Ministerial standing for judicial back pay: principal vs. secondary credit officer liability for salary differences

Şedinţa publică din data de 19 mai 2020

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 13.05.2016 sub nr. x/2016, reclamanţii A. şi B. prin care au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Suceava pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea ordinului de salarizare începând cu 9.04.2015 în vederea încadrării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1936 pronunţată în data de 24 mai 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal:

A admis acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI şi CURTEA DE APEL SUCEAVA.

A obligat pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI să emită pentru fiecare reclamant un nou ordin de salarizare în conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată şi modificată prin Legea nr. 71/2015, începând cu 9.04.2015.

A obligat pârâţii la plata diferenţelor salariale rezultate în urma emiterii ordinului ce va fi emis. diferenţă salarială şi data plăţii efective a acestor sume.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civilă nr. 1936 pronunţată la 24 mai 2017 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei care, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Acesta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi în rejudecarea cauzei să se respingă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În susţinerea cererii de recurs, recurentul-pârât a preizat că pentru perioada 01.08.2016-01.10.2016, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi a asistenţilor judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal (deci 5%, 2% şi 11%), inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. În acest sens a fost emis OMJ nr. 4680/21.12.2015.

Prin OMJ nr. 219/C/01.02.2017, a fost modificat OMJ nr. 4680/C/21.12.2016, la art. 1 alin. (1) din cuprinsul acestuia, prevăzându-se că: "începând cu data de 1 octombrie 2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 (...)."

Astfel, conform dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 O.U.G. nr. 83/2014, prin Ordinul MJ nr. 4680/C/2016 s-a realizat o unificare a indemnizaţiilor, prin eliminarea diferenţelor salariale generate de acordarea unor drepturi într-un anumit sistem, în funcţie de actul normativ în vigoare, iarîn prezent s-a finalizat activitatea privind emiterea ordinului ministrului justiţiei prin care indemnizaţiile să se stabilească individual conform acestui text de lege, urmând a se proceda la calcularea şi plata diferenţelor băneşti.

Aşadar, Ordinul MJ nr. 4680/C/2016, luând în considerare Decizia nr. 23/26.09.2016 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept al ICCJ, care a statuat asupra modului de interpretare a dispoziţiilor mai sus arătate, dispune recalcularea la nivel maxim a indemnizaţiilor judecătorilor, începând cu 9 aprilie 2015, realizând o unificare a indemnizaţiilor, prin eliminarea diferenţelor salariale generate de acordarea unor drepturi într-un anumit sistem, funcţie de actul normativ în vigoare.

Textul din O.U.G. nr. 57/2015 nu foloseşte sintagma "nivel maxim în plată", aşa cum apare în O.U.G. nr. 43/2016 la art. I pct. 1: "(1) Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Prin urmare, numai de la data de 1.08.2016 se pune problema raportării salariilor/indemnizaţiilor din sistem la "nivelul maxim în plată".

Având în vedere că Decizia nr. 794/2016 a CCR face referire la nivelul maxim pentru fiecare funcţie, pe familie ocupaţională, recurentul susţine faptul că valoarea de 405 RON a fost acordată la nivelul ÎCCJ începând cu 1 octombrie 2016, urmare adoptării Ordinului Preşedintelui ICCJ 283/25.10.2016, astfel încât doar începând cu această dată se poate face raportarea la un salariu în plată pe familie ocupaţională (respectiv la un VRS de 445,5 RON), lucru care s-a realizat, aşa cum am arătat mai sus, prin emiterea Or. mj nr. 219/2017.

Totodată, învederează că în data de 24.05.2017, a fost emis noul ordin de salarizare a intimaţilor-reclamanţi, în speţă, Ordinul MJ nr. 1469/C/24.05.2017, în aplicarea dispoziţiilor Ordinului MJ nr. 4680/C/2016 şi a Ordinului MJ nr. 219/C/2017, prin care au fost stabilite noile cuantumuri ale indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi ale sporurilor aferente acestora.

În ceea ce priveşte soluţia prin care a fost obligat Ministerul Justiţiei la plata diferenţelor salariale rezultate în urma emiterii ordinului ce va fi emis, recurentul-pârât precizează că atribuţia ministrului justiţiei este de a stabili indemnizaţia de încadrare a intimaţilor-reclamanţi, potrivit art. 8 alin. (2) din Anexa VI a Legii nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, concretizată prin emiterea de ordine de salarizare, iar a Ministerului Justiţiei de a vira banii şi nu de a efectua plata în concret a diferenţelor salariale solicitate, obligaţie care, de altfel, incumbă Curţii de Apel Suceava, instanţă cu personalitate juridică al cărei preşedinte este ordonator secundar de credite, întrucât intimaţii îşi desfăşoară activitatea ca judecători în cadrul acestei instituţii.

