Rural development funding: insufficiency of circumstantial evidence to establish artificial conditions for aid eligibility under EU rural development regulations
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, set aside the lower court’s judgment, and ordered the annulment of the administrative acts challenging the taxpayer, thereby favoring the private company. The dispute concerned the cancellation of an administrative decision and a finding of irregularities that imposed a fiscal claim for the recovery of rural development funding, based on allegations that the beneficiary created artificial conditions for eligibility through complementary projects with related entities, conflicts of interest in procurement, and violations of de minimis rules. The decisive legal basis was the Court of Justice of the European Union’s ruling in C-434/12, which established that artificial conditions require both an objective element (impossibility of achieving scheme objectives) and a subjective element (exclusive intent to obtain an undue advantage), determining that mere legal links or proximity between entities are insufficient to revoke funding without concrete proof of a lack of functional autonomy or exclusive intent to circumvent eligibility criteria.
Legislator headnote
AI generatedart. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 496 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 20 din legea nr. 554/2004; Rural development funding: insufficiency of circumstantial evidence to establish artificial conditions for aid eligibility under EU rural development regulations: Se mai susţine că în mod greşit Curtea de apel nu a analizat motivul de casare referitor la nulitatea actelor contestate ca urmare a încălcării disp. art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 formulat cu ocazia dezbaterilor. Recurenta afirmă că nu a avut posibilitatea să formuleze anterior aceste critici întrucât acestea au rezultat din cosultarea unor acte depuse de partea adversă cu ocazia litigiului.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 19 martie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Reclamanta A. S.R.L. a formulat contestaţie împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei in procedura prealabila nr. 445/06.01.2017 si împotriva procesului-verbal de constatare nereguli şi stabilire creanţă bugetară înregistrat cu nr. x din 03.11.2016, ambele emise de către parata, ca prin hotărârea ce se va pronunţa sa dispuneţi anularea actelor contestate ca nelegale si netemeinice si a masurilor dispuse prin acestea.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 681/2017 din 13 decembrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., împotriva pârâtei Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale-Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, nr. 43, având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal.
3. Calea de atac exercitată în cauză:
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L..
În motivarea recursului recurenta a arătat următoarele:
Sentinţa atacată este nelegală sub aspectul aplicării retroactive a prevederilor O.U.G. nr. 66/2011, acest act normativ nefiind în vigoare la data încheierii contractului.
O a doua critică se referă la nerespectarea principiului proporţionalităţii, recurenta reclamantă afirmând că sancţiunea ar fi trebuit să aibă în vedere valoarea sumei care se pretinde a fi obţinute în mod necuvenit nu să se retragă întreg sprijinul financiar.
De asemenea, recurenta afirmă că au fost reţinute în mod eronat cele două elemente specifice condiţiilor artificiale, respectiv elementul obiectiv şi elementul subiectiv. Afirmaţia potrivit căreia societatea nu ar desfăşura o activitate independentă este nefondată şi neconfirmată de starea de fapt, fiind o presupunere nerezonabilă cu caracter general care nu poate conduce la instituirea unei obligaţii bugetare de restituire a întregii finanţări întrucât activitatea S.C. A. este una distinctă şi independentă de activitatea derulată de celelalte persoane juridice.
Cât priveşte problema conflictului de interese, recurenta afirmă că o astfel de situaţie nu a existat în speţă întrucât nu poate fi identificat un interes particular în cadrul procedurilor de achiziţii publice lucrări sau livrări de echipamente după cum nici crearea unui circuit financiar fictiv nu poate fi susţinută fără rezerve de probele şi argumentele reprezentaţilor AFIR.
Se mai susţine că în mod greşit Curtea de apel nu a analizat motivul de casare referitor la nulitatea actelor contestate ca urmare a încălcării disp. art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011 formulat cu ocazia dezbaterilor. Recurenta afirmă că nu a avut posibilitatea să formuleze anterior aceste critici întrucât acestea au rezultat din cosultarea unor acte depuse de partea adversă cu ocazia litigiului.
4. Soluţia Înaltei Curţi cu privire la recursul formulat în cauză
Analizând probele administrate în cauză Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Ca şi situaţie de fapt se reţine că între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, actuala A.F.I.R., şi S.C. A. S.R.L. a fost încheiat Contractul de Finanţare nr. x/13.05.2011 obiectul contractului îl reprezintă acordarea unei finanţări nerambursabile de către Autoritatea Contractantă pentru implementarea proiectului cu titlul "Construire imobil restaurant cu regim de înălţime DP+P cu capacitatea de 135 locuri, comuna Runcu, judeţul Gorj".
Prin proiect, solicitantul şi-a propus să realizeze un restaurant cu capacitatea de 135 locuri.
Cererea de finanţare a fost declarată eligibilă, încheindu-se contractul de finanţare x/19.05.2011, pentru o valoare eligibilă de maxim 400.000 euro, echivalent a maxim 1.672.000,00 RON
În baza Scrisorii de Misiune nr. 25.091/14.01.2016 s-a procedat la verificarea documentară a neregulilor descoperite de DLAF cu ocazia verificărilor efectuate asupra contractului de finanţare x/19.05.2011 - "Construire imobil restaurant cu regim de înălţime DP+P cu capacitatea de 135 locuri, comuna Runcu, judeţul Gorj"
Urmare a verificărilor efectuate privind aspectele semnalate în Nota de control DLAF nr. x/2015 înregistrată la AFIR cu nr. x/08.09.2016 privind proiectul accesat de reclamantă s-au constatat următoarele:
Crearea de condiţii artificiale pentru a beneficia de sprijin nerambursabil şi a obţine astfel un avantaj care contravine obiectivelor măsurii prin faptul că un grup de persoane între care există relaţii de rudenie şi afinitate depun cereri de finanţare pentru realizarea unor proiecte cu activităţi complementare (SC A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. si ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALA D.), care vin în sprijinul unui alt proiect deja implementat (SC E. S.R.L. - proiect implementat prin Program SAPARD mas. 3.4) dovedite de existenţa unui coordonator proiecte/finanţator comun al acestora (F.) şi de complementaritatea obiectivelor ce urmau a fi realizate.
Procedurile de achiziţie organizate de Beneficiarul II D., în scopul atribuirii contractului de execuţie a lucrărilor, contractului de achiziţie echipamente cu montaj şi a contractelor de dotări, au avut un caracter formal, întrucât, la momentul desfăşurării acestora, a existat o înţelegere între beneficiar, câştigătorii contractelor S.C. G. S.R.L. şi S.C. H. S.R.L., având in vedere relaţiile de natura economica existente intre S.C. G. S.R.L., S.C. H. si S.C. E. S.R.L..
Selecţia de oferte câştigată de S.C. G. S.R.L. nu respectă regula "conflictului de interese" definit la art. 4.5 din Anexa IV la Contractul de Finanţare, deoarece la momentul organizării acestei proceduri dl. F. deţinea, în baza unor împuterniciri autentificate la BNPA "I." funcţia de administrator la S.C. A. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L..
Nerespectarea regulii de minimis, conform căreia un agent economic nu poate beneficia de o finanţare nerambursabila mai mare de 200.000 EUR pe perioada a 3 ani fiscali consecutivi, regula aplicabila măsurii 313, precum şi toate aceste neregularităţi au fost consemnate în Procesul-verbal de constatare înregistrat la A.F.I.R. sub nr. x/03.11.2016 întocmit în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011 si ale H.G. nr. 875/2011, prin care s-a instituit în sarcina beneficiarei recuperarea creanţei în cuantum de 831.036.4B RON.
Înalta Curte constată că aspectele de fapt reţinute de organele de control nu sunt suficiente pentru a putea trage concluzia că societatea recurentă a creat condiţii artificiale pentru a beneficia de finanţarea nerambursabilă.
În primul rând, se observă că autoritatea publică a tratat ca fiind condiţii artificiale pretinsele neregularităţi legate de procedura de atribuire a contractului de lucrări în sensul că acesta ar fi fost atribuit în condiţiile existenţei unui conflict de interese. Se reţine că selecţia de oferte câştigată de S.C. G. S.R.L. nu respectă regula "conflictului de interese" definit la art. 4.5 din Anexa IV la Contractul de Finanţare, deoarece la momentul organizării acestei proceduri dl. F. deţinea, în baza unor împuterniciri autentificate la BNPA "I." funcţia de administrator la S.C. A. S.R.L. şi S.C. G. S.R.L..
Or, trebuie observat că nu orice abatere de la regularitate echivalează cu crearea de condiţii artificiale.
Aşa cum s-a statuat prin hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-434/12 Slancheva sila EOOD pentru a se putea vorbi de crearea de condiţii artificiale trebuie să existe atât un element obiectiv cât şi un element subiectiv. În ceea ce priveşte elementul obiectiv, acesta se referă la împrejurările obiective care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor nu poate fi atinsă. Potrivit celui de al doilea element, trebuie să se verifice dacă prin crearea condiţiilor artificiale candidatul a urmărit în exclusivitate să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate.
După cum se poate observa, crearea de condiţii artificiale nu are legătură cu eventualele neregularităţi care ar putea interveni ulterior aprobării proiectului în cadrul procedurii de atribuire a contractelor necesare pentru implementarea proiectului aprobat.
De altfel, aşa cum rezultă din ordonanţa de clasare din 18.02.2019 din dosarul penal nr. x/2014, modalitatea de atribuire a contractelor de lucrări a făcut obiectul unei cercetări penale, concluziile organului de cercetare penală fiind în sensul că niciunul dintre membrii comisiei de evaluare nu se afla în vreuna dintre situaţiile care constituie conflict de interese astfel încât aceste elemente de fapt urmeză să fie înlăturate.
În ceea ce priveşte legăturile existente între S.C. A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L. si ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALA D., acestea pot constitui steguleţe roşii pentru verificarea creării de condiţii artificiale dar nu sunt, în niciun caz, suficiente pentru a se reţine, doar în baza lor, că obiectivele schemei de ajutor nu pot fi atinse şi s-ar fi urmărit în mod exclusiv încălcarea condiţiilor de minimis prin proiectul realizat de recurenta reclamantă.
Se observă că, în speţă, prin actele atacate nu s-a reţinut decât existenţa unei legături de rudenie între asociaţii din cadrul entităţilor menţionate, apropierea sediilor, vecinătatea locurilor de implementare a proiectelor şi existenţa aceluiaşi consultant. Se mai afirmă că proiectele sunt complementare dar această afirmaţie nu este susţinută în niciun mod de organul constatator. Complementaritatea proiectelor nu trebuie apreciată in abstracto, pornind de la ideea că o pensiune, un restaurant şi o piscină situate pe terenuri alăturate sunt în mod necesar complementare ci trebuie analizată în concret modalitatea de funcţionare a celor trei obiective, trebuie să se verifice dacă prin modul de organizare a activităţii cele trei obiective funcţionează ca un întreg, nefiind exclusă de plano funcţionarea lor ca trei entităţi economice distincte.
Reţinem faptul că prin hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în cauza C-434/12 Slancheva sila EOOD s-a statuat în mod expres că articolul 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiţii, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcţională sau că există o legătură juridică între candidaţii la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speţă să fi fost luate în considerare .
În consecinţă, Înalta Curte apreciază că, în speţă, nu au fost reţinute suficiente elemente care să confirme faptul că prin proiectul realizat de recurenta reclamantă s-a urmărit în mod exclusiv obţinerea unei finanţări contrare scopurilor urmărite de schema de ajutor motiv pentru care, în baza art. 496 din C. proc. civ. va admite recursul şi va casa sentinţa iar pe fond va admite acţiunea şi va anula actele atacate.
Neexistând elemente suficiente pentru a se reţine crearea de condiţii artificiale, sancţiunea aplicată prin actele contestate este nelegală, impunându-se admiterea recursului cu consecinţa anulării actelor atacate.
Faţă de această soluţie nu se mai justifică analizarea celorlalte motive de recurs formulate în cauză.
5. Temeiul de drept al soluţiei
În consecinţă, faţă de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. raportat la art. 496 şi 497 din acelaşi act normativ şi la art. 20 din legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa şi, rejudecând, va admite acţiunea şi va anula actele atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 681/2017 din 13 decembrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi în rejudecare, admite acţiunea formulată de reclamantă.
Anulează Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 445/06.01.2017 şi Procesul Verbal de constatare nereguli şi stabilire creanţă bugetară înregistrat cu nr. x din 03.11.201.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 martie 2020.