societatea ţi angajaţii sunt exoneraţi de răspundere", neluând în considerare temeiurile de drept şi de fapt invocate, în mod greşit şi fără a avea la bază un temei legal susţine că "volumul activităţii ce trebuie verificat, iar prevederile legale nu oferă opţiunea monitorizării activităţi derulate la sediile secundare de la sediul central al societăţii'.
9. Având în vedere motivarea instanţei, sancţiunea aplicată este neîntemeiată. Cu privire la lit. a) de la pct. 2 precizează, în conformitate cu prevederile legale aplicabile în cazul de faţă şi potrivit actului constitutiv al societăţii, activitatea RCCI este verificată şi monitorizată de către auditorul intern al societăţii conform dispoziţiilor art. 82 alin. (1) din Regulamentul 32/2006. Până în prezent nu a fost informată de către auditorul intern cu privire la faptul că abordarea activităţii de control intern nu s-a realizat cu luarea în considerare a abordării pe bază de risc. Conform art. 82 alin. (2) din Regulamentul 32/2006, auditorul intern avea obligaţia de a emite recomandări, însă din rapoartele acestuia nu rezultă faptul că ar fi existat vreo neregularitate cu privire la activitatea desfăşurată de către persoanele responsabile cu controlul intern.
10. Mai mult în conformitate cu prevederile legale şi în conformitate cu actul constitutiv al societăţii B. S.A., activitatea desfăşurată de către RCCI este verificată şi monitorizată de către auditorul intern al societăţii, conform art. 82 lit. a) din Regulamentul 32/2006. De asemenea, activitatea sa este verificată potrivit art. 14 lit. k) din actul constitutiv al societăţii de către Consiliul de Administraţie, nu a primit nicio recomandare de la auditorul intern al societăţii cu privire la evaluarea riscului de conformitate pentru determinarea obiectivului activităţi monitorizate, din rapoartele auditorului intern rezultă în mod indubitabil că nu a primit recomandări, mai mult, din rapoartele întocmite de către auditorul intern reiese faptul că şi-a îndeplinit în mod corect activitatea. Astfel, consideră că nu ar fi trebuit să fie sancţionată, instanţa de fond în mod greşit a considerat că sancţiunea aplicată este una corectă.
11. În ceea ce priveşte pct. 2 lit. b) din decizia de sancţionare, ţinând cont de activitatea redusă a agenţiilor societăţii B. S.A., activitatea acestora putea fi monitorizată de la sediul central. Pe scurt, activitatea agenţiilor era: deschidere cont client, preluare ordine client, însă toate documentele aferente deschiderii de conturi clienţi erau transmise către sediul central al societăţii şi erau monitorizate prin intermediul aplicaţiei DMS. Deschiderea de cont nu era aprobată de către reprezentanţii RCCI, în cazul în care nu erau încărcate în aplicaţia DMS pentru a fi verificate toate documentele prevăzute în procedurile societăţii aferente deschiderilor de conturi pentru clienţi. Mai mult, toate plăţile şi încasările aferente operaţiunilor clienţilor s-au efectuat doar prin operaţiuni bancare de la sediul central al societăţii, operaţiuni înregistrate în evidenţele contabile ale societăţii la sediul central, agenţiile neavând posibilitatea de a efectua operaţiuni contabile, operaţiuni bancare pentru clienţi sau operaţiuni cu numerar, Pentru a demonstra faptul că agenţiile societăţii au fost monitorizate în mod corect în anul 2015 şi in anul 2016, RCCI de la sediul central a efectuat mai multe deplasări la sediile agenţiilor în vederea efectuării de controale periodice la fata locului, controale care s-au finalizat cu rapoarte de control care au fost transmise spre informare conducerii executive, auditorului intern si membrilor CA. Monitorizarea agenţiilor societăţii a fost dovedită din evidenţele contabile ale societăţii B. S.A., de unde se poate observa că au avut loc deplasări pentru a monitoriza fiecare agenţie. De asemenea, până în prezent nu a existat nicio plângere din partea clienţilor cu privire la activitatea desfăşurată în cadrul agenţiilor, astfel nu există o vătămare. Important de menţionat este faptul că datele reţinute în procesul-verbal de control nu sunt corecte, verificarea agenţiilor s-a efectuat şi la sediile agenţiilor de către RCCI. Având în vedere faptul că nu a existat nicio vătămare, consideră că sancţiunea aplicată este neîntemeiată şi disproporţionată, în concluzie instanţa de fond nu a analizat niciun moment faptul că agenţiile au fost verificate şi supravegheate, nu a reţinut în mod corect starea de fapt incidentă în prezenta speţă.
12. Cu privire la pct. 3 din decizia de sancţionare, instanţa de fond în mod greşit a respins acţiunea. Amenda stabilită este neîntemeiată, adresa despre care se face vorbire la acest punct solicita în mod expres faptul că aceasta trebuie tratata cu maximă confidenţialitate. Astfel, având în vedere că registrul de investigaţii este verificat semestrial şi de către o echipă care lucrează cu auditorul financiar, a considerat că, pentru asigurarea confidenţialităţii, conform solicitării colegilor semnatari ai adresei, nu este oportun să consemneze investigaţia în registrul de investigaţii, însă, pentru a exista o evidenţă a sesizării şi a răspunsului aferent, a înregistrat atât sesizarea cât şi răspunsul în registrul de evidentă intrări/ieşiri de la secretariatul societăţii B. S.A., în concluzie amenda în valoare de 3000 Iei este disproporţionată faţă de fapta efectiv săvârşită, iar instanţa de fond în mod greşit nu a reţinut acest aspect.
13. Cu privire la pct. 4 din decizia de sancţionare, că reclamaţia unui client al societăţii, înregistrată la societate cu nr. 50/08.01.2015, nu a fost înregistrată în registrul reclamaţiilor, instanţa de fond nu a reţinut faptul că societatea a înregistrat reclamaţia clientului, însă aceasta nu a îndeplinit toate procedurile pentru a se finaliza procedura. Astfel, reclamaţia clientului C. S.R.L. nu a întrunit condiţiile prevăzute la art. 4 al procedurii privind soluţionarea petiţiilor, respectiv reclamaţia transmisă nu a avut ataşată copie CUI şi copie act de identitate al reprezentantului legal pentru a se face identificarea petentului persoană juridică şi a reprezentantului legal. Menţionează că procedura aferentă depunerii de petiţii/reclamaţii este publicată pe site-ul societăţii B. S.A., pentru a putea fi consultată de către orice parte care doreşte să depună o reclamaţie, fiind de asemenea transmisă şi către ASF. Astfel, având în vedere faptul că nu a transmis documentele solicitate, nu se putea dovedi că respectiva persoană care transmitea reclamaţia prin email era reprezentantul legal al societăţii, însă, deşi nu s-a respectat procedura aflată în vigoare, reprezentanţii CCI au desfăşurat o investigaţie finalizată cu un raport de control care a fost înaintat conducerii societăţii B. S.A. Nu se poate susţine de către instanţa de fond că reclamaţia respectivă nu a fost înregistrată în registrul reclamaţiilor, pentru simplul motiv că aceasta nu îndeplinea condiţiile prevăzute de procedura privind petiţiile/reclamaţiile pentru a fi înregistrată. Mai mult, pentru a dovedi buna credinţă a reprezentanţilor CCI, reclamaţia a fost verificată, raportul de control rezultat a fost înaintat către conducerea executivă şi auditorul intern al societăţii, astfel că amenda aplicată este disproporţionată, ţinând cont că nu s-a creat un prejudiciu, iar instanţa de fond în mod greşit nu a reţinut aceste aspecte.
14. Cu privire la pct. 5 din decizia de sancţionare, instanţa de fond în mod neîntemeiat a susţinut faptul că sancţiunea este întemeiată. Instanţa de fond, prin afirmaţia "împrejurarea că nu s-a menţionat la ce materiale de pagină de internet a societăţii se face referire", presupune doar că la toate materialele publicitare de pe pagină face referire intimata, fără a avea o dovadă în acest sens. Instanţa de fond nu a reţinut anumite aspecte, toate materialele publicitare care au fost aduse la cunoştinţa RCCI de către persoanele din cadrul departamentului de marketing au fost verificate, dacă au corespuns normelor în vigoare au fost aprobate, iar un exemplar al materialelor, avizat de RCCI, a fost arhivat în mapa de publicitate care se regăseşte la sediul societăţii. Cu privire la materialele publicitare din D. şi E., menţionate de echipa de control, nu au fost aduse la cunoştinţa RCCI de către personalul departamentul de marketing, ca urmare RCCI nu avea cum sa avizeze respectivele material. Cu privire la informaţiile de pe pagina de internet a societăţii care nu sunt avizate de RCCI, având în vedere că în decizia de sancţionare nu se precizează la ce materiale se face referire, consideră că nu poate fi reţinut în sarcina RCCI fapta menţionată în decizia de sancţionare. Ca urmare a celor expuse, sancţiunea aplicată este nejustificată în raport cu faptele survenite. Nici prin Decizia nr. 50/11.01.2018 nu sunt menţionate materiale publicitare la care se face referire şi din cauza cărora a fost sancţionată.
