Exclusive competence of district courts for service relationship claims of special-status public officials, excluding appellate jurisdiction under Law 188/1999 and Administrative Code

Şedinţa publică din data de 18 martie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 21.07.2020, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în calitate de expert, obligarea I.G.P.R. la recunoaşterea vechimii pe perioada de suspendare din funcţie pentru desfăşurarea activităţii în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale respectiv 13.11.2017 - 14.06.2021, vechime care să fie luată în calcul la stabilirea timpului efectiv lucrat în locuri de muncă şi condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii conform legii.

In subsidiar, în situaţia în care se va opina că această vechime îi este recunoscută doar pe perioada discriminării, a solicitat obligarea I.G.P.R. la recunoaşterea vechimii pe perioada de suspendare din funcţie pentru desfăşurarea activităţii în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale, respectiv de la data de 02.07.2018 (data publicării în M.Of. a O.G. nr. 53/2018) până la 14.06.2021.

Prin sentinţa nr. 1398 din data de 14 octombrie 2020 Tribunalul Dolj, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în favoarea Curţii de Apel Craiova.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că reclamantul a învestit instanţa de judecată cu o acţiune având două capete de cerere principale, primul vizând constatarea faptului că pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei Române l-a supus unui tratament discriminatoriu începând cu data de 13.11.2017 şi până în prezent, cel de al doilea având ca obiect recunoşterea unei vechimi în muncă.

În aceste condiţii, determinarea instanţei competente în soluţionarea cauzei se face prin aplicarea dispoziţiilor art. 99 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun, ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să le soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.

Cum pentru primul capăt de cerere competenţa de soluţionare, în raport de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aparţine Curţii de Apel Craiova, pârâtul fiind autoritate publică centrală, s-a apreciat că aparţine acestei instanţe competenţa de soluţionare a cauzei.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Prin sentinţa nr. 41 din data de 18 februarie 2021 Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect anulare act administrativ, în favoarea Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între cele două instanţe, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a apreciat că obiectul cauzei, în privinţa ambelor capete de cerere, îl reprezintă raportul de serviciu al funcţionarului public cu statut special - poliţist, reglementat de Legea nr. 188/1999 şi Legea nr. 360/2002, pentru perioada 2017 - iulie 2019, respectiv Codul administrativ adoptat prin O.U.G. nr. 57/2019 si Legea nr. 360/2002, pentru perioada ulterioară lunii iulie 2019, situaţie în care competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă, potrivit art. 536 din Codul Administrativ, revine tribunalului - sectia de contencios administrativ si fiscal. S-a constatat, totodată că obiectul cauzei nu este circumscris dispozitiilor art. 20 din O.G. nr. 137/2000.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:

Astfel cum s-a detalitat la punctul 1 al prezentei hotărâri, obiectul demersului judiciar iniţiat de reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de obligare a pârâtului Inspectoratul General al Poliţiei Române, la recunoaşterea ca vechime - timp efectiv lucrat în locuri de muncă şi condiţii deosebite, speciale sau alte condiţii conform legii, a vechimii din perioada de suspendare din funcţie pentru desfăşurarea activităţii în cadrul unor organisme sau instituţii internaţionale, în perioada respectiv 13.11.2017 - 14.06.2021, invocând în acest sens şi situaţia de discriminare generată prin adoptarea O.U.G. nr. 53/2018.

Pornind de la acest mod de configurare a acţiunii deduse judecăţii, Înalta Curte reţine că solicitările reclamantului (funcţionar public cu statut special - poliţist) sunt subsumate raportului său de serviciu şi nu pot fi divizate în două capete de cerere principale, care să atragă competenţa de soluţionare a două instanţe diferite şi, ulterior, incidenţa dispoziţiilor art. 99 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, având în vedere perioada indicată în cuprinsul cererii de chemare în judecată (13.11.2017 - 14.06.2021), se constată că litigiul este guvernat de dispoziţiile Legii nr. 360/2002, ale Legii nr. 188/1999, dar şi de cele ale O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Cum, potrivit dispoziţiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999, dar şi celor ale art. 536 din Codul administrativ "Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe", Înalta Curte reţine că actele normative indicate stabilesc, în favoarea tribunalelor, competenţa materială exclusivă în soluţionarea cauzelor având ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, fără a face distincţie după cum autoritatea publică pârâtă este una de nivel central sau local.

În acest context, pentru stabilirea instanţei competente vor fi avute în vedere şi dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său (…)", iar faţă de domiciliul reclamantului din municipiul Craiova, judeţul Dolj, se constată că acesta, în mod corect, a ales să învestească Tribunalul Dolj cu soluţionarea acţiunii sale.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, în favoarea Tribunalului Dolj, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2021.