Appeal dismissed: Rural development grant cancellation for artificial creation of financing conditions and micro-enterprise eligibility breach upheld

Şedinţa publică din data de 19 mai 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 29.04.2014 reclamantul A. a formulat cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, Centrul Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 6 Satu Mare, prin care a solicitat anularea actului administrativ - titlu de creanţa intitulat "Procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare" nr. x din 10.09.2013 şi anularea Deciziei 36260 din 08.11.2013, emise de pârâtă.

Totodată a solicitat să se constate că nu sunt incidente prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011 privind normele de aplicare ale Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului conform căruia "nu se efectuează nici o plata către beneficiari in cazul cărora s-a stabilit ca au creat in mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plaţi in scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor", dar nici prevederile art. 17 alin. 3 din contractul de finanţare nr. x/04.04.2011, deoarece nu exista suspiciunea de neregula, şi în consecinţă, menţinerea ca eligibile toate sumele declarate eligibile prin semnarea contractului de finanţare nr. x/04.04.2011 şi menţinerea ca valabil încheiat a contractului de finanţare nr. x/04.04.2011.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 218/CA din 10 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi Oficiul Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale Satu Mare.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 218/CA din 10 octombrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs în termen legal, reclamanta A. prin administrator judiciar B., prin care a solicitat:

- admiterea recursului, astfel cum a fost formulat;

- casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond;

- în urma rejudecării admiterea cererii de chemare în judecată şi, în consecinţă, anularea Deciziei 36260 din 08.11.2013 şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare" nr. x din 10.09.201, a actelor care au stat la baza acestuia, precum şi a actelor subsectente, cu consecinţa stingerii creanţei în cuantum de 639.348,50 RON şi a penalităţilor de întârziere.

În susţinerea cererii de recurs recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., dezvoltând următoarele critici:

În privinţa motivului de casare circumscris art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta arată că soluţia instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, pretinsa motivare fiind, de fapt, o preluare a argumentelor expuse de către intima pârâtă AFIR.

În privinţa soluţiei pronunţate de prima instanţă asupra fondului cauzei, criticile recurentei reclamante vizează greşita interpretare şi aplicarea a normelor de drept material, apreciind a fi incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Astfel, hotărârea a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, care reglementează posibilitatea reluării activităţii de constatare a neregulilor. În acest sens, în anul 2013, potrivit Procesului-verbal nr. x/21.03.2013, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a tranşat problema existenţei condiţiilor artificiale pentru obţinerea finanţării, reţinând că nu se confirmă suspiciunea de neregulă. Ulterior emiterii acestui proces-verbal nu a existat niciun element nou, necunoscut, care să nu fi fost avut în vedere de către intimata-pârâtă şi care să justifice efectuarea unui nou control la societatea- beneficiară, în urma căruia concluzia activităţii de verificare fiind că investiţia realizată "a devenit neeligibilă".

Astfel, consideră recurenta că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât al doilea control efectuat de AFIR nu a vizat date suplimentare, necunoscute la data efectuării controlului prin care s-a constat că societatea nu a creat condiţii artificiale.

De asemenea, hotărârea atacată încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, întrucât acelaşi proces-verbal a produs efecte juridice, care au intrat în circuitul civil, încălcându-se principiul irevocabilităţii actelor administrative.

În opinia recurentei, definiţia "neregulii" astfel cum este prevăzută în O.U.G. nr. 66/2011 nu putea fi reţinută de prima instanţă deoarece aceste prevederi legale nu sunt incidente în cauză dat fiind faptul că nu există o abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport de dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor", întrucât, în speţă, nu există un avantaj nejustificat creat societăţii S.C. C. S.R.L., aşa cum este definit de art. 3 alin. (1) din Anexa nr. 1 la Contractul de finanţare.

De asemenea, în mod nelegal, instanţa de fond a considerat că recurenta ar fi adus modificări substanţiale proiectului, ceea ce ar justifica măsura rezilierii acestuia.

De asemenea, în cauza de faţă, intimata pârâtă nu a dovedit, în niciun mod că recurenta ar fi adus o modificare substanţială proiectului de natura celor menţionate la art. 8.3 Anexa I din Prevederile Generale generale la Contractul de finanţare.

