Loss of procedural interest to appeal due to voluntary fulfillment of judgment obligations

Şedinţa publică din data de 18 martie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucuresti la data de 16.11.2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei, Tribunalul Braşov, Curtea de Apel Braşov, Tribunalul Mureş şi Curtea de Apel Târgu Mureş, solicitând instanţei să dispună:

1) obligarea pârâţilor la emiterea unui nou ordin prin care să recalculeze drepturile salariale ale reclamantei: - pe baza unei VRS de 405 RON, pe perioada 01.07.2015-01.12.2015; - pe baza unei VRS de 445,5 RON, pe perioada 01.12.2015-01.10.2016.

2) obligarea pârâţilor la plata către reclamantă a diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite potrivit celor de mai sus şi cele încasate pe perioada 01.07.2015-01.10.2016, actualizate cu inflaţia calculată de la data scadenţei fiecărei diferenţe lunare până la plata efectivĂ şi integrală a diferenţelor, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe, calculate tot de la data scadenţei fiecărei diferenţe lunare până la plata efectivă şi integrală a diferenţelor, în funcţie de perioadele în care reclamanta a funcţionat în raza fiecărui tribunal în parte.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1974 din 25 aprilie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"Respinge exceptia prescriptiei dreptului la actiune, ca neintemeiata.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei, pe capătul de cerere privind plata diferenţelor salariale.

Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtelor Curtea de Apel Brasov şi Curtea de Apel Târgu Mures.

Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Braşov, Curtea de Apel Braşov, Tribunal Mureş şi Curtea de Apel Târgu Mureş.

Obligă pârâtul Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin prin care să recalculeze drepturile salariale ale reclamantei:

- pe baza unei VRS de 405 RON, pe perioada 01.07.2015-01.12.2015.

- pe baza unei VRS de 445,5 RON, pe perioada 01.12.2015-01.10.2016.

Obligă pârâţii Tribunalul Brasov şi Tribunalul Mures la plata către reclamantă a diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite potrivit celor de mai sus şi cele încasate pe perioada 01.07.2015-01.10.2016, actualizate cu inflaţia calculată de la data scadenţei fiecarei diferente lunare până la plata efectivă şi integrală a diferentelor, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe, calculate tot de la data scadenţei fiecărei diferenţe lunare până la plata efectivă şi integrală a diferenţelor, în funcţie de perioadele în care reclamanta a funcţionat în raza fiecărui tribunal în parte.

Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerului Justiţiei la plata diferenţelor salariale, ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge acţiunea introdusă împotriva pârâtelor Curtea de Apel Braşov şi Curtea de Apel Târgu Mures, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă."

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei au declarat atât reclamanta A., cât şi pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Braşov, toţi recurenţii invocând cazul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenţii-pârâţi Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Braşov au formulat critici similare şi au solicitat casarea hotărârii şi respingerea acţiunii ca fiind rămasă fără obiect, arătând, în esenţă, că la acest moment pretenţiile reclamantei au fost satisfăcute prin emiterea O.M.J. nr. 2066/C/2018, în acord cu prevederile deciziei CCR nr. 794/2016 şi ale Ordinului Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 75/15.03.2018.

Astfel, prin Ordinul nr. 2066/2018 s-a stabilit că începând cu data de 9.04.2015, respectiv 1.12.2015, reclamanta beneficiază de o indemnizaţie brută de încadrare stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, respectiv de 463,5 RON, iar în acest context acţiunea a rămas fără obiect.

Recurenta-reclamantă a solicitat, în esenţă, obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui ordin, prin care drepturile salariale să fie calculate pe baza unui VRS 405 RON +10% fără limita temporală 1.10.2016, dispusă prin sentinţa recurată.

La data de 4.06.2018, recurenta A. a depus cerere de renunţare la judecata căii de atac promovate.

Prin întâmpinare depusă la data de 29.11.2018 recurentul Ministerul Justiţiei a precizat că în aplicarea O.M.J. nr. 2066/C/2018 a emis O.M.J. nr. 3071/C/7.08.2018, prin care a stabilit că, începând cu data de 1.07.2018, judecătorii din cadrul instanţelor din circumscripţia Curţii de Apel Braşov beneficiază de drepturi salariale calculate prin raportare la o VRS de 463,5 RON

4. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi

Examinând cu prioritate, potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei de interes în susţinerea recursurilor declarate de pârâţi, invocată din oficiu, dar şi cererea de renunţare la judecata recursului formulată de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată următoarele:

Manifestarea de voinţă, în sensul de a se renunţa la judecata recursului, reprezintă o desistare, un act de dispoziţie al recurentei care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii ce guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ., se poate renunţa oricând la judecată, fie verbal în şedinţă de judecată, fie prin cerere scrisă, iar art. 463 din acelaşi cod defineşte achiesarea la hotărâre drept renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja.

Pentru aceste motive, având în vedere şi dispoziţiile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., care impun judecătorului să se pronunţe asupra a tot ce s-a cerut, fără însă a depăşi limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel, Înalta Curte va lua act de cererea recurentei-reclamante A. de renunţare la judecata recursului promovat în cauză.

În privinţa recursurilor declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Braşov, se reţine că potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi iniţiat şi întreţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziţii aplicabile şi în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât şi în căile de atac.

Întrucât cauza de faţă are drept obiect obligarea recurentului-pârât la emiterea unui nou ordin de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamantă, în stabilirea interesului procesual al susţinerii recursurilor trebuie avute în vedere şi modificările survenite ulterior pronunţării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinţei recurate.

Înalta Curte reţine că Ministerul Justiţiei a emis Ordinele nr. 2066/C/2018 şi nr. 3071/C/2018, prin care a dispus recalcularea cuantumului indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor cuvenite reclamantei, la nivelul maxim permis de prevederile legale, începând cu data de 09.04.2015.

În raport de această împrejurare, se constată că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susţinerii recursurilor, având în vedere îndeplinirea obligaţiilor stabilite prin sentinţa instanţei de fond, ulterior promovării căii de atac, cu efectul unei recunoaşteri implicite a pretenţiilor reclamantei.

Cum interesul de a acţiona al pârâţilor nu mai este actual, potrivit art. 33 C. proc. civ., se constată că nu este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod, ceea ce face de prisos analizarea în concret a criticilor din recurs .

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului şi va respinge recursurile declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Braşov, ca fiind lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunţarea reclamantei A. la judecarea recursului declarat împotriva sentinţei nr. 1974 din 25 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Admite excepţia lipsei de interes în susţinerea recursurilor, invocată din oficiu.

Respinge recursurile declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Braşov împotriva sentinţei nr. 1974 din 25 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsite de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2021.