Pe de altă parte, recurentul consideră că este eronată şi lipsită de temei acordarea diferenţelor salariale pentru perioada anterioară emiterii ordinelor criticate şi formulării solicitării de emitere a ordinelor noi.

La data de 19 mai 20120, recurentul-pârât a formulat o cerere prin care a invocat casarea în tot a sentinţei recurate şi respingerea acţiunii reclamanţilor, ca rămasă fără obiect, arătând prin aceasta că au fost emise Ordinele MJ nr. 2066/C/2018 şi 91/C/2019 prin care s-au valorificat drepturile reclamanţilor conform celor solicitate de aceştia.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-reclamanţi nu a formulat apărări în faţa instanţei de recurs.

5. Cu privire la examinarea recursului

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 22.11.2018 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 22.09.2020, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 19 mai 2020.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat strict din perspectiva considerentelor ce vor fi expuse în continuare:

Intimaţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea pentru fiecare dintre reclamanţi, începând cu data de 09.04.2015, a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015 în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei.

Totodată, au solicitat obligarea pârâtului la acordarea începând cu 09.04.2015, în temeiul aceloraşi prevederi legale, a diferenţei salariale rezultată din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie ulterior datei de 1 ianuarie 2011 şi, totodată, la emiterea ordinelor de salarizare să ţină cont în cazul promovărilor în funcţie şi al numirii în funcţii de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă şi în funcţie, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară de la data de 31.12.2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcţie a fost îndeplinită ulterior acestei date.

Înalta Curte constată că, la data de 21.12.2016, a fost emis Ordinul ministrului Justiţiei nr. 4680/C/2016, în baza art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015, urmare şi a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Astfel, prin ordinul menţionat mai sus, la art. 1 s-a dispus că:

"Începând cu 9.04.2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie se recalculează la nivel maxim, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

La art. 2 din ordinul menţionat se prevede că:

"Începând cu 1 august 2016, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi a asistenţilor judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal, inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Înalta Curte reţine că, pentru aplicarea art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, la stabilirea indemnizaţiei intimaţilor-reclamanţi, s-a ţinut cont de nivelul maxim al cuantumului salariului de bază şi al sporurilor pentru funcţia similară, diferenţele băneşti rezultate din calcularea în acest mod a drepturilor salariale începând cu data de 09.04.2015.

Totodată, prin Ordinul nr. 219/C/01.02.2017, care a modificat Ordinul nr. 4680/2016, la art. 1 se prevede stabilirea indemnizaţiei prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015, începând cu 1 octombrie 2016.

La data de 24.05.2018 ministrul justiţiei, ţinând cont de Ordinul nr. 75/15.03.2018 emis de preşedintele Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 2066/C/2018 prin care s-a stabilit că indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi a asistenţilor judiciari se calculează începând cu data de 09.04.2015 prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 421,36 RON, iar din data de 01.12.2015 la valoarea de 463,5 RON.

În aplicarea OMJ nr. 2066/C/2018, recurentul-pârât a emis OMJ nr. 91/C/2019, prin care s-a stabilit indemnizaţia individuală a intimaţilor-reclamanţi în funcţie de valorile de referinţă evidenţiate mai sus.

În contextul celor anterior arătate, Înalta Curte constată că deşi condiţia existenţei obiectului acţiunii a fost îndeplinită la data promovării acţiunii, ulterior, ca urmare a emiterii de către pârâtul Ministrul Justiţiei a Ordinului nr. 2066/C/2018, prin care pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi ale asistenţilor judiciari se stabilesc prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON (art. 1 alin. (1), în perioada 01.12.2015-31.12.2017 indemnizaţia se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON (art. 1 alin. (2), începând cu 1 ianuarie 2018, urmând a se recalcula drepturile salariale la valorile stabilite (art. 1 alin. (3), şi a satisfacerii pretenţiilor reclamanţilor, în sensul că, potrivit noului ordin de salarizare, care a înlocuit ordinul contestat de acestia, obiectul cererii sub acest aspect nu mai subzistă.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că prin emiterea OMJ nr. 2066/C/2018 au fost recunoscute drepturile salariale pretinse de reclamanţi, fiind realizată pretenţia concretă dedusă judecăţii, astfel că demersul judiciar formulat de reclamanţi privind emiterea de către Ministerul Justiţiei a ordinului de salarizare este la acest moment lipsit de obiect, urmând să fie respins ca atare.

Înalta Curte găseşte întemeiată critica din recurs referitoare la obligarea Ministerului Justiţiei la plata diferenţelor dintre drepturile salariale recalculate, începând cu data de 09.04.2015.

Potrivit art. 131 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, bugetul curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor este gestionat de Ministerul Justiţiei, ministrul justiţiei având calitatea de ordonator principal de credite, iar potrivit art. 6 pct. VII subpct. 3 din H.G. nr. 652/2009, Ministerul Justiţiei asigură fondurile necesare, fundamentează şi elaborează proiectul bugetului pentru activitatea proprie, a instituţiilor publice din sistemul justiţiei pentru care ministrul justiţiei şi libertăţilor cetăţeneşti are calitatea de ordonator principal de credite şi a unităţilor subordonate Ministerului, repartizând creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite şi urmărind modul de utilizare a acestora.

Totodată, calitatea de ordonatori secundari/terţiari de credite revine, conform art. 125 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, curţilor de apel, parchetelor de pe lângă curţile de apel, tribunalelor şi parchetelor de pe lângă tribunale, care au în structură câte un departament economico-financiar şi administrativ, condus de un manager economic.

În raport de obligaţiile ce revin pârâtului Ministerul Justiţiei, Înalta Curte constă că formularea unor cereri având ca obiect plata efectivă a drepturilor salariale cuvenite magistraţilor care activează în cadrul instanţelor de judecată nu poate să atragă obligarea Ministerului Justiţiei în acest sens, numai prin prisma calităţii de ordonator principal de credite. Raportul obligaţional, care are ca obiect plata salariului, se desfăşoară între reclamantă şi Curtea de Apel Târgu Mureş (unde activează reclamanta ca magistrat), în timp ce Ministerul Justiţiei este parte a unui raport juridic financiar care implică ordonatorii de credite, potrivit atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 500/2002. Prin urmare, chiar dacă Ministerul Justiţiei are calitatea de ordonator principal de credite, gestionând bugetele instanţelor judecătoreşti, plata efectivă a drepturilor salariale se face de către curtea de apel/tribunal, ordonatori secundari/terţiari de credite, în baza ordinelor de salarizare individuale.

Chestiunea vizând existenţa unei obligaţii legale a Ministerului Justiţiei, privind plata diferenţelor salariale solicitate de reclamanţii magistraţi prin acţiunile adresate instanţelor judecătoreşti, a făcut obiectul unei sesizări referitoare la pronunţarea unei hotărâri pentru dezlegarea unei chestiuni de drept vizând interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 6 pct. VII subpunctul 3 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, aprobată cu completări prin Legea nr. 288/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 222 din C. civ., privind calitatea procesuală pasivă a Ministerului Justiţiei în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică pentru care este ordonator principal de credite, având ca obiect plata unor drepturi de natură salarială.

Deşi sesizarea a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia nr. 60/2019, în cuprinsul considerentelor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a reţinut următoarele aspecte, cu relevanţă pentru soluţia pronunţată în prezenta cauză:

"55. De altfel, prin Decizia nr. 13 din 13 iunie 2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 29 septembrie 2016, s-au stabilit, ca o consecinţă a admiterii recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, următoarele: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 222 din C. civ., adoptat prin Legea nr. 287 din 17 iulie 2009, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ministerul Afacerilor Interne, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială".

56. În motivarea acestei decizii s-a menţionat, între altele, că "În măsura în care pretenţiile deduse judecăţii vizează exclusiv acordarea unor drepturi salariale sau de natură salarială, fără a pune în discuţie atribuţiile legal reglementate ale ordonatorului principal de credite, Ministerul Afacerilor Interne nu poate avea calitate procesuală pasivă în acest gen de cauze" (paragraful 49).

57. Mutatis mutandis, pentru identitate de raţiune, dezlegarea dată în recursul în interesul legii sus-menţionat poate fi avută în vedere, în mod corespunzător, şi în alte cauze similare."

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în sarcina pârâtului Ministerul Justiţiei nu subzistă obligaţia de acordare a diferenţelor salariale solicitate de reclamantă, în sensul plăţii efective a pretenţiilor băneşti formulate, Ministerului Justiţiei revenindu-i doar obligaţia asigurării resurselor bugetare necesare plăţilor salariale, iar plata efectivă a drepturilor salariale revine Curţii de Apel Suceava.

În acest context, instanţa de control judiciar va admite, o parte a criticilor reculentului-pârât, care privesc calitatea sa de ordonator principal de credite şi raporturile ierarhice pe care acesta le are cu ordonatorul secundar, în ceea ce priveşte lipsa obligaţiei de plată a acestuia a salariului către reclamantă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentinţa recurată, va constata ca rămasă fără obiect cererea de obligare a pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare şi va respinge cererea de obligare a acestuia la plata diferenţelor salariale, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIŢIEI împotriva sentinţei civile nr. 1936 din 24 mai 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa în sensul că, respinge capătul de cerere privitor la obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin de salarizare, ca rămas fără obiect.

Respinge capătul de cerere privitor la obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la plata diferenţelor salariale, pentru lipsa calităţii procesuale pasive.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 mai 2020.