EU rural development funding: cumulative vs. alternative conditions for 90% non-reimbursable subsidy under "young farmer" premium

Şedinţa publică din data de 17 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată iniţial la data de 24.04.2017 pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, declinată prin sentinţa civilă nr. 1748/CA din 25.10.2017 la Curtea de Apel Constanţa, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Î.I. A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (A.F.I.R.), anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/05.10.2016, a Deciziei nr. 30595/11.11.2016, precum şi a actelor de plată prin care pârâta a achitat numai o cotă de 70% din suma finanţată. A mai solicitat anularea notificărilor nr. x/21.12.2016 şi nr. y/21.12.2016, precum şi a tuturor actelor subsecvente Procesului-verbal nr. x/05.10.2016.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 91/CA din 09 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca nefondată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 91/CA din 09 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului arată că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a normelor de drept incidente, iar considerentele hotărârii recurate sunt contradictorii.

Astfel, prin actele atacate, autoritatea emitentă a argumentat că suplimentarea cu 20 de puncte procentuale a finanţării nerambursabile nu ar opera în cauză, întrucât exploataţia agricolă a recurentei a fost stabilită cu mai mult de 5 ani anterior formulării cererii de finanţare ce a stat la baza încheierii contractului de finanţare nr. x/20.04.2016, susţinând că pentru majorarea sprijinului nerambursabil cu 20 de puncte procentuale, până la 90%, se cer a fi îndeplinite 2 condiţii, respectiv: fermierul solicitant sa aibă sub 40 de ani şi exploataţia agricolă să fie înfiinţată cu maxim 5 ani anterior formulării cererii de finanţare. Consideră că emitentul susţine fără temei că cele 2 condiţii ar trebui îndeplinite cumulativ, invocând Ghidul solicitantului pentru Submăsura 4.1.

Susţine că şi instanţa de fond a reţinut în mod greşit aceleaşi argumente în considerentele hotărârii, deşi Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 stabileşte la art. 2 lit. n) că "tânăr fermier" înseamnă o persoană cu vârsta de până la 40 de ani la momentul depunerii cererii, care deţine competenţele şi calificările profesionale adecvate şi care se stabileşte pentru prima dată într-o exploataţie agricolă ca şef al respectivei exploataţii, respectiv fără condiţia ca ferma să fie înfiinţată cu maxim 5 ani anterior solicitării sprijinului.

Dimpotrivă, Anexa II "Sume şi rate de sprijin" din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 stabileşte că aceste cote pot fi majorate cu 20 puncte procentuale, cu condiţia ca rata maximă a sprijinului combinat să nu depăşească 90 %, în cazul: tinerilor fermieri, astfel cum sunt definiţi la articolul 2 din Regulament sau cei care s-au stabilit în cei cinci ani anteriori cererii de sprijin.

Apreciază că prezenţa conjuncţiei "sau" presupune că pot beneficia de cota suplimentară de 20% fie tinerii fermieri, fie cei care şi-au stabilit ferma în cei 5 ani anteriori solicitării.

Mai mult, susţine că Manualul de procedură pentru evaluarea, selectarea şi contractarea cererilor de finanţare, versiunea 02- iulie 2015, cod Manual MO 1-01 stabileşte în Fişa El. 2 că mărirea intensităţii sprijinului cu 20% se acordă "investiţiilor realizate de tinerii fermieri, cu vârsta sub 40 de ani", fără a se face referire la o altă condiţie cumulativă. În acelaşi Manual, pentru cererile formulate pe Submăsura 4.1. se stabileşte că se acordă o mărire a intensităţii sprijinului cu 20% în situaţia "investiţiilor realizate de tineri fermieri cu vârsta de sub 40 de ani, la data depunerii cererii de finanţare sau cei care s-au stabilit până în 5 ani anteriri solicitării sprijinului, în conformitate cu Anexa II a Regulamentului 1305".

