Eligibility of state-aid supplementary expenses under Regulation 800/2008 and obligation to substantively examine administrative recovery decisions
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the lower court’s decision, and remanded the case for re-judgment to the same instance, effectively leaving the original challenge to the administrative recovery order pending. The dispute concerned a corporate beneficiary’s action to establish the eligibility of expenditures totaling 169,042.14 RON for a vocational training project and to annul a national authority’s decision to recover these sums as ineligible under EU state aid rules, specifically challenging the exclusion of "supplementary expenses" from the eligible cost categories defined in Regulation (EC) No 800/2008. The appellate court initially dismissed the claim, but the High Court found this decision legally flawed for failing to substantively examine the merits, noting that the first-instance judgment lacked a reasoned legal analysis of the contested act and the parties' arguments, thereby violating the requirements for a fair trial and the right to a double degree of jurisdiction under Article 6 of the ECHR and Article 488(1)(6) of the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ; Eligibility of state-aid supplementary expenses under Regulation 800/2008 and obligation to substantively examine administrative recovery decisions: De asemenea, prevederile art. 39 din Regulamentul nr. 800/2008 nu interzic finanţarea cheltuielilor din cadrul proiectului, ele reglementând doar obligaţia statelor membre de notificare a Comisiei Europene.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 18 martie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 04.10.2017 sub nr. x/2017, reclamanta A. S.A. a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu Centrul Naţional de Dezvoltare a învăţământului Profesional şi Tehnic - Organism Intermediar POSDRU şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene:
- să constate caracterul eligibil al cheltuielilor în cuantum de 169.042,14 RON, efectuate în cadrul proiectului x - JSES - "Incluziune pe piaţa muncii prin structura de economie socială";
- anularea deciziei de recuperare a sumelor acordate nejustificat pentru proiectele finanţate în cadrul schemei de ajutor de stat sau de minimis nr. CNDIPT_OI/1658/30.06.2017, precum şi a oricăror acte subsecvente Deciziei.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la data de 9.02.2018, reclamanta a arătat că, dintr-o eroare materială, a indicat greşit numărul proiectului, în realitate fiind vorba despre proiectul nr. x - "Program de formare profesională continuă a angajaţilor societăţii prin cursuri de calificare/recalificare în scopul măririi şanselor de acces pe o piaţă a muncii dinamică şi în continuă mişcare"
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 3238 din 06 iulie 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondate, excepţiile privind nulitatea, inadmisibilitatea şi tardivitatea cererii, invocate de către pârâţi şi a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale - Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman (continuator al proiectului pentru Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic - Organismul Intermediar POSDRU) şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, ca neîntemeiată.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei a reclamanta A. S.A., criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea în parte a hotărârii, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată, rejudecarea cauzei şi admiterea acţiunii, în sensul constatării caracterului eligibil al cheltuielilor în cuantum de 169.042,14 RON, efectuate în cadrul proiectului nr. x şi anularea deciziei nr. CNDIPT_OI/1658/30.06.2017.
În motivarea recursului, s-a arătat că prima instanţă a reţinut, în mod greşit, faptul că o serie de cheltuieli efectuate conform contractului de finanţare şi Ghidului solicitantului nu ar fi eligibile, deşi chiar intimatele au admis că soluţia de recuperare a cheltuielilor este contrară Ghidului solicitantului.
De asemenea, prevederile art. 39 din Regulamentul nr. 800/2008 nu interzic finanţarea cheltuielilor din cadrul proiectului, ele reglementând doar obligaţia statelor membre de notificare a Comisiei Europene.
În opinia recurentei, prin decizia contestată se concluzionează eronat că, deşi cheltuielile efectuate în cadrul proiectului sunt conforme Ghidului solicitantului, acestea ar contraveni Regulamentului CE nr. 800/2008, fără a se indica raţionamentul pentru care se consideră că prevederile din regulament intrerzic, într-adevăr, finanţarea acestor cheltuieli.
Astfel, recurenta a arătat că sunt eligibile cheltuielile rambursate cu titlul de "alte cheltuieli suplimentare în valoare de maxim 5% din consturile prevăzute la lit. a)-e)", prevăzute la art. 13.2 din Ghidul solicitantului şi sunt eligibile cheltuielile efectuate pe durata derulării proiectului cu respectarea condiţiilor prevăzute de H.G. nr. 759/2007. Cum îndeplinirea acestor condiţii rezultă din scrisorile standard de informare şi din minutele întocmite cu ocazia vizitelor la faţa locului, este fundamental greşită concluzia de apreciere ca neeligibile a unor cheltuieli efectuate în cadrul proiectului, conform contractului şi Ghidului solicitantului.
În mod eronat, prima instanţă a reţinut că reclamanta ar fi invocat neincidenţa în speţă a Regulamentului nr. 800/2008, deşi societatea pur şi simplu a argumentat că prevederile art. 39 din actul normativ precizat nu instituie o interdicţie şi, ca atare, nu pot conduce la aplicarea unei sancţiuni financiare pentru beneficiar.
Întrucât regulamentul nu defineşte costurile indirecte generale, indicând doar 3 subcategorii ale acestora (costuri administrative, chirie, cheltuieli generale), rezultă că revenea autorităţilor naţionale să definească în mod clar costurile indirecte generale şi, în special, subcomponentele .
Cum precizările suplimentare din Ordinul nr. 1652/2010 corespund lit. a)-e) din art. 39 alin. (4) din Regulament, recurenta a apreciat că linia bugetară "h) alte cheltuieli suplimentare" nu conţine cheltuieli noi şi nu este altceva decât o subdiviziune a categoriei mai mari "costuri indirecte generale", fiind evident că Regulamentul nu stabileşte o interdicţie de finanţare a cheltuielilor stabilite prin decizia contestate ca fiind neeligibile.
A mai arătat recurenta că acordarea unor finanţări suplimentare faţă de cele prevăzute la art. 39 alin. (4) nu este de plano interzisă, ci doar atrage obligaţia de notificare a Comisiei Europene, iar dacă s-ar admite, prin absurd, că Ghidul solicitantului a fost emis cu încălcarea Regulamentului nr. 800/2008, o astfel de acţiune a autorităţii contractante îmbracă forma unei nereguli cu caracter sistemic, astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. a)1 din O.U.G. nr. 66/2011.
De asemenea, s-a arătat că măsura contestată în prezeta cauză contravine principiului proporţionalităţii şi celorlalte scopuri exprimate de legiuitor în cuprinsul O.U.G. nr. 66/2011, iar obligaţia de a rambursa sumele primite nejustificat poate fi stabilită în sarcina beneficiarului numai în măsura în care încălcarea dispoziţiei de drept comunitar îi este imputabilă acestuia.
4. Apărările formulate de intimaţi
Intimaţii-pârâţi Ministerul Educaţiei şi Cercetării - OIPOSDRU şi Ministerul Fondurilor Europene (în prezent Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene) au depus întâmpinaare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii instanţei de fond.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:
Reclamanta A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de constatare a caracterului eligibil al cheltuielilor în cuantum de 169.042,14 RON, efectuate în cadrul proiectului nr. x şi de verificare a legalităţii deciziei de recuperare a sumelor acordate nejustificat pentru proiectele finanţate în cadrul schemei de ajutor de stat sau de minimis nr. CNDIPT_OI/1658/30.06.2017, prin care au fost identificate cheltuieli neeligibile în sumă totală de 169.042,14 RON, reprezentând cheltuieli aferente liniei bugetare h-Alte cheltuieli suplimentare, cheltuieli care nu se încadrează în lista cheltuielilor eligibile aşa cum prevede art. 39 alin. (4) lit. d) din regulamentul CE nr. 800/2008. Din suma declarată neeligibilă, suma în valoare de 101.425,27 RON face obiectul recuperării, iar la suma totală a cheltuielilor neeligibile descrise mai sus se adaugă dobânda aferentă valorii de recuperat în sumă de 12.277,21 RON.
Prima instanţă a respins acţiunea reclamantei şi a subliniat faptul că reclamanta îşi concentrează argumentele pe aspecte ce ţin de inaplicabilitatea O.U.G. nr. 77/2014 şi a Regulamentului CE 800/2008.
Fiind învestită cu soluţionarea recursului promovat în cauză Înalta Curte constată că, la pronunţarea sentinţei recurate, instanţa de fond nu a procedat la o analiză efectivă a legalităţii actului administrativ şi a constatărilor autorităţii emitente, prin prisma tuturor susţinerilor şi apărărilor invocate de părţi.
Astfel, din parcurgerea hotărârii, se poate observa că după analiza excepţiilor invocate, hotărârea cuprinde doar o redare a dispoziţiilor art. 39 alin. (4) din Regulamentul nr. 80/2008, a obiectului şi scopului contractului de finanţare, o constatare neargumentată în fapt şi în drept a corectitudinii calculelor realizate de către pârâţi şi răspunsul la argumentul referitor la neretroactivitatea dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2014, fără ca judecătorul fondului să analizeze decizia contestată şi fără să prezinte propriul raţionament juridic, raportat la situaţia de fapt dedusă judecăţii şi la dispoziţiile legale aplicabile.
În aceste condiţii, se constată că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze părţilor dovada că susţinerile şi mijloacele de apărare formulate au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei.
Deşi instanţa de fond a pronunţat o soluţie asupra obiectului cererii de chemare în judecată, motivele expuse în cuprinsul sentinţei recurate nu permit urmărirea silogismului logic prin care instanţa a ajuns la această soluţie şi, implicit realizarea controlului judiciar .
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că se impune casarea hotărârii instanţei de fond prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât nu a avut loc o cercetare efectivă a fondului cauzei, situaţie de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil al reclamantei, în considerarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurării tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, astfel cum impun şi dispoziţiile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale art. 21 alin. (3) din Constituţia României.
Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei nr. 3238 din 06 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 martie 2021.