În acest context, recurenta invocă şi dispoziţiile art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011 şi Decizia CJUE pronunţată în cauza Slancheva sila EOOD.

Recurenta-reclamantă, referindu-se la condiţiile artificiale, prevăzute de dispoziţiile art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011, arată că în cauză nu există un element obiectiv şi nici un element subiectiv şi solicită a se avea în vedere cele reţinute de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza Slancheva. Referitor la elementul obiectiv, acesta nu există întrucât cele şapte proiecte sunt autonome şi diecare în parte respectă obiectivele schemei de ajutor. De asemenea, în măsura în care s-ar reţine o divizare artificială a acestui proiect, ca şi cum ar fi un proiect unic şi nu şapte proiecte distincte, nu se poate susţine existenţa elementului obiectiv, atât timp cât au fost respectate obiectivele schemei de ajutor, fiecare dintre investiţiile celor şapte beneficiari este autonomă din punct de vedere juridic şi funcţional, neexistând o interdependenţă între acestea. Instanţa de fond a ignorat faptul că desfăşoară activităţi în sectorul non-agricol, că a creat 6 locuri de muncă în mediul rural, în condiţiile în care şi-a asumat crearea de locuri de muncă şi menţinerea acestora într-o perioadă economică deosebit de grea, şi este o microîntreprindere.

Referitor la elementul subiectiv, susţine că nu a existat intenţia de a obţine un avantaj care să contravină obiectivelor schemei de ajutor. Referitor la pretinsa încălcarea a ajutorului de minimis, precizează că instanţa de fond a ignorat faptul că o astfel de neregulă presupune ca aceeaşi întreprindere să fi accesat fonduri în mai multe rânduri, care să depăşească suma de 200.000 Euro. Însă, sunt 7 întreprinderi diferite, fiind înfiinţate ca entităţi juridice distincte, care au accesat fonduri pe cont propriu.

În ceea ce priveşte indicatorii de structură/juridici menţionaţi în Nota directoare pentru auditori nr. 22, acestea nu se regăsesc în prezenta cauză, elementele de fapt invocate de AFIR în procesul-verbal nefăcând parte din aceşti indicatori şi, în consecinţă, neputând fi consideraţi indicatori de fraudă.

Totodată, susţinerea AFIR, arată recurenta în sensul că "cele 7 firme împreuna cu S.C. C. S.R.L. funcţionează pe aceeaşi piaţa relevanta ori pe pieţe adiacente" este partial greşită şi complet irelevantă faţă de aspectul că C. S.R.L. are ca obiect de activitate "lucrări de contrucţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale", fapt care nu plasează această societate, în mod necesar pe o "piaţă adiacentă" cu cea pe care activează societatea recurentă, care are ca obiect de activitate "lucrări de pregătire a terenului".

Mai arată recurenta-reclamantă că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime.

6. Apărările formulate

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, a actelor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a invocat caracterul insuficient al motivării primei instanţe, "pretinsa motivare fiind, de fapt, o preluare a argumentelor expuse de către intima pârâtă AFIR".

În ceea ce priveşte critica legată de caracterul insuficient al motivării primei instanţe, Înalta Curte reţine că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

În cauză, Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă.

În altă ordine de idei, transpunând dispoziţiile normei anterior citate, motivarea hotărârii judecătoreşti nu reprezintă o chestiune de cantitate şi nici nu obligă instanţa să răspundă tuturor argumentelor de fapt şi de drept ale părţilor, instanţa putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun şi să le răspundă în cadrul unui singur considerent; totodată, este necesară analiza acelor motive şi apărări care sunt esenţiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigenţelor Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Ca urmare, motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

Potrivit motivului de recurs circumscris cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale incidente.

Înalta Curte constată că între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit şi A. a fost încheiat contractul de finanţare nr. x/04.04.2011 având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile de către autoritatea contractantă pentru punerea în aplicare a cererii de finanţare nr. x pentru proiectul "Achizitie de utilaje şi echipamente pentru pregătirea terenului".

Obiectivul proiectului se încadrează în obiectivul general al măsurii 312 respectiv dezvoltarea unei activităţi non agricole în scopul de a creşte numărul locurilor de muncă şi a veniturilor adiţionale în spaţiul rural.

Prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/10.09.2013 s-a concluzioant, în urma verificărilor efectuate, că investiţia realizată de A. a devenit neeligibilă şi s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante obligaţia de plată a unei creanţe bugetare în cuantum de 639.348,50 RON, reţinându-se că proiectul a suferit o modificare substanţială în perioada de monitorizare, prin crearea unui avantaj nejustificat firmei S.C. C. S.RL.

Raportat la criticile recurentei, Înalta Curte reţine că aceasta nu a invocat, nici prin contestaţia administrativă şi nici în cadrul cererii de chemare în judecată, motive vizând încălcarea dispoziţiilor art. 1270 alin. (1) C. civ., greşita aplicare a Notei Directoare pentru auditori nr. 22, inexistenţa elementului obiectiv şi subiectiv impuse ca şi condiţie de confirmare a neregulii prin jurisprudenţa CJUE, ci a învederat aceste aspecte pentru prima oară prin cererea de recurs.

În principal, Înalta Curte reţine că invocarea încălcării dispoziţiilor art. 1270 alin. (1) C. civ., greşita aplicare a Notei Directoare pentru auditori nr. 22 având ca subiect condiţiile artificiale, inexistenţa elementului obiectiv şi subiectiv pentru confirmarea neregulii prin jurisprudenţa CJUE, au fost formulate direct în recurs, nefiind dedusă judecăţii în faţa primei instanţe, ceea ce este în măsură să ducă la încălcarea dispoziţiilor art. 494 raportat la art. 477 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., potrivit cărora în recurs nu se pot folosi alte motive decât cele invocate la prima instanţă şi nu se poate poate schimba cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi.

Astfel, aceste motive de casare nu pot fi analizat pe fond, opunându-se în acest sens dispoziţiile imperative mai sus citate.

Înalta Curte în ceea ce priveşte motivul de casare referitor la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, care reglementează posibilitatea reluării activităţii de constatare a neregulilor organului de control în îndeplinirea atribuţiei de control arată că:

Printr-un proces-verbal de control anterior (procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/21.03.2013, întocmit cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei 65/2011 privind Normele de aplicare ale Regulamentului CE nr. 1698/2005 al Consiliului, în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a ecocondiţionalităţii privind măsurile de sprijin pentru dezvoltare rurală, s-a reţinut că nu se confirma suspiciunea de neregula constând în crearea in mod artificial de condiţii necesare pentru a beneficia de finanţare in cadrul măsurii. Suspiciunea de neregulă a fost constituită de IRD 0.1 nr. 890/11.01.2013.

Astfel, comisia de control în perioada 11.01.2013 - 14.03.2013, în baza suspiciunii de neregulă/suspiciunii de fraudă IRD 0.1 nr. 890/11.01.2013 a verificat amplasamentul investiţiei conform cererii de finanţare, locul unde s-a desfăşurat verificarea fiind sediul beneficiarului Sat Luncasprie nr. 33, comuna Dobreşti, Judeţul Bihor.

Prin procesul-verbal din prezenta cauză (procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/10.09.2013), s-a consemnat că proiectul a suferit o modificare substanţială în perioada de monitorizare prin crearea unui avantaj nejustificat firmei C. S.R.L. şi a fost încălcat art. 11 alin. (3) din contractul de finanţare, iar nerespectarea criteriilor de eligibilitate a dus la neîncadrarea în categoria micro-întreprinderilor potrivit art. 4 al Legii nr. 346/2004. Acesta a avut ca bază Suspiciunea de neregulă/suspiciunea de fraudă IRD 0.1 nr. 8704/27.03.2013 şi în cuprinsul său s-a reţinut că la verificarea anterioară, comisia a procedat la verificarea pe teren a celor şase proiecte cu sediul în satul Luncasprie nr. 33, com. Dobreşti şi constatând că utilajele se află pe şantierele unde au lucrări, comisia nu a mai considerat necesar efectuarea unui control suplimentar la faţa locului pentru recurentă, astfel că s-a trecut la o verificare documentară. Ca urmare a infirmării primei suspiciuni, s-a demarat un control ex-post documentar, având la bază întreaga documentaţie şi informaţiile suplimentare primite ca urmare a controlului anterior efectuat.

