Appeal against restitution denial partly upheld; judgment quashed and remanded for failure to state reasons on OUG 83/1999 claim.

Şedinţa publică din data de 18 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 08 ianuarie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 7444/24.10.2017 emisă de pârâtă, solicitând anularea deciziei contestate şi, în principal, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, cu respectarea tuturor prevederilor legale incidente, iar în subsidiar, să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000, pentru imobilul situat în municpiul Craiova. Str. x (fosta str. x) şi să se dispună acordarea unor despăgubiri pentru acest imobil, teren şi construcţie.

La data de 04 ianuarie 2018, pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a fost înregistrat dosarul nr. x/2018, privind cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, prin care s-a contestat Decizia nr. 859/24.10.2017 emisă de pârâtă, solicitându-se anularea deciziei contestate şi, în principal, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii, cu respectarea tuturor prevederilor legale incidente, iar în subsidiar, să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 83/1999, pentru imobilul situat în municipiul Craiova. Str. x (fosta str. x) şi să se dispună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil, teren şi construcţie.

2. Hotărârile primei instanţe

Prin încheierea de şedinţă nr. 18 din 25 aprilie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a fost admisă excepţia conexităţii şi s-a dispus conexarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2018, la litigiul înregistrat pe rolul aceleiaşi instanţe sub nr. x/2018.

Prin sentinţa civilă nr. 310 din 31 mai 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunile conexate formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 310 din 31 mai 2018, precum şi împotriva încheierii din 25 aprilie 2018, ambele pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea, în tot, a încheierii şi sentinţei recurate, şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În subsidiar, s-a solicitat casarea hotărârilor recurate, şi referitor la soluţia pronunţată cu privire la cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, în rejudecarea cauzei pe fond să se dispună anularea Deciziei nr. 7444/24.10.2017, să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită să beneficieze de prevederile O.U.G. nr. 94/2000, pentru imobilul din municipiul Craiova. Str. x (fosta str. x) şi să se acorde despăgubiri pentru acest imobil, teren şi construcţie.

Referitor la soluţia pronunţată cu privire la cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispoziţiile O.U.G. nr. 83/1999, vizând contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 859/24.10.2017, s-a solicitat trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond.

În dezvoltarea motivelor de casare mai sus menţionate, recurenta-reclamantă a formulat, în esenţă, următoarele critici de nelegalitate la adresa încheierii şi a sentinţei recurate:

Încheierea de şedinţă din 25 aprilie 2018, a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, atât sub aspectul soluţiei de respingere a cererii de suspendare a judecăţii, cât şi sub aspectul admiterii excepţiei conexităţii.

Prin conexarea celor două pricini înregistrate pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, dezideratul ca judecarea acestora împreună să asigure o mai bună administrare a justiţiei nu a fost atins, câtă vreme, dezlegarea celei de-a doua pricini depindea de existenţa dreptului ce formează obiectul unei alte judecăţi, respectiv a dosarului nr. x/2018, cele două acţiuni nepunând fi soluţionate printr-o singură hotărâre.

În mod nelegal instanţa de fond a respins cererea de suspendare a judecăţii, formulată de A., dispunând conexarea celor două pricini, fără ca această soluţie să servească unei bune administrări a justiţiei.

Nelegalitatea măsurii conexităţii derivă şi din împrejurarea că aceasta a fost invocată de către prima instanţă, cu nesocotirea momentului procesual stabilit de prevederile art. 139 alin. (2) teza întâi din C. proc. civ.

Astfel, excepţia în discuţie a fost invocată de către instanţa de fond la al doilea termen de judecată acordat în dosarul nr. x/2018, primul termen de judecată fiind destinat administrării de probatorii.

Întrucât excepţia conexităţii este reglementată de norme de ordine publică, rezultă că şi noma încălcată, privind momentul până la care excepţia poate fi invocată, are caracter imperativ, şi prin urmare, instanţa de fond era decăzută din dreptul de a mai invoca această excepţie.

Nelegalitatea sentinţei civile nr. 310 din 31 mai 2018, este dată de nemotivarea acestei hotărâri.

Din cuprinsul sentinţei recurate rezultă că prima instanţă a înţeles să nu analizeze contestaţia formulată iniţial în cadrul dosarului nr. x/2018, respectiv acţiunea întemeiată pe dispoziţiile O.U.G nr. 83/1999, îndreptată împotriva Deciziei nr. 859/24.10.2017, emisă de Comisia Specială de Retrocedare.

Din analiza considerentelor sentinţei atacate rezultă că instanţa de fond nu a motivat în fapt sau în drept soluţia de respingere a contestaţiei formulate împotriva Deciziei nr. 859/24.10.2017, prin raportare la dispoziţiile legale în baza cărora a fost emisă această decizie.

Astfel, din motivarea sentinţei recurate lipsesc motivele pentru care prima instanţă a înţeles să înlăture criticile A. referitoare la nelegalitatea Deciziei nr. 859/24.10.2017, critici care vizau, pe de o parte, vicierea procedurii urmate în faţa Comisiei Speciale de Retrocedare, iar pe de altă parte, nelegalitatea soluţiei de respingere a cererii de restituire a imobilului situat în municpiul Craiova, str. x (fosta str. x), formulate în temeiul O.U.G. nr. 83/1999.

Întrucât nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti atrage nulitatea acesteia, şi reţinând ca hotărârea primei instanţe nu este motivată corespunzător, se impune casarea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond în vederea analizării efective a cererii conexe.

Sentinţa civilă nr. 310 din 31 mai 2018 este rezultatul încălcării şi aplicării greşite a normelor de drept material.

Instanţa de fond a încălcat prevederile art. 5 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea Comisiei Speciale de Retrocedare, întrucât asigurarea dreptului A. de a susţine cererea de retrocedare este o condiţie extrinsecă a actului emis de Comisia Specială de Retrocedare, iar încălcarea dreptului de a susţine cererea de retrocedare reprezintă o încălcare a dreptului la apărare.

Prima instanţă a încălcat dispoziţiile art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, având în vedere că s-a dovedit îndeplinirea tuturor condiţiilor impuse de normele legale, inclusiv calitatea de proprietar a B. asupra terenului în perioada de referinţă a O.U.G. nr. 94/2000, iar A. este îndreptăţită la acordarea de despăgubiri şi pentru construcţia demolată.

Referitor la terenul situat în municipiul Craiova, judeţul Dolj, în mod eronat instanţa de fond a reţinut că acest teren nu s-ar aflat în proprietatea A., acesta trecând direct din patrimoniul fostului proprietar în proprietatea statului, în temeiul art. 30 alin. (2) din Legea nr. 58/1974.

În ceea ce priveşte calitatea de proprietar a B., rezultă că imobilul în litigiu a făcut obiectul testamentului încheiat la data de 13.08.1974, voinţa defunctului C. fiind aceea de a transmite, prin succesiune testamentară, întreg imobilul, teren şi construcţie, situat în municipiul Craiova, str. x.

Pe de altă parte, soluţia primei instanţe încalcă dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 (aplicabile în raport de prevederile art. 1 lit. f) din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007), având în vedere că B. are calitatea de succesor testamentar al defunctului C., atât asupra construcţiei, cât şi asupra terenului pe care aceasta era edificată.

Referitor la construcţia existentă pe teren la momentul preluării abuzive, şi ulterior demolată, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că imobilele demolate sunt excluse de la aplicarea O.U.G. nr. 94/2000.

În raport de succesiunea în timp a actelor normative cu caracter reparator, mai exact în raport de momentul intrării în vigoare a unor astfel de acte normative, dar şi în funcţie de obiectul de reglementare şi conţinutul lor specific, rezultă că în privinţa categoriei de contrucţie în discuţie, legea specială este Legea nr. 10/2001.

În aceste condiţii, concluzia Comisiei Speciale de Retrocedare, în sensul că nu există cadru legal pentru acordarea de despăgubiri cu privire la construcţiile demolate, este greşită, întrucât dispoziţiile Legii nr. 10/2001 reglementează în mod expres acest aspect, stabilind dreptul persoanei îndreptăţite la măsuri reparatorii prin echivalent.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata-pârâtă a susţinut că recurenta-reclamantă a invocat, în mod neîntemeiat, ca motiv de recurs dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât instanţei de fond nu i se poate imputa că a apreciat utilă pentru buna administrare a justiţiei, reunirea celor două cauze şi soluţionarea acestora împreună. De asemenea, modalitatea în care prima instanţă a apreciat materialul probator administrat în cauză, nu echivalează cu încălcarea regulilor de procedură.

Totodată, intimata-pârâtă a învederat că invocarea dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., este una formală, prin care recurenta-reclamantă urmăreşte să determine, pe baza unor critici de ordin general, rejudecarea cauzei sub toate aspectele.

În ceea ce priveşte aspectele evidenţiate de recurentă vizând încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, intimata-pârâtă a reiterat, în esenţă, apărările formulate pe parcursul judecării litigiului în primă instanţă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Criticile recurentei-reclamante circumscrise motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

Potrivit textului de lege mai sus enunţat, se poate solicita casarea unei hotărâri atunci când, prin hotărârea pronunţată, instanţa de judecată a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Prin încheierea nr. 18 din 25 aprilie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, criticată în speţă, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare a judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a litigiului ce formează obiectul dosarului nr. x/2018, cerere formulată de reclamantă în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

La acelaşi termen de judecată, instanţa a admis excepţia conexităţii şi a dispus conexarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2018 la litigiul înregistrat pe rolul aceleiaşi instanţe sub nr. x/2018.

Astfel, deliberând asupra solicitării reclamantei de suspendare a judecăţii cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., în mod judicios instanţa de fond a apreciat că nu este incidentă ipoteza prevăzută de acest text legal, întrucât în discuţie este necesitatea soluţionării împreună a celor două cauze mai sus indicate, motiv pentru care, judecătorul fondului a invocat, din oficiu, excepţia conexităţii cererilor respective.

În ceea ce priveşte criticile recurentei-reclamante vizând nelegalitatea soluţiei date excepţiei conexităţii, Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 139 alin. (1) din C. proc. civ., pentru existenţa conexităţii, trebuie întrunite în mod cumulativ mai multe condiţii, şi anume să existe două sau mau multe cereri între aceleaşi părţi, iar între obiectul şi cauza cererilor să existe o strânsă legătură.

În speţă, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/2018, reclamanta A. a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 859/24.10.2017, emisă de Comisia Specială de Retrocedare în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 83/1999, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin care a solicitat, în principal, obligarea Comisiei Speciale de Retrocedare la emiterea unei noi decizii cu respectarea prevederilor legale incidente, iar în subsidiar, să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită să beneficieze de dispoziţiile O.U.G. nr. 83/1999, pentru imobilul situat în municipiul Craiova. str. x (fosta str. x), şi să se dispună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil, teren şi construcţie.

În cauza înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/2018, reclamanta A. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 7444/24.10.2017, emisă de Comisia Specială de Retrocedare în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, solicitând, în principal, anularea deciziei menţionate, iar, în subsidiar, să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită să beneficieze de dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000, pentru imobilul situat în municipiul Craiova. str. x (fosta str. x), şi să se dispună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil, teren şi construcţie.

Susţinerile recurentei-reclamante potrivit cărora prin conexarea celor două cereri deduse judecăţii, nu s-a asigurat o mai bună administrare a justiţiei, întrucât dezlegarea pricinii ce formează obiectul dosarului nr. x/2018, depindea de existenţa dreptului ce a format obiectul judecăţii în litigiul înregistrat sub nr. x/2018, urmează a fi înlăturate ca neîntemeiate.

Astfel, în lipsa unei definiţii legale a conexităţii, se impun a fi avute în vedere condiţiile cumulative instituie de lege pentru existenţa conexităţii, precum şi rezultatul urmărit prin conexarea cererilor, reţinându-se că obiectul, cauza şi gradul de legătură dintre cereri, reprezintă o problemă de fapt, lăsată la aprecierea suverană a instanţei de judecată.

Această apreciere trebuie să aibă în vedere ca prin conexarea cererilor, să se asigure o mai bună administrare a justiţiei, evitându-se pronunţarea unor hotărâri contradictorii, care ar face dificilă ori chiar imposibilă executarea lor.

Pornind de la aceste consideraţii, instanţa de fond învestită cu judecarea litigiului înregistrat sub nr. x/2018, a apreciat în mod corect că, deşi sunt supuse controlului de legalitate decizii diferite emise de Comisia Specială de Retrocedare, în raport de faptul că obiectul celor două cauze vizează aceleaşi împrejurări de fapt legate de retrocedarea aceluiaşi imobil, se impune reunirea cererilor de chemare în judecată, măsură ce asigură o mai bună administrare a justiţiei, argumentele prezentate în acest sens de judecătorul fondului fiind validate în întregime de către instanţa de control judiciar.

Critica recurentei-reclamante referitoare la nelegalitatea soluţiei de admitere a excepţiei conexităţii, din perspectiva încălcării momentului procesual stabilit pentru invocarea acestei excepţii de art. 139 alin. (2) teza întâi din C. proc. civ., este, de asemenea, neîntemeiată.

Reţinând că instanţa de judecată are un drept de apreciere în privinţa existenţei cerinţelor conexităţii, precum şi asupra administrării probelor, se constată că dispunerea la al doilea termen de judecată a măsurii criticate în speţă, nu atrage nulitatea încheierii atacate, întrucât recurenta-reclamantă nu a dovedit că prin această conduită a primei instanţe i-a fost cauzată o vătămare, care nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului de procedură, în sensul dispoziţiilor art. 175 alin. (1) din C. proc. civ.

Examinându-se criticile aduse sentinţei civile nr. 310 din 31 mai 2018, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se constată că acesta este fondat.

Aşa cum s-a reţinut anterior, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova sub nr. x/2018, care a fost conexată la litigiul înregistrat pe rolul aceleiaşi instanţe sub nr. x/2018, reclamanta a solicitat, în principal, anularea Deciziei nr. 859/24.10.2017, emisă de Comisia Specială de Retrocedare în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 83/1999, iar în subsidiar, să se constate calitatea reclamantei de persoană îndreptăţită să beneficieze de dispoziţiile O.U.G. nr. 83/1999, pentru imobilul situat în municipiul Craiova. str. x (fosta str. x), şi să se dispună acordarea de despăgubiri pentru acest imobil, teren şi construcţie.

Din parcurgerea considerentelor sentinţei recurate, rezultă că judecătorul fondului a analizat legalitatea Deciziilor nr. 7444/24.10.2017 şi nr. 859/24.10.2017, atacate în speţă, raportându-se numai la contestaţia formulată împotriva Deciziei nr. 7444/24.10.2017, prin care a fost respinsă cererea de retrocedare nr. x/2003, depusă de reclamantă în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 94/2000, cu privire la restituirea în natură a imobilului teren situat în Craiova, str. x (fosta str. x).

Instanţa de control judiciar constată că, deşi prin acţiunea dedusă judecăţii, în urma soluţiei de conexare a celor două cauze mai sus menţionate, instanţa de fond a fost învestită şi cu controlul de legalitate al Deciziei nr. 859/24.10.2017, emisă de Comisia Specială de Retrocedare în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 83/1999, în cuprinsul sentinţei nu a fost analizată legalitatea acestei decizii, din perspectiva prevederilor legale în baza cărora a fost emisă, respectiv a dispoziţiilor O.U.G. nr. 83/1999.

Astfel, prin considerentele sentinţei atacate, prima instanţă s-a limitat la cercetarea legalităţii celor două decizii contestate numai în raport de prevederile O.U.G. nr. 94/2000, respingând acţiunile conexate formulate de reclamantă, în absenţa oricărei referiri la soluţia dispusă de Comisia Specială de Retrocedare prin Decizia nr. 859/24.10.2017, emisă în temeiul dispoziţiilor O.U.G. nr. 83/1999 sau la motivele înlăturării susţinerilor formulate de reclamantă vizând nelegalitatea acestei decizii.

În consecinţă, sentinţa recurată nu respectă cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în sensul că nu cuprinde motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei cu privire la soluţia de respingere a contestaţiei promovate împotriva Deciziei nr. 859/24.10.2017, astfel încât, în mod evident, prin soluţia de respingere a acţiunilor conexate s-a dispus formal asupra temeiniciei contestaţiei respective.

În condiţiile arătate, se constată că nemotivarea hotărârii sub aspectele reţinute anterior, echivalează cu necercetarea fondului cauzei şi determină imposibilitatea instanţei de recurs să exercite controlul judiciar asupra sentinţei atacate, impunându-se casarea acestei hotărâri şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează să procedeze la analizarea efectivă a cererii conexe care formează obiectul dosarului nr. x/2018 şi să răspundă tuturor motivelor de nelegalitate formulate de reclamantă în privinţa Deciziei nr. 859/24.10.2017, conform argumentelor reţinute prin prezenta decizie.

În raport de dezlegarea dată motivului de casare mai sus examinat, nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurentă, aceste aspecte urmând a fi analizate cu ocazia rejudecării cauzei de către instanţa de fond, în vederea soluţionării unitare a aspectelor deduse judecăţii.

Pentru considerentele expuse, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi ale art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de reclamanta A., casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Faţă de soluţia pronunţată în calea de atac a recursului, cererea recurentei-reclamante de acordare a cheltuielilor de judecată urmează a fi avută în vedere de către instanţa de fond, care va soluţiona cauza în rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 25 aprilie 2018 (pronunţate în dosarul conexat nr. x/2018) a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 310 din 31 mai 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2021.