Lapse of statutory period for issuing tax title ceases security measures by operation of law, rendering appeal devoid of procedural interest

Şedinţa publică din data de 25 martie 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal reclamanta societatea A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, solicitând anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/06.02.2018, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 178 din 1 noiembrie 2018, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea promovată de reclamanta societatea A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi a dispus anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. A_FCT 1827/06.02.2018, emisă de ANAF - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 178 din 1 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs Agenţia Naţională de Administrare Fiscală solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, şi, în rejudecare, respingerea contestaţiei în ceea ce priveşte anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii atacată.

Hotărârea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală întrucât a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material incidente cauzei deduse judecăţii, respectiv cu nerespectarea prevederilor art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

În opinia recurentei, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii atacată nu este motivată. În ceea ce priveşte lipsa indiciilor sau a pericolului ca debitorul să se sustragă ori să îşi risipească patrimoniul, menţionează recurenta că, inspectorii antifraudă au motivat în decizie, existenţa indiciilor sau a pericolului ca debitorul să se sustragă ori să îşi risipească patrimoniul.

De altfel, instanţa de fond a reţinut că pentru dispunerea de măsuri asiguratorii trebuie să existe indicii, doar că greşit a limitat sfera acestora la ascundere, sustragere şi risipire în condiţiile în care odată produse aceste acţiuni practic s-ar lipsi de eficienţă măsurile asiguratorii care au simplul rol de conservare a bunurilor şi disponibilităţilor băneşti ale societăţilor în vederea recuperării prejudiciului identificat.

Concluzionează recurenta că, înregistrarea în evidenţele contabile a unor documente care nu reflectă operaţiuni reale, cât şi declararea acestora către organele fiscale, existenţa pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă sau să îşi risipească patrimoniul fiind evidentă.

4. Apărările formulate în recurs

În stadiul procesual al recursului s-a formulat întâmpinare, intimata-reclamantă societatea A. S.R.L. invocând excepţia lipsei de interes a recursului.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru considerentele în continuare expuse.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanta, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamanta societatea A. S.R.L. a solicitat anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/06.02.2018 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa.

Prin sentinţa nr. 178/CA/01.11.2018, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, s-a admis contestaţia formulată de societatea recurentă şi s-a dispus anularea Deciziei de Instituire a masurilor asiguratorii nr. x/06.02.2018, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa.

Astfel, potrivit art. 213 alin. (7) din Lega nr. 207/2015: În situaţia în care măsurile asiguratorii au fost luate înainte de emiterea titlului de creanţă acestea încetează dacă titlul de creanţă nu a fost emis şi comunicat în termen de cel mult 6 luni de la data la care au fost dispuse măsurile asiguratorii. În cazuri excepţionale, acest termen poate fi prelungit până la un an, de organul fiscal competent, prin decizie. Organul fiscal are obligaţia să emită decizia de ridicare a măsurilor asigurătorii în termen de cel mult două zile de la împlinirea termenului de 6 luni sau un an, după caz, iar în cazul popririi asiguratorii să elibereze garanţia".

În cauza de faţă, se observă că, termenul de 6 luni reglementat de dispoziţiile legale anterior menţionate s-a împlinit la data de 06.08.2018, fără ca organul competent să fi dispus, prin decizie, prelungirea termenului până la un an, în ipoteza în care ar fi reţinut că ar exista un "caz excepţional", de natură a justifica prelungirea acestui termen.

Prin urmare, recurenta nu justifică un interes actual în exercitarea, în cauză, a recursului, întrucât, până la împlinirea termenului de 6 luni reglementat de art. 213 alin. (7) din Legea nr. 207/2015, nu a fost emis şi comunicat societăţii intimate un titlu de creanţă fiscală, astfel că, măsurile asiguratorii dispuse prin decizia contestată au încetat de drept.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge în acel moment la acţiune. Această condiţie condiţie generală necesară pentru existenţa dreptului la acţiune trebuie să fie îndeplinită în cadrul oricărui proces, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac, atât la promovarea, cât şi pe parcursul soluţionării acestora.

Faţă de cele anterior menţionate, Înalta Curte reţine că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susţinerii recursului.

Prin urmare, interesul de a acţiona al pârâtilor nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., astfel că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâţi ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 178 din 1 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.