Or, comisia de control în perioada 27.03.2013 - 03.09.2013, în baza suspiciunii de neregulă/suspiciunii de fraudă IRD 0.1 nr. 8704/27.03.2013 a verificat activitatea desfăşurată pe baza documentelor depuse pentru proiectul respectiv, avându-se în vedere şi evidenţa contabilă a reclamantei, dar şi o verificare încrucişată între şase proiecte ale beneficiarilor care au locul de implementare la aceeaşi adresă în localitatea Luncasprie nr. 33: S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., E., F., G. şi H.

Locul unde s-a desfăşurat verificarea potrivit procesului-verbal anterior menţionat, aflat la dosar fond volumul I, este: "Controlul documentar s-a desfpşurat la sediul Centrului regional de Plăţi pentru Dezvoltarea Rurală şi Pescuit 6 Satu Mare, situate în Satu Mare, strada x nr. 8A.".

Faţă de aceste împrejurări, Înalta Curte învedează că dispoziţiile legale care reglementează obţinerea şi utilizarea fondurilor europene, respectiv Regulamentul CE nr. 65/2011, Regulamentul CE nr. 1698/2005 şi implicit clauzele contractului de finanţare stabilesc un mecanism de control ex-post asupra proiectelor de finanţare din fonduri nerambursabile care a fost corect aplicat de către autoritatea pârâtă.

În acest sens, prevederile contractuale, respective Anexa I la Contractul cadru, dispoziţiile art. 8 Monitorizarea şi Evaluarea proiectului dispun că:

a) 8 (1) - pe durata de valabilitate a prezentului contract, Benficiarul trebuie să îşi assume obligaţia furnizăriiu Autorităţii Contractante, Comisie Europene şi/sau agenţilor lor autorizaţi, a oricărui document sau informaţie în măsura să ajute la realizarea rapoartelor de monitorizare şi evaluare a proiectului şi să admită drepturile lor de acces la art. 14 (2)

Totodată, art. 13 - Eligibilitatea cehltuielilor dispune că: "a) 13 (2) - Sprijinul acordat va fi recuperate dacă obiectivele finanţate nu sunt utilizate/folosite conform scopului destinat rezultat din Cererea de finanţare, modifică substantial proiectul sau în cazul în care acestea îşi modifică destinaţia într-o perioadă de 5 ani după finalizarea proiectului (data ultimei plăţi).".

Or, conform dispoziţiilor art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011:

"(1) Activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare poate fi reluată de aceeaşi sau altă structură de control prevăzută la art. 20 dacă, până la data împlinirii termenului de prescripţie, apar alte date suplimentare necunoscute la data efectuării verificărilor sau apar erori de calcul care influenţează rezultatele acestora."

Înalta Curte mai reţine, în acelaşi sens, dispoziţiile art. 14 din H.G. nr. 875/2011:

"Datele suplimentare necunoscute la data efectuării verificărilor, prevăzute la art. 31 alin. (1) din ordonanţă, sunt cuprinse, fără a se limita la acestea: în sesizări, în rapoarte de control/audit interne sau externe ori în hotărâri definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele judecătoreşti, primite de către autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene după data emiterii Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare iniţial."

Astfel, pe de o parte, organul de control avea temeiuri de fapt reprezentând date suplimentare pentru a proceda la o nouă verificare.

Pe de altă parte, conform art. 4 din O.U.G. nr. 66/2011, "entităţile publice care au calitatea de autorităţi cu competenţe în gestionarea fondurilor europene sau de beneficiari ai programelor finanţate integral sau parţial din fonduri europene şi/sau din fonduri publice naţionale aferente acestora au obligaţia organizării şi exercitării activităţii de control intern, de control preventiv şi de identificare şi gestionare a riscurilor, precum şi a exercitării activităţii de audit intern, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare în vigoare, precum şi cu Standardele internaţionale de audit."

Astfel, nu poate fi reţinută critica recurentei-reclamante în sensul inconsecvenţei organului de control, cât timp ceea ce denumeşte recurenta ca fiind "ipoteza legală ce nu se regăseşte" a fost cauzată de datele suplimentare reprezentate de noua suspiciune de neregulă. Din noul proces-verbal reiese care a fost temeiul noului control, astfel că nu se poate reţine critica vizând nulitatea procesului-verbal sub acest aspect.

