Salary recalculation appeal rendered moot by voluntary compliance; loss of procedural interest precludes substantive review

Şedinţa publică din data de 18 martie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 12.04.2018, reclamanta A. a formulat în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Hunedoara, cerere de chemare în judecată prin care a solicitat:

- obligarea pârâtei Curtea de Apel Alba Iulia la emiterea unei decizii de reîncadrare începând cu data de 09.04.2015, până la data de 30.06.2016, inclusiv, conform dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, modificată prin Legea nr. 71/2015, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizaţiei de încadrare brută lunară, stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, corespunzătoare funcţiei, gradului profesional, gradaţiei şi vechimii în funcţie a reclamantei, astfel: pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON; pentru perioada 01.12.2015 - 30.06.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 445,5 RON (405+10%).

- obligarea pârâţilor Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Hunedoara la plata diferenţelor salariale rezultate în urma emiterii deciziei de reîncadrare, actualizată cu indicele de creştere a preţurilor de consum şi cu dobânda legală penalizatoare, începând cu data de 09.04.2015.

Prin răspunsul la întâmpinare, reclamanta a precizat că primul capăt de cerere (având ca obiect emiterea ordinului) a fost formulat în contradictoriu numai cu pârâta Curtea de Apel Alba Iulia şi nu îl vizează pe pârâtul Tribunalul Hunedoara.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 3605 din 14 septembrie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"Admite cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Hunedoara.

Obligă pârâta Curtea de Apel Alba Iulia să emită decizia de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizaţiei reclamantei pentru perioada 09.04.2015 - 30.06.2016 inclusiv, cu aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, ulterior majorată cu 10%, conform Legii nr. 293/2015.

Obligă pârâţii Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Hunedoara la plata diferenţelor salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015 la zi, actualizate cu indicele preţurilor de consum şi cu dobânda legală.

Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată."

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei au declarat recurs pârâţii Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Hunedoara, ambii solicitând casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi respingerea acesteia ca neîntemeiată.

Recurenta Curtea de Apel Alba Iulia a apreciat că acţiunea reclamantei este lipsită de interes şi de obiect, urmare a faptului că prin decizia nr. 38/C/13.06.2018, Preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia a pus în aplicare prevederile deciziei CCR nr. 794/2016 şi a dispus ca personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul acestei curţi de apel să beneficieze de un salariu brut lunar calculat prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, în perioada 09.04.2015-30.11.2015 şi de 463,5 RON, în perioada 01.12.2015-31.12.2017.

De asemenea, ambii recurenţi au susţinut că nu au calitate procesuală pasivă faţă de cel puţin una dintre solicitările reclamantei (stabilirea drepturilor salariale, respectiv plata efectivă a acestora) şi au precizat că sumele acordate prin hotărârea instanţei de fond sunt supuse dispoziţiilor O.U.G. nr. 90/2017.

4. Apărările formulate de intimată

Intimata-reclamantă A. a depus întâmpinare faţă de recursul promovat de pârâtul Tribunalul Hunedoara şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii primei instanţe.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursurilor, invocată din oficiu, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect obligarea recurenţilor-pârâţi la emiterea unei noi decizii de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamantă, în stabilirea interesului procesual al susţinerii recursurilor trebuie avute în vedere şi modificările survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinţei recurate.

Înalta Curte reţine că, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, recurenta-pârâtă Curtea de Apel Alba Iulia a emis decizia nr. 38/C/13.06.2018, prin care a stabilit majorarea V.R.S.-ului şi calcularea drepturilor cuvenite reclamantei prin raportare la noi valori, conform prevederilor legale, începând cu data de 09.04.2015.

În raport de această împrejurare, se constată că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susţinerii recursurilor, având în vedere faptul că, ulterior promovării căii de atac, recurenţii şi-au îndeplinit obligaţiile stabilite prin sentinţa instanţei de fond, cu efectul unei recunoaşteri implicite a pretenţiilor reclamantei.

Cum interesul de a acţiona al pârâţilor nu mai este actual, potrivit art. 33 C. proc. civ., se constată că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs .

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursurilor şi va respinge recursurile ca fiind lipsite de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursurilor, invocată din oficiu.

Respinge recursurile declarate de pârâţii Curtea de Apel Alba Iulia şi Tribunalul Hunedoara împotriva sentinţei nr. 3605 din 14 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsite de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2021.