Public transport accessibility failure as direct discrimination under the Anti-Discrimination Ordinance

Şedinţa publică din data de 19 mai 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 14.07.2016, reclamantul Municipiul Brăila a formulat în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) şi Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, contestaţie împotriva Hotărârii nr. 357 din data de 11.05.2016, solicitând anularea hotărârii pronunţate de către CNCD in dosarul nr. x/2016 si exonerarea de la plata sumei de 10.000 RON reprezentând amenda contravenţională.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 4018 din 13 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Municipiul Brăila în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4018 13 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat cerere de recurs, reclamantul Municipiul Brăila, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecând cauza să se dispună anularea hotărârii CNCD nr. 2A/2016.

În motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant a susţinut următoarele:

În promovarea cererii de chemare în judecată au fost aduse în faţa instanţei mai multe documente, unul dintre ele fiind Hotărârea nr. 251/2014, prin care, Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, a decis că neasigurarea condiţiilor de transport pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii reprezintă discriminare, conform art. 2 alin. (2) şi (4) din O.G. nr. 137/2000, precum şi a Convenţiei privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010 şi a recomandat primăriilor revizuirea tuturor contractelor încheiate cu societăţile de transport pentru adaptarea mijloacelor de transport în comun penru transportul persoanelor cu dizabilităţi locomotorii.

Mai precis recomandarea a fost aceea ca mijloacele de transport în comun să fie dotate cu rampe de acces, aflate în continuarea rampelor cu care în prealabil au fost amenajate staţiile.

Recurentul-reclamant a susţinut că la acest moment S.C. A. S.A. Brăila, societate de transport public local de călători, utilizează pentru traseele de transport public local exclusiv autobuze dotate cu rampă de acces pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii, situaţie existentă datorită achiziţionării de autobuze noi, începând cu anul 2013. Autoritatea publică locală, în speţă Municipiul Brăila, a susţinut financiar societatea S.C. A. S.A. Brăila în această perioadă, una din ţintele investiţiilor fiind şi acea de a asigura condiţiile prevăzute de lege pentru respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi locomotorii.

În ceea ce priveşte adaptarea tramvaielor, recurentul invederează instanţei faptul că, în general toate tramvaiele aflate în exploatare sunt fabricate în anii '80 şi sunt pe soluţii clasice dotate cu boghiuri. Nu există posibilitate tehnică de a coborî podeaua şi de a fi amenajate cu podea joasă, întrucât ar trebui omologate ca produse noi, ceea ce nu este posibil dat fiind faptul că nu sunt fabricate în România.

Acesta menţionează faptul că toate societăţile de transport public local de călători din România au aceeaşi problemă, dar s-au preocupat continuu pentru găsirea unei soluţii de provizorat.

În acest sens, recurentul-reclamant a susţinut că S.C. A. S.A. Brăila va amenaja în decursul anului 2017, pentru tramvaiele aflate în exploatare, rampe de acces portabile pentru persoanele cu handicap.

Acesta apreciază că trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 22 lit. b) din Legea nr. 448/2006, conform cărora "autorităţile locale... b) să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulaţie în Urnitele tehnice posibile", obligaţie care nu a putut fi realizată datorită imposibilităţii obiective de a găsi o soluţie tehnică conform cu legislaţia în vigoare.

Mai arată recurentul-reclamantei că în urma controlului Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale - AJPIS termenul de accesabilizare a tramvaielor din parcul S.C. A. S.A. Brăila a fost prelungit până la data de 15.01.2018.

În drept, recurentul-reclamant şi a întemeiat cererea de recurs pe prevederile art. 483 C. proc. civ.

Instanţa de recurs constată că argumentele prezentate în susţinerea cererii se subscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărarea formulate în cauză

Intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Dicriminării nu a depus întâmpinare la cererea de recurs.

5. Cu privire la examinarea recursului

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 22.11.2018 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 08 septembrie 2020, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 19 mai 2020.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând recursul, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Înalta Curte constată că prin Hotărârea C.N.C.D. nr. 357/11.05.2016 emisă în dosarul C.N.C.D. nr. x/2016, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat faptul că problemele anterior sesizate atât prin Hotărârea nr. 251/30.04.2014 emisă în dosarul nr. x/2012 cât şi prin Hotărârea nr. 271/10.06.2015 emisă în dosarul C.N.C.D. nr. x/2014, nu au fost remediate, astfel încât a stabilit (din nou) că neasigurarea condiţiilor de transport pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii, reprezintă discriminare, conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (4), coroborate cu prevederile art. 10 lit. g) şi h) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare precum şi potrivit prevederilor art. 9, art. 19 şi art. 20 din Convenţia privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi, ratificată de România prin Legea nr. 221/2010.