15. Cu privire la pct. 6 din decizia de sancţionare, instanţa de fond în mod greşit a considerat că sancţiunea aplicată de către intimată este corectă, având în vedere următoarele aspecte:
- niciun client al agentului nu a depus nicio reclamaţie şi nu a contactat niciun reprezentant al societăţii B. S.A. Cu ocazia controlului desfăşurat în cursul anului 2017, a fost informată cu privire la un schimb de e-mailuri din care rezulta nemulţumirea unei cliente de pierderile înregistrate în contul ei ca urmare a tranzacţiilor efectuate; în ceea ce priveşte clienţii agentului, având în vedere că aceştia aveau rulaje mari şi pierderi semnificative, B. S.A. a depus toate diligenţele necesare pentru a-i informa cu privire la situaţia portofoliului lor. Mai mult decât atât, B. S.A. a efectuat sondaje telefonice de opinie cu privire la activitatea pe care o desfăşura agentul, ca urmare a acestui sondaj nu s-a constatat niciodată faptul că acesta nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile contractuale; în ceea ce o priveşte pe clienta menţionată, acesteia i s-a oferit posibilitatea să colaboreze cu persoana care la momentul respectiv deţinea funcţia de şef serviciu tranzacţionare, însă aceasta a refuzat. Astfel, sancţiunea aplicată este neîntemeiată, ţinând cont că a refuzat să colaboreze cu un alt agent. Aceste aspecte nu au fost reţinute de către instanţa de fond, care doar a menţionat faptul că agentul care s-a ocupat de clientă a fost sancţionat de către intimată cu o amendă în valoare de 30.000 RON.
- cu privire la investigaţia desfăşurată asupra activităţii unor clienţi ai celuilalt agent, ca urmare a sesizării depuse de doi colegi, a verificat documentele aferente desfăşurării activităţii clienţilor menţionaţi în sesizare. La data efectuării verificării (ianuarie 2016) documentele clienţilor menţionaţi în adresă se regăseau integral la dosarele de client de la arhiva societăţii. Acest fapt poate fi confirmat pe baza raportului de predare de documente întocmit, unde nu se semnalează lipsa acelor documente. De asemenea, având în vedere că în adresa celor 2 colegi se preciza în mod expres că, urmare a operaţiunilor desfăşurate de agent, clienţii menţionaţi în adresă nu au realizat operaţiuni profitabile, investigaţia a urmărit daca acei clienţi au avut profit în perioada menţionată. Din răspunsul transmis colegilor şi din documentele ataşate acestuia, sesizarea acestora cu privire la faptul ca nu ar fi realizat profituri clienţii menţionaţi nu s-a confirmat. Astfel, sancţiunea aplicată este neîntemeiată şi disproporţionată, instanţa de fond respinge apărările sale reţinând doar că nu este relevant faptul că respectivii clienţi au obţinut profit în perioada respectivă.
16. Cu privire la pct. 7 din decizia de sancţionare, recurenta a arătat că în mod greşit a fost sancţionată. Instanţa de fond în mod greşit susţine faptul că argumentele invocate cu privire la menţiunile din cererea de deschidere cont nu fac referire la fapta constatată, având în vedere că nu intră în atribuţiile sale de serviciu, conform fisei postului, criteriile de evaluare, modalitatea de remunerare a agenţilor pentru servicii de investiţii financiare, respectiv a agenţilor delegaţi care au la bază comisioanele de la clienţi; în ceea ce priveşte potenţialul conflict de interese generat de politica de remunerare în raport cu clienţii societăţii B. S.A., subliniază că în contractul de intermediere între societate şi clienţi, la capitolul "Dispoziţii finale", clientul declara ca a luat la cunoştinţă despre documentul de prezentare, politica de executare a ordinelor, documentele prevăzute de Regulamentul 32/2006 al CNVM.
17. Astfel, clientul declară şi că a luat la cunoştinţă despre cererea de deschidere de cont pe care o completează împreuna cu ASIF/ADEL şi o semnează în prezenţa acestuia. În cererea de deschidere de cont, la punctul «H» sunt menţionate anumite aspecte în mod expres, aspecte care relevă conectivitatea directă între comisionul încasat de societate de la client ca urmare a tranzacţiilor efectuate şi remunerarea ASIF/ADEL ca urmare a efectuării de către client a tranzacţiilor. În situaţia în care există anumite interese, toţi agenţii societăţii bifează punctul "DA" prin care se menţionează că ASIF/ADEL are un interes direct sau indirect legat de perceperea comisionului. Această formulare este folosită în toate contractele de intermediere încă din anul 2009, tocmai pentru a evidenţia interesul ASIF/ADEL faţă de comisionul generat de tranzacţiile efectuate de către client. Mai mult decât atât, în cererea de deschidere de cont semnată de către client există o certificare din partea clientului ca a înţeles termenii şi condiţiile din cererea de deschidere de cont.
18. Ţinând cont de aspectele menţionate anterior, instanţa de fond în mod greşit susţine faptul că "Reclamanta nu a făcut dovada informării clienţilor cu privire la situaţiile de potenţial conflict de interese". Prin simplul fapt că aceste aspecte erau trecute în contract, clienţii societăţii au fost informaţi în mod continuu cu privire la potenţialul conflict de interese.
19. De asemenea, menţionează faptul că practica remunerării ASIF/ADEL în funcţie de comisionul realizat este o practică unitară la nivelul tuturor intermediarilor de pe piaţa de capital şi este conformă cu obiectivele societăţilor de intermediere de a realiza profit pentru acţionarii societăţilor care încheie contracte de intermediere. Totodată, la controlul de fond desfăşurat în luna octombrie a anului 2014 societatea avea acelaşi sistem de remunerare a ADEL în funcţie de comisionul realizat, iar pentru ASIF avea o componentă fixă şi o componentă variabilă stabilită în funcţie de comisionul realizat. Prin raportul de control întocmit la aceea dată de către echipa ASF nu se menţiona posibilitatea vreunui conflict de interese generat de această practică. Faptul că nu a primit recomandări din partea ASF, cu privire la posibilitatea existenţei unui potenţial conflict de interese, dovedeşte practica neunitară a reprezentanţilor ASF. Având în vedere aceste aspecte, instanţa de fond în mod greşit a considerat că amenda respectivă ar fi fost întemeiată.
20. Cu privire la pct. 8 din decizia de sancţionare, recurenta a arătat că instanţa de fond, fără a avea vreo probă în acest sens, a respins apărările formulate cu privire la această sancţiune, pentru motivul că "reprezentantul controlului intern are atribuţia sa monitorizeze si să verifice cu regularitate aplicarea prevederilor legale incidente activităţii B. si a procedurilor interne, dar şi să ţină evidenţa neregulilor descoperite". Menţionează că, din cauza unor probleme frecvente de funcţionare a aplicaţiei F., au existat numeroase cazuri când ordinele clienţilor de tip staff nu au putut fi aprobate şi executate în timp util. Astfel, având în vedere că funcţionarea în parametrii optimi a aplicaţiilor nu se poate imputa nici personalului RCCI, nici serviciului de tranzacţionare, pentru o mai bună desfăşurare a activităţii societăţii a fost de acord ca ordinele de acest tip să fie aprobate pe suport letric. Astfel, ţinând cont de faptul că problemele cu aplicaţia au continuat, s-a procedat la actualizarea procedurii interne în sensul ca aceasta să prevadă ca aprobarea ordinelor clienţilor tip staff să poată fi efectuată şi prin intermediul unui formular standardizat, adică pe suport de hârtie. În concluzie, nu se poate considera faptul că ordinele emise de către persoanele relevante nu au fost aprobate de către serviciul de tranzacţionare, ţinând cont de procedura menţionată anterior. Solicită înlocuirea amenzii cu avertisment. După cum menţionează şi pârâta prin Decizia de respingere nr. 50, potrivit art. 76 din Regulamentul CNVM ar. 32/2006, "reprezentantul compartimentului intern are printre atribuţii monitorizarea şi verificarea cu regularitate a procedurilor", fapt pe care l-a îndeplinit.
21. Cu privire la pct. 9 din decizia de sancţionare, a arătat că a fost sancţionată pentru că B. S.A. nu a adus la cunoştinţa investitorilor un act adiţional din data de 29.12.2014 la un contract de împrumut acordat unei societăţi şi a raportat cu întârziere două contracte de împrumut, din data de 25.11.2014 şi 28.11.2014, acordate către două societăţi. Instanţa de fond, fără a motiva sentinţa, respinge şi apărările formulate cu privire la acest punct. Instanţa de fond nu a reţinut faptul că, potrivit prevederile art. 14 lit.
t) din actul constitutiv al societăţii B. S.A., obligaţia prezentării rapoartelor curente cu impact asupra societăţii este în sarcina Consiliului de administraţie; în ceea ce priveşte obligaţiile sale, menţionează că a întocmit şi a transmis către BVB documente aferente acestor tipuri de tranzacţii de fiecare dată când a fost informată cu privire la încheierea acestor tranzacţii, nu a participat niciodată la încheierea lor, singura modalitate prin care putea să iau cunoştinţă despre aceste tranzacţii era prin intermediul informării interne efectuate de către Preşedintele Consiliului de Administraţie sau de către conducerea executivă; transmitea aceste documente în momentul în care acestea îi erau comunicate de către persoanele responsabile.