În plus, în Cauza C-94/05 Hotărârea Emsland-Stärke GmbH din 16 martie 2006, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a reţinut că principiul protecţiei încrederii/aşteptării legitime nu poate fi invocat împotriva unei dispoziţii clare a dreptului comunitar; nici comportamentul unei autorităţi naţionale însărcinate cu aplicarea dreptului Uniunii, care este contrar acestuia din urmă, nu poate crea, pentru un operator economic, o încredere legitimă privind posibilitatea de a beneficia de un tratament contrar dreptului Uniunii.

Sub aspectul încălcării principiului irevocabilităţii actelor, Înalta Curte arată că nu există o încălcarea a acestui principiu. La data săvârşirii neregulii, dar şi în prezent, era şi este în vigoare art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011 care se aplică direct, fiind parte a legislaţiei naţionale, iar stabilirea corecţiilor în conformitate cu acest regulament şi cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011, respectă principiul securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime. De altfel, autorităţii contractante îi revine obligaţia şi responsabilitatea respectării dispoziţiilor legale, inclusiv în ceea ce priveşte derularea procedurii de achiziţie, pe toată perioada de implementare şi monitorizare a contractului/proiectului, astfel că efectele neregulilor nu sunt limitate în timp, pentru a fi excluse controlului şi implicit aplicării corecţiilor financiare.

Sub un alt aspect, a criticat recurenta greşita reţinerea de către prima instanţă a existenţei unei modificări substanţiale a contractului, prin modificarea statutului său din întreprindere individuală, în întreprindere legată, fapt ce a determinat declararea ca neeligibilă a sumei de 639.348,50 RON.

Înalta Curte constată că, potrivit prevederilor art. 3 din Anexa 1 la contractul de finanţare nr. x/04.04.2011, "beneficiarul se obligă să respecte pe toată durata contractului criteriile de eligibilitate şi de selecţie înscrise în cererea de finanţare.

De asemenea, pe perioada de valabilitate a contractului de finanţare, Beneficiarul se obligă să nu modifice substanţial proiectul. Modificările substanţiale sunt acelea care afectează condiţiile de implementare, respectiv de punere în aplicare a proiectului sau creează un avantaj nejustificat unei întreprinderi sau unei colectivităţi publice; modificări care pot rezulta dintr-o schimbare în natura proprietăţii, a amplasamentului, a unor elemente iniţiale caracteristice proiectului, încetarea sau delocalizarea activităţii pentru care s-a acordat ajutorul financiar nerambursabil, etc."

Ceea ce a declanşat controlul privind suspiciunea de condiţii artificiale a fost modificarea survenită după semnarea contractului de finanţare, cu privire la crearea unui avantaj nejustificat pentru firma C. S.R.L., reţinându-se, atât în cuprinsul actelor administrativ fiscale contestate, cât şi în sentinţa primei instanţe, că recurenta reclamantă a încălcat criteriul de eligibilitate privind statutul său de microîntreprindere (întreprindere individuală).

Declanşarea controlului ex-post ulterior decontării tuturor tranşelor de plată a avut ca obiectiv verificarea întregii documentaţii care a stat la baza semnării contractului de finanţare, la care s-au adăugat informaţiile suplimentare rezultate din controalele anterioare şi din modificările survenite în perioada de implementare a proiectului, autoritatea contractantă acţionând în cadrul legal care îi conferea dreptul de a exercita un astfel de control.

Clauzele contractului de finanţare semnat de părţile litigante conferă dreptul autorităţii contractante să monitorizeze proiectul pe o durată de 5 ani de la finalizarea acestuia şi să recupereze sprijinul acordat, în situaţia identificării unor nereguli (art. 3 alin. 1 din Anexa 1 la contractul de finanţare, art. 5 (2) din contractul de finanţare), art. 5 (3) din Regulamentul CE nr. 65/2011, art. 9 (1) lit. a) din Regulamentul CE nr. 1698/2005.

