Nullity of cassation appeal for failure to articulate statutory grounds for cassation in administrative vehicle registration dispute
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared the appellant's appeal null and void, thereby leaving the Court of Appeal’s decision to dismiss the original claim as final and in force. The dispute concerned a plaintiff's civil action seeking an order for the registration authority to stamp the original vehicle serial number and issue registration documents following a criminal determination that the serial number had been unauthorizedly altered; the Court of Appeal had previously rejected this claim on the merits. The Supreme Court held the appeal procedurally null under Articles 486, 488, and 489 of the Code of Civil Procedure because the appellant failed to formulate specific legal criticisms grounded in the statutory grounds for cassation, relying instead on irrelevant factual arguments and general legal assertions that did not challenge the lower court's logic or violate applicable legal norms, thus failing to meet the mandatory requirements for a devolutionary appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 10 din Legea nr. 554/2004, art. 488 din C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (1) din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ; Nullity of cassation appeal for failure to articulate statutory grounds for cassation in administrative vehicle registration dispute: The dispute concerned a plaintiff's civil action seeking an order for the registration authority to stamp the original vehicle serial number and issue registration documents following a criminal determination that the serial number had been unauthorizedly altered; the Court of Appeal had previously rejected this claim on the merits. The Supreme Court held the appeal procedurally null under Articles 486, 488, and 489 of the Code of Civil Procedure because the appellant failed to formulate specific legal criticisms grounded in the statutory grounds for cassation, relying instead on irrelevant factual arguments and general legal assertions that did not challenge the lower court's logic or violate applicable legal norms, thus failing to meet the mandatory requirements for a devolutionary appeal.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for declaring the appeal null because the motives invoked did not fall under the statutory grounds for cassation.
Full text
Şedinţa publică din data de 18 martie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea formulată şi înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 6 Bucureşti sub nr. x/2018 din data de 22.01.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Registrul Auto Român, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea acestuia la poansonarea seriei originale x a autoturismului marca xproprietatea reclamantului, despre care organele de urmărire penală au stabilit că a avut seria modificată neautorizat prin falsificarea caracterului 16 anume cifra 4 din seria x , întocmirea şi eliberarea Cărţii de Identitate, Notei de Identificare şi a Inspecţiei Tehnice a autoturismului marca x deţinut de reclamant, acte necesare înmatriculării autoturismului, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr. 4356/11.06.2018 Judecătoria Sector 6 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în raport de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 4569 din 9 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea reclamantului ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei nr. 4569 din 9 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., solicitând admiterea acestuia.
În motivarea recursului a arătat că sentinţa instanţei de fond este nelegală întrucât aceasta trebuia să indice care este ultimul act procedural rămas valabil atât în cazul inculpaţilor, cât şi al confiscării sau deteriorării bunurilor.
4. Apărările intimatei
Intimata-pârâtă a depus întâmpinare la dosarul cauzei, solicitând respingerea recursului ca nefondat. A arătat, totodată, că se impune constatarea nulităţii recursului, având în vedere neîncadrarea motivelor în cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând cu prioritate excepţia nulităţii cererii de recurs, invocată de intimat, Înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:
"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:
"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."
Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:
"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:
"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) coroborat cu dispoziţiile art. 488 alin. (1) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., şi analizând recursul formulat în cauză, constată că, raportat la obiectul acţiunii şi soluţia dispusă de instanţa de fond prin sentinţa recurată, prin cererea de recurs nu s-au adus critici care să poată fi încadrate în niciunul dintre motivele de casare menţionate la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
În speţă, recursul formulat de recurentul A. nu conţine critici concrete aduse hotărârii instanţei de fond, ci doar aspecte privind situaţia de fapt ori argumente de drept lipsite de relevanţă în raport cu raţionamentul logico-juridic al instanţei, nefiind combătut practic niciunul dintre considerentele instanţei de fond.
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:
"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.
Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 din C. proc. civ.. De aceea, nici simpla indicare formală a încadrării recursului într-unul dintre motivele de casare prevăzute de acest text de lege nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, atât timp cât criticile expuse nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege.
Deoarece recurentul-reclamant nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul de faţă.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. coroborat cu art. 488 alin. (1) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 4569 din 9 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 4569 din 9 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 18 martie 2021.