Cu privire la contractele încheiate de B. S.A. în datele de 25.11.2014 şi 28.11.2014, a fost informată de către persoana care deţinea la momentul respectiv calitatea de director general, prin e-mail in data de 12.12.2014, dată la care a întocmit şi transmis către BVB şi către ASF raportul curent aferent tranzacţiilor menţionate în decizia de sancţionare. Cu privire la raportarea actului adiţional din data de 29.12.2014, nu îşi aminteşte să fi primit vreo informare cu privire la încheierea actului adiţional menţionat, nici de la preşedintele de CA din aceea perioadă şi nici de la altă persoană responsabilă cu transmiterea respectivelor documente.
De asemenea, în ultima săptămână din anul 2014 şi până în data de 05 ianuarie 2015 a fost în concediu de odihnă. Nu în ultimul rând, pentru a evidenţia faptul că responsabilitatea furnizării către public şi instituţiile pieţei de capital a rapoartelor aferente tranzacţiilor cu părţile afiliate revine Consiliului de Administraţie, menţionează că la data de 16.06.2015,în urma controlului de fond din anul 2014 luna octombrie, ASF l-a sancţionat pe cel care deţinea calitatea de Preşedinte CA al B. S.A. la momentul respectiv, cu suma de 20.250 RON, din care 15.000 pentru nepublicarea sau publicarea cu întârziere a rapoartelor tranzacţiilor cu părţile afiliate.
22. Recurenta a mai arătat că sancţiunea aplicată este excesivă şi este rezultatul unei greşite individualizări a faptei din partea pârâtei, prejudiciile create prin aplicarea acestei măsuri sunt mult disproporţionate de fapta avută în vedere la aplicare sancţiunii. Sancţiunea severă şi excesivă care s-a aplicat este consecinţa exclusivă a faptului că A.S.F. nu a aplicat absolut deloc criteriile de individualizare a sancţiunii, nu au fost aplicate prevederile art. 275 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, nu s-a ţinut seama de circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei şi de conduita sa. Caracterul disproporţionat al sancţiunii este evident conform practicii judiciare, circumstanţele privitoare la faptă se răsfrâng asupra autorului numai în măsura în care acesta le-a cunoscut sau le-a prevăzut; conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale şî respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional. În acest sens, proporţionalitatea între fapta comisă şi consecinţele comiterii ei este una dintre cerinţele impuse prin jurisprudenţa CEDO în materia aplicării oricăror măsuri restrictive de drepturi. Ţinând cont de aspectele menţionate, instanţa de fond consideră în mod greşit că sancţiunea este proporţională cu fapta efectiv săvârşită, pentru că a mai fost anterior sancţionată, această motivare nu este conformă cu prevederile legale.
23. Recurenta a mai arătat că sentinţa nu îndeplineşte condiţiile prevăzute prin art. 425 din C. proc. civ., hotărârea instanţei nu este motivată în drept şi în fapt. Instanţa nu menţionează motivul pentru care respinge cererea formulată, cererea de chemare în judecată a fost respinsă fără motiv. Având în vedere acest aspect, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti atrage nulitatea hotărârii, o motivare implicită a unor capete de cerere sau cereri adiţionale ori incidentale nu poate fi considerată ca fiind corespunzătoare exigenţelor art. 425 C. proc. civ., dat fiind faptul că în dispozitiv trebuie să se regăsească soluţia dată fiecărei cereri care a constituit cadrul obiectiv al judecăţii. Nici motivarea sumară a hotărârii judecătoreşti nu corespunde exigenţelor textului, pentru că lipsa de consistenţă a acesteia poate face imposibilă realizarea controlului judiciar.
IV Apărările formulate de intimata pârâtă
24. Intimata pârâtă nu a formulat întâmpinare.
V Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
25. Examinând recursul formulat, Înalta Curte constată că, deşi invocă faptul că sentinţa este nelegală, recurenta nu indică în concret vreunul din motivele de casare limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 488 din C. proc. civ.. Prin recurs sunt preluate, în mare parte, susţinerile formulate prin cererea de chemare în judecată, analizate de instanţa de fond, se subliniază anumite motive pentru care instanţa a pronunţat în mod greşit sentinţa recurată, se invocă aplicarea greşită a criteriilor de individualizare a sancţiunii, caracterul excesiv al amenzii aplicate şi nemotivarea hotărârii.
26. Recursul formulat va fi analizat, având în vedere dispoziţiile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., prin prisma motivelor de recurs care se circumscriu motivelor de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., pe cale de consecinţă controlul judiciar al sentinţei recurate va fi efectuat prin raportare la motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6) şi 8) din C. proc. civ., a criticilor concrete de nelegalitate prin care se invocă de către recurenta reclamantă încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau din care rezultă o asemenea neregularitate şi a celor care se referă la faptul că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.
27. Motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 6) din C. proc. civ., "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", este nefondat.
28. Instanţa s-a conformat obligaţiei de a motiva hotărârea pronunţată, reglementată de dispoziţiile art. 425 din C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea va cuprinde "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".
29. Din examinarea sentinţei recurate rezultă că instanţa de fond a reţinut motivele emiterii actelor contestate, situaţia de fapt, dispoziţiile legale, şi a analizat, raportat la acestea, susţinerile reclamantei. Obligaţia de motivare nu impune o anumită întindere a motivării sau un răspuns la fiecare susţinere a părţilor, ci expunerea raţionamentului juridic care a determinat aprecierea şi convingerea judecătorului pentru soluţia pronunţată.
30. Contrar susţinerilor din recursul formulat, motivarea din sentinţa recurată cuprinde argumentele de fapt şi de drept pentru care instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei, reflectă raţionamentul instanţei, raportat la motivele care au stat la baza emiterii actelor administrative contestate şi motivele invocate prin cererea de chemare în judecată, şi permite instanţei de recurs efectuarea controlului judiciar.
31. Cu privire la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte constată următoarele:
32. Prin Decizia nr. 1444/12.10.2017 emisă de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, s-a dispus sancţionarea recurentei reclamante A., în calitate de reprezentant al compartimentului de control intern în cadrul B. S.A., cu amendă în cuantum de 18.750 RON.
33. Decizia a fost emisă având în vedere controlul periodic efectuat la B. S.A., procesul-verbal întocmit ca urmare a acţiunii de control, obiecţiunile societăţii la acesta şi concluziile finale ale controlului, fiind constatate fapte pentru care s-a apreciat că responsabilă este reclamanta A., în calitate de reprezentant al compartimentului de control intern în cadrul B. S.A., în perioada controlată, până la data de 26.02.2016 (data deciziei de retragere a autorizaţiei), care nu şi-a îndeplinit în mod corespunzător atribuţiile şi obligaţiile aferente funcţiei deţinute.
34. Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis sancţionarea reclamantei cu amendă în cuantum de 18.750 RON, în baza prevederilor art. 67 alin. (1) şi (2), art. 68 alin. (1) lit. a) şi art. 76 lit. a) şi d), art. 227, art. 228 alin. (1) lit. a) pct. 2, alin. (2) şi alin. (3) din Regulamentul CNVM nr. 32/2006, cu modificările şi completările ulterioare, pct. 32 teza nr. 1, cap. V.II. şi art. 5 din Norma A.S.F. nr. 4/2014, art. 154 din Regulamentul A.S.F. nr. 3/2014, art. 10 din Regulamentul A.S.F. nr. 9/2015, art. 284 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 99/2006, art. 271, art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3, pct. 5 şi pct. 6, art. 273 alin. (1) lit. a) pct. i), art. 274 alin. (1), art. 275 alin. (1) şi alin. (3) şi art. 278 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, art. 126 alin. (1) lit. a) pct. 3, art. 127 alin. (1) lit. c) pct. 2, i) din Legea nr. 24/2017.
35. Reclamanta a formulat plângere prealabilă împotriva Deciziei nr. 1444/12.10.2017, respinsă de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin Decizia nr. 50/11.01.2018.
36. Cu privire la pct. 1 din Decizia A.S.F. nr. 1444/12.10.2017, şi anume "Procedurile interne ale B. S.A., care vizează politica de remunerare, nu sunt elaborate şi implementate cu respectarea principiilor şi regulilor stabilite prin Norma A.S.F. nr. 4/2014 şi Regulamentul A.S.F. nr. 3/2014, cu modificările şi completările ulterioare.
Se reţine astfel nerespectarea prevederilor art. 2 alin. (1) din Norma A.S.F. nr. 4/2014 (coroborate cu pct. V.I.17 şi V.I.18 din Ghidul ESMA cu privire la politicile şi practicile de remunerare) şi a prevederilor art. 53 alin. (2) lit. a), lit. b) şi art. 54 alin. (1) lit. e) şi lit. 1) din Regulamentul ASF nr. 3/2014, cu modificările şi completările ulterioare.
Fapta constituie contravenţie conform prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 6 din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 284 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 99/2006, cu modificările şi completările ulterioare şi ale art. 154 din Regulamentul A.S.F. nr. 3/2014, cu modificările şi completările ulterioare.
În baza prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 6, art. 273 alin. (1) lit. a) pct. i), art. 274 alin. (1), art. 275 alin. (1) şi art. 278 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru această faptă se aplică măsura sancţiunii cu avertisment":
37. Susţine recurenta că nu este corect că nu ar fi depus toate diligentele, că şi-a îndeplinit atribuţiile care îi reveneau conform acestor dispoziţii, iar raportat la cele reţinute de instanţă, că s-ar afla în faţa unei obligaţii de mijloace, nu de rezultat., intimata ar fi trebuit să dovedească faptul că nu a depus diligentele necesare, fapt care nu a avut loc, a recurs la toate mijloacele necesare şi posibile pentru a obţine rezultatul urmărit, astfel consideră că prestaţia la care este îndatorată a fost executată, indiferent de rezultat.
38. Dispoziţiile art. 68 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 prevăd că "(1) B.. trebuie să stabilească şi să menţină în mod permanent şi operativ funcţia de control intern, care se va desfăşura în mod independent şi care va avea următoarele responsabilităţi: a) să monitorizeze şi să evalueze în mod continuu eficacitatea şi modul adecvat de punere în aplicare a măsurilor şi procedurilor stabilite conform art. 67 alin. (2), precum şi măsurile dispuse pentru rezolvarea oricăror situaţii de neîndeplinire a obligaţiilor societăţii (deficienţe constatate în aducerea la îndeplinire a obligaţiilor societăţii)", iar dispoziţiile art. 67 alin. (2) se referă la faptul că "(2) B.. are obligaţia să stabilească, să implementeze şi să menţină politici şi proceduri adecvate menite să detecteze orice risc al societăţii de a nu îşi îndeplini obligaţiile conform prevederilor prezentului regulament, precum şi riscurile asociate, să pună în aplicare măsuri şi proceduri adecvate pentru minimizarea acestor riscuri şi să permită C.N.V.M. să îşi exercite operativ prerogativele".
39. În aplicarea responsabilităţilor prevăzute la art. 68 alin. (1), potrivit art. 76 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, reprezentantul compartimentului de control intern are următoarele atribuţii: "a) să monitorizeze şi să verifice cu regularitate aplicarea prevederilor legale incidente activităţii B.. şi a procedurilor interne, să ţină evidenţa neregulilor descoperite; (...) d) să prevină şi să propună măsuri de remediere a oricărei situaţii de încălcare a legilor şi reglementărilor în vigoare, incidente pieţei de capital, sau a procedurilor interne ale societăţii de către B.. sau de către angajaţii acesteia".
40. Instanţa de fond a reţinut în mod corect, având în vedere aceste dispoziţii, că susţinerile recurentei sunt nefondate. Ceea ce instanţa de fond a reţinut, faţă de apărările reclamantei, este că reclamanta nu a fost sancţionată pentru elaborarea unei politici de remunerare inadecvate, ci pentru nedepunerea tuturor diligenţelor, conform atribuţiilor ce îi reveneau în calitate de RCCI, prevăzute de art. 68 alin. (1) lit. a) şi art. 76 lit. a) şi d) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, cu modificările şi completările ulterioare, anterior menţionate.
41. Având în vedere obligaţiile care îi reveneau potrivit acestor norme legale, în mod corect s-a reţinut că motivele invocate de reclamantă, cu privire la faptul că societatea va adopta în viitor o politică de remunerare care să corespundă prevederilor noului contract colectiv de muncă, faptul că plata părţilor variabile se face după confirmarea primirii de la arhiva societăţii a documentelor fiecărei luni, evidenţierea în sistemul CRM a componentei calitative, că Norma ASF nr. 4/2014 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 268/11.04.2014, fiind stabilit, prin art. 2 alin. (3), termenul maxim de 10.09.2014 pentru transmiterea de către B.. către A.S.F. a procedurilor interne elaborate conform Ghidului cu privire la politicile şi practicile de remunerare implementat prin Norma nr. 4/2014, precum şi faptul că, în ceea ce priveşte contractul colectiv de muncă, expirat în data de 31.05.2017, şi sistemele interne de evidenţă, cum este CRM, invocate de reclamantă, nu pot prevala în faţa reglementărilor emise de A.S.F.
42. În condiţiile în care dispoziţiile legale prevăd obligaţiile care îi reveneau reclamantei şi s-a constatat că Norma ASF nr. 4/2014 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 268/11.04.2014, fiind stabilit, prin art. 2 alin. (3), termenul maxim de 10.09.2014 pentru transmiterea de către B.. către A.S.F. a procedurilor interne elaborate conform Ghidului cu privire la politicile şi practicile de remunerare implementat prin Norma nr. 4/2014, în mod corect au fost înlăturate susţinerile reclamantei, fiind de observat şi faptul că reclamanta a fost sancţionată cu avertisment, ceea ce reflectă inclusiv luarea în considerare a circumstanţelor concrete privind limitele în care reclamanta avea posibilitatea să acţioneze.
43. Cu privire la pct. 2 din Decizia A.S.F. nr. 1444/12.10.2017, şi anume "În urma examinării rapoartelor şi investigaţiilor compartimentului de control intern, s-au constatat următoarele:
a) activitatea de control intern nu s-a realizat cu luarea în considerare a abordării pe bază de risc, respectiv nu a fost utilizată o evaluare a riscului de conformitate pentru determinarea obiectivului activităţilor de monitorizare, contrar prevederilor pct. 14 şi pct. 29 lit. d) din Orientările ESMA cu privire la anumite aspecte ale cerinţelor MiFID privind funcţia de asigurare a conformităţii, aplicabile prin Dispunerea de Măsuri a C.N.V.M. nr. 6/14.03.2013, prevederi preluate la art. 791din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
b) verificarea de către reprezentantul compartimentului de control intern (RCCI) a activităţii derulate la sediile secundare ale societăţii s-a bazat doar pe documentele predate către sediul central şi informaţiile existente la nivelul sistemului de back-office (rapoartele CCI nr. 7760/15.11.2014 - agenţia Botoşani, nr. 7828/18.11.2014, 2907/28.05.2015 - agenţia Timişoara, nr. 2915/28.05.2015-agenţia Suceava, nr. 5856/29.10.2015-agenţia Iaşi, până la data de 11.11.2015 fiind realizate doar verificări de birou, nu şi inspecţii la faţa locului la aceste sedii, contrar prevederilor pct. 21 şi pct. 29 lit. c) din Orientările ESMA cu privire la anumite aspecte ale cerinţelor MiFID privind funcţia de asigurare a conformităţii, aplicabile prin Dispunerea de Măsuri a C.N.V.M. nr. 6/14.03.2013, prevederi preluate la art. 791din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, cu modificările şi completările ulterioare şi a informaţiilor comunicate societăţii de A.S.F. prin adresa nr. x/11.11.2015.
Fapta constituie contravenţii conform prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 6 din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare. În baza prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 6, art. 273 alin. (1) lit. a) pct. i), art. 274 alin. (1), art. 275 alin. (1) şi art. 278 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru această faptă se aplică măsura sancţiunii cu amendă în cuantum de 7.500 RON":
44. Dispoziţiile legale invocate, art. 791din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, prevăd că "(1) A.S.F. aplică Orientările cu privire la anumite aspecte ale cerinţelor MiFID privind funcţia de asigurare a conformităţii, denumite în continuare Orientări, cuprinse în anexa nr. 12, în desfăşurarea activităţii sale de supraveghere şi control al respectării dispoziţiilor legale ce transpun prevederile directivelor CE nr. 39/2004 şi nr. 73/2006, aplicabile controlului intern în sensul Legii nr. 297/2004 şi în sensul prezentului regulament".
45. Orientările cu privire la anumite aspecte ale cerinţelor MiFID privind funcţia de asigurare a conformităţii prevăd:
- "14. Firmele de investiţii ar trebui să se asigure că funcţia de asigurare a conformităţii urmează o abordare bazată pe risc pentru o alocare eficientă a resurselor funcţiei. Ar trebui utilizată o evaluare a riscului de conformitate pentru a determina obiectivul activităţilor de monitorizare şi consiliere ale funcţiei de asigurare a conformităţii. Evaluarea riscului de conformitate ar trebui efectuată periodic pentru a asigura că obiectivul şi domeniul de aplicare al monitorizării conformităţii şi al activităţilor de consultanţă rămân valabile";
- "21. Abordarea bazată pe risc a conformităţii ar trebui să constituie baza pentru stabilirea instrumentelor şi metodologiilor adecvate utilizate de funcţia de asigurare a conformităţii, precum şi amploarea programului de monitorizare şi a frecvenţei activităţilor de monitorizare efectuate de funcţia de asigurare a conformităţii (care poate fi recurentă, ad-hoc şi/sau continuă). Funcţia de asigurare a conformităţii ar trebui, de asemenea, să asigure că activităţile sale de monitorizare nu sunt numai de birou, ci şi că verifică modul în care politicile şi procedurile sunt puse în practică, de exemplu, prin inspecţii la faţa locului la sediile societăţii. Funcţia de asigurare a conformităţii ar trebui să ia în considerare şi scopul analizelor care trebuie efectuate";
- "29. Următoarele aspecte ar trebui tratate, dacă sunt relevante, în aceste rapoarte scrise de evaluare a conformităţii: (...) c) un rezumat al inspecţiilor la faţa locului sau al examinărilor de birou desfăşurate de funcţia de asigurare a conformităţii, inclusiv încălcările şi deficienţele constatate în organizarea firmei de investiţii şi la nivelul proceselor de conformitate ale firmei de investiţii şi măsurile adecvate adoptate în consecinţă; d) riscurile identificate în domeniul de aplicare al activităţilor de monitorizare ale funcţiei de asigurare a conformităţii (...)".
46. Susţine recurenta în mod nefondat că instanţa de fond nu a luat în considerare temeiurile de drept şi de fapt invocate. Instanţa a avut în vedere cele invocate de recurentă, reluate în recurs, cu privire la faptul că activitatea RCCI este verificată şi monitorizată de către auditorul intern al societăţii, că nu a fost informată de către auditorul intern cu privire la faptul că abordarea activităţii de control intern nu s-a realizat cu luarea în considerare a abordării pe bază de risc, auditorul intern având obligaţia de a emite recomandări, că nu a primit recomandări, iar din rapoartele întocmite de către auditorul intern reiese faptul că a îndeplinit în mod corect activitatea.
47. În considerarea acestor argumente, instanţa a reţinut în mod corect că împrejurarea că această încălcare a dispoziţiilor legale nu a fost identificată de către auditorul intern nu este de natură să conducă la concluzia că nu a existat ori la concluzia că societatea şi angajaţii sunt exoneraţi de răspundere.
48. Prin decizia de soluţionare a contestaţiei, pârâta a răspuns argumentelor invocate de reclamantă, reluate prin cererea de chemare în judecată şi recurs, în sensul că deficienţa constatată a rezultat din analiza planurilor de investigaţii şi a rapoartelor de investigaţii ale RCCI, aşa cum s-a consemnat în cadrul procesului-verbal de control, că argumentul invocat cu privire la auditorul intern nu are relevanţă, întrucât activitatea auditorului intern este o activitate care se desfăşoară în baza unui plan de audit care are în vedere anual anumite aspecte ale activităţii societăţii desfăşurate de societate şi angajaţii săi şi se realizează prin verificări efectuate prin sondaj, cu luarea în considerare a principiului proporţionalităţii în selectarea şi analizarea documentelor şi situaţiilor, astfel că reclamanta nu se poate prevala de faptul că, dacă auditorul intern nu a regăsit în activitatea sa anumite deficienţe automat, se certifică respectarea în totalitate a normelor în vigoare sau inexistenţa deficienţelor în activitatea societăţii, iar societatea şi angajaţii sunt absolviţi de răspundere.
49. În ceea ce priveşte pct. 2 lit. b) din decizia de sancţionare, afirmă recurenta în mod nefondat că în mod greşit şi fără a avea la bază un temei legal se susţine că "prevederile legale nu oferă opţiunea monitorizării activităţi derulate la sediile secundare de la sediul central al societăţii" şi că instanţa de fond nu a analizat faptul că agenţiile au fost verificate şi supravegheate, astfel considerând că nu s-a reţinut în mod corect starea de fapt.
50. Ceea ce s-a reţinut de către pârâtă a fost faptul că verificarea de către reprezentantul compartimentului de control intern (RCCI) a activităţii derulate la sediile secundare ale societăţii s-a bazat doar pe documentele predate către sediul central şi informaţiile existente la nivelul sistemului de back-office, până la data de 11.11.2015 fiind realizate doar verificări de birou, nu şi inspecţii la faţa locului, iar prin decizia de soluţionare a contestaţiei pârâta a răspuns argumentelor invocate de reclamantă, reluate prin acţiune şi în recurs, şi a precizat că reclamanta nu a depus documente justificative din care să rezulte că s-au efectuat deplasări la sediile agenţiilor până la data de 11.11.2015, că fapta a fost reţinută ca urmare a analizării rapoartelor RCCI puse la dispoziţie de reprezentanţii societăţii, iar inexistenţa plângerilor clienţilor nu constituie indicator pentru desfăşurarea conform a activităţii la sediile secundare.
51. Instanţa de fond a reţinut în mod corect, în ceea ce priveşte verificarea de către RCCI a activităţii derulate la sediile secundare, că obligaţia RCCI de efectuare a inspecţiilor la faţa locului nu este condiţionată de volumul activităţii, iar prevederile legale nu oferă opţiunea monitorizării activităţi derulate la sediile secundare de la sediul central al societăţii şi nici nu condiţionează caracterul contravenţional al faptei de producerea unui prejudiciu, susţinerile recurentei în acest sens fiind nefondate.
52. Cu privire la pct. 3 din Decizia A.S.F. nr. 1444/12.10.2017, şi anume "Având în vedere faptul că verificarea unor aspecte sesizate RCCI de către doi angajaţi ai societăţii, prin adresa nr. x/11.01.2016, nu a fost înregistrată în registrul investigaţiilor, se reţine nerespectarea prevederilor art. 78 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 şi respectiv art. 26 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Fapta constituie contravenţie conform prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3 din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare. în baza prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3, art. 273 alin. (1) lit. a) pct. i), art. 274 alin. (1), art. 275 alin. (1) şi art. 278 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru această faptă se aplică măsura sancţiunii cu amendă în cuantum de 3.000 RON":
53. Susţinerile recurentei sunt nefondate. Dispoziţiile art. 78, potrivit cărora "(1) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la art. 76, reprezentantul compartimentului de control intern va ţine un registru în care va evidenţia investigaţiile efectuate, durata acestor investigaţii, perioada la care acestea se referă, rezultatul investigaţiilor, propunerile înaintate în scris consiliului de administraţie/conducătorilor B.. şi deciziile luate de persoanele abilitate să ia măsuri de soluţionare", nu reglementează diferit în raport de sursele sesizărilor, ci prevăd că în registru sunt evidenţiate toate investigaţiile efectuate, astfel că în mod greşit se invocă faptul că sesizarea avea caracter confidenţial. În mod corect s-a reţinut că invocarea caracterului confidenţial al sesizării nu poate avea ca efect exonerarea de la obligaţia legală de a înregistra investigaţia în registrul de investigaţii.
54. Cu privire la pct. 4 din Decizia A.S.F. nr. 1444/12.10.2017, şi anume "Reclamaţia unui client al societăţii, înregistrată la societate cu nr. 50/08.01.2015, nu a fost înregistrată în registrul reclamaţiilor. Se reţine astfel nerespectarea prevederilor art. 77 alin. (1) şi alin. (2) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, respectiv art. 26 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prevederi preluate de art. 3 alin. (1) lit. d) din Regulamentul A.S.F. nr. 9/2015.
Fapta constituie contravenţie conform prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3 şi pct. 6 din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
În baza prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3 şi pct. 6, art. 273 alin. (1) lit. a) pct. i), art. 274 alin. (1), art. 275 alin. (1) şi art. 278 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru această faptă se aplică măsura sancţiunii cu amendă în cuantum de 1.000 RON":
55. Susţine recurenta că instanţa de fond nu a reţinut faptul că societatea a înregistrat reclamaţia clientului, însă nu a îndeplinit toate procedurile pentru a se finaliza procedura.
56. Dispoziţiile art. 77 alin. (2) prevăd că "(2) Reprezentantul compartimentului de control intern va ţine un registru la sediul social/central, precum şi la fiecare sucursală, în care eventualele reclamaţii ale clienţilor vor putea fi înregistrate cu promptitudine. Registrul reclamaţiilor trebuie să fie public şi să conţină cel puţin următoarele informaţii: a) identitatea clientului care transmite reclamaţia şi serviciul prestat la care se referă reclamaţia; b) datele de identificare ale persoanelor din cadrul B.. la adresa cărora s-au formulat reclamaţiile sau cărora clientul s-a adresat pentru prestarea serviciului de investiţii financiare; c) data reclamaţiei; d) faptele reclamate; e) prejudiciul reclamat de client; f) data şi modul de soluţionare a reclamaţiei. Termenul de rezolvare a reclamaţiei nu poate depăşi 30 de zile de la data înregistrării acesteia".
57. Raportat la aceste dispoziţii, s-a reţinut că reclamaţia unui client întrunea condiţiile prevăzute la art. 77 alin. (2) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, respectiv aspectele semnalate se referă la un serviciu oferit clientului, subscrierea în baza unui angajament ferm în cadrul unei oferte publice; clientul reclamă un prejudiciu pe care, ca urmare a analizei interne, societatea chiar l-a suportat din fondurile proprii, realizând chiar o investigaţie cu privire la cele reclamate, tratând demersul clientului pe o reclamaţie, înregistrată în registrul de intrări/ieşiri al societăţii, astfel că exista obligaţia de a înregistra petiţia în registrul reclamaţiilor. În ceea ce priveşte invocarea procedurii interne referitoare la soluţionarea petiţiilor, care ar fi obligat clientul la transmiterea copiei CUI şi a CI a reprezentantului legal, acest fapt nu conduce la concluzia că nu se impunea respectarea obligaţiei de înregistrare în registrul reclamaţiilor.
58. Cu privire la pct. 5 din Decizia A.S.F. nr. 1444/12.10.2017, şi anume "Următoarele materiale publicitare:
• utilizate de societate în perioada controlată în D. Cluj Napoca şi E. (ianuarie 2015 - februarie 2016);
• informaţiile publicate pe pagina de internet a societăţii www.x.ro. nu au fost avizate de reprezentantul compartimentului de control intern, contrar prevederilor art. 76 lit. f) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, respectiv art. 26 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Fapta constituie contravenţie conform prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3 din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în baza prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3, art. 273 alin. (1) lit. a) pct. i), art. 274 alin. (1), art. 275 alin. (1) şi art. 278 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare pentru această faptă se aplică măsura sancţiunii cu amendă în cuantum de 1.000 RON":
59. Susţinerile recurentei privind faptul că instanţa de fond a afirmat că "împrejurarea că nu s-a menţionat la ce materiale de pagină de internet a societăţii se face referire" presupune că la toate materialele publicitare de pe pagină se face referire, fără a avea o dovadă în acest sens, sunt pertinente, în condiţiile în care, într-adevăr, nu sunt indicate aceste informaţii. Acest fapt nu conduce, însă, la nulitatea contravenţiei constatate, întrucât s-au reţinut în concret alte materiale care nu au fost avizate de reprezentantul compartimentului de control intern, potrivit dispoziţiilor art. 76, care prevăd că "În aplicarea responsabilităţilor prevăzute la art. 68 alin. (1), reprezentantul compartimentului de control intern are următoarele atribuţii: (...) f) să analizeze şi să avizeze materialele informative/publicitare ale B..".
60. În raport de acestea, în mod corect s-a constatat că reclamanta avea responsabilitatea analizării şi avizării materialelor informative/publicitare ale B., astfel că sunt nefondate susţinerile privind faptul că nu a avut posibilitatea să le avizeze întrucât nu au fost aduse la cunoştinţa RCCI de către personalul departamentul de marketing. În raport de dispoziţiile legale, s-a reţinut corect că trebuia să creeze cadrul procedural şi să se asigure prin mecanisme interne adecvate că toate materialele publicitare ale societăţii respectă această cerinţă.
61. Cu privire la pct. 6 din Decizia A.S.F. nr. 1444/12.10.2017, şi anume "Având în vedere faptul că:
• în urma investigaţiei înregistrate cu nr. x/25.01.2016 (referitoare la activitatea unui agent pentru servicii de investiţii financiare al societăţii), aspectele sesizate de către echipa de control a A.S.F. nu au fost identificate şi consemnate de către RCCI;
• în urma investigaţiei înregistrate cu nr. x/11.02.2015 (referitoare la activitatea unui agent delegat al societăţii), aspectele sesizate de către un client al societăţii nu au fost identificate şi consemnate de către RCCI, se constată că activitatea RCCI şi atribuţiile de supraveghere a respectării legislaţiei şi procedurilor interne, monitorizare şi evaluare a eficacităţii procedurilor interne, s-au realizat în mod neadecvat, contrar prevederilor art. 67 alin. (1) şi (2), art. 68 alin. (1) lit. a) şi art. 76 lit. a) şi d) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Se reţine astfel şi nerespectarea prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Fapta constituie contravenţie conform prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3 din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare. în baza prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3, art. 273 alin. (1) lit. a) pct. i), art. 274 alin. (1), art. 275 alin. (1) şi art. 278 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru această faptă se aplică măsura sancţiunii cu amendă în cuantum de 15.000 RON":
Dispoziţiile legale invocate din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 prevăd următoarele:
- art. 67 - "(1) B.. are obligaţia de a constitui un compartiment de control intern care are ca atribuţie supravegherea respectării de către societate şi personalul acesteia a legislaţiei în vigoare, a reglementărilor entităţilor pieţei de capital şi a procedurilor interne, precum şi minimizarea riscurilor societăţii de neîndeplinire a obligaţiilor. (2) B.. are obligaţia să stabilească, să implementeze şi să menţină politici şi proceduri adecvate menite să detecteze orice risc al societăţii de a nu îşi îndeplini obligaţiile conform prevederilor prezentului regulament, precum şi riscurile asociate, să pună în aplicare măsuri şi proceduri adecvate pentru minimizarea acestor riscuri şi să permită C.N.V.M. să îşi exercite operativ prerogativele";
- art. 68 - "(1) B.. trebuie să stabilească şi să menţină în mod permanent şi operativ funcţia de control intern, care se va desfăşura în mod independent şi care va avea următoarele responsabilităţi: a) să monitorizeze şi să evalueze în mod continuu eficacitatea şi modul adecvat de punere în aplicare a măsurilor şi procedurilor stabilite conform art. 67 alin. (2), precum şi măsurile dispuse pentru rezolvarea oricăror situaţii de neîndeplinire a obligaţiilor societăţii (deficienţe constatate în aducerea la îndeplinire a obligaţiilor societăţii)";
- art. 76 - "În aplicarea responsabilităţilor prevăzute la art. 68 alin. (1), reprezentantul compartimentului de control intern are următoarele atribuţii: a) să monitorizeze şi să verifice cu regularitate aplicarea prevederilor legale incidente activităţii B.. şi a procedurilor interne, să ţină evidenţa neregulilor descoperite; (...) d) să prevină şi să propună măsuri de remediere a oricărei situaţii de încălcare a legilor şi reglementărilor în vigoare, incidente pieţei de capital, sau a procedurilor interne ale societăţii de către B.. sau de către angajaţii acesteia".
62. Susţine recurenta, cu privire la primul aspect, că instanţa a reţinut doar că nu este relevant faptul că respectivii clienţi au obţinut profit în perioada respectivă, reluând aspectele invocate în faţa instanţei de fond potrivit cărora, verificând documentele aferente desfăşurării activităţii clienţilor menţionaţi în sesizare, documente care în ianuarie 2016 se regăseau integral la dosarele de client de la arhiva societăţii, fapt confirmat pe baza raportului de predare de documente întocmit unde nu se semnalează lipsa acelor documente, având în vedere că în adresa celor 2 colegi se preciza în mod expres că, urmare a operaţiunilor desfăşurate de agent, clienţii menţionaţi în adresă nu au realizat operaţiuni profitabile, investigaţia a urmărit dacă acei clienţi au avut profit în perioada menţionată, iar sesizarea acestora cu privire la faptul că nu ar fi realizat profituri clienţii menţionaţi nu s-a confirmat.
63. Faţă de cele invocate, raportat la dispoziţiile legale menţionate, în mod corect instanţa de fond a reţinut, referitor la argumentele invocate de reclamantă cu privire la investigaţia nr. 384/25.01.2016, că împrejurarea că în raportul de predare documente nu se semnalează lipsa unor documente din dosarul clientului nu poate conduce la concluzia că documentele a căror lipsă a fost constatată de organele de control ale ASF existau la dosarul clientului, la data la care au fost efectuate verificările, iar faptul că acei clienţi menţionaţi în sesizarea referitoare la activitatea agentului pentru servicii de investiţii financiare al societăţii au realizat operaţiuni profitabile, contrar celor menţionate în sesizare, nu o exonera pe reclamantă de obligaţia de a efectua verificări temeinice cu privire la cele sesizate.
64. Ca urmare a verificărilor efectuate, consemnate în raportul de investigaţii nr. 1529/04.04.2017, s-a constatat că RCCI ai societăţii au menţionat existenţa unor documente aflate la dosarul clientului care nu s-au regăsit, ceea ce a condus la concluzia că activitatea s-a realizat în mod neadecvat, contrar dispoziţiile art. 68 alin. (1) lit. a) şi art. 76 lit. a) şi d) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
65. Cu privire la cel de al doilea aspect, susţine recurenta că instanţa de fond, care a menţionat doar faptul că agentul care s-a ocupat de client a fost sancţionat de către intimată cu o amendă în valoare de 30.000 RON, în mod greşit a considerat că sancţiunea aplicată de către pârâtă este corectă, reluând aspectele invocate prin cererea de chemare în judecată.
66. S-a constatat, cu privire la activitatea agentului delegat al societăţii, ca urmare a unor reclamaţii privind pierderi din tranzacţii, de 61%, respectiv 60%, existenţa unor aspecte constând în realizarea activităţii pe contul clientului, în anumite situaţii, fără ca societatea să aibă contract încheiat în acest sens, realizarea de operaţiuni de tranzacţionare fără a exista ordine din partea clientului, realizarea de tranzacţii în mod excesiv în defavoarea clientului, cu scopul de a genera comision pentru B., informarea clientului în mod exagerat cu privire la instrumente financiare în vederea determinării clientului să deruleze tranzacţii, implicarea agentului în operaţiuni de tranzacţionare, apreciindu-se caracterul grav al abaterilor de la reglementările în vigoare.
67. În mod corect s-a reţinut, având în vedere aspectele apreciate ca fiind grave semnalate de către client, că se impunea sesizarea ASF cu privire la abaterile constatate şi luarea tuturor măsurilor pentru remedierea situaţiei, singura măsură propusă de societate fiind aceea de a oferi clientei posibilitatea de a colabora cu un alt agent al societăţii. Cu privire la activitatea agentului delegat al societăţii, s-a constatat că reprezentanţii compartimentului de control intern au derulat o investigaţie, însă aspectele sesizate de către client nu au fost identificate şi consemnate, deşi, în urma controlului, agentul delegat al societăţii respectiv a fost sancţionat cu amendă în cuantum de 30.000 RON, retragerea autorizaţiei de agent delegat şi interzicerea pentru o perioadă de 2 ani a dreptului de a ocupa o funcţie, de a desfăşura o activitate sau de a presta un serviciu pentru care se impune autorizarea în condiţiile Legii nr. 297/2004.
68. Contrar susţinerilor recurentei, în raport de situaţia de fapt constatată, în mod corect instanţa de fond a reţinut că activitatea RCCI şi atribuţiile de supraveghere a respectării legislaţiei şi procedurilor interne, monitorizare şi evaluare a eficacităţii procedurilor interne, s-au realizat în mod neadecvat.
69. Cu privire la pct. 7 din Decizia A.S.F. nr. 1444/12.10.2017, şi anume "Prin stabilirea unor criterii de evaluare/modalitate de remunerare a agenţilor pentru servicii de investiţii financiare, respectiv agenţilor delegaţi care au la bază comisioanele încasate de la clienţi, comisioane care se calculează la rulajul înregistrat de clienţi sau depind de achiziţionarea de către clienţi a produselor structurate cu capital protejat emise de B. S.A., se înregistrează un conflict de interese, astfel:
• agenţii pentru servicii de investiţii financiare sunt direct interesaţi să stimuleze clienţii arondaţi lor pentru a realiza tranzacţii cât mai multe/de valoare mare, pentru realizarea criteriilor de performanţă stabilite, pe cheltuiala clienţilor;
• agenţii delegaţi sunt direct interesaţi să stimuleze clienţii arondaţi lor pentru a realiza tranzacţii cât mai multe/de valoare mare, înregistrând astfel venituri în procente raportat la comisionul înregistrat de societate pe cheltuiala clienţilor.
Aceste situaţii reprezintă potenţiale conflicte de interese în sensul prevederilor art. 96 alin. (2) lit. a) şi b) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, cu modificările şi completările ulterioare. în aceste condiţii, se constată faptul că B. S.A. nu a identificat aceste situaţii, astfel încât interesele clienţilor să nu fie afectate, nerespectând astfel prevederile art. 96 alin. (1) din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006 cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 26 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Fapta constituie contravenţie conform prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3 din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare. în baza prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 3, art. 273 alin. (1) lit. a) pct. i), art. 274 alin. (1), art. 275 alin. (1) şi art. 278 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru această faptă se aplică măsura sancţiunii cu amendă în cuantum de 2.000 RON":
70. Dispoziţiile art. 96. alin. (1) prevăd că (1)" B.. trebuie să ia toate măsurile astfel încât să se asigure că situaţiile de conflict de interese între societate, inclusiv administratori, salariaţi şi agenţi sau orice persoană aflată în mod direct sau indirect în poziţie de control faţă de societate, şi clienţii societăţii, între 2 clienţi ai societăţii, precum şi între combinaţii ale situaţiilor de mai sus sunt identificate şi apoi prevenite şi gestionate astfel încât interesele clienţilor să nu fie afectate", iar potrivit alin. (2), "În vederea identificării tipurilor de conflict de interese care apar în cursul furnizării serviciilor de investiţii şi a serviciilor conexe sau a combinării acestora şi a căror existenţă ar putea prejudicia interesele unui client, B.. va lua în considerare, în baza unor criterii minime, situaţia în care aceasta, o persoană relevantă sau o persoană legată de aceasta în mod direct sau indirect prin control se află în oricare din următoarele situaţii, ca rezultat al furnizării de servicii de investiţii sau servicii conexe ori al activităţii de investiţii sau ca rezultat al unei alte situaţii: a) B.. sau acea persoană ar putea obţine un câştig financiar sau ar putea evita o pierdere financiară, pe cheltuiala clientului; b) B.. sau acea persoană are un interes în legătură cu rezultatele serviciului furnizat clientului sau cu privire la o tranzacţie efectuată în numele clientului, care este diferit de interesul clientului cu privire la acel rezultat; (...)".
71. Recurente susţine că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că argumentele invocate cu privire la menţiunile din cererea de deschidere cont nu fac referire la fapta constatată, că nu a făcut dovada informării clienţilor cu privire la situaţiile de potenţial conflict de interese, prin simplul fapt că aceste aspecte erau trecute în contract consideră că au fost informaţi clienţii societăţii în mod continuu cu privire la potenţialul conflict de interese, fiind reluate aspecte invocate prin cererea de chemare în judecată.
72. Recurenta nu indică în concret motivele pentru care s-a reţinut greşit că argumentele invocate cu privire la menţiunile din cererea de deschidere de cont nu fac referire la fapta constatată, ci la o clauză din cererea de deschidere tip, aspect reţinut în decizia de soluţionare a contestaţiei, cu privire la care, de asemenea, prin cererea de chemare în judecată, nu au fost aduse critici efective.
73. S-a constatat că nu au fost identificate situaţii, conform art. 96 alin. (2), astfel încât să nu fie afectate interesele clienţilor, că reclamanta nu a adus ca documente justificative informări ale clienţilor cu privire la situaţiile de potenţiale conflicte de interese, în cazul tranzacţionării de către aceştia a produselor structurate cu capital protejat emise de B. S.A., potenţialul conflict de interese nefiind identificat şi înregistrat în registrul conflictelor de interese pentru monitorizare şi gestionare corespunzătoare.
74. Faţă de situaţia de fapt constatată, s-a reţinut în mod corect că reclamanta, în calitate de reprezentant al compartimentului de control intern, avea obligaţia de a identifica situaţiile reprezentând potenţiale conflicte de interese, astfel încât interesele clienţilor să nu fie afectate, obligaţie pe care nu şi-a îndeplinit-o, susţinerile referitoare la o eventuală practică la nivelul intermediarilor de pe piaţa de capital şi la faptul că într-un raportul de control anterior nu se menţiona posibilitatea vreunui conflict de interese generat de această practică, nu conduc la nelegalitatea deciziei.
75. Cu privire la pct. 8 din Decizia A.S.F. nr. 1444/12.10.2017, şi anume "în perioada 10.07.2015 - 16.12.2015, ordinele emise de persoanele relevante, în relaţie cu B. S.A., nu au fost aprobate de către şeful serviciului de tranzacţionare, anterior executării acestora, prin intermediul aplicaţiei F., contrar prevederilor art. 3 din Procedura privind politica de executare a ordinelor (P0007) - versiunea 3, aprobată de CA în data de 10.07.2015.
Fapta constituie contravenţie conform prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 5 din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare. în baza prevederilor art. 272 alin. (1) lit. a) pct. 5, art. 273 alin. (1) lit. a) pct. i), art. 274 alin. (1), art. 275 alin. (1) şi art. 278 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, pentru această faptă se aplică măsura sancţiunii cu amendă în cuantum de 5.000 RON":
76. Recurenta a susţinut că instanţa de fond, fără a avea vreo probă în acest sens, a respins apărările formulate cu privire la această sancţiune şi a reluat aceste apărări, prin care a arătat că funcţionarea în parametrii optimi a aplicaţiilor nu se poate imputa nici personalului RCCI şi nici serviciului de tranzacţionare, procedându-se la actualizarea procedurii interne în sensul ca aceasta să prevadă ca aprobarea ordinelor clienţilor tip staff să poată fi efectuată şi prin intermediul unui formular standardizat, adică pe suport de hârtie, în concluzie nu se poate considera faptul că ordinele emise de către persoanele relevante nu au fost aprobate de către serviciul de tranzacţionare, solicitând şi înlocuirea amenzii cu avertisment.
77. Prin decizia de soluţionare a contestaţiei s-a arătat faptul că actualizarea procedurii interne, ca urmare a problemelor tehnice, trebuia să fie realizată în timp util, pentru a nu se perpetua o situaţie de nerespectare a cadrului procedural intern, iar instanţa de fond a reţinut în mod corect, faţă de situaţia de fapt constatată şi dispoziţiile art. 76, care prevăd că "În aplicarea responsabilităţilor prevăzute la art. 68 alin. (1), reprezentantul compartimentului de control intern are următoarele atribuţii: a) să monitorizeze şi să verifice cu regularitate aplicarea prevederilor legale incidente activităţii B.. şi a procedurilor interne, să ţină evidenţa neregulilor descoperite", că motivele care au condus la nerespectarea procedurilor interne nu reprezintă cauze exoneratoare de răspundere.
