Universal service postal cost compensation claim rejected; cassation appeal dismissed for lack of merit

Şedinţa publică din data de 22 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la 12.01.2015, reclamanta Compania Naţională Posta Romana S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, anularea, in tot, a Deciziei nr. 1658/10.12.2014 prin care pârâta a respins cererea de compensare a costului net aferent furnizării serviciilor poştale din sfera serviciului universal in anul 2013 şi obligarea pârâtei sa emită o noua decizie privind compensarea costului net aferent furnizării serviciilor poştale din sfera serviciului universal in anul 2013, cu cheltuieli de judecata.

Prin sentinţa civilă nr. 952 din 5 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea formulată de reclamanta Compania Naţională Poşta Română S.A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, ca neîntemeiată.

S-a respins cererea de majorare a onorariului de expert, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 7 ianuarie 2019, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 9 martie 2021, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a formulat recurs în raport de dispoziţiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. arătând faptul că sentinţa atacată prin care s-a respins acţiunea reclamantei ca neîntemeiată este dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material incidente specifice obiectului cauzei.

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. recurenta-reclamantă invocă 5 motive (aspecte) de nelegalitate.

Primul aspect de nelegalitate priveşte interpretarea şi aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. "n" din Legea nr. 554/2004 în sensul că prin soluţia de respingere prima instanţă a validat dreptul discreţionar al autorităţii pârâte de a stabili caracterul injust al sarcinii pe care o suportă furnizorul de servicii universal.

Se arată că prima instanţă nu a analizat excesul de putere al autorităţii astfel cum este definit de dispoziţiile art. 2 alin. 1 lit. "n" din Legea nr. 554/2004 în raport de pretinsul drept vătămat al reclamantei probat de concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză.

Al doilea aspect de nelegalitate este legat de primul şi priveşte interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiile art. 330 alin. 1 C. proc. civ. în sensul că prima instanţă a înlăturat nelegal concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză din care rezultă un anumit cost net diferit de cel calculat de autoritate şi care cost demonstra pretinsul caracter injust al sarcinii pe care trebuie să o suporte reclamanta.

Al treilea aspect de nelegalitate priveşte lipsa argumentelor judiciare care au determinat prima instanţă să valideze modul de calcul al autorităţii în analizarea excesului de putere invocat cu privire la emiterea Deciziei nr. 1658/2014.

Al patrulea aspect de nelegalitate priveşte modul în care instanţa de fond a stabilit situaţia juridică în raport de specificul cauzei - respectiv a specificităţii calităţii de furnizor de servicii universal desemnat şi a beneficiilor care decurg din această calitate.

Ultimul aspect de nelegalitate priveşte nelegala soluţionare a cererii de compensare care a fost respinsă greşit în baza unui indicator "creat" de autoritate şi care nu este specific pieţei serviciilor poştale, aceasta în condiţiile care autorităţile în domeniul serviciilor poştale din UE nu utilizează criteriul nivelul pragului de rentabilitate.

Se solicită admiterea recursului casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

La dosar intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat în raport de aspectele de nelegalitate invocate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. Curtea îl apreciază pentru următoarele considerente ca nefondat, în cauză sentinţa atacată fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente.

În cauză recurenta - reclamantă în calitate de furnizor de servicii universal în domeniul serviciilor poştale legal desemnată prin decizii succesive emise de Preşedintele ANCVOM a formulat cererea de compensare a costului net al furnizării serviciului din sfera serviciului universal în anul 2013 (în cuantum de 30.097.513,34 RON).

Prin Decizia Preşedintelui ANCOM nr. 1658/10.12.2014 s-a respins cererea de compensare a costului net aferent furnizării serviciilor poştale din sfera serviciului universal în anul 2013, decizie menţinută ca legală prin sentinţa atacată.

Aspectele de nelegalitate invocate în cadrul motivului de casare nu pot fi reţinute în cauză, neexistând aspecte de nelegalitate care să impună casarea cu trimitere spre rejudecare sau reformarea soluţiei în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulate.

Primul aspect de nelegalitate invocat nu este fondat în cauză fiind interpretate şi aplicate corect dispioziţiile art. 2 alin. 1 lit. "n" din Legea nr. 554/2004 în cauză neputându-se reţine existenţa unui exces de putere al autorităţii pârâte în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. n) din Legea nr. 554/2004 exces de putere invalidat de prima instanţă prin soluţia de respingere a acţiunii şi de validare a Deciziei nr. 1658/10.12.2014.

În cauză decizia contestată a fost emisă de autoritatea pârâtă care avea competenţa materială de a emite acte din sfera sa de competenţă în calitate de autoritate de reglementare şi nu se poate reţine "excesul de putere" în soluţionarea cererii de compensare, în condiţiile în care autoritatea a aplicat norma specială incidentă, respectiv dispoziţiile art. 22 din O.U.G. nr. 13/2013.

Conform acestor dispoziţii

"(1) în cazul în care estimează că din furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal, în condiţiile art. 8-12, rezultă un cost net care constituie o sarcină injustă pentru furnizorii de serviciu universal, autoritatea de reglementare va decide să compenseze costul net prin intermediul unui mecanism de partajare a acestui cost între furnizorii de servicii poştale şi/sau utilizatori şi, atunci când este cazul, din fonduri publice.

(2) Costul net al obligaţiilor de serviciu universal se calculează ca diferenţă între costul net suportat de un furnizor de serviciu universal ca urmare a îndeplinirii obligaţiilor de serviciu universal şi costul net al aceluiaşi furnizor de servicii poştale, în cazul în care şi-ar desfăşura activitatea fără a avea obligaţiile de serviciu universal.

(3) Calculul costului net va lua în considerare toţi factorii relevanţi, inclusiv beneficiile intangibile şi avantajele comerciale de care furnizorul de servicii poştale se bucură ca urmare a desemnării ca furnizor de serviciu universal, existenţa unei marje rezonabile de profit şi stimularea eficienţei costurilor.

(4) Determinarea costului net se bazează pe următoarele:

a) elemente ale serviciilor din sfera serviciului universal care pot fi furnizate doar în pierdere sau în afara condiţiilor comerciale normale;

b) costuri determinate de anumiţi utilizatori sau grupuri de utilizatori cărora, având în vedere costurile de furnizare a unui anumit serviciu, veniturile generate şi tarifele practicate de furnizorul de serviciu universal, nu le poate fi asigurat accesul la serviciile din sfera serviciului universal decât în pierdere sau în alte condiţii decât practicile comerciale normale,

(5) Autoritatea de reglementare stabileşte prin decizia de desemnare a furnizorului de serviciu universal modalitatea de calcul al costului net generat de îndeplinirea obligaţiilor de furnizare a serviciilor din sfera serviciului universal, cu respectarea principiilor prevăzute la alin. (2)-(4).

(6) Informaţiile contabile şi orice alte informaţii utilizate pentru calcularea costului net al furnizării serviciilor din sfera serviciului universal se verifică de un auditor independent, în condiţiile stabilite de autoritatea de reglementare. Rezultatele verificării vor fi puse la dispoziţia publicului de către autoritatea de reglementare."

În cauză intimata a realizat o analiză pe fond a cererii de compensare respectiv o evaluare a măsurii în care costul net aferent furnizării serviciului universal reprezintă o sarcină injustă pentru reclamantă şi a utilizat două criterii: pragul de rentabilitate şi pragul de materialitate.

A calculat nivelul pragului de rentabilitate aplicabil CNPR pentru a determina dacă furnizarea serviciului universal reprezintă o sarcină injustă pentru CNPR, deoarece această obligaţie nu permite companiei să fie profitabilă sau să obţină un nivel rezonabil al profiturilor.

Conform metodologiei de calcul al nivelului pragului de rentabilitate, costul net aferent furnizării serviciului universal poate fi considerat o sarcină injustă doar în măsura în care operatorul nu obţine un profit rezonabil din furnizarea serviciilor din sfera serviciului universal. Nivelul rezonabil al profitului utilizat de ANCOM a fost cel stabilit la nivelul costului mediu ponderat al capitalului.

În anul 2013 CNPR a înregistrat un profit de 78.021.580 RON pe segmentul serviciilor din sfera serviciului universal, ceea ce corespunde unei marje brute a profitului de 25,13%, respectiv o rentabilitate a capitalului mediu angajat aferent serviciului universal de 49,6%. Aceasta se situează semnificativ peste nivelul rezonabil al profitului de 13,10%.

Intimata a stabilit pragul de materialitate pe baza datelor disponibile din practica europeană, luând în calcul pieţele poştale din statele cu condiţii comparabile cu piaţa din România. Astfel, ANCOM a considerat relevant pentru piaţa serviciilor poştale din România un prag de materialitate de 3% din valoarea veniturilor din serviciile din sfera serviciului universal. În concluzie, în condiţiile în care, ca urmare a aplicării primului criteriu, respectiv nivelul pragului de rentabilitate, ar rezulta existenţa unei sarcini injuste pentru CNPR în calitate de furnizor de serviciu universal, orice valoare a costului net care ar depăşi pragul de 3% din valoarea veniturilor din servicii din sfera serviciului universal ar trebui compensată cu. suma ce depăşeşte pragul de 3% din valoarea veniturilor din sfera serviciului universal, similar cu pragul de materialitate stabilit de alte autorităţi de reglementare (Belgia, Portugalia).

În ceea ce priveşte faptul că instanţa de fond a înlăturat pretins nejustificat concluzia raportului de expertiză efectuat în cauză la cererea reclamantei, Curtea constată că prima instanţă a motivat înlăturarea concluziilor raportului de expertiză, instanţa fiind îndreptăţită a aprecia probele în raport de ansamblul probator administrat în raport de obiectul cauzei.

Iar în cauză profitul obţinut de reclamantă în anul 2013 din prestarea unor servicii din sfera serviciului universal acoperă costul obligaţiilor impuse în calitate de furnizor de serviciu universal.

Al doilea aspect de nelegalitate nu este fondat, în cauză instanţa de fond apreciind corect dispoziţiile art. 264 C. proc. civ.

Prevederile art. 264 din C. proc. civ., potrivit cărora "Art. 264: Aprecierea probelor - (1) Instanţa va examina probele administrate, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor.

(2) în vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabileşte puterea lor doveditoare."

Mai mult, normele C. proc. civ. care reglementează expertiza nu instituie o putere doveditoare specială pentru acest mijloc de probă, superioară celorlalte mijloace de probă consacrate de lege, care să oblige instanţa de judecată să ţină cont cu orice preţ de concluziile unui raport de expertiză. Astfel, potrivit art. 250 din Cod, "Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumţii, mărturisirea uneia dintre părţi, făcută din proprie iniţiativă sau obţinută la interogatoriu, prin expertiză, prin mijloacele materiale de probă, prin cercetarea la faţa locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege." fiind enumerate mai multe mijloace de probă, fără o anumită ierarhizare a acestora care să reflecte o anumită proeminenţă a expertizei între acestea. în concluzie, instanţa de judecată a apreciat concluziile raportului de expertiză în mod liber, potrivit intimei sale convingeri, şi a considerat că respectivele concluzii nu pot fi avute în vedere pentru motivele menţionate explicit în cuprinsul sentinţei.

Al treilea aspect de nelegalitate nu este fondat în cauză prima instanţă apreciind asupra cererii reclamantei astfel cum a fost formulată având în vedere capetele de acţiune astfel cum au fost formulate.

"- Anularea, în tot, a Deciziei nr. 1658/10.12.2014 prin care pârâtul a respins cererea subscrisei de compensare a costului net aferent furnizării serviciilor poştale din sfera serviciului universal în anul 2013;

- Obligarea pârâtului să emită o nouă decizie privind compensarea costului net aferent furnizării serviciilor poştale din sfera serviciului universal în anul 2013, cu respectarea dezlegărilor date de către Curtea de Apel Bucureşti, prin hotărârea pe care o va pronunţa în prezenta cauză."

Numai în măsura în care Decizia nr. 1658/10.12.2014 ar fi fost nelegală, emisă cu exces de putere în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. 1 lit. "n" din Legea nr. 554/2004 ar fi fost admisibil capătul numărul doi de cerere în sensul obligării autorităţii de a emite o nouă decizie privind compensarea costului net în sensul solicitat de către reclamantă prin validarea concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză.

Cel de-al doilea capăt de cerere are caracter subsidiar; numai în măsura anulării deciziei prin care s-a respins cererea de compensare poate fi admisă cererea având ca obiect obligarea autorităţii la emiterea unei decizi prin care să se aprobe validarea calculului propus de reclamantă.

Al patrulea aspect de nelegalitate nu este fondat în cauză instanţa de fond stabilind în mod corect situaţia juridică şi legislaţia aplicabilă în raport de obiectul cauzei. A fost analizată legalitatea deciziei contestate ca act administrativ unilateral în raport de calitatea reclamantei de furnizor de serviciu universal desemnat şi a obligaţiilor ce decurg din această calitate.

Nu se poate reţine că soluţia de respingere a acţiunii reprezintă o înţelegere eronată a principiilor de calcul al costului net.

Ultimul aspect de nelegalitate nu este fondat în cauză neputându-se reţine nelegalitatea deciziei pe motiv că autoritatea a respins cererea de compensare pe baza unui indicator nespecific pieţei serviciilor poştale interne şi comunitare.

În cauză profitul rezonabil de 13,10% calculat de autoritate însuşit de autoritate s-a bazat pe un model de calcul rezultat din practica economică internaţională.

Modelul de calcul a fost realizat în anul 2012, cu sprijinul A., pe baza cunoştinţelor şi experienţei aprofundate în domeniul financiar şi de reglementare şi a fost fundamentat pe date actuale şi relevante domeniului poştal, disponibile la momentul respectiv.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat menţinând ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă Compania Naţională Poşta Română S.A. împotriva sentinţei civile nr. 952 din 5 martie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 raportat la art. 396 alin. (2) din C. proc. civ., astăzi, 22 martie 2021.