În esenţă, stabilirea existenţei unor condiţii artificiale pentru ajutorul de minimis solicitat de recurenta A. s-a fundamentat pe schimbarea statutului său din întreprindere (în sens larg) autonomă într-o întreprindere legată.

Înalta Curte reţine că I.I. H. se află într-un raport juridic de tip "întreprindere legată" cu societatea C. S.R.L., fiind identificat un grup de 6 firme care prezintă legături de tip "întreprindere legată", aspecte care rezultă atât din elementul obiectiv analizat prin prisma scopului instituit în cadrul Măsurii 312 - "sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de microîntreprinderi", cât şi din condiţiile subiective ce au fost identificate în procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/10.09.2013.

Potrivit prevederilor art. 44 din Legea nr. 346/2004, " (1) Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

a) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor celeilalte întreprinderi;

b) o întreprindere are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor consiliului de administraţie, de conducere ori de supraveghere a celeilalte întreprinderi;

c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra celeilalte întreprinderi, în temeiul unui contract încheiat cu această întreprindere sau al unei clauze din statutul acesteia;

d) o întreprindere este acţionară sau asociată a celeilalte întreprinderi şi deţine singură, în baza unui acord cu alţi acţionari ori asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau asociaţilor întreprinderii respective.

(2) Se prezumă că nu există o influenţă dominantă dacă investitorii prevăzuţi la alin. (3) al art. 42 nu sunt implicaţi direct sau indirect în conducerea întreprinderii respective, fără ca drepturile pe care le deţin în calitatea lor de acţionar sau asociat să fie prejudiciate.

(3) Sunt considerate întreprinderi legate şi întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise la alin. (1), prin intermediul uneia ori mai multor întreprinderi sau prin oricare dintre investitorii prevăzuţi la alin. (3) al art. 42.

(4) Întreprinderile între care există oricare dintre raporturile descrise mai sus, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează de comun acord, sunt, de asemenea, considerate întreprinderi legate, dacă îşi desfăşoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente.

(5) O piaţă adiacentă, în sensul prezentei legi, este acea piaţă a unui produs sau a unui serviciu situată direct în amonte ori în aval pe piaţa în cauză."

Prezintă relevanţă în cauza de faţă prevederile art. 44 alin. (4) şi alin. (5) din Legea nr. 346/2004, ce au determinat reţinerea de către prima instanţă a legalităţii actelor administrativ fiscale contestate de A..

Într-o scurtă inventariere a legăturilor existente între cele două societăţi verificate, se reţine că:

- principalul client al A. este S.C. C. S.R.L.;

- recurentul mai are contracte în cadrul proiectului doar cu firme din grupul C. (de exemplu, cu S.C. D. SRL);

- A. a înregistrat în registrul jurnal de încasări şi plăţi, încasări din prestări servicii în perioada 02.03.2011 - 27.12.2011, înainte de achiziţionarea utilajelor prin proiect, justificând că a utilizat utilaje aflate în folosinţa gratuită;

- A. are obiectul principal de activitate "Lucrări de pregătire a terenului - Cod CAEN 4312", la fel cu celelalte şase firme ce au fost verificate de A.F.I.R. (S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., H.., F.., G.., E.);

- A.. are sediul social în sat Luncasprie nr. 33, comuna Dobreşti, judeţul Bihor, potrivit contractului de comodat încheiat la 09.07.2010 cu G. şi F., la fel cu celelalte 6 firme;

- din extrasele de cont prezentate de A.. a rezultat că din conturile sale au retras bani aceleaşi trei persoane ca şi în cazul celor 6 beneficiari verificaţi, respectiv: I., J. şi K., în baza unor contracte de mandat care nu au fost prezentate organelor de control. Este de reţinut că cele trei persoane împuternicite pentru retragerea sumelor de bani figurează ca salariaţi angajaţi la S.C. C. S.R.L.;

- A. a avut calitatea de salariat la S.C. C. S.R.L., în perioada 28.02.2007 -25.01.2011.

Interpretarea conferită de jurisprudenţa CJUE asupra prevederilor art. 3 alin. (3) paragraful 4 din Recomandarea 2003/361/CE (reluată în dreptul intern în cuprinsul prevederilor art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004), prin hotărârea din 27.02.2014 pronunţată în cauza C -110/13 HaTe Fo GMBH, este cea potrivit căreia "unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza raporturilor atât juridice, cât şi economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal una dintre relaţiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă.

Se consideră că acţionează în mod concertat în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influenţă care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic. Îndeplinirea acestei condiţii depinde de împrejurările cauzei şi nu este în mod necesar subordonată existenţei unor relaţii contractuale între aceste persoane şi nici chiar constatării intenţiei lor de a eluda definiţia microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări."

Elementele identificate în procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare nr. x/10.09.2013 reprezintă criterii suficiente pentru a aprecia că, prin intermediul unui grup de persoane s-au creat relaţii de afiliere în grupul celor 7 entităţi verificate, în vederea constituirii de avantaje nejustificate către S.C. C. S.R.L., în sensul prevăzut în Recomandarea 2003/361/CE şi în art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004, dat fiind faptul că aceste persoane s-au coordonat în vederea luării deciziilor atât din punct de vedere juridic, cât şi în plan economic, fără a se putea reţine că recurenta a acţionat într-o manieră independentă în cadrul proiectului aprobat spre finanţare.

Aşadar, garantarea contractului de finanţare de către S.C. C. S.R.L., retragerea banilor din contul recurentei de către angajaţi ai S.C. C. S.R.L., desfăşurarea activităţii specifice proiectului finanţat pentru A. în favoarea S.C. C. S.R.L., toate acestea acreditează intenţia creării unor condiţii artificiale pentru obţinerea ajutorului de minimis.

Totodată, Înalta Curte reţine că cele 7 întreprinderi verificate, între care se numără şi cea a recurentei reclamante, acţionează pe aceeaşi piaţă relevantă, având acelaşi obiect de activitate, respectiv "lucrări de pregătire a terenului - cod CAEN 4312".

Aceste similitudini ale proiectelor verificate în controlul ex-post documentar, alături de celelalte elemente de natură subiectivă care au fost identificate în organizarea activităţii la beneficiarii de fonduri nerambursabile constituiţi în grup afiliat cu S.C. C. S.R.L., creând legături de ordin juridic şi economic care anihilează autonomia de voinţă a întreprinderilor individuale atrase în acest grup, sunt de natură a conduce la reţinerea unei conduite asumate a beneficiarei A., în scopul creării în mod artificial a unor condiţii necesare pentru obţinerea finanţării nerambursabile în cadrul Măsurii 312 din schema de ajutor FEADR, în scopul depăşirii plafonului maxim de 200 000 euro.

În raport şi de soluţia jurisprudenţială dată de CJUE în cauza C- 434/12 Slancheva sila EOOD, se reţine, din împrejurările concrete ale speţei, că obiectivul măsurii 312, care viza dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale, nu a fost îndeplinit, proiectele cărora le-a lipsit caracterul autonom fiind derulate de societăţi concentrate într-un grup afiliat, ce restrânge astfel sfera de adresabilitate către alte persoane.

Intimata a aplicat în mod corect prevederile art. 11 alin. (3) din contractul de finanţare şi a constatat că declaraţia dată de recurentă pe propria răspundere nu corespunde realităţii, tocmai datorită faptului că nu era o întreprindere cu caracter autonom, în acest sens fiind învederată întreaga situaţie de fapt cu referire la noţiunea de întreprinderi "legate", tocmai pentru a se evidenţia încălcarea clauzelor contractului de finanţare şi neregula săvârşită de recurenta-reclamantă, fiind pe deplin aplicabil art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011.

Aşadar, reţine instanţa de control judiciar că au devenit aplicabile prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011, de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005, privind punerea în aplicare a procedurilor de control şi a ecocondiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală: "fără a se aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plăţi, în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor.".

Pentru toate aceste considerente, se reţine că sunt nefondate criticile aduse sentinţei civile recurate, soluţia pronunţată de prima instanţă fiind una legală şi temeinică.

Pentru toate aceste considerente expuse, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe a fost dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că urmează să dispună respingerea recursului ca nefondat, în temeiul art. 496 C. proc. civ. şi ale dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B. împotriva sentinţei nr. 218/CA din 10 octombrie 2016 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 mai 2020.