Legality of public domain inclusion of sports facility land in administrative annulment action

Şedinţa publică din data de 23 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 06.04.2015 sub nr. x/2015 reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Comuna Mireşu Mare, anularea parţială a Hotărârii nr. 12 emisă de Consiliul Local al Comunei Mireşu Mare la data de 26 august 1999, prin care a fost inclus în mod nelegal în inventarul bunurilor din domeniul public, terenul în suprafaţă de 13.800 mp pe care se află terenul de sport; anularea parţială a H.G. nr. 934/2002, şi anume poziţia nr. 4 din anexa nr. 40, privind inventarul domeniului public al comunei Mireşu Mare, publicată în Monitorul Oficial nr. 665 bis din 9 septembrie 2002, prin care s-a atestat faptul că mai multe imobile aparţin domeniului public al judeţului Maramureş, printre care şi terenul în suprafaţă de 13.800 mp pe care se află terenul de sport al comunei Mireşu Mare, inclus abuziv în inventarul bunurilor ce aparţin domeniului public al comunei Mireşu Mare prin Hotărârea nr. 12/26 august 1999; cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Reclamanţii A. şi B. au formulat răspuns la întâmpinarea formulată de către Guvernul României, precum şi răspuns la întâmpinarea formulată de către Comuna Mireşu Mare, jud. Maramureş, prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate de pârâţi, iar pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

La termenul de judecată din data de 25 iunie 2015, instanţa a invocat, din oficiu, excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a unor acte administrative emise în anul 1999, respectiv în anul 2002 în raport de principiul securităţii raporturilor juridice.

- Prin sentinţa civilă nr. 1981 din 02.07.2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile invocate de pârâţi ca neîntemeiate, a admis excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu şi a respins acţiunea formulată de reclamanţi ca inadmisibilă.

- Prin decizia civilă nr. 3971 din 12.12.2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de recurenţii-reclamanţi împotriva sentinţei menţionate, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

- Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015*, în vederea rejudecării.

Prin sentinţa civilă nr. 2357 pronunţată în data de 21 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile invocate de pârâţi, ca neîntemeiate.

Deopotrivă, a respins acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în contradictoriu cu pârâţii COMUNA MIREŞU MARE PRIN PRIMAR, şi GUVERNUL ROMÂNIEI, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei civile nr. 2357 din data de 21 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii B. şi A., încadrând în drept criticile lor în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin recursul comun formulat recurenţii - reclamanţi au solicitat admiterea acestei căi de atac, casarea hotărârii şi, rejudecând pe fond litigiul, să se admită acţiunea şi să se anuleze în parte Hotărârea nr. 12 emisă de Consiliul Local al Comunei Mireşu Mare la data de 26 august 1999 şi Hotărârea de Guvern nr. 934/2002, în ceea ce priveşte terenul în suprafaţă de 13.800 mp pe care se află în prezent terenul de sport al comunei Mireşu Mare

Împotriva recursului promovat de recurenţii -reclamanţi doar intimatul -pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acestuia, ca nefondat.

A susţinut, în esenţă, intimatul-pârât în apărarea sa, că în mod corect instanţa de fond, analizând obiectul cererii cu care a fost sesizată, în rejudecare, a apreciat acţiunea, ca neîntemeiată.

Recurenţii - reclamanţi au formulat Răspuns la întâmpinarea depusă de Guvernul României, combătând susţinerile acestuia.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia din data de 07.01.2019 s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 23 martie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Recurenţii reclamanţi au criticat ca nelegală sentinţa atacată invocând în cadrul recursului două motive de casare.

Primul motiv, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ., critică sentinţa atacată prin care s-a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamanţilor pe considerentul că acesta nu este motivată în acord cu dispoziţiile art. 425 lit. b) din C. proc. civ.

În concret se susţine că prima instanţă nu a verificat conform art. 6 din Legea nr. 213/1998 valabilitatea titlului deţinut de stat în ceea ce priveşte apartenenţa termenului în litigiu la domeniul public al Comunei Mireşu Mare, astfel cum s-a constatat prin hotărârile contestate a căror anulare se solicită.

Se arată că prima instanţă a plecat de la premisa valabilităţii statului fără a analiza titlul invocat, respectiv Decretul 218/1960, care în opinia reclamanţilor nu reprezintă titlu valabil.

În raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. se invocă faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de drept material respectiv a dispoziţiilor art. 555 C. civ. a art. 44 din Constituţia României şi art. 6 alin. 1 din CEDO.

Se arată că dreptul lor de proprietate a fost încălcat în condiţiile în care nu au primit despăgubiri pentru lipsa de folosinţă asupra terenului.

Se solicită admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulate.

La dosar intimatul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar recurenţii-reclamanţi au depus răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul declarat, în raport de motivele de recurs invocate, Curtea îl apreciată pentru următoarele considerente, ca nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condiţiile motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 6 C. proc. civ. este nefondat, în cauză sentinţa atacată pronunţată în rejudecare în raport de dispoziţiile Deciziei nr. 3971/12.12.2017, fiind dată cu respectarea indicaţiilor din decizia de casare şi cu respectarea dispoziţiilor art. 425 lit. b) C. proc. civ.

Sentinţa atacată este motivată în fapt şi în drept în raport de obiectul acţiunii anulare acte administrative cu caracter individual prin care s-a atestat apartenenţa la domeniul public al statului respectiv al Judeţului Maramureş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din Judeţul Maramureş a terenului în litigiu.

Prima instanţă a motivat în raport de dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi a constatat valabilitatea actelor administrative contestate, privite ca acte administrative individuale şi analizate în raport de dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Instanţa de contencios în rejudecare nu era o instanţă civilă pentru a analiza valabilitatea titlului invocat de stat cu privire la atestarea acestui teren ca aparţinând domeniului public al Judeţului Maramureş, respectiv al Comunei Mireşu Mare, respectiv să compare titlurile invocate de părţi cu privire la terenul în litigiu.

Analiza motivată a primei instanţe a fost în raport de obiect dedus judecăţii şi de dispoziţiile art. 21, art. 20 alin. 2 şi art. 21 din Legea nr. 213/1998 şi cu privire la respectarea procedurii administrative în ceea ce priveşte apartenenţa terenului în litigiu la domeniul public al Comunei Mireşu Mare.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. este nefondat, sentinţa atacată fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 213/1998 şi a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004.

În cauză nu pot fi reţinute a fi încălcate dispoziţiile art. 555 C. civ. invocate de recurenţi în cadrul acestui motiv de recurs, care nu sunt incidente în raport de obiect. Numai în cadrul unei acţiunii civile, în comparare de titluri poate fi reţinută încălcarea dreptului de proprietate. În cadrul prezentei acţiunii în contencios, obiect poate forma legalitatea atestării terenului în domeniul public al statului respectiv al Comunei Mireşu Mare.

În cauză nu pot fi reţinute a fi încălcate dispoziţiile art. 6 din CEDO, prima instanţă analizând legalitatea emiterii actelor contestate în raport de dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 213/1998, constatând în mod corect că terenul în litigiu este afectat unui interes public având destinaţia de teren de sport al Comunei Mireşu Mare.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanţii B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 2357 din 21 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 23 martie 2021.