Conflict of jurisdiction: Civil damages claim recharacterized away from administrative law after plaintiff renounces annulment of non-administrative decision

Şedinţa publică din data de 18 martie 2021

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii şi hotărârea primei instanţe sesizate

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti la data de 26.06.2019, reclamanta A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, acţiune în anularea deciziei plenului Oficiului prin care s-a dispus/aprobat trimiterea sesizării nr. C/X/652/02.04.2012 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, solicitând şi obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 200.000 RON pentru încălcarea drepturilor sale individuale.

Prin sentinţa nr. 11704 din data de 8 noiembrie 2019, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 19.11.2019, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată de către instanţă din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pe pârâtul Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat, în esenţă, că litigiul este guvernat de dispoziţiile Legii nr. 554/2004, iar pentru determinarea instanţei competente a aplicat criteriul rangului autorităţii emitente a actului administrativ contestat, reglementat de art. 10 din actul normativ menţionat.

Cum actul administrativ contestat este emis o autoritate publică centrală, având în vedere domiciliul, respectiv sediul părţilor din municipiul Bucureşti, s-a apreciat că aparţine Curţii de Apel Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei.

2. Hotărârea celei de-a doua instanţe

Prin sentinţa nr. 1254 din data de 17 noiembrie 2020 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, a constatat conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecata cauzei şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că la data de 21.10.2020 reclamanta a restrâns obiectul cererii sale, renunţând la capătul privind anularea deciziei Plenului O.N.P.C.S.B. şi a precizat că acţiunea nu este întemeiată pe prevederile Legii nr. 554/2004 .

Referitor la modificarea cererii introductive (prin restrângerea obiectului său), curtea a avut în vedere dispoziţiile art. 123 alin. (1) şi art. 30 alin. (5) C. proc. civ., conform cărora competenţa instanţei se determină în funcţie de cererea principală, indiferent de modificările ulterioare ale acesteia.

De asemenea, a constatat că prin cererea introductivă iniţială reclamanta a solicitat inclusiv anularea deciziei plenului Oficiului prin care s-a dispus/aprobat trimiterea sesizării nr. C/X/652/02.04.2012 la Parchetul I.C.C.J., iar judecătoria avea la dosar depusă copia sentinţei nr. 1727/14.05.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a veche în dosarul nr. x/2018, hotărâre prin care, cu putere de lucru judecat, se stabilise că decizia plenului O.N.P.C.S.B. nu este act administrativ în sensul definiţiei legale .

Prin urmare, actul atacat nefiind un act administrativ, nici litigiul ce se poartă cu privire la acesta nu este unul de contencios administrativ şi nu este de competenţa instanţei de contencios administrativ, cu atât mai mult cu cât şi reclamanta a precizat în mod expres că temeiul acţiunii nu este Legea nr. 554/2004.

3. Considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 şi 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii:

Prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanta A. a formulat două capete de cerere, ce au vizat: - anularea deciziei plenului Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, prin care s-a dispus/aprobat trimiterea sesizării nr. C/X/652/02.04.2012 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; - obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 200.000 RON pentru încălcarea drepturilor sale individuale.

În faţa Curţii de Apel Bucureşti, astfel cum rezultă din filele x, reclamanta A. a renunţat la judecarea primului capăt de cerere, cel vizând anularea deciziei Plenului O.N.P.C.S.B. şi a precizat expres că acţiunea introductivă nu este întemeiată în drept pe prevederile Legii nr. 554/2004.

Se constată astfel, că acţiunea reclamantei, după renunţarea la primul capăt de cerere, nu vizează un act administrativ tipic sau asimilat, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004 şi nici o altă solicitare specifică, pentru a atrage competenţa instanţei de contencios administrativ.

În acelaşi timp, având în vedere şi precizarea expresă a reclamantei, conform căreia acţiunea introductivă nu este întemeiată în drept pe prevederile Legii nr. 554/2004, la stabilirea competenţei trebuie avut în vedere principiul disponibilităţii, unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, care, în conţinutul său, cuprinde o serie de drepturi, şi anume: dreptul părţii interesate de a introduce sau nu acţiunea civilă, dreptul de a determina limitele acţiunii sau ale apărării, dreptul de a renunţa la acţiune sau la dreptul subiectiv, de a recunoaşte pretenţiile din acţiune şi de a stinge litigiul printr-o tranzacţie, dreptul de a ataca pe căile legale hotărârea judecătorească, dreptul de a cere executarea silită a hotărârii judecătoreşti etc.

Disponibilitatea în procesul civil desemnează aşadar, în sens material, dreptul părţii de a dispune de obiectul procesului.

Cum în prezenta cauză voinţa părţii a fost exprimată fără echivoc, în sensul de a menţine învestirea instanţei doar cu soluţionarea celui de al doilea capăt de cerere şi de a preciza expres că acţiunea nu este neîntemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 554/2004, în conformitate cu dispoziţiile art. 94 pct. 1 lit. k) şi art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2021.