Legality of precautionary tax measures against former administrator based solely on failure to file for insolvency

Şedinţa publică din data de 19 mai 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 22.07.2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâţii DGRFP Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu şi Administraţi Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu - Serviciul Fiscal Orăşenesc Mihăileşti solicitând instanţei:

- anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii emisă la data de 24.06.2016 de D.G.R.F.P. Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu - Activitatea de Inspecţie Fiscală, cu consecinţa desfiinţării procesului-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr. x/18.07.2016 emis de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu - Serviciul Fiscal Orăşenesc Mihăileşti, şi a adresei de înfiinţare a popririi asupra disponibilităţilor băneşti din 29.06.2016 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov - Serviciul Fiscal Orăşenesc Bragadiru.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 307 din 03 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta DGRFP Ploieşti -Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Giurgiu - Activitatea de Inspecţie Fiscală, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 307 din 03 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat cerere de recurs, reclamanta A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecând cauza să se admită cererea sa.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond a respins acţiunea subscrisei, limitându-se strict la susţinerile pârâtei fără a lua în calcul dispoziţiile legale invocate de reclamantă şi argumentele pe care le-a prezentat, neanalizând nici implicarea pe care a avut-o în calitate de administrator.

Prin Decizia de instituirea masurilor asigurătorii din 24.06.2016, organul fiscal a dispus instituirea de masuri asigurătorii asupra bunurilor aflate în proprietatea societăţii, a considerat acest lucru ca fiind insuficient, astfel ca a emis, la aceeaşi data, acelaşi tip de decizie si in ceea ce priveşte patrimoniul reclamantei, în calitate de asociat şi fost administrator, dispunând ca măsuri asigurătorii aplicarea sechestrului asigurător asupra bunului imobil reprezentat de teren in suprafaţa de 1.203 mp si clădirile Cl-126 mp, C2-22 mp., C3-33 mp., C4 -28 mp. situat in loc. Buturugeni, judeţul Giurgiu, si instituirea popririi asigurătorii asupra sumelor datorate. subsemnatei de către societatea B. S.R.L., C. S.A., D. S.A. si E. S.A.

Recurenta-reclamantă afirmă că apar ca fiind nelegale măsurile asigurători dispuse şi, în consecinţă, se impunea ca instanţa de fond sa dispună anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii ca nelegală şi netemeinică, neexistând pericolul la care face referire legiuitorul în cuprinsul art. 213 alin. (2) din Codul de procedura fiscală.

Aceasta afirmă că organul fiscal nu a motivat în niciun mod luarea măsurilor asigurătorii, neinvocând şi nedovedind nicio situaţie concretă din care să rezulte că este îndeplinită condiţia prevăzută de textul legal, respectiv aceea a existenţei pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului societăţii, cu consecinţa periclitării sau îngreunării colectării.

Recurenta susţine că în raport de prevederile art. 213 alin. (2) din C. proc. civ. fiscală, o eventuală atragere a răspunderii solidare a fostului administrator nu reprezintă un argument pentru instituirea măsurilor asiguratorii în ceea ce îl priveşte pe acesta.

În drept, în susţinerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărarea formulate în cauză

Intimata-pârâtă Administraţia Judeţeană a Fnanţelor Publice a depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea acesteia ca nefondată şi mneţinerea hotărârii ca temeinică şi legală.

5. Cu privire la examinarea recursului

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 07.01.2019 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 13 aprilie 2021, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 14 ianuarie 2020.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

În ceea ce priveşte starea litigioasă dintre părţi, Înalta Curte reţine că inspectorii fiscali din cadrul A.J.F.P. Giurgiu, Activitatea de Inspecţie Fiscală - Serviciul Inspecţie Fiscală Persoane Juridice, au efectuat o inspecţie fiscală la S.C. F. S.R.L., societate al cărei administrator era reclamanta A..

Deoarece în sarcina societăţii asupra căreia s-a exercitat controlul s-au găsit obligaţii fiscale suplimentare de plată în cuantum de 16.913.262 RON, reprezentând impozit pe profit, TVA suplimentar de plată impozit pe salarii, contribuţii şi majorări de întârziere pentru aceste taxe şi impozite, reţinute prin Raportul de Inspecţie Fiscală F GR 111/24.06.2016 şi Decizia de impunere x/24.06.2016, organele de control au apreciat că există aspecte de natură a conduce la deschiderea procedurii de antrenare a răspunderii solidare a doamnei A. cu societatea debitoare S.C. F. S.R.L., în temeiul art. 213 alin. (4) din Legea nr. 207/2015, privind noul cod de procedură fiscală. În aceste condiţii au emis în data de 24.06.2016 decizia de instituire a măsurilor asigurătorii în ceea ce o priveşte pe debitoarea S.C. F. S.R.L., dar şi faţă de reclamanta A..

Înalta Curte reţine că prin cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamanta a solicitat să se dispună anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii emisă la data de 24.06.2016 de DGRFP - Ploieşti, AJFP - Giurgiu, AIF precum şi a procesului-verbal de sechestru asigurător nr. x din 18.07.2016 emis de AJFP - Giurgiu, SFO - Mihăileşti. Prin aceste acte aministrative s-au instituit în sarcina reclamantei măsuri asiguratorii constând în înfiinţărea popririi asupra disponibilităţilor băneşti şi măsura sechestrului asigurator asupra bunurilor imobile.

În ceea ce priveşte măsura înfiinţării popririi, instituită prin Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii din 24.06.2016, Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 5438 din 14 decembrie 2018 Tribunalul Ilfov a admis apelul formulat de către reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 4919 din 13.12.2016 pronunţată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr. x/2016 şi a dispus anularea "măsurii înfiinţării popririi asupra disponibilităţilor băneşti ale contestatoarei A., din 29.06.2016."

În aceste condiţii, instanţa de recurs apreciază că în ceea ce priveşte capătul de cerere privitor la anularea înfiinţării popririi asupra disponibilităţilor băneşti din 29.06.2016 emisă de AJFP - Ilfov, SFO - Bragadiru sunt incidente prevederile art. 430 C. proc. civ., intervenind în speţă, autoritatea de lucru judecat. Aşadar, având în vedere această situaţie, Înalta Curte va respinge capătul de cerere privitor la desfiinţarea adresei de înfiinţare a popririi din 29.06.2016 emisă de AJFP - Ilfov, SFO - Bragadiru, pentru autoritatea de lucru judecat.

În ceea ce priveşte soluţia instanţei de fond privitoare la anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii emisă la data de 24.06.2016 de DGRFP - Ploieşti, AJFP - Giurgiu, AIF din perspectiva măsurii asiguratorii a sechestrului asigurator în ceea ce o priveşte pe recurenta-reclamantă A., în sensul menţinerii acestei măsuri, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a pronunţat o soluţie greşită.

În conformitate cu prevederile art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2005, se dispun măsuri asiguratorii sub forma popririi asiguratorii şi sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Din cuprinsul textului de lege anterior enunţat rezultă că pentru a se justifica instituirea acestei măsuri, organul de control, respectiv intimata-pârâta din cauza dedusă judecăţii, trebuie să aprecieze că există pericolul ca debitorul să sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori sa îşi risipească patrimoniul. Aprecierea acestui pericol trebuie justificată prin raportare la conţinutul declaraţiilor fiscale şi a situaţiei financiare a debitorului, de istoria comportamentului fiscal al contribuabilului, al reprezentanţilor legali şi al asociaţilor/acţionarilor majoritari (mod de declarare şi plată, situaţii de atragere a răspunderii solidare, situaţii de insolvenţă sau de insolvabilitate etc).

Or, în cauză, faţă de cele sus arătate, instanţa de recurs apreciază că nu au fost întrunite criteriile cerute de lege pentru instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului în sarcina administratorului S.C. F. S.R.L., A., iar decizia emisă în acest sens de către pârâta este susţinută de motive generale, insuficiente pentru instituirea unei astfel de măsuri.

Înalta Curte constată că prin decizia de instituire a măsurilor asiguratorii emisă la data de 24.06.2016 de DGRFP - Ploieşti, AJFP - Giurgiu, AIF se fac referiri la motivele pentru care se dispun măsurile asiguratorii însă acestea privesc chestiuni care ţin de activitatea operatorului economic vizat de control, iar în ceea ce priveşte motivarea măsurilor asiguratorii în sarcina administratorului, acestuia i se împută conduita prin care nu a solicitat deschiderea procedurii de insolvenţă a operatorului economic .

Astfel, Înalta Curte apreciază că organul fiscal a avansat o motivare inconsistentă în decizia de instituire a măsurilor asiguratorii care ulterior a condus la emiterea procesul-verbal de sechestru asigurător nr. x din 18.07.2016 emis de AJFP - Giurgiu, SFO - Mihăileşti.

Dincolo de această minimă motivaţie, pârâta nu a relevat date concrete, aspecte certe care să arate că recurenta-reclamantă urmează a avea o conuită de natură să confirme pericolul ca aceasta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Înalta Curte subliniază şi că măsurile asigurătorii nu sunt o etapă obligatorie care precede orice executare silită fiscală, ci se aplică doar în cazurile limitate în care există indicii că executarea va fi îngreunată prin atitudinea debitorului. Nu se poate reţine că reclamanta a dovedit rea-credinţă prin atitudinea de nedeschidere a procedurii de insolvenţă. De asemenea, simpla alegaţie potrivit căreia există posibilitatea ca aceasta să-şi înstrăineze patrimoniul, care nu este dublată şi de indicarea unor indicii concrete deduse din acţiunile efective întreprinse de reclamantă, nu este de natură să justifice luarea unor măsuri asigurătorii cu privire la patrimoniul recurentei-reclamante.

Pentru toate considerentele expuse, constatând că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa în parte sentinţa recurată şi va anula decizia de instituire a măsurilor asiguratorii emisă la data de 24.06.2016 de DGRFP - Ploieşti, AJFP - Giurgiu, AIF şi va desfiinţează procesul-verbal de sechestru asigurător nr. x din 18.07.2016 emis de AJFP - Giurgiu, SFO - Mihăileşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 307 din 3 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa şi rejudecând cauza, admite în parte acţiunea.

Anulează decizia de instituire a măsurilor asiguratorii emisă la data de 24.06.2016 de DGRFP - Ploieşti, AJFP - Giurgiu, AIF şi în consecinţă, desfiinţează procesul-verbal de sechestru asigurător nr. x din 18.07.2016 emis de AJFP - Giurgiu, SFO - Mihăileşti.

Respinge capătul de cerere privind desfiinţarea adresei de înfiinţare a popririi din 29.06.2016 emisă de AJFP - Ilfov, SFO - Bragadiru, pentru autoritatea de lucru judecat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 mai 2020.