78. Cu privire la pct. 9 din Decizia A.S.F. nr. 1444/12.10.2017, şi anume: "B. S.A. nu a adus la cunoştinţa investitorilor un act adiţional din data de 29.12.2014 la un contract de împrumut acordat unei societăţi şi a raportat cu întârziere două contracte de împrumut, din data de 25.11.2014 şi 28.11.2014 acordate către două societăţi (persoane implicate cu B. S.A.), nefiind respectate astfel prevederile art. 225 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificările şi completările ulterioare, prevederi preluate şi de art. 82 alin. (1) din Legea nr. 24/2017. Fapta constituie contravenţie conform prevederilor art. 126 alin. (1) lit. a) pct. 3 din Legea nr. 24/2017.
În baza prevederilor art. 126 alin. (1) lit. a) pct. 3, art. 127 alin. (1) lit. c) pct. 2, i) din Legea nr. 24/2017, pentru această faptă se aplică măsura sancţiunii cu amendă în cuantum de 10.000 RON":
79. Instanţa de fond a reţinut că argumentele reclamantei nu pot conduce la exonerarea acesteia de răspundere, cât timp, potrivit atribuţiilor legale ale RCCI prevăzute la art. 76 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, intra şi în sarcina sa obligaţia respectării obligaţiilor de transparenţă de către B. S.A.
80. Susţinerile recurentei sunt fondate.
81. Dispoziţiile art. 225 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, forma în vigoare aplicabilă în cauză, prevăd că "(1) Administratorii societăţilor admise la tranzacţionare sunt obligaţi să raporteze, de îndată, orice act juridic încheiat de către societate cu administratorii, angajaţii, acţionarii care deţin controlul, precum şi cu persoanele implicate cu aceştia, a cărui valoare cumulată reprezintă cel puţin echivalentul în RON a 50.000 euro".
82. Deşi se afirmă faptul că, potrivit atribuţiilor legale ale RCCI prevăzute la art. 76 din Regulamentul C.N.V.M. nr. 32/2006, intră şi în sarcina reclamantei obligaţia respectării obligaţiilor de transparenţă de către B. S.A., nu se indică şi nu rezultă care din atribuţiile prevăzute de art. 76, care prevăd că "În aplicarea responsabilităţilor prevăzute la art. 68 alin. (1), reprezentantul compartimentului de control intern are următoarele atribuţii: a) să monitorizeze şi să verifice cu regularitate aplicarea prevederilor legale incidente activităţii B.. şi a procedurilor interne, să ţină evidenţa neregulilor descoperite; b) să asigure informarea societăţii şi a angajaţilor acesteia cu privire la regimul juridic aplicabil pieţei de capital; c) să avizeze documentele transmise de B.. către C.N.V.M. în vederea obţinerii autorizaţiilor prevăzute de reglementările C.N.V.M., precum şi raportările transmise C.N.V.M. şi entităţilor pieţei de capital; d) să prevină şi să propună măsuri de remediere a oricărei situaţii de încălcare a legilor şi reglementărilor în vigoare, incidente pieţei de capital, sau a procedurilor interne ale societăţii de către B.. sau de către angajaţii acesteia; e) să ţină evidenţa tuturor reclamaţiilor primite de la clienţi şi a modului de soluţionare a acestora; f) să analizeze şi să avizeze materialele informative/publicitare ale B..; g) să se asigure de utilizarea exclusiv personală de către fiecare agent pentru servicii de investiţii financiare a codurilor de acces şi a parolelor transmise de entităţile pieţei de capital; h) să raporteze consiliului de administraţie, conducătorilor şi auditorilor interni situaţiile de încălcare a legislaţiei, a reglementărilor în vigoare sau a procedurilor interne", au fost încălcate de reclamantă.
83. Pentru aceste motive, este întemeiată cererea de anulare în ceea ce priveşte contravenţia prevăzută la pct. 9 din Decizia A.S.F. nr. 1444/12.10.2017, privind nerespectarea prevederilor art. 225 alin. (1) din Legea nr. 297/2004.
84. Motivele de recurs referitoare la caracterul excesiv al sancţiunii aplicate prin Decizia nr. 1444/12.10.2017, în cuantum de 18.750 RON, greşita individualizare, caracterul disproporţionat, neaplicarea criteriilor de individualizare, sunt nefondate.
85. Potrivit dispoziţiilor art. 275 din Legea nr. 297/2004, "(1) La individualizarea sancţiunii se va ţine seama de circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei şi de conduita făptuitorului. (…) (3) În cazul constatării săvârşirii a două sau mai multe contravenţii, se aplică sancţiunea cea mai mare, majorată cu până la 50%, după caz".
86. Anularea pct. 9 din Decizia nr. 1444/12.10.2017 nu produce efecte în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată, având în vedere că, fiind constatată săvârşirea mai multor contravenţii, conform art. 275 alin. (3) din Legea nr. 297/2004 s-a aplicat sancţiunea cea mai mare, de la pct. 6, majorată cu 25%.
87. În ceea ce priveşte cuantumul sancţiunilor aplicate, instanţa de fond a reţinut în mod corect că a fost respectat principiul proporţionalităţii pentru fiecare faptă în parte, raportat la impactul/potenţialul impact, în general cuantumul sancţiunilor fiind situat în partea inferioară a intervalului prevăzut de Legea nr. 297/2004.
88. Concret, se constată, cu privire la pct. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, că sancţiunea prevăzută de lege este avertisment sau amendă de la 1.000 RON la 50.000 RON, sancţiunile aplicate fiind, în funcţie de gravitatea faptelor săvârşite, astfel cum a rezultat din descrierea acestora, următoarele: pentru pct. 1, sancţiunea avertismentului; pentru pct. 2, sancţiunea cu amendă de 7.500 RON, cuantum orientat spre minimul prevăzut de lege; pentru pct. 3, sancţiunea cu amendă de 3.000 RON, cuantum apropiat de minimul prevăzut de lege; pentru pct. 4, sancţiunea cu amendă de 1.000 RON, minimul prevăzut de lege; pentru pct. 5, sancţiunea cu amendă de 1.000 RON, minimul prevăzut de lege; pentru pct. 6, sancţiunea cu amendă de 15.000 RON, cuantum situat între minimul şi maximul prevăzut de lege, spre minim; pentru pct. 7, sancţiunea cu amendă de 2000 RON, cuantum apropiat de minimul prevăzut de lege; pentru pct. 8, sancţiunea cu amendă de 5.000 RON, cuantum orientat spre minimul prevăzut de lege.
89. Susţinerile recurentei privind neaplicarea criteriilor de individualizare, caracterul excesiv şi disproporţionat, sunt nefondate. Au fost aplicate în mod corect dispoziţiile art. 275 din Legea nr. 297/2004, având în vedere gravitatea faptelor, rezultat din descrierea acestora, şi circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei şi ale făptuitorului.
90. În mod corect, raportat la dispoziţiile art. 275 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, avându-se în vedere şi faptul că reclamanta a mai fost sancţionată de A.S.F. în ultimii 3 ani, cu amendă de 5.000 RON (Decizia 3313/05.11.2015) şi cu amendă de 11.250 RON (Decizia 1289/16.06.2015), fiind constatată săvârşirea mai multor contravenţii, aplicarea sancţiunii s-a efectuat conform art. 275 alin. (3) din Legea nr. 297/2004, s-a aplicat sancţiunea cea mai mare, 15.000 RON, majorată cu până la 50%, în concret cu 25 %, şi anume 18.750 RON.
91. Pentru aceste motive, acţiunea în anularea deciziilor nr. 1444/12.10.2017 şi nr. 50/11.01.2018 urmează a fi respinsă ca nefondată.
92. Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că este fondat motivul de recurs privind aplicarea în mod greşit a dispoziţiilor art. 225 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, referitor la contravenţia prevăzută la pct. 9 din Decizia A.S.F. nr. 1444/12.10.2017, şi, pe cale de consecinţă, şi Decizia nr. 50/11.01.2018 de soluţionare a contestaţiei, cu privire la această contravenţie, celelalte motive de recurs fiind nefondate.
VI Soluţia instanţei de recurs
93. Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentinţa recurată şi în rejudecare va admite în parte acţiunea, va anula în parte Decizia A.S.F. nr. 1444/12.10.2017, în ceea ce priveşte contravenţia prevăzută la pct. 9, şi, pe cale de consecinţă, şi Decizia nr. 50/11.01.2018, cu privire la această contravenţie, va menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 5429 din 18 decembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a de contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa recurată şi în rejudecare, admite în parte acţiunea.
Anulează în parte Decizia ASF nr. 1444 din 12.10.2017, în ceea ce priveşte contravenţia prevăzută la punctul 9, şi Decizia nr. 50 din 11.01.2018, cu privire la această contravenţie.
Menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.