Faţă de situaţia de fapt reţinută prin actele de control ale intimatului-pârât, acesta în baza prevederilor art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a dispus sancţionarea cu amendă contravenţională în cuantum de 10000 RON respectiv 8000 RON a părţilor reclamate Primarii municipiilor reşedinţă de judeţ inclusiv a reclamantului Primarul Municipiului Brăila (10.000 RON).

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant apreciază în mod greşit că neasigurarea condiţiilor de transport pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii, poate fi justificată prin raportare la situaţia de fapt, respectiv prin vechimea mijloacelor de transport aflate în exploatare şi imposibilitatea tehnică de adaptare şi omolagare a acestora pentru a asigura utilizarea lor în mod lesne şi sigur de către persoanele cu dizabilităţi. În susţinerea opiniei sale, recurentul-reclamant a invocat şi prevederile art. 22 lit. b) din Legea nr. 448/2006 conform cărora, "autorităţile locale... b) să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulaţie în Urnitele tehnice posibile".

Înalta Curte în acord cu instanţa de fond apreciază că nu se poate anula hotărârea nr. 357 din data de 11.05.2016 a CNCD, chiar în situaţia în care se constată că recurentul-reclamant a întreprins parţial măsuri necesare pentru asigurarea transportului local prin mijloacele de transport în comun, pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii.

În conformitate cu dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap: "Pentru a facilita accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap la transport şi călătorie, pana la 31 decembrie 2010, autorităţile administraţiei publice locale, au obligaţia să ia măsuri pentru: a) adaptarea tuturor mijloacelor de transport în comun aflate în circulaţie".

Aşadar în mod corect a reţinut instanţa de fond că în urma controlului efectuat, pârâtul CNCD, a constatat că partea reclamantă Primarul Municipiul Brăila a avut comportament pasiv în ceea ce priveşte măsurile de accesibilizare a mijloacelor de transport în comun de pe raza administrativ-teritorială a municipiului Brăila.

Această atitudine din partea reclamantului prin reprezentanţii săi legali se circumscrie prevederilor art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, conform cărora: "Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi atrage răspunderea contravenţională conform prezentei ordonanţe, dacă nu intră sub incidenţa legii penale."

În raport de acest temei legal şi având în vedere situaţia de fapt conform căreia la data de 01.03.2016 (data expirării ultimei monitorizări), în municipiul Brăila - din numărul total de 57 autobuze doar 47 au fost adaptate, din numărul total de 30 tramvaie niciunul nu a fost adaptat, iar din numărul total de 125 microbuze doar, circa 50% au fost adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, în mod corect instanţa de fond a reţinut că hotărârea contestată este legală.

Înalta Curte reţine că neasigurarea pe toate mijloacele de transport comun local al transportului persoanelor cu dizabilităţi locomotorii reprezintă discriminare directă, întrucât se creează o deosebire pe criteriul dizabilităţii, care are ca efect restrângerea exercitării, în condiţii de egalitate, a dreptului de a beneficia de serviciile oferite în domeniul transportului public în comun. Această situaţie încalcă în mod evident principiul dreptului de acces la toate locurile şi serviciile destinate folosinţei publice, prevăzut de art. 1 alin. (2) lit. f) din O.G. nr. 137/2000, intimatul-pârât CNCD în temeiul art. 19 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ emiţând o hotărâre temeinică şi legală.

Înalta Curte apreciază că precizările şi înscrisurile depuse în faţa instanţei de recurs de către recurentul-reclamant privitoare la dezvoltarea, reabilitarea şi dotarea ulterioară a reţelei de transport în comun cu mijloace tehnice care să respecte dreptul persoanelor cu dizabilităţi de a beneficia de serviciile oferite în domeniul transportului public în comun nu prezintă relevanţă în cauză, în măsura în care la data efectuării controlului de către CNCD situaţia era cea reţinută în actul de control.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că recurentul-reclamant a emis critici împotriva sentinţei recurate care nu schimbă situaţia de fapt, instanţa de fond pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul Municipiul Brăila, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul MUNICIPIUL BRĂILA împotriva sentinţei civile nr. 4018 din 13 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 mai 2020.