De asemenea, arată că Ghidul solicitantului - Submăsura 4.1 investiţii în exploataţii agricole, adoptat pentru anii 2014-2020, la Secţiunea 2.6. Valoarea maximă a fondurilor nerambursabile, punctul I lit. a), al doilea alineat, reia normele din Regulamentul nr. 1305/2013 şi arată că "Investiţiile realizate de tinerii fermieri, cu vârsta sub 40 de ani, la data depunerii cererii de finanţare sau cei care s-au stabilit în cei cinci ani anteriori solicitării sprijinului". Consideră că acest ghid denaturează regulile din actele normative citate, transformând condiţiile alternative în condiţii cumulative.

Susţine că Ghidul solicitantului nu este un act normativ şi nu are puterea de a legifera şi de a stabili norme obligatorii, nefiind opozabil actelor normative naţionale şi europene.

Precizează faptul că între părţi Contractul de finanţare a fost încheiat şi chiar executat sub aspectul obligaţiilor asumate de beneficiar, înainte de transmiterea adreselor A.F.I.R., a Procesului-verbal, a Deciziei şi a celorlalte acte atacate în prezenta acţiune.

În ceea ce priveşte condiţia culpei pentru angajarea răspunderii contractuale, arată că recurenta-reclamantă a depus de la început toată docmentaţia din care rezulta atât vârsta sa, cât şi data stabilirii acesteia ca şef al expoataţiei agricole, ceea ce exclude culpa sa, iar intimata-pârâtă A.F.I.R. avea obligaţia legală de a verifica îndeplinirea condiţiilor. După verificările efectuate de A.F.I.R. a fost încheiat contractul de finanţare nr. x/20.04.2016, prin care s-a stabilit acordarea unei finanţări nerambursabile în cuantum de 90% din valoarea proiectului.

Consideră că în speţă nu se poate reţine nicio neregulă ce i-ar putea fi imputată.

Pe de altă parte, susţine că procesul-verbal atacat, precum şi actele premergătoare acestuia, sunt afectate şi de alte vicii relative la procedura de emitere. Aceste vicii vizează atât membrii comisiei de verificare, modul de constituire a acesteia, cât şi modul în care a fost sesizată comisia şi au fost emise actele.

Astfel, arată că art. 20 din O.U.G. nr. 66/2011 stabileşte că activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/corecţiilor financiare se efectuează de către autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, prin structuri sau echipe de control organizate în acest scop în cadrul acestora, iar alin. (2) lit. d) pct. 1 prevede că, prin excepţie de la prevederile alin. (1), constatarea neregulilor şi stabilirea creanţelor bugetare se realizează de către o structură de control din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, în situaţia de incompatibilitate prevăzută la alin. (3), care stabileşte că, dacă structura de control este organizată în interiorul autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, atunci aceasta este incompatibilă în ceea ce priveşte constatarea neregulilor şi stabilirea creanţelor bugetare. În acest sens, susţine că în speţă comisia de verificare este incompatibilă cu efectuarea de acte de verificare şi control în privinţa contractului dedus judecăţii.

De asemenea, invocă dispoziţiile art. 10 - 12 din acelaşi act normativ, care instituie anumite reguli cu privire la membrii comisiei, stabilind că persoanele care participă direct la procedura de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanţare sau a programelor în cadrul unei proceduri de selecţie, precum şi cele implicate în procesul de verificare/aprobare/plată a cererilor de rambursare/plată prezentate de beneficiari sunt obligate să depună o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că nu se află în niciuna dintre situaţiile prevăzute la art. 10 şi 11.

Totodată, susţine că membrii echipei de control nu îndeplinesc condiţiile impuse de lege pentru a emite astfel de acte, prevăzute la art. 20 alin. (8) şi (9) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora membrilor echipelor de control li se aplică prevederile art. 10-12, iar personalul cu atribuţii de control, care activează în cadrul structurilor de control prevăzute la alin. (1), (2) şi (5), trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: studii universitare în domeniul economic, administrativ, juridic sau tehnic, finalizate cu diplomă de licenţă în unul dintre aceste domenii; vechime în domeniul gestiunii sau controlului/auditului fondurilor publice ori în domeniul controlului/auditului fondurilor private de cel puţin 3 ani.

Pe de altă parte, susţine că art. 21 alin. (2), raportat la art. 18 din O.U.G. nr. 66/2011, stabileşte un termen de 10 zile de sesizare a comisiei/echipei de control, arătând ca autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene au obligaţia să înregistreze şi să transmită, în scopul investigării, în termen de 10 zile lucrătoare, structurilor de control prevăzute la art. 20, toate constatările cu implicaţii financiare sau cu posibile implicaţii financiare. În acelaşi sens, în termen de maximum 10 zile de la primirea de către structura de control competentă a oricărei solicitări ca urmare a aplicării prevederilor art. 18, aceasta are obligaţia organizării activităţii de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare.

În cauză, consideră că termenele şi regulile stabilite în lege nu au fost respectate, ceea ce atrage decăderea din dreptul de a mai întocmi procesul-verbal de constatare a neregulii şi de stabilire a creanţei bugetare.

Susţine că nu au fost respectate nici dispoziţiile art. 21 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011, în sensul că nu există un act al conducerii autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene prin care să se aprobe: a) componenţa nominală a echipei care a efectuat verificarea şi constatarea; b) durata activităţii de verificare; c) mandatul privind obiectul verificărilor, stabilirea creanţei bugetare rezultate din nereguli şi a debitorilor cu referire la verificarea contractului încheiat.

Mai susţine că situaţia este similară sub aspect procedural şi în ceea ce priveşte actele premergătoare procesului-verbal atacat, pe care le apreciază ca fiind viciate, sens în care nu pot produce niciun efect, întrucât procedura iniţiată de pârâta A.F.I.R. pentru a emite procesul-verbal de constatare a debutat prin emiterea de către A.F.I.R. a Formularului C1.3 şi transmiterea acestuia către petentă, deşi conform legislaţiei incidente şi a Manualului de proceduri al A.F.I.R., acest formular este destinat solicitării de informaţii cu privire la modul de derulare a contractului de finanţare semnat.

Pe de altă parte, arată că art. 2 alin. (1) lit. o) din O.U.G. nr. 66/2011 se referă la aplicarea de corecţii financiare, dar că în speţă nu suntem în situaţia aplicării unei corecţii financiare câtă vreme A.F.I.R. nu plătise nicio suma către petentă, iar creanţa bugetară presupune tocmai întoarcerea sumelor plătite şi în privinţa cărora s-a constatat o neregulă.

Faţă de aspectele procedurale de mai sus, recurenta-reclamantă susţine că instanţa a analizat şi s-a pronunţat numai asupra chestiunii relative la vechimea membrilor comisiei de control, dar şi în privinţa acesteia instanţa a făcut o greşită aplicare a legii, recurenta-reclamantă opinând că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 20 alin. (9) lit. b) din O.U.G. nr. 66/2011, astfel că instanţa nu a analizat şi nu s-a pronunţat cu privire la criticile arătate la celelalte 5 aspecte procedurale, hotărârea fiind lovită de nulitate, dată fiind incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pe fond, arată că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că pentru acordarea sprijinului nerambursabil în procent de 90% este necesară îndeplinirea cumulativă a cerinţelor ca solicitantul să fie tânăr fermier şi să se fi stabilit ca şef al exploataţiei înainte cu maxim 5 ani raportat la data depunerii cererii, întrucât într-o asemenea situaţie, legiuitorul ar fi prevăzut în mod expres îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii.

Consideră că interpretarea ce se impune a fi dată este aceea că de mărirea sprijinului nerambursabil până la 90% pot beneficia două categorii distincte de persoane: tânărul fermier care are până în 40 de ani la data formulării cererii şi fermierii care s-au stabilit pentru prima dată într-o exploataţie cu mai puţin de 5 ani înaintea formulării cererii.

Apreciază că în speţă se impune aplicarea principiului in dubio pro reo cu privire la modul în care trebuie interpretat şi aplicat art. 2 lit. n) din Regulamentul (UE) nr 1306/2013 şi art. 17 alin. (3) din Anexa II a aceluiaşi Regulament.

4. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, apreciind că prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi a făcut o corectă aplicare a textelor de lege incidente.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta Î.I. A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/05.10.2016, a Deciziei nr. 30595/11.11.2016, actelor de plată prin care pârâta a achitat numai o cotă de 70% din suma finanţată, a notificărilor nr. x/21.12.2016 şi nr. y/21.12.2016, precum şi a tuturor actelor subsecvente Procesului-verbal nr. x/05.10.2016 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare.

Recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. sunt fondate şi urmează a fi analizate global, dat fiind faptul că sunt susţinute de aceleaşi critici, şi anume, neanalizarea aspectelor de ordin procedural invocate de către reclamantă la pct. II al cererii de chemare în judecată.

Astfel, recurenta-reclamantă a susţinut că procesul-verbal atacat şi actele premergătoare acestuia sunt afectate de vicii relative la procedura de emitere, respectiv faptul că: persoanele care participă direct la procedura de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanţare sunt obligate să depună o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că nu se află în niciuna dintre situaţiile prevăzute la art. 10 şi 11; personalul cu atribuţii de control trebuie să îndeplinească cumulativ anumite condiţii reritoare la studii şi vechime; nu au fost respectate termenele şi regulile stabilite în art. 21 alin. (2) şi art. 18 din O.U.G. nr. 66/2011, ceea ce atrage decăderea din dreptul de a mai întocmi procesul-verbal de constatare a neregulii şi de stabilire a creanţei bugetare; nu au fost respectate nici dispoziţiile art. 21 alin. (5) din O.U.G. nr. 66/2011, în sensul că nu există un act al conducerii autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene prin care să se aprobe componenţa nominală a echipei care a efectuat verificarea şi constatarea, durata activităţii de verificare şi mandatul privind obiectul verificărilor.

De asemenea, recurenta-reclamantă a mai invocat faptul că procedura a fost iniţiată de pârâta A.F.I.R. prin emiterea Formularului C1.3, deşi acesta este destinat unei alte proceduri.

Instanţa de recurs constată că recurenta-reclamantă a sesizat în mod corect că aspectele procedurale arătate mai sus nu au făcut obiectul analizei instanţei de fond, aceasta analizând şi pronunţându-se doar asupra chestiunii relative la vechimea membrilor comisiei de control, celelalte aspecte rămânând neanalizate.

În consecinţă, recurentei-reclamante i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în vederea analizării aspectelor procedurale invocate cu privire la emiterea actelor atacate, care nu au format obiectul analizei instanţei de fond, soluţie care se impune pentru a nu priva părţile de un grad de jurisdicţie.

În privinţa chestiunii referitoare la vechimea membrilor comisiei de control, instanţa de recurs constată că prima instanţă a reţinut în mod corect că această condiţie este îndeplinită, criticile recurentei-reclamante invocate prin cererea de recurs nefiind de natură să conducă la o altă interpretare.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat.

Potrivit art. 17 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului:

"(3) Sprijinul prevăzut la alin. (1) literele (a) şi (b) este limitat la ratele maxime ale sprijinului prevăzute în anexa II. Respectivele rate maxime pot fi majorate în cazul tinerilor fermieri, al investiţiilor colective, inclusiv cele legate de o fuziune a unor organizaţii de producători, şi al proiectelor integrate care implică acordarea de sprijin în cadrul mai multor măsuri, al investiţiilor în zone care se confruntă cu constrângeri naturale şi alte constrângeri specifice, menţionate la articolul 32, al investiţiilor legate de operaţiunile care fac obiectul articolelor 28 şi 29 şi al operaţiunilor care beneficiază de sprijin în cadrul PEI privind productivitatea şi durabilitatea agriculturii, în conformitate cu ratele sprijinului prevăzute în anexa II. Cu toate acestea, rata maximă a sprijinului combinat nu poate depăşi 90%."

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. n) din acelaşi regulament, forma în vigoare la data constatării neregulii, prin "tânăr fermier" se înţelege "o persoană cu vârsta de până la 40 de ani la momentul depunerii cererii, care deţine competenţele şