Dismissal discharge challenge barred by res judicata; appeal denied.
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (Administrative and Fiscal Disputes Section) dismissed the plaintiff's appeal as unfounded, affirming the Court of Appeal's judgment that had rejected the claim challenging the plaintiff's discharge and seeking annulment of a 1985 ministerial order placing him in reserve; the appellate ruling remains in force. The dispute arose from an administrative action filed by a former military member against the Ministry of National Defence, alleging the absolute nullity of his dismissal and of the order, after the case was declined from the Tribunal to the Court of Appeal on material competence grounds. The Court held that the lower court correctly rejected the plaintiff's territorial jurisdiction exception, since under Article 111 of the Civil Procedure Code the plaintiff may elect to sue at his own domicile and the defendant did not timely raise the exception per Article 130(3). It also upheld the application of res judicata, finding that the claim concerned the same object already definitively settled by a 2010 judgment (and reiterated in a 2012 ruling), so the new request for annulment, reinstatement, and damages was barred; consequently, the cassation ground under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code did not apply, and the appeal was rejected under Article 496(1) of the Code and Article 20 of Law No. 554/2004 on administrative litigation.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ, art. 201 din C. proc. civ, art. 111 C. proc. civ, art. 130 alin. (3) C. proc. civ; Dismissal discharge challenge barred by res judicata; appeal denied: The dispute arose from an administrative action filed by a former military member against the Ministry of National Defence, alleging the absolute nullity of his dismissal and of the order, after the case was declined from the Tribunal to the Court of Appeal on material competence grounds. The Court held that the lower court correctly rejected the plaintiff's territorial jurisdiction exception, since under Article 111 of the Civil Procedure Code the plaintiff may elect to sue at his own domicile and the defendant did not timely raise the exception per Article 130(3). It also upheld the application of res judicata, finding that the claim concerned the same object already definitively settled by a 2010 judgment (and reiterated in a 2012 ruling), so the new request for annulment, reinstatement, and damages was barred; consequently, the cassation ground under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code did not apply, and the appeal was rejected under Article 496(1) of the Code and Article 20 of Law No. 554/2004 on administrative litigation.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMotivul de casare invocat de recurent, examinat și respins ca nefondat în considerente.
Temeiul legal pentru respingerea recursului ca nefondat în dispozitiv.
Temei legal menționat în considerente pentru respingerea recursului, dar neinclus în dispozitiv.
Full text
Şedinţa publică din data de 19 mai 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş în dosar nr. x/2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a concedierii sale şi nulitatea Ordinului ministrului MC nr. 133/1985, prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă.
Prin încheierea pronunţată la data de 10 mai 2017, în dosar nr. x/2017 Tribunalul Timiş, secţia a I-a civilă, a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Timiş, invocată de pârâtă prin întâmpinare, şi a declinat soluţionarea acţiunii formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 31.05.2017.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 196 din 22 iunie 2017, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Timişoara şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., împotriva pârâtului Ministerul Apărării Naţionale Bucureşti.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 196 din 22 iunie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a formulat cerere de recurs, reclamantul A., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecând cauza să se admită cererea sa.
În motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant a susţinut într-o primă critică că instanţa de fond a respins în mod greşit excepţia inadmisibilităţii excepţia de necompetenţă teritorială a Curţii de Apel Timişoara, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Acesta a mai susţinut că instanţa de fond a soluţionat în mod greşit cauza apreciind că intervine autoritatea de lucru judecat, având în vedere pronunţarea sentinţei nr. 271 din 19.05.2010 de către Curtea de Apel Timişoara.
În drept, în susţinerea cererii de recurs, recurentul-reclamant a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
4. Apărarea formulate în cauză
Intimatul-pârât Ministerul Apărării Naţionale a depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea acesteia ca nefondată.
5. Cu privire la examinarea recursului
În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 22.11.2018 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 22 septembrie 2020, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 19 mai 2020.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Examinând recursul, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În ceea ce priveşte critica formulată împotriva soluţiei de respingere a excepţiei competenţei teritoriale a Curţii de Apel Timişoara, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată, instanţa de fond pronunţând o soluţie corectă.
Astfe, în conformitate cu prevederile art. 111 C. proc. civ., în cazul cererilor îndreptate împotriva persoanelor juridice de drept public, aceastea pot fi introduse "la instanţa de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanţa de la sediul pârâtului", iar prin formularea şi depunerea cererii la Tribunalul Timiş, reclamantul a ales prima variantă, respectiv, instanţa de la domiciliul său.
Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ.:
"Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe". Cum în cauză, pârâtul nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, iar reclamantul a înţeles să se adreseze instanţei de la domiciliul său, în mod corect instanţa de fond a respins excepţia invocată de către acesta.
În ceea ce priveşte ce-a de-a doua critică, conform căreia, în mod greşit instanţa de fond a avut în vedere la soluţionarea cauzei efectele autorităţii de lucru judecat rezultate în urma pronunţării sentinţei civile nr. 271/2010 a Curţii de Apel Timişoara, de asemenea Înalta Curte o apreciază ca fiind neîntemeiată.
Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată reclamantul a solicitat instanţei să constate nulitatea absolută a concedierii sale şi nulitatea Ordinului ministrului MC nr. 133/1985, prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă.
Cu privire la Ordinul ministrului MC nr. 133/1985, prin care s-a dispus trecerea sa în rezervă a recurentului-reclamant, în mod corect instanţa de fond a reţinut că aceasta chestiune s-a tranşat în cadrul unui litigiu soluţionat în anul 2010, însă reclamantul a investit de-a lungul timpului, instanţele de judecată cu mai multe litigii ce au avut acelaşi obiect.
În aceste condiţii, în accord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte reţine că, noua cerere de constatare a nulităţii absolute a Ordinului, de reintegrare în funcţie şi de despăgubiri nu mai poate fi pusă în discuţie deoarece se opune autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 271/2010 a Curţii de Apel Timişoara prin care s-a reţinut tardivitatea cererii.
Chiar dacă reclamantul prin cererea de recurs prezintă situaţia de fapt şi temeiurile juridice dintr-o altă perspectivă în realitate, Curtea obiectul cererii de chemare în judecată priveşte, acelaşi obiect al acţiunii soluţionate definitiv, prin sentinţa nr. 271/2010 a Curţii de Apel Timişoara, considerente pentru care, în speţă, intervin efectele autorităţii de lucru judecat.
Aşadar, instanţa de recurs apreciază că în mod correct instanţa de fond a reţinut că în cauză intervine autoritatea de lucru judecat atât din perspectiva sentinţei civile nr. 271/19.05.2010 a Curţii de Apel Timişoara în dosarul nr. x/19.05.2010 (prima dintre acţiunile reclamantului cu acelaşi obiect, soluţionată în mod irevocabil), autoritate de lucru judecat reluată şi prin considerentele sentinţei civile nr. 679/13.12.2012 a aceleiaşi instanţe, pronnunţată în temeiul art. 430 alin. (1) C. proc. civ., fiind vorba despre o sentinţă care tranşează aceeaşi chestiune litigioasă pe calea unei excepţii procesuale.
Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 196 din 22 iunie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 mai 2020.