Public official's incompatibility upheld despite suspended service relationship
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal as unfounded, thereby affirming the Court of Appeal's judgment, which had rejected the claimant's action challenging the National Integrity Agency's evaluation report that found her incompatible. The dispute concerned a public official who simultaneously held a public office position at a health insurance house (with a suspended service relationship) and a financial director position at a public psychiatric hospital, in alleged violation of Article 94(2)(a) of Law No. 161/2003. The Court held that the incompatibility regime does not require cumulative conditions of holding and actually exercising another public function; rather, Article 94(2)(a) establishes distinct sufficient hypotheses, and suspension of the service relationship does not terminate the status of public official or the applicability of incompatibility rules, as the law does not condition incompatibility on effective exercise or receipt of salary.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 94 din Legea nr. 161/2003, art. 25 din Legea nr. 176/2010, art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003; Public official's incompatibility upheld despite suspended service relationship: The dispute concerned a public official who simultaneously held a public office position at a health insurance house (with a suspended service relationship) and a financial director position at a public psychiatric hospital, in alleged violation of Article 94(2)(a) of Law No. 161/2003. The Court held that the incompatibility regime does not require cumulative conditions of holding and actually exercising another public function; rather, Article 94(2)(a) establishes distinct sufficient hypotheses, and suspension of the service relationship does not terminate the status of public official or the applicability of incompatibility rules, as the law does not condition incompatibility on effective exercise or receipt of salary.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for dismissing the appeal as unfounded.
Procedural basis for resolving the appeal in administrative proceedings.
Full text
Şedinţa publică din data de 25 martie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 18.12.2015, reclamanta A. a solicitat anularea raportului de evaluare nr. x/26.11.2015 întocmit de pârâta Agenţia Naţională de Integritate.
Prin sentinţa civilă nr. 3955/15.06.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 4230 din data de 28.12.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 4230 din data de 28.12.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat că incompatibilitatea poate fi reţinută numai în situaţia îndeplinirii cumulative a celor două condiţii prevăzute de art. 94 din Legea nr. 161/2003, respectiv: a deţine şi a desfăşura alte activităţi în cadrul instituţiei publice.
Recurenta susţine că a deţinut o funcţie de execuţie publică la CASMB însă contractul individual de muncă a fost suspendat în perioada 01.05.2010 - 14.01.2014 şi 01.07.2014 - 26.11.2015, în aceste perioade nedesfăşurând vreo activitate în cadrul acestei instituţii.
În opinia recurentei, legiuitorul a avut în vedere ca aceste două condiţii să fie îndeplinite cumulativ pentru ambele funcţii deţinute pentru ca persoana să devină incompatibilă.
Recurenta apreciază că, în situaţia în care instanţa ar constata starea de incompatibilitate, ar trebuie să fie avut în vedere şi aportul angajatorului care a emis decizia de suspendare din funcţie. Pe de altă parte, decizia de suspendare din funcţie a avut la bază Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. 1050/30.04.2010, astfel încât acesta cunoştea faptul că suspendarea din funcţia publică de consilier se face pentru ocuparea funcţiei publice de Director Financiar Contabil al Spitalului Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Al. Obregia", situaţie în care nu se poate reţine în sarina sa vreo culpă care să atragă o răspundere disciplinară.
În concluzie, recurenta arată că la CASMB a deţinut o funcţie publică însă nu a desfăşurat nicio activitate, contractul de muncă fiind suspendat, în timp ce la Spitalul de Psihiatrie "Prof. Dr. Al. Obregia" a deţinut o funcţie de execuţie care nu i-a permis să încheie acte juridice sau să ia decizii astfel încât să se poată reţine incidenţa prevederilor art. 25 din Legea nr. 176/2010.
4. Apărările intimatei
Prin întâmpinarea formulată, intimata Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa recurată prin prisma motivului de casare invocat prin cererea de recurs, prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin raportul de evaluare nr. x/26.11.2015, Agenţia Naţională de Integritate a constatat că reclamanta A. s-a aflat în stare de incompatibilitate, încălcând interdicţia impusă prin art. 94 alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât în perioada 01.05.2010 - 01.01.2014, respectiv 01.07.2014 - prezent, a deţinut simultan atât calitatea de funcţionar public în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, cât şi funcţia de Director financiar - contabil al Spitalului de Psihiatrie "Prof. dr. Alexandru Obregia".
Astfel, s-a reţinut că prin Decizia nr. 738/16.10.2009, reclamanta a fost numită în funcţia publică de execuţie de consilier clasa I, grad superior, treapta 3, în cadrul Direcţiei de Relaţii cu Furnizorii - Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, iar prin Decizia nr. 192/22.12.2009 s-a hotărât ca reclamanta să exercite cu caracter temporar funcţia publică de conducere de Şef birou - Biroul decontare farmacii, Direcţia Relaţii cu Furnizorii.
Prin Ordinul nr. 1050/30.04.2010, Ministrul Sănătăţii a dispus numirea doamnei A. în funcţia de director financiar contabil interimar al Spitalului Clinic de Psihiatrie "Prof. dr. Alexandru Obregia" pentru perioadă de trei luni, începând cu data de 01.05.2010.
Prin ordinele nr. 929/06.08.2010 şi nr. 231/21.02.2011 emise de Primarul General al Municipiului Bucureşti, reclamanta a fost numită succesiv (pentru perioada de maxim 6 luni) în funcţia arătată anterior, menţinându-se starea de interimat până la data de 08.07.2011 când reclamanta în urma câştigării concursului, a fost numită prin Decizia nr. 140/08.07.2011 în funcţia de Director financiar contabil al Spitalului Clinic de Psihiatrie 1Prof. dr. Alexandru Obregia" pentru o perioadă de 3 ani.
Ca urmare a emiterii Ordinului nr. 1050/30.04.2010 de numire în funcţia publică de director financiar contabil interimar al Spitalului Clinic de Psihiatrie "Prof. dr. Alexandru Obregia", Directorul General al Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti a dispus prin Decizia nr. 75/05.05.2010 suspendarea reclamantei din funcţia publică de execuţie pe care o avea în cadrul C.A.S.M.B.
Ulterior, corelativ numirii succesive a reclamantei în funcţia de menţinerii director financiar contabil interimar, starea de suspendare a fost prelungită prin deciziile nr. 126/06.08.2010, nr. 24/07.02.2011 şi nr. 106/05.08.2011, începând cu data de 04.08.2010, respectiv 07.02.2011 şi data de 07.08.2011.
La data de 15.01.2014, ca urmare a încetării perioadei de suspendare a raportului de serviciu, reclamanta şi-a reluat activitatea la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti.
La 23.06.2014, reclamanta a încheiat cu Spitalului Clinic de Psihiatrie "Prof. dr. Alexandru Obregia" Contractul de administrare nr. x/23.06.2014, astfel că, începând cu data de 01.07.2014, reclamanta a devenit din nou membru al Comitetului Director, în calitate de Director financiar contabil.
Raportat la această situaţie de fapt, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect încălcarea dispoziţiilor art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei.
Potrivit dispoziţiilor art. 94 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, care reglementează, în Cap. III, Secţiunea a 5-a, incompatibilităţile privind funcţionarii publici, "Calitatea de funcţionar public este incompatibilă cu orice altă funcţie publică decât cea în care a fost numit, precum şi cu funcţiile de demnitate publică", iar art. 94 alin. (2) lit. a) prevede că "Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice.".
Contrar celor invocate de recurentă, instanţa de control judiciar constată că art. 94 din Legea nr. 161/2003 nu instituie două condiţii cumulative, respectiv deţinerea unei alte funcţii şi desfăşurarea altor activităţi, ci reglementează ipoteze distincte în care se poate manifesta incompatibilitatea, fiecare dintre acestea fiind suficientă pentru a se constata încălcarea legii.
Reclamanta a deţinut în perioada 01.05.2010 - 01.01.2014, respectiv 01.07.2014 - prezent, simultan atât calitatea de funcţionar public în cadrul Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, cât şi funcţia de Director financiar - contabil al Spitalului de Psihiatrie "Prof. dr. Alexandru Obregia".
Funcţia de director financiar contabil la de Psihiatrie "Prof. dr. Alexandru Obregia", unitate de stat din sistemul de sănătate publică, este o funcţie în cadrul unei instituţii publice, astfel cum este menţionată de dispoziţiile art. 94 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit dispoziţiilor art. 95 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, "Raportul de serviciu se poate suspenda la cererea motivată a funcţionarului public, pentru un interes personal legitim, în alte cazuri decât cele prevăzute la alin. (1) şi la art. 94 alin. (1), pe o perioadă cuprinsă între o lună şi 3 ani", însă, conform art. 96 alin. (3) din Legea nr. 188/1999, "Pe perioada suspendării raportului de serviciu autorităţile şi instituţiile publice au obligaţia să rezerve postul aferent funcţiei publice. Ocuparea acestuia se face, pe o perioadă determinată, în condiţiile legii. Pe perioada suspendării, raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa sau cu acordul funcţionarului public în cauză.".
În cauză, Înalta Curte reţine că, deşi raportul de serviciu al reclamantei în funcţia publică a fost suspendat, acesta nu a încetat. Pe cale de consecinţă, în lipsa unor dispoziţii exprese, suspendarea raportului de serviciu nu înlătură incidenţa dispoziţiilor legale care reglementează incompatibilităţile funcţiei publice.
Pe perioada suspendării, postul aferent funcţiei publice este rezervat, se suspendă îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin respectivului funcţionar public, precum şi drepturile salariale aferente respectivei funcţii publice, raportul de serviciu nu poate înceta şi nu poate fi modificat decât din iniţiativa sau cu acordul funcţionarului public în cauză,.
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că dispoziţiile art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare, nu condiţionează starea de incompatibilitate de exercitarea efectivă a funcţiei publice sau de încasarea drepturilor salariale aferente. În situaţia în care legiuitorul ar fi înţeles să condiţioneze starea de incompatibilitate de exercitarea efectivă a funcţiei publice, ori de remuneraţie, ar fi prevăzut astfel în cuprinsul art. 94 din Legea nr. 161/2003.
Regimul incompatibilităţilor este aplicabil funcţionarului public inclusiv pe perioada suspendării din funcţia publică, suspendarea raportului de serviciu nu echivalează cu pierderea/încetarea calităţii de funcţionar public şi de titular al funcţiei publice, pe care acesta o deţine în continuare, inclusiv pe perioada suspendării.
În concluzie, în cauză sunt îndeplinite condiţiile stării de incompatibilitate în persoana reclamantei, conform art. 94 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 161/2003, şi atragerii răspunderii administrative sub acest aspect, astfel că raportul de evaluare care consacră o atare stare de fapt şi de drept este legal întocmit şi emis, iar hotărârea instanţei de fond care-l validează este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, Înalta Curte va respinge recursul reclamantei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 4230 din data de 28 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2020.