Gas Transport Capacity: Distinguishing Ex Ante Supplementary Capacity Under Network Code Art. 51 from Monthly Ex Post Exceedance Calculations Under Regulatory Order

Şedinţa publică din data de 22 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 05.12.2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei anularea Hotărârii nr. 21 pronunţată la data de 9 noiembrie 2016 de Comisia de soluţionare a disputelor pe piaţa angro şi cu amănuntul apărute între participanţii la piaţa gazelor naturale din cadrul ANRE, cu obligarea ANRE la suportarea cheltuielilor de judecată.

I.2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din 13 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins proba testimonială solicitată de reclamantă.

Prin sentinţa civilă nr. 4328 din 14 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea, ca neîntemeiată.

I.3. Calea de atac exercitată

Reclamanta A. S.A. şi numita B. S.A. au formulat recurs, prin care au solicitat casarea sentinţei şi a încheierii de şedinţă din data de 13 iunie 2017; în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare; în subsidiar, rejudecarea cauzei în fond şi admiterea cererii de chemare în judecată; cu obligarea ANRE şi Transgaz la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Ca o precizare procesuală, s-a arătat că a operat transferul calităţii procesuale active de la A. S.A. la B. S.A., de la data de 31 octombrie 2017. Astfel, operaţiunea de divizare a produs transferul prin efectul legii a întregului patrimoniu al A. aferent activităţii de furnizare reglementată către EGFR. În acest sens, a invocat dispoziţiile art. 250 alin. (1) din Legea societăţilor nr. 31/1990 şi faptul că se menţionează pe pagina 25 din proiectul de divizare, depus în Anexa nr. 2 la cererea privind transferul calităţii, că litigiul de faţă intră în categoria litigiilor ce se transferă ca urmare a divizării.

I.3.1. Nemotivarea sentinţei atacate şi a încheierii din data de 13 iunie 2017 (motiv de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.)

Recurenta a invocat faptul că sentinţa atacată nu analizează criticile de nelegalitate invocate de reclamantă împotriva hotărârii pronunţate de Comisia ANRE. Această constatare rezultă, în primul rând, din lipsa din considerente a răspunsului instanţei la majoritatea argumentelor prezentate de reclamantă. În al doilea rând, prima instanţă a făcut o serie de afirmaţii care denotă că aceasta nu a luat act de criticile de nelegalitate deduse judecăţii sau că a ales să le ignore.

Pretinsa motivare oferită de prima instanţă se constituie într-o reiterare (prin preluarea fidelă) în considerente a susţinerilor pârâtei ANRE. Or, reluarea identică a argumentelor pârâtei nu poate echivala cu o motivare în fapt şi în drept a deciziei consacrate în dispozitiv. In aceste condiţii, sentinţa atacată nu respectă cerinţele prevăzute la art. 425 din C. proc. civ. şi astfel, intră sub incidenţa motivului de casare reglementat la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În procedura administrativ-jurisdicţională, argumentaţia reclamantei a fost construită în jurul contradicţiei dintre art. 51 din Codul Reţelei şi art. 3 alin. (1) din Ordinul 14/2016. Practic, reclamanta a susţinut că, atâta vreme cât este în vigoare derogarea instituită prin Ordinul 14/2016, operaţiunea efectuată în baza art. 51 din Codul Reţelei ar fi trebuit facturată prin aplicarea prevederilor din acest act normativ. Prin urmare, premisa de la care a pornit reclamanta este că art. 51 reglementează un caz de depăşire de capacitate, iar formula de calcul aplicabilă este cea din art. 99 din Codul Reţelei (respectiv, în perioada în care a fost emisă factura, art. 3 alin. (1) din Codul Reţelei). Comisia ANRE s-a pronunţat (în mod deficitar) exclusiv cu privire la aspecte evocate anterior.

Ulterior, în faţa instanţei, raportat la linia de apărare a pârâtelor, formulată după ce prima instanţă a rămas prima oară în pronunţare, reclamanta a adus în discuţie aspecte complet diferite faţă de cele invocate în faţa Comisiei ANRE. Astfel, pârâtele au invocat în faţa primei instanţe existenţa unei distincţii între procedura suplimentării şi cea a depăşirii de capacitate şi au susţinut că operaţiunea înregistrată în zilele de 30 şi 31 iulie ar reprezenta un caz de suplimentare de capacitate, iar nu de depăşire. Niciodată în faţa Comisiei ANRE Transgaz nu a susţinut că operaţiunea efectuată în baza art. 51 ar reprezenta o operaţiune de sine stătătoare, diferită de cazul clasic al depăşirii de capacitate. De asemenea, reclamanta a întreprins o analiza comparativă a procedeului nominalizării în baza art. 51 prin raportare la alte mecanisme de suplimentare a capacităţii rezervate reglementate în Codul Reţelei. În baza acestei analize comparative, A. a adus numeroase argumente în sensul că nominalizarea este un procedeu distinct de acela al suplimentării de capacitate.

Aşadar, prima instanţă s-a aflat, cel mult, într-o eroare cu privire la argumentele invocate de reclamantă, considerând în mod eronat că ar fi aceleaşi cu cele expuse în faţa Comisiei ANRE.

În privinţa criticii privind nemotivarea hotărârii Comisiei ANRE, sentinţa atacată nu consemnează soluţia primei instanţe. În acelaşi sens a procedat instanţa şi cu privire la criticile legate de imparţialitatea Comisiei ANRE, făcând abstracţie de afirmaţiile unor membri care împărtăşeau de la început interpretarea propusă de Transgaz. Referitor la nerespectarea de către Comisia ANRE a dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii, instanţa de fond s-a limitat la a relua susţinerile ANRE din întâmpinare.

De asemenea, motivul de casare al nemotivării afectează şi legalitatea încheierii din 13 iunie 2017, ocazie cu care prima instanţă a respins proba testimonială solicitată de reclamantă pentru dovedirea împrejurărilor ce relevă încălcarea, în cursul procedurii administrativ-jurisdicţionale, a dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii.

Astfel cum se poate observa din cuprinsul acestei încheieri, prima instanţă nu face decât să constate că proba solicitată nu este pertinentă, fără a oferi motivele în sprijinul acestei constatări. Pe de altă parte, prima instanţă este de acord că procedura administrativ jurisdicţională este guvernată de principiul contradictorialităţii şi al respectării dreptului la apărare, precum şi de principiului egalităţii de tratament. În acelaşi timp, prima instanţă nu ar fi putut să se raporteze la alte elemente de probă care să releve încălcarea acestor principii, întrucât proba testimonială în dovedirea acestor împrejurări a fost cerută tocmai întrucât nu putea recurge la dovada cu înscrisuri, cât timp audierile desfăşurate în faţa Comisiei ANRE nu se consemnează într-un proces-verbal. Prin urmare, încheierea din 13 iunie este nemotivată sub aspectul respingerii probei testimoniale solicitată de reclamantă.

I.3.2. Greşita interpretare şi aplicare a art. 30, 32,49 şi 51 din Codul Reţelei (motiv de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.)

Contrar celor reţinute de prima instanţă, art. 51 din Codul Reţelei nu reglementează un caz de suplimentare de capacitate. Art. 51 din Codul Reţelei reglementează o operaţiune diferită şi anume nominalizarea cu depăşirea capacităţii rezervate. Recurenta a arătat că această distincţie nu este evidentă. Conceptele de nominalizare, depăşire a capacităţii rezervate sau suplimentare nu sunt definite în Codul Reţelei.

Noţiunea de suplimentare a capacităţii rezervate/rezervare de capacitate

În accepţiunea Codului Reţelei suplimentarea reprezintă o situaţie în care UR operează o modificare a capacităţii rezervate, prin majorarea acesteia. Astfel, în concret, suplimentarea nu este decât o cerere de rezervare de capacitate, peste capacitatea deja rezervată.

Potrivit art. 24 alin. (1) din Codul Reţelei, operaţiunea de rezervare de capacitate presupune exprimarea de către UR a intenţiei de rezervare a capacităţii de transport, cu indicarea perioadei de timp pentru care intenţionează să facă această rezervare: (i) un an sau un multiplu de ani gazieri; (ii) un trimestru; (iii) o lună gazieră; sau (iv) o zi gazieră.

La rândul său, suplimentarea capacităţii rezervate este o varietate a procedeului rezervării de capacitate, supusă unor condiţii asemănătoare celor aplicabile la rezervarea capacităţii şi unei proceduri identice. De asemenea, art. 35 din Codul Reţelei prevede că la suplimentarea capacităţii rezervate, UR va urma procedura reglementată pentru solicitarea de capacitate. Aşadar, atât rezervarea cât şi suplimentarea de capacitate sunt procedee prin care UR solicită OTS să îi pună la dispoziţie o anumită cantitate de gaze naturale şi marchează faza incipientă a relaţiilor contractuale dintre UR şi OTS. Desfăşurarea relaţiilor contractuale dintre UR şi OTS.

Procedeul nominalizării

În accepţiunea Codului Reţelei, nominalizarea (alături de programul de transport) reprezintă un procedeu prin care UR aduce la cunoştinţa OTS cantităţile de gaze naturale pe care intenţionează să le preia/livreze din/în SNT. Conceptul de nominalizare este definit la art. 49 din Codul Reţelei:

"(1) Nominalizarea reprezintă o declaraţie asumată de UR, adusă la cunoştinţa OTS, în care se precizează cantitatea de gaze naturale care va fi introdusă/preluată fizic de către UR în/din SNT pe parcursul unei zile gaziere şi care, pentru a fi pusă în aplicare, trebuie aprobată de către OTS."

Art. 51 din Codul Reţelei, în baza căruia a fost emisă factura reglementează situaţia în care UR efectuează o nominalizare, pentru o anumită zi gazieră, ce depăşeşte capacitatea rezervată de UR în respectiva zi gazieră. In această situaţie, Transgaz are obligaţia de a majora automat capacitatea rezervată de UR pentru ziua respectivă, cu singura condiţie de a dispune de capacitatea tehnică necesară în acest scop.

Având în vedere aspectele detaliate mai sus, se observă că nominalizarea este un procedeu ce se deosebeşte de rezervarea de capacitate prin următoarele: are loc ulterior aprobării capacităţii rezervate şi reprezintă o informare prin care UR transmite OTS cu privire la cantitatea de gaze în limita căreia solicită prestarea serviciilor de transport pentru următoarea zi gazieră; cantitatea de gaze aprobată de Transgaz suplimentar faţă de capacitatea rezervată în temeiul art. 51 nu poate fi considerată ca încadrându-se în capacitatea rezervată; condiţiile reglementate pentru aprobarea nominalizării suplimentare în temeiul art. 51 ţin exclusiv de capacitatea tehnică a Transgaz, fiind fundamental diferite de condiţiile reglementate pentru aprobarea cererii de rezervare de capacitate.

Scopul reglementării

Astfel, pe când rezervarea de capacitate, ca şi suplimentarea, reprezintă practic o ofertă lansată de UR către OTS pentru încheierea unui contract (sau a unui act adiţional în cazul suplimentării), nominalizarea reprezintă o simplă informare furnizată de UR către OTS, în baza căreia OTS prognozează consumul de gaze naturale din SNT pentru o zi gazieră, în vederea remedierii eventualelor dezechilibre. Având un simplu rol informativ, nominalizarea nu reprezintă un procedeu apt să conducă la încheierea unui contract, respectiv o ofertă de a contracta.

Scopul pentru care este efectuată nominalizarea (ca şi al întocmirii programului de transport) este acela de a-i da posibilitatea OTS să prognozeze cantităţile de gaze naturale ce vor fi preluate/predate din/în SNT într-o zi gazieră (sau în cazul programului de transport, pe o perioadă mai lungă). În acelaşi timp, această prognoză este necesară pentru asigurarea echilibrului SNT, prin implementarea mijloacelor specifice de reechilibrare prevăzute în Codul Reţelei.

Astfel, pentru echilibrarea SNT, OTS are obligaţia de a dispune de cantităţi de gaze naturale în acest scop, precum şi de a realiza tranzacţii de vânzare, în caz de excedent şi de cumpărare în caz de deficit. În plus, OTS are dreptul ca, în scopul echilibrării SNT, să efectueze operaţiuni prin care să limiteze cantităţile de gaze naturale pe care UR intenţionează să le introducă în SNT, astfel încât cantităţile de gaze nominalizate la punctele de intrare în SNT de respectivul UR să fie echivalente cantităţilor de gaze nominalizate de respectivul UR la punctele de ieşire din SNT, în cursul unei zile gaziere (şi respectiv, situaţia inversă care presupune corelarea cantităţilor prognozate la ieşirea din SNT cu cantităţile prognozate a fi injectate în SNT de un anumit UR).

Or, pentru aducerea la îndeplinire a acestor mijloace specifice de echilibrare a SNT, OTS are nevoie de o evidenţă estimativă a cantităţilor de gaze ce vor fi circulate în SNT într-o anumită zi gazieră. Acest lucru se realizează prin nominalizare.

Sintetizând, în accepţiunea Codului Reţelei, având în vedere reglementarea în ansamblul său, este dincolo de orice dubiu că noţiunea de nominalizare desemnează o operaţiune sui generis în economia prevederilor din Codul Reţelei, distinctă de noţiunea de rezervare de capacitate si suplimentare a capacităţii rezervate.

In fine, este adevărat că în varianta depăşirii capacităţii rezervate, prin procedeul nominalizării se ajunge la consumul unei cantităţi mai mari de gaze naturale decât cea rezervată prin contract. Insă, ceea ce se întâmplă în realitate este că se depăşeşte capacitatea rezervată, adică se consumă o cantitate de gaze neprevizionată la încheierea contractului.

Structura reglementării cuprinse în Codul Reţelei

În plus, în vederea încadrării corecte a diferitelor concepte cu care operează Codul Reţelei nu este de ignorat nici topografia dispoziţiilor ce reglementează aceste concepte în cadrul actului normativ.

Astfel, rezervarea de capacitate şi suplimentarea sunt reglementate în Capitolul III - Accesul la serviciile de transport aferente SNT. Acest capitol reglementează aspecte privind faza prealabilă încheierii contractului de transport, respectiv modalitatea şi condiţiile în care se acordă acces Ia serviciile prestate de OTS. Următoarele capitole din Codul Reţelei sunt intitulate "Prestarea serviciului de transport" (Capitolul IV) şi "Administrarea serviciului de transport" (Capitolul V).

Nominalizarea, inclusiv nominalizarea cu depăşirea capacităţii rezervate sunt reglementate în Capitolul IV din Codul Reţelei. Capitolul IV reglementează drepturile şi obligaţiile fiecărei părţi (mai puţin cele privind plata tarifelor), mijloacele specifice prin care se aduc la îndeplinire prevederile contractului de transport încheiat în urma rezervării de capacitate fac obiectul de reglementare al capitolelor următoare din Codul Reţelei.

Prin urmare, câmpul de aplicare al Capitolului IV corespunde fazei de executare a contractului de transport, toate prevederile cuprinse în această secţiune reglementând modul în care se desfăşoară prestarea serviciilor în temeiul contractului de transport.

Un argument suplimentar în contra tezei potrivit căreia art. 51 ar reprezenta un caz de suplimentare de capacitate este chiar lipsa oricărei precizări privind formula de calcul aplicabilă pentru serviciile prestate în acest fel, în cuprinsul acestui articol.

Nici în Codul Reţelei şi nici în contractul-cadru de transport de gaze (precum nici în Contractul de Transport de Gaze încheiat între Transgaz şi A.) nu este reglementată o formulă de calcul distinctă pentru suplimentare/majorarea capacităţii rezervate.

Prin urmare, pentru cantitatea de gaze consumată în urma suplimentării aprobate de OTS se aplică formula de calcul prevăzută la art. 97 din Codul Reţelei, raportat la prevederile contractului de transport de gaze.

În acelaşi timp, tariful pentru depăşirea capacităţii rezervate este reglementat la art. 99 din Codul Reţelei. Având în vedere reglementarea cuprinsă în Codul Reţelei, contrar susţinerilor pârâtelor art. 51 nu are ca şi obiect de reglementare modalitatea de calcul a serviciilor prestate în temeiul acestor dispoziţii legale, aceasta fiind prevăzută, în realitate în Capitolul V, la art. 99.

Prin urmare, o analiză a regimului juridic al procedeului efectuat în temeiul art. 51, comparativ cu alte concepte reglementate în Codul Reţelei relevă că acesta are un regim juridic propriu, fiind o operaţiune distinctă de suplimentarea de capacitate, şi anume o modalitate de depăşire a capacităţii rezervate, prin nominalizare.

Pentru a ajunge la concluzia contrară prima instanţă a interpretat greşit - ignorând cu desăvârşire susţinerile reclamantei sub acest aspect - natura juridică a procedeelor nominalizării şi rezervării de capacitate, respectiv dispoziţiile art. 30, 32, 49 şi 51 din Codul Reţelei.

I.3.2.2. Interpretarea prevederilor aplicabile de către prima instanţă aduce o gravă atingere principiului bunei credinţe

Prin interpretarea eronată pe care a reţinut-o, prima instanţă a validat deturnarea prevederilor aplicabile de la scopul lor, în detrimentul bunei credinţe a participanţilor pe piaţa de transport a gazelor naturale.

Încălcarea bunei credinţe a fost invocată ca şi critică de nelegalitate a hotărârii Comisiei ANRE în faţa primei instanţe. Dincolo de faptul că prima instanţă nu s-a pronunţat sub acest aspect, validând teza pârâtelor, care presupune o deturnare a prevederilor aplicabile din Codul Reţelei de la scopul lor, prima instanţă a încălcat la rândul său, principiul bunei credinţe.

Interpretarea reţinută de prima instanţă conduce la penalizarea UR, care cu diligentă procedează la informarea OTS cu privire la excedentul pe care preconizează că îl va consuma într-o zi gazieră. Astfel, acest UR va plăti o suma mai mare de bani pentru serviciile prestate într-o lună gazieră, faţă de UR care rămâne în pasivitate şi nu informează Transgaz despre depăşirea capacităţii rezervate.

Această constatare este aplicabilă strict pentru perioada în care şi-a produs efectele derogarea instituită prin Ordinul 14/2016, perioadă care acoperă emiterea Facturii.

Astfel, în mod obişnuit, art. 99 din Codul Reţelei impune plata tuturor serviciilor prestate într-o zi gazieră peste capacitatea rezervată, indiferent de plafonul lunar. Pe durata derogării însă, excedentul consumat într-o zi gazieră se compensează, automat cu cantitatea neconsumată în alte zile gaziere, iar UR achită doar diferenţa înregistrată faţă de plafonul lunar. In anumite cazuri această diferenţă poate fi 0 (zero).

Or, ceea ce susţin pârâtele este că reclamanta nu poate beneficia de această derogare întrucât Factura a fost emisă pentru volume de gaze consumate în baza art. 51 din Codul Reţelei, adică, în mod concret, în urma nominalizării respectivei cantităţi de gaze în sistem. Practic, rezultă că pentru a beneficia de prevederile derogatorii ale Ordinului 14/2016, depăşirea de capacitate ar fi trebuit să aibă loc fără o informare în prealabil a OTS.

Ca urmare, efectuarea unei nominalizări în SNT la nivelul cantităţii de gaze prognozate de UR pentru a doua zi gazieră îl plasează pe acesta într-o poziţie defavorabilă faţă de operatorul care rămâne în pasivitate şi nu furnizează nominalizări la volumul prognozat în mod realist. La finalul lunii, acesta din urmă plătea strict cantitatea de gaze ce excedea volumului rezervat pe o lună gazieră (respectiv, fără plată, în cazul în care opera compensarea pentru întregul excedent).

Este evident că scopul derogării instituite prin Ordinul 14/2016 a fost să confere un regim juridic unitar tuturor participanţilor care depăşesc capacitatea rezervată prin contract, iar nu să privilegieze o categorie de subiecţi, fără nicio bază obiectivă şi mai mult, cu încălcarea unui principiu fundamental de drept. Acest lucru a devenit însă posibil prin interpretarea abuzivă a Transgaz, însuşită de Comisia ANRE şi validată în mod regretabil de prima instanţă. Prin urmare, sentinţa atacată a fost dată şi cu încălcarea principiului bunei credinţe, prevăzut la art. 14 din C. civ.

I.4. Apărările formulate în cauză

I.4.1. Întâmpinarea depusă de pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei

Pârâta ANRE a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea recurslui, iar în subsidiar, respingerea acestuia ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

I.4.1.1. Recursul formulat de către reclamante este lovit de nulitate absolută

Potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) din C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă "c) indicarea hotărârii care se atacă". Sancţiunea neîndeplinirii acestei cerinţe este nulitatea absolută a cererii de recurs, conform alin. (3) al aceluiaşi articol din C. proc. civ.. Din recursul formulat de reclamante reiese în mod indubitabil că cererea se referă la "Sentinţa civilă nr. 4328 din data de 14 noiembrie 2018". Or, sentinţa indicată de recurentele - reclamante, conform datei, nu a fost pronunţată încă, deci nu are nicio legătură cu prezentul dosar, în care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 4328 din 14.11.2017. Mai mult decât atât, recurentele reclamante nici măcar nu au ataşat recursului formulat sentinţa pe care înţeleg să o conteste, motiv pentru care se impune anularea recursului formulat pentru neindicarea hotărârii atacate.

I.4.1.2. Pe fondul recursului

Instanţa de fond a realizat o amplă analiză, atât a aspectelor factuale, cât şi a aspectelor legale incidente, cu referire la argumentele generale formulate de părţi în cauză, atât în ceea ce priveşte pretinsa nemotivare a hotărârii atacate, cât şi asupra fondului cererii deduse judecăţii, aspecte cântărite cu atenţie şi profesionalism.

Concluzia de respingere a acţiunii introductive de instanţă se desprinde din întregul material probator aflat la dosarul cauzei, care a fost parcurs cu atenţie de către instanţă, după cum reiese din lecturarea considerentelor sentinţei recurate.

Intimata a arătat că nici ANRE şi nici intervenientul forţat S.N.T.G.N. TRANSGAZ S.A. nu au adus argumente noi, care să nu fi fost utilizate în procedura administrativ jurisdicţională. Practic, după dezbaterea iniţială care a avut loc în data de 13.06.2018, judecătorul de fond a solicitat depunerea de către părţi a unor concluzii scrise, în care să se includă un răspuns punctual asupra a două elemente de interes pentru soluţionarea justă a cauzei, şi anume: care este tariful de rezervare de capacitate în vigoare la data aprobării nominalizării la care face referire art. 51 alin. (4) din Codul Reţelei şi care a fost avut în vedere la emiterea facturii, respectiv unde este acesta prevăzut; precizări cu privire la aplicarea art. 3 alin. (2) din Ordinul ANRE nr. 14/2016, prin coroborare cu prevederile art. 51 din Codul Reţelei.

Aşadar, ANRE a formulat primele concluzii scrise în acest dosar, în data de 22.06.2017, prin care a făcut precizări cu privire la distincţia dintre conceptul de "capacitate rezervată" şi cel de "depăşire a capacităţii rezervate", în scopul clarificării obiectului disputei. Tocmai pentru a se da eficienţă principiilor contradictorialităţii, oralităţii şi dreptului la apărare, instanţa de fond a decis repunerea pe rol a cauzei, astfel încât părţile au avut cunoştinţă de argumentele formulate în aceste concluzii scrise, argumente care, de altfel, nu erau noi sau necunoscute, ci erau menite să expliciteze într-o manieră mai extinsă motivele avute în vedere de părţi inclusiv în etapa administrativ jurisdicţională, pe care acestea au avut ocazia să le expună oral în faţa instanţei la termenul din data de 24.10.2017.

Prin urmare, în prezenta cauză, obligaţia de motivare a sentinţei civile atacate a fost pe deplin respectată de judecătorul fondului, raţionamentul deductiv al instanţei fiind de natură a explica în mod absolut inteligibil hotărârea adoptată, fără a fi necesar a se răspunde în mod exhaustiv la argumentele părţilor, care practic au detaliat o mare parte din prevederile Codului Reţelei, dar care nu au incidenţă în prezenta cauză, ci au fost menite doar să expliciteze modul în care fiecare din părţile implicate înţelege să interpreteze aspectele legale şi care să le susţină astfel poziţia procesuală în cauză.

Cu referire la pretinsa omisiune a instanţei de judecată de a analiza criticile de nelegalitate ale reclamantelor cu privire la nemotivarea hotărârii Comisiei ANRE, se arată că alegaţiile recurentelor reclamante sunt pure speculaţii, care nu pot fi susţinute prin raportare la dispozitivul sentinţei atacate.

Cu privire la pretinsa nemotivare a încheierii din 13 iunie 2017, pe motivul respingerii probei testimoniale solicitate de către reclamantă, fără a se detalia motivele respingerii, se arată că acest argument nu poate fi dovedit în concret, prin raportare la conţinutul considerentelor încheierii, în care au fost detaliate argumentele fiecărei părţi referitoare la admiterea/respingerea probei testimoniale, şi în care, potrivit rolului activ al instanţei, judecătorul fondului chiar adresează întrebări suplimentare reclamantei pentru a se putea stabili ce doreşte să dovedească cu această probă, respectiv despre ce înscrisuri pretinde că TRANSGAZ S.A. le-ar fi depus la Comisie, care nu au fost comunicate reclamantei, nici în timpul audierilor, nici după acest moment, nefiind depuse nici în instanţă. Cu privire la acest aspect, chiar reclamanta afirmă în mod expres că nu ştie ce înscrisuri sunt acestea, dar că se pune problema încălcării principiului contradictorialităţii.

Referitor la motivul de casare cuprins în art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Aşa cum a reţinut Comisia ANRE, în executarea contractului de transport, S.N.T.G.N. Transgaz S.A. a emis factura seria x nr. x, în valoare totală de 624.649,18 RON (cu TVA), reprezentând contravaloarea capacităţii zilnice suplimentare în perioada 01.07.2016 -31.07.2016, în grupul punctelor de intrare din import Isaecea şi C., emisă în baza prevederilor art. 51 din Codul reţelei, care a fost refuzată la plată de către S.C. A. S.A., motivul fiind faptul că aplicarea acestui articol din Codul reţelei este în contradicţie cu prevederile art. 3 alin. (1) din Ordinul preşedintelui ANRE nr. 14/2016, potrivit căruia depăşirea capacităţii rezervate se cuantifică la nivel lunar.

Astfel, în contextul prevederilor art. 51 din Codul Reţelei, transmiterea, de către un utilizator de reţea, a unei nominalizări pentru un punct de intrare/ieşire în/din Sistemul naţional de transport al gazelor naturale care depăşeşte nivelul capacităţii rezervate de către respectivul utilizator de reţea în acel punct este echivalentă cu o solicitare de suplimentare a capacităţii rezervate în acel punct, exprimată de către respectivul UR prin intermediul nominalizării transmise.

In acest mod, prevederile art. 51 sunt menite să vină în sprijinul unui UR care ar avea nevoie, la un moment dat, de capacitate suplimentară într-un punct de intrare/ieşire în/din Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, întrucât solicitarea sa ar putea fi onorată de către operatorul de transport şi de sistem, în cazul în care există capacitate disponibilă, într-un interval de timp mult mai scurt decât cel necesar parcurgerii fie a procesului de transfer de capacitate în punctul respectiv dintr-un alt punct cu caracteristici similare punctului pentru care s-a transmis nominalizarea unde utilizatorul de reţea a rezervat capacitate (cererea de transfer de capacitate trebuie transmisă OTS cu maximum 21 de zile lucrătoare, dar nu mai puţin de 3 zile lucrătoare înainte de data prevăzută în cerere pentru realizarea efectivă a transferului de capacitate, conform art. 79 alin. (4) din Codul reţelei), fie a procesului de rezervare de capacitate pe termen scurt (pe care UR trebuie să o solicite cu cel puţin 3 zile lucrătoare anterior datei solicitate pentru intrarea în vigoare a contractului de transport, conform prevederilor art. 36 din Codul reţelei), procese prin intermediul cărora utilizatorul de reţea ar putea să suplimenteze capacitatea în punctul respectiv la nivelul necesar acestuia pentru respectiva zi gazieră.

Comisia nu a putut reţine susţinerile S.C. A. S.A. din cadrul şedinţei de audieri referitoare la suspendarea aplicării dispoziţiilor art. 51 din Codul reţelei, având în vedere faptul că ulterior intrării în vigoare nu a intervenit niciun eveniment legislativ de natură a suspenda sau a abroga prevederile legale în cauză.

Având în vedere prevederile art. 51 din Codul reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, precum şi faptul ca prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 14/2016 nu s-a instituit în mod expres o normă derogatorie de la prevederile art. 51 din Codul reţelei, rezultă că prevederile art. 51 sunt aplicabile şi nu sunt în contradicţie cu prevederile art. 3 alin. (2) din Ordinul ANRE nr. 14/2016.

Pentru o bună înţelegere a aspectelor factuale şi juridice din speţă, a subliniat că rezervarea de capacitate se efectuează de către utilizatorul de reţea întotdeauna ex ante, în timp ce depăşirea capacităţii rezervate se determină întotdeauna ex post zilei de livrare.

In acest context, conform art. 51 din Codul reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, prin transmiterea către operatorul de transport şi de sistem a unei nominalizări pentru ziua următoare mai mari decât capacitatea rezervată pentru respectiva zi în baza contractului de transport încheiat, utilizatorul de reţea îşi exprimă intenţia (si, implicit accentul de rezervare a capacităţii suplimentare, în cazul în care nominalizarea sa, în aceste condiţii, este aprobata) de a rezerva suplimentar, pentru ziua următoare, capacitate de transport la nivelul cantităţii nominalizate, iar prin aprobarea nominalizării care întruneşte aceste condiţii (aprobare ce arc loc tot ex ante, în ziua în care a fost transmisă nominalizarea pentru ziua următoare, respectiv în ziua anterioară zilei de livrare), operatorul de transport şi de sistem acceptă că utilizatorul de reţea a rezervat o capacitate de transport pentru ziua următoare la nivelul nominalizării.

Depăşirea capacităţii rezervate de transport se determină expost, în ziua următoare zilei de livrare, în baza alocării efectuate pentru respectivul utilizator de reţea la punctele în care a utilizat capacitatea, alocarea fiind egală cu cantitatea de gaze naturale vehiculată efectiv în punctul respectiv pentru utilizatorul de reţea. In situaţia în care cantitatea alocată este mai mare decât capacitatea rezervată (aceasta din urmă fiind echivalentă cu cantitatea maximă pe care utilizatorul de reţea are dreptul să o vehiculeze în cursul unei zile), diferenţa dintre aceste două cantităţi reprezintă depăşirea capacităţii rezervate.

Obiectul art. 51 din Codul reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 16/2013 este diferit de cel al art. 3 alin. (2) din Ordinul preşedintelui ANRE nr. 14/2016.

Astfel, art. 51 din Codul reţelei reglementează modalitatea prin care capacitatea de transport rezervată de către un utilizator al reţelei poate fi suplimentată ex ante pe termen scurt (o zi, respectiv ziua următoare), în timp ce art. 3 alin. (2) din Ordinul preşedintelui ANRE nr. 14/2016 detaliază modul în care este calculată ex post capacitatea lunară rezervată de către utilizatorul reţelei.

În aceste condiţii, prin aplicarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Ordinul preşedintelui ANRE nr. 14/2016 a fost determinată capacitatea lunară rezervată de către reclamantă pentru luna iulie, prin însumarea capacităţii rezervate în baza contractului nr. x/24.09.2015 cu capacitatea suplimentară rezervată pentru zilele de 30 şi 31 iulie 2016 în baza nominalizărilor transmise în zilele de 29 şi 30 iulie 2016 în vederea comparării acestei capacităţi lunare rezervate cu capacitatea lunară utilizată efectiv, comparaţie în urma căreia putea fi identificată o eventuală depăşire a capacităţii lunare rezervate. In situaţia în care ar fi existat o depăşire a capacităţii lunare rezervate, baza facturării acestei depăşiri de capacitate ar fi fost reprezentată de art. 3 alin. (1) din Ordinul preşedintelui ANRE nr. 14/2016.

Reiese astfel, fără putinţă de tăgadă faptul că pentru suplimentarea de capacitate rezultată în urma nominalizării făcute de reclamantă cu o zi înainte de ziua gazieră în cauză, nominalizare care depăşeşte cantitatea rezervată de utilizatorul reţelei în punctul respectiv, se percepe tariful indicat în art. 51 alin. (4).

Art. 3 alin. (2) din Ordinul nr. 14/2016 precizează că pentru calculul capacităţii lunare rezervate de către UR în fiecare tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT se însumează nivelurile de capacitate rezervată în punctele respective de către UR aferente fiecărei zile din cadrul lunii gaziere, cu luarea în considerare a eventualelor transferuri de capacitate efectuate sau a suplimentărilor de capacitate rezervată aprobate de către OTS, în conformitate cu prevederile art. 32 şi 51 din Codul reţelei.

Prin urmare, art. 3 alin. (2) din Ordinul nr. 14/2016 a fost utilizat pentru calculul capacităţii lunare rezervate reclamantei. Având în vedere împrejurarea conform căreia capacitatea utilizată efectiv de către reclamantă (UR), respectiv cea asigurată efectiv de către OTS nu a fost mai marc decât capacitatea lunară rezervată calculată conform art. 3 alin. (2) din Ordinul nr. 14/2016, OTS nu a mai fost pusă în situaţia de a calcula depăşirea capacităţii rezervate, care s-ar fi facturat conform art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 14/2016.

În final, referitor la ultimul argument al recurentelor reclamante conform căruia interpretarea prevederilor aplicabile de către prima instanţă aduce o gravă atingere principiului bunei credinţe, se arată că nominalizarea peste capacitatea rezervată, echivalentă unei suplimentări ex ante reflectă comportamentul diligent al A. S.A., care deşi tarifat pentru această nominalizare în temeiul art. 51 alin. (4) din Codul reţelei, îşi recuperează acest cost în preţul recunoscut de ANRE pentru furnizarea gazelor naturale.

Mai mult decât atât, la calculul eventualei depăşiri de capacitate rezervată, calcul care se face ex post, OTS ia în considerare întreaga capacitate rezervată, în care va include şi eventualele transferuri de capacitate efectuate sau a suplimentărilor de capacitate rezervată aprobate de către OTS, în conformitate cu prevederile art. 32 şi 51 din Codul reţelei, aşa cum reiese în mod expres din cuprinsul art. 3 alin. (2) din Ordinul ANRE nr. 14/2016.

În drept, au fost invocate prevederile art. 490 alin. (2) raportat la art. 471 alin. (5) din C. proc. civ., art. 205 C. proc. civ.

I.4.2. Întâmpinarea depusă de intimatul-intervenient Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz SA

Societatea Naţională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat anularea recursului, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

În principal, a invocat nulitatea recursului ţinând cont de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. c), coroborate cu alin. (3) al aceluiaşi articol care prevăd faptul că neindicarea menţiunilor de la alin. (1) lit. c) este sancţionată cu nulitatea recursului. Astfel, recurenta solicită casarea unei hotărâri din 14.11.2018, deşi în prezentul dosar hotărârea de fond a fost dată în anul 2017.

Pe fondul recursului, cât priveşte primul motiv de recurs referitor la nemotivarea hotărârii, se arată că instanţa si-a motivat soluţia pe dispoziţiile legale aplicabile spetei indiferent dacă acestea au fost sau nu invocate de părţi.

În mod corect a reţinut instanţa de fond faptul că Legea nr. 123/2012 stabileşte la art. 130 obligaţiile şi drepturile operatorului de transport şi de sistem printre care şi obligaţia de a asigura echilibrul fizic al sistemului de transport şi funcţionarea acestuia în regim de siguranţă precum şi asigurarea accesului terţilor la sistemul de transport în condiţii nediscriminatorii.

Transgaz a emis factura nr. x/30.08.2016 reprezentând contravaloarea capacităţii zilnice suplimentare în perioada 01.07.2016 - 31.07.2017 în valoare de 624.649,18 RON, factură refuzată la plata de S.C. A. S.A. în mod nelegal.

Întrucât concilierea divergenţei având ca obiect refuzul la plată a contravalorii acestei facturi nu s-a realizat la sediul Transgaz a fost încheiat procesul-verbal nr. x/26.09.2016, iar ulterior Transgaz a formulat o cerere prin care a solicitat a Comisiei de soluţionare a disputelor pe piaţa angro şi cu amănuntul apărute între participanţii la piaţa gazelor naturale din cadrul ANRE soluţionarea acestei dispune susţinând faptul că factura nr. x/30.08.2016 aferentă contravalorii capacităţii zilnice suplimentare înregistrată în perioada 01.07.2016 - 31.07.2016 a fost întocmită în baza şi cu respectarea strictă a prevederilor art. 51 din Codul Reţelei pentru Sistemul Naţional de Transport al gazelor naturale aprobat prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 14/2013 cu completările şi modificările ulterioare precum şi a contractului încheiat între părţi.

Analizând cererea Transgaz, Comisia a constatat faptul că în mod corect şi legal societatea a emis factura nr. x/30.08.2016 care de altfel respectă în totalitate prevederile legale incidente în cauză şi a emis Hotărârea nr. 21/2016.

Argumentele Comisiei sunt cele conform cărora Contactul nr. 19/2016 în baza căruia a fost emisă factura refuzată la plată este un contract în vigoare semnat fără obiecţiuni de ambele părţi, iar capacitatea rezervată este expres prevăzută în Anexa 2 din contract şi a fost modificată prin încheierea de acte adiţionale semnate şi însuşite de ambele părţi. Conform contractului, UR va plăti tarifele prevăzute în codul reţelei şi acesta are obligaţia de a respecta toate obligaţiile prevăzute de acesta.

Instanţa, ca şi comisia pentru soluţionarea disputelor, a reţinut în mod corect faptul că transmiterea de către un utilizator de reţea a unei nominalizări pentru un punct de intrare ieşire în/din SNT care depăşeşte nivelul capacităţii rezervate de către respectivul utilizator de reţea în acel punct este echivalentă cu o solicitare de suplimentare a capacităţii rezervate în acel punct, exprimată de către respectivul UR prin intermediul nominalizării transmise.

Astfel, ţinând cont de prevederile art. 51 din Codul reţelei, precum şi faptul că prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 14/2016 privind stabilirea unei măsuri provizorii referitoare la implementarea Codului reţelei aprobat prin Ordinul preşedintelui ANRE nr. 16/2013 nu s-a instituit în mod expres o normă derogatorie de la prevederile art. 51 din Codul reţelei rezultă că prevederile acestui articol sunt aplicabile şi nu sunt în contradicţie cu prevederile art. 3 alin. (2) din Ordinul ANRE nr. 14/2016 care prevede faptul că capacitatea lunară rezervată de către UR în fiecare tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT se calculează prin însumarea nivelurilor de capacitate rezervată în punctele respective de către UR aferente fiecărei zile din cadrul lunii gaziere, cu luarea în considerare a eventualelor transferuri de capacitate efectuate sau a suplimentărilor de capacitate rezervată aprobate de către OTS în conformitate cu prevederile art. 32 şi 51 din Codul reţelei.

O altă critică adusă sentinţei de fond se referă la nemotivarea încheierii din 13.06.2017, respectiv la respingerea probei testimoniale solicitată de recurentă în faţa instanţei de fond. Critica este netemeinică, instanţa prin prisma argumentelor aduse si mai ales ţinând cont de înscrisurile depuse la dosar, a considerat în mod corect faptul că proba testimonială nu este în măsură să aducă alte lămuriri decât înscrisurile din dosar.

I.5. Răspunsul la întâmpinări

Recurentele-reclamante nu au formulat răspuns la întâmpinări, deşi acestea le-au fost comunicate în termenul legal.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

II.1. Aspecte de fapt şi de drept relevante reţinute de prima instanţă

La data de 24.09.2015, S.N.T.G.N. Transgaz S.A. în calitate de operator de transport şi de sistem al gazelor naturale (OTS) şi S.C. A. S.A. în calitate de utilizator al reţelei (UR) au încheiat Contractul de transport al gazelor naturale nr. 19.

Contractul, astfel cum este prevăzut la art. 3, este încheiat pentru un an gazier, respectiv de la data de 01 octombrie 2015 până la data de 01 octombrie 2016. Modalitatea şi condiţiile de plată sunt prevăzute la art. 5, relevante în speţa dedusă analizei fiind alin. (1) - (5). De asemenea, drepturile şi obligaţiile părţilor sunt prevăzute la art. 6-9 din Contract, "Tarifele pentru prestarea serviciilor de transport" sunt prevăzute în Anexa nr. 1, iar " Capacitatea de transport rezervată în punctele de intrare în/ieşire din SNT valabilă în perioada 01 octombrie 2015 - 01 octombrie 2016" face obiectul Anexei nr. 2 la Contract.

Părţile au încheiat acte adiţionale la Contractul de transport al gazelor naturale nr. 19/24.09.2015, care au fost semnate de către ambele părţi fără obiecţiuni.

La data de 30.08.2016, S.N.T.G.N. Transgaz S.A. a emis către S.C. A. S.A. factura x numărul x, reprezentând contravaloarea capacităţii zilnice suplimentare în perioada 01.07.2016 - 31.07.2016, în valoare totală de 624.649,18 RON (cu TVA).

Aşa cum este menţionat şi pe factura x nr. x/30.08.2016 care face obiectul disputei, baza facturării serviciilor de transport gaze naturale este reprezentată de Contractul nr. x/24.09.2015, suplimentare capacitate rezervată, conform art. 51 din Ordinul ANRE nr. 160/2015.

S.C. A. S.A. a refuzat să achite contravaloarea facturii emise de OTS, motivele refuzului fiind comunicate OTS prin adresele nr. x/08.09.2016 şi nr. x/30.09.2016.

Prin adresa nr. x/22.09.2016, S.N.T.G.N. Transgaz S.A. a invitat S.C. A. S.A. la concilierea divergenţei având ca obiect refuzul la plată a contravalorii facturii seria x nr. x/30.08.2016, în data de 26.09.2016, la sediul SNTGN Transgaz S.A.

Întrucât A. S.A. nu s-a prezentat la data, locul şi ora întâlnirii pentru desfăşurarea concilierii, stabilite prin invitaţia transmisă prin adresa nr. x/22.09.2016, S.N.T.G.N. Transgaz .S.A. a încheiat Procesul-verbal înregistrat cu nr. x/26.09.2016, prin care a consemnat faptul că S.C. A. S.A. nu s-a prezentat la şedinţa de conciliere.

Prin cererea introductivă de instanţă, reclamanta a solicitat, în contradictoriu cu ANRE şi intervenientul forţat Societatea Naţională de Transport a Gazelor Naturale TRANSGAZ S.A., anularea hotărârii nr. 21 din 09.11.2016, a comisiei de soluţionare a disputelor pe piaţa en gros şi cu amănuntul apărute între participanţii la piaţa gazelor naturale din cadrul ANRE.

Reclamanta susţine, în esenţă, că factura a fost emisă pentru cantitatea de gaze naturale consumate de A. cu depăşirea capacităţi rezervate în intervalul 01.07.2016-31-07.2016, fiind calculate pe zi şi a fost emisă în perioada în care şi-a produs efectele derogarea instituită la art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 14/2006. Din punctul de vedere al reclamantei, factura a fost emisă cu încălcarea regulilor privind modalitatea de calcul stabilită în art. 3 alin. (1) din Ordinul 14/2016, astfel încât hotărârea contestată este nelegală şi, totodată, nemotivată.

II.2. Aspecte procesuale

Sub aspectul cererii de constatare a transmisiunii calităţii procesuale active de la A. S.A. la B. S.A., Înalta Curte, prin încheierea de şedinţa de la data de 23 februarie 2021, a constatat oportunitatea menţinerii în proces a ambelor entităţi în proces în calitate de recurente, urmând ca hotărârea ce urmează a fi pronunţată în prezenta cauză să fie opozabilă aceleia care deţine partea patrimonială a prezentului litigiu.

Cât priveşte excepţia nulităţii recursului invocată de ambele intimate, Înalta Curte, prin încheierea de şedinţa de la data de 23 februarie 2021, a respins-o ca nefondată, constatând că indicarea greşită a numărului hotărârii sau a datei acesteia reprezintă o eroare materială ce poate fi îndreptată şi care nu a dus la imposibilitatea de soluţionare a cauzei, fiind identificată hotărârea ce a fost atacată.

II.3. Analiza motivelor de casare invocate de recurentele-reclamante şi a apărărilor intimatelor

II.3.1. Motivul de casare referitor la nemotivarea sentinţei atacate (prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.)

Recurentele au invocat, mai întâi, faptul că sentinţa atacată nu analizează criticile de nelegalitate invocate de reclamantă împotriva hotărârii pronunţate de Comisia ANRE, deoarece nu răspunde la toate argumentele prezentate sau preia în totalitate susţinerile intimatei-pârâte.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia adoptată; Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurente pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată.

De asemenea, instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea. Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei.

Pe de altă parte, recurentele-reclamante au invocat faptul că în mod eronat prima instanţă a respins acuzaţia acestora, referitoare la faptul că pârâta ANRE şi-a schimbat argumentaţia din faţa Comisiei, invocând aspecte noi în faţa instanţei, aspect ignorat de prima instanţă sau considerat în mod greşit ca nereal.

Înalta Curte constată că o asemenea susţinere nu se încadrează la critici ce ar privi nemotivarea hotărârii, ci la o eventuală aplicare greşită a legii, urmând a fi adresate în cadrul următorului motiv de casare.

Au mai invocat recurentele faptul că prima instanţă a omis să răspundă criticii de nelegalitate constând în nemotivarea hotărârii pronunţate de Comisia ANRE. Cu privire la acest aspect, se constată că deşi nu a statuat în manieră explicită faptul că hotărârea pronunţată de Comisia ANRE a fost considerată suficient motivată, prin faptul că prima instanţă a indicat în detaliu în considerentele sentinţei recurate raţiunile avute în vedere de Comisie si prezentate în hotărârea emisă de aceasta, se deduce în mod logic caracterul nefondat al criticii recurentelor, rezultând că prima instanţă a analizat indirect şi acest motiv.

În ceea ce priveşte invocarea omisiunii primei instanţe de a analiza criticile legate de imparţialitatea Comisiei ANRE, Înalta Curte constată că cererea introductivă de instanţă nu a indicat în concret un asemenea motiv de nulitate, fiind amintit cu titlu generic principiul independenţei ce ar trebui să caracterizeze desemnarea membrilor Comisiei; nefiind indicat în concret modul în care a fost încălcat acest principiu al imparţialităţii, nu a existat o critică efectivă la care instanţa să poată raspunde în mod eficient.

Recurentele au mai arătat, referitor la nerespectarea de către Comisia ANRE a dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii, faptul că instanţa de fond s-a limitat la a prelua susţinerile ANRE din întâmpinare. Înalta Curte reţine că atâta timp prima instanţă a răspuns concret criticii esenţiale formulate de parte prin argumente care au legătură cu această critică, nu se poate constata o nemotivare a sentinţei pe acest aspect.

II.3.2. Motivul de recurs referitor la nemotivarea încheierii de şedinţă din 13 iunie 2017 (prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.)

Recurentele au invocat nemotivarea respingerii solicitării sale de administrare a probei cu martori, deşi proba testimonială a fost cerută tocmai întrucât nu putea recurge la dovada cu înscrisuri, cât timp audierile desfăşurate în faţa Comisiei ANRE nu se consemnează într-un proces-verbal.

Înalta Curte constată că, deşi motivarea cu care prima instanţă a respins cererea de administrare a probei cu martori este destul de generică, aceasta a reţinut nepertinenţa probei ca motiv de respingere; având în vedere faptul că reclamantele solicitaseră proba cu martori pentru a dovedi aspecte legate de audierile din faţa Comisie sau de comunicarea sau nu a anumitor înscrisuri depuse la dosarul Comisiei (aspecte ce pot fi dovedite exclusiv conform art. 13 din Legea nr. 554/2004, prin ataşarea dosarului administrativ), în mod evident, proba solicitată nu putea fi considerată ca fiind pertinentă.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., referitor atât la sentinţa atacată, cât şi la încheierea menţionată, este nefondat.

II.3.3. Motivul de recurs referitor la greşita interpretare şi aplicare a art. 30, 32, 49 şi 51 din Codul Reţelei (motiv de casare prevăzut la ort. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.)

În esenţă, problema de drept dedusă judecăţii este stabilirea modalităţii de calcul utilizate pentru a determina contravaloarea serviciilor de transport prestate de către Transgaz, aferente cantităţii de gaze naturale nominalizate de către utilizatorul reţelei de transport (UR) în baza art. 51 din Codul Reţelei, respectiv cu depăşirea capacităţii rezervate de respectivul UR într-un punct de intrare/ieşire în/din sistemul naţional de transport (SNT).

Conform prevederilor art. 99 din Codul Reţelei, contravaloarea depăşirii capacităţii rezervate se calculează pentru fiecare zi gazieră, prin aplicarea tarifului pentru rezervarea de capacitate la cantitatea de gaze naturale consumată în plus faţă de capcitatea rezervată.

Prevederile art. 99 din Codul reţelei au fost temporar suspendate în baza art. 3 din Ordinul preşedintelui ANRE nr. 14/2016, modalitatea de calcul a contravalorii depăşirii capacităţii rezervate reglementată de Ordinul nr. 14/2016 fiind fundamental diferită de cea reglementată de art. 99 din Codul Reţelei; dacă potrivit Codului Reţelei, se are în vedere cantitatea de gaze naturale consumată cu depăşirea capacităţii rezervate pe fiecare zi de depăşire, potrivit Ordinului nr. 14/2016, se are în vedere această diferenţă la nivel lunar. Cu alte cuvinte, în situaţia ultimei ipoteze, depăşirea eventuală a capacităţii rezervate zilnic se poate compensa şi se compensează cu cantitatea de gaze naturale neconsumată în integralitate în alte zile din cadrul aceleiaşi luni.

Ca urmare, recurentele au invocat faptul că după intrarea în vigoare a Ordinului nr. 14/2016, în perioada 1 aprilie 2016-1 noiembrie 2016, calculul cantităţii de gaze naturale consumate trebuia să se realizeze raportat la întreaga lună gazieră.

Factura în litigiu a fost emisă în perioada de incidenţă a Ordinului nr. 14/2016 cu calcularea contravalorii cantităţii de gaze consumate de A. cu depăşirea capacităţii rezervate la nivelul zilei gaziere.

Factura reprezentând contravaloarea capacităţii zilnice suplimentare în perioada 01.07.2016 -31.07.2016, în grupul punctelor de intrare din import Isaccea şi C. a fost emisă în baza prevederilor art. 51 din Codul reţelei, care a fost refuzată la plată de către S.C. A. S.A., motivul fiind faptul că aplicarea acestui articol din Codul reţelei este în contradicţie cu prevederile art. 3 alin. (1) din Ordinul preşedintelui ANRE nr. 14/2016, potrivit căruia depăşirea capacităţii rezervate se cuantifică la nivel lunar.

Pârâta a invocat, cu ocazia precizărilor solicitate de prima instanţă, faptul că, în contextul prevederilor art. 51 din Codul Reţelei, transmiterea de către un utilizator de reţea a unei nominalizări pentru un punct de intrare/ieşire în/din Sistemul naţional de transport al gazelor naturale care depăşeşte nivelul capacităţii rezervate de către respectivul utilizator de reţea în acel punct este echivalentă cu o solicitare de suplimentare a capacităţii rezervate în acel punct, exprimată de către respectivul UR prin intermediul nominalizării transmise, ceea ce este o noţiune distinctă de depăşirea capacităţii rezervate.

Ca o prima chestiune, Înalta Curte trebuie să răspundă criticii formulate de recurente, prin care se invocă faptul că pârâta a schimbat în faţa primei instanţe linia de argumentaţie, invocând pentru prima oră distincţia între suplimentare şi depăşire a capacităţii rezervate, aspect ce nu ar fi permis de regulile de procedură.

Înalta Curte constată că, în cuprinsul Hotărârii nr. 21/09.11.2016 emisă de Comisia de soluţionare a disputelor pe piaţa angro şi cu amănuntul apărute între participanţii la piaţa gazelor naturale, la paragraful 10 din această hotărâre se reţine că, în contextul prevederilor art. 51 din Codul Reţelei, transmiterea de către un utilizator de reţea a unei nominalizări pentru un punct de intrare/ieşire în/din Sistemul naţional de transport al gazelor naturale care depăşeşte nivelul capacităţii rezervate de către respectivul utilizator de reţea în acel punct este echivalentă cu o solicitare de suplimentare a capacităţii rezervate în acel punct, exprimată de către respectivul UR prin intermediul nominalizării transmise.

Astfel, această apărare nu este una nouă, adusă direct în faţa instanţei, ci a fost avută în vedere în mod expres în motivarea actului administrativ atacat.

În ceea ce priveşte disputa teoretică referitoare la distincţia între suplimentare şi depăşire a capacităţii rezervate

Conform prevederilor art. 51 din Codul Reţelei (Ordinul nr. 16/2013 din 27 martie 2013 privind aprobarea Codului reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale):

"(1) În situaţia în care cantitatea de gaze naturale nominalizată de un UR într-un punct de intrare/ieşire în/din SNT depăşeşte capacitatea rezervată de acel UR în punctul respectiv, OTS verifică dacă suma cantităţilor de gaze naturale nominalizate de către toţi UR în acel punct de intrare/ieşire în/din SNT se încadrează în capacitatea tehnică a acestuia şi:

a) suplimentează capacitatea rezervată de respectivul UR în acel punct de intrare/ieşire până la nivelul cantităţii nominalizate, în situaţia în care suma cantităţilor de gaze naturale nominalizate de către toţi UR în punctul de intrare/ieşire în/din SNT respectiv se încadrează în capacitatea tehnică a acestuia respectiv;

b) suplimentează capacitatea rezervată de respectivul UR în acel punct de intrare/ieşire până la nivelul cantităţii rezultate în urma aplicării principiului pro rata cu capacităţile rezervate asupra cantităţilor de gaze naturale aferente tuturor UR ale căror nominalizări depăşesc capacităţile rezervate de aceştia în punctul respectiv.

(2) Nominalizările/Renominalizările transmise de un UR care depăşesc capacitatea rezervată se înregistrează de către OTS numai în situaţia în care acestea se încadrează în capacitatea tehnică disponibilă.

(3) Suplimentarea, în condiţiile prevăzute la alin. (1), a capacităţii rezervate este obligatorie pentru UR şi OTS pentru ziua D. UR nu poate renunţa la respectiva capacitate zilnică suplimentară, odată ce OTS a aprobat o nominalizare ce depăşeşte capacitatea rezervată de UR într-un punct de intrare/ieşire în/din SNT.

(4) Pentru capacitatea suplimentară rezultată în condiţiile alin. (1) se percepe tariful de rezervare de capacitate pentru prestarea serviciului de transport ferm pe zi, în vigoare la data aprobării nominalizării."

Conform prevederilor art. 99 din acelaşi act normativ:

"Pentru fiecare zi gazieră şi fiecare tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT la care UR a depăşit capacitatea rezervată, UR va plăti OTS un tarif de depăşire a capacităţii rezervate (TDCR) calculat astfel:

TDCR = RCf x (CUTL - CREZ), unde:

RCf - componenta fixă de rezervare de capacitate a tarifului pentru prestarea serviciului de transport ferm pe zi (RON/MWh/h);

CUTL - suma capacităţilor utilizate efectiv pentru acelaşi tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT (MWh/zi);

CREZ - suma capacităţilor rezervate de către UR pentru acelaşi tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT (MWh/zi)."

Conform prevederilor art. 3 din Ordinul nr. 14/2016 din 30 martie 2016 privind stabilirea unor măsuri provizorii referitoare la implementarea Codului reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 16/2013:

"(1) Prin derogare de la prevederile art. 99 şi 101 din Codul reţelei, până la data de 1 septembrie 2016*), contravaloarea depăşirii capacităţii rezervate şi contravaloarea capacităţii rezervate neasigurate se determină pe baza componentei fixe de rezervare de capacitate a tarifului pentru prestarea serviciului de transport ferm pe zi aferentă fiecărui tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT şi a diferenţei dintre capacitatea lunară rezervată de către UR în fiecare tip de puncte de intrare în SNT de acelaşi nivel tarifar, respectiv în fiecare tip de puncte de ieşire din SNT de acelaşi nivel tarifar şi capacitatea lunară utilizată efectiv de către UR, respectiv asigurată efectiv de către OTS în respectivele puncte de intrare/ieşire în/din SNT.

(2) Capacitatea lunară rezervată de către UR în fiecare tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT se calculează prin însumarea nivelurilor de capacitate rezervată în punctele respective de către UR aferente fiecărei zile din cadrul lunii gaziere, cu luarea în considerare a eventualelor transferuri de capacitate efectuate sau a suplimentărilor de capacitate rezervată aprobate de către OTS, în conformitate cu prevederile art. 32 şi 51 din Codul reţelei.

(3) Capacitatea lunară utilizată de către UR în fiecare tip de puncte de intrare în SNT este egală cu cantitatea de gaze naturale preluată de către UR în respectivul tip de puncte, comunicată conform dispoziţiilor de la art. 1 alin. (1) lit. b).

(4) Capacitatea lunară utilizată de către UR în fiecare tip de puncte de ieşire din SNT este egală cu cantitatea de gaze naturale alocată UR în respectivul tip de puncte conform dispoziţiilor de la art. 1 alin. (1) lit. a).

(5) Capacitatea lunară asigurată efectiv de către OTS în fiecare tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT este egală cu diferenţa dintre capacitatea lunară rezervată de către UR în respectivul tip de puncte şi suma limitărilor/întreruperilor zilnice ale acestei capacităţi, limitări/întreruperi care au fost operate de către OTS fără respectarea obligaţiilor prevăzute în contractul de transport sau în Codul reţelei."

Înalta Curte constată că, în mod justificat, intimata-pârâtă a operat distincţia între cele două ipoteze reglementate de art. 3 din Ordinul nr. 14/2016, reţinând că prevederile art. 51 din Codul Reţelei sunt aplicabile şi nu sunt în contradicţie cu prevederile art. 3 alin. (2) din Ordin.

Conform art. 51 din Codul reţelei pentru Sistemul naţional de transport al gazelor naturale, prin transmiterea către operatorul de transport şi de sistem a unei nominalizări pentru ziua următoare mai mari decât capacitatea rezervată pentru respectiva zi în baza contractului de transport încheiat, utilizatorul de reţea îşi exprimă intenţia de a rezerva suplimentar, pentru ziua următoare, capacitate de transport la nivelul cantităţii nominalizate, iar prin aprobarea nominalizării care întruneşte aceste condiţii, operatorul de transport şi de sistem acceptă că utilizatorul de reţea a rezervat o capacitate de transport pentru ziua următoare la nivelul nominalizării.

Astfel, art. 51 din Codul reţelei reglementează modalitatea prin care capacitatea de transport rezervată de către un utilizator al reţelei poate fi suplimentată ex ante pe termen scurt (o zi, respectiv ziua următoare), în timp ce art. 3 alin. (2) din Ordinul preşedintelui ANRE nr. 14/2016 detaliază modul în care este calculată ex post capacitatea lunară rezervată de către utilizatorul reţelei.

În aceste condiţii, prin aplicarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Ordinul preşedintelui ANRE nr. 14/2016 a fost determinată capacitatea lunară rezervată de către A. S.A. pentru luna iulie, prin însumarea capacităţii rezervate în baza contractului nr. x/24.09.2015 cu capacitatea suplimentară rezervată pentru zilele de 30 şi 31 iulie 2016 în baza nominalizărilor transmise în zilele de 29 şi 30 iulie 2016 în vederea comparării acestei capacităţi lunare rezervate cu capacitatea lunară utilizată efectiv, comparaţie în urma căreia putea fi identificată o eventuală depăşire a capacităţii lunare rezervate.

In situaţia în care ar fi existat o depăşire a capacităţii lunare rezervate, baza facturării acestei depăşiri de capacitate ar fi fost reprezentată de art. 3 alin. (1) din Ordinul preşedintelui ANRE nr. 14/2016.

Reiese, astfel, că pentru suplimentarea de capacitate rezultată în urma nominalizării făcute de reclamantă cu o zi înainte de ziua gazieră în cauză, nominalizare care depăşeşte cantitatea rezervată de utilizatorul reţelei în punctul respectiv, se percepe tariful indicat în art. 51 alin. (4).

Art. 3 alin. (2) din Ordinul nr. 14/2016 precizează că pentru calculul capacităţii lunare rezervate de către UR în fiecare tip de puncte de intrare/ieşire în/din SNT se însumează nivelurile de capacitate rezervată în punctele respective de către UR aferente fiecărei zile din cadrul lunii gaziere, cu luarea în considerare a eventualelor transferuri de capacitate efectuate sau a suplimentărilor de capacitate rezervată aprobate de către OTS, în conformitate cu prevederile art. 32 şi 51 din Codul reţelei.

Prin urmare, art. 3 alin. (2) din Ordinul nr. 14/2016 a fost utilizat pentru calculul capacităţii lunare rezervate reclamantei. Având în vedere împrejurarea conform căreia capacitatea utilizată efectiv de către reclamantă (UR), respectiv cea asigurată efectiv de către OTS nu a fost mai mare decât capacitatea lunară rezervată calculată conform art. 3 alin. (2) din Ordinul nr. 14/2016, OTS nu a mai fost pusă în situaţia de a calcula depăşirea capacităţii rezervate, care s-ar fi facturat conform art. 3 alin. (1) din Ordinul nr. 14/2016.

In speţă, utilizatorul a fost tarifat conform art. 51 alin. (4) pentru suplimentarea ex ante a capacităţii rezervate pentru zilele de 30 şi 31 iulie 2016, prin utilizarea tarifului de rezervare de capacitate pentru prestarea serviciului de transport ferm pe zi, în vigoare la data aprobării nominalizării, în cuantum de 13,97 RON/MWh/h, dar nefiind înregistrată la nivel lunar o valoare CUTL mai mare decât valoarea CREZ (confrom formulei de la art. 99 din Cod), nu a fost nevoie să se emită o factură de depăşire de capacitate rezervată, analizată ex post.

Astfel, suplimentarea de capacitate rezervată prin nominalizarea peste capacitatea rezervată, care a fost tarifată în condiţiile art. 51 alin. (4) din Codul reţelei, reflectă un comportament diligent al UR, fiind un cost care se recunoaşte în preţurile gazelor naturale aprobate de către ANRE.

II.3.4. Motivul de recurs referitor la încălcarea principiului bunei credinţe (motiv de casare prevăzut la ort. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.)

Contrar susţinerilor recurentelor-reclamante, nominalizarea peste capacitatea rezervată, echivalentă unei suplimentări ex ante reflectă un comportament diligent; deşi tarifat pentru această nominalizare în temeiul art. 51 alin. (4) din Codul reţelei, recurentele îşi vor recupera acest cost în preţul recunoscut de ANRE pentru furnizarea gazelor naturale.

Astfel, prin prisma costurilor transferate către clientul final, costul cu rezervarea de capacitate reprezintă un cost recunoscut, în timp ce depăşirea de capcitatea este un cost nerecunoscut de către clientul final, în condiţiile în care acesta din urmă a oferit utilizatorului de reţea toate informaţiile necesare pentru dimensionarea surselor de gaze naturale şi, implicit a rezercărilor de capacitate necesare, fiind perceptu ca o penalitate pentru comportamentul inadecvat al utilizatorului de reţea.

Mai mult decât atât, la calculul eventualei depăşiri de capacitate rezervată, calcul care se face ex post, OTS ia în considerare întreaga capacitate rezervată, în care va include şi eventualele transferuri de capacitate efectuate sau a suplimentărilor de capacitate rezervată aprobate de către OTS, în conformitate cu prevederile art. 32 şi 51 din Codul reţelei, aşa cum reiese în mod expres din cuprinsul art. 3 alin. (2) din Ordinul ANRE nr. 14/2016.

II.4. Temeiul procesual al soluţiei date recursului

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentele - reclamante B. S.A. şi A. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 4328 din 14 noiembrie 2017 şi a încheierii din 13 iunie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, astăzi, 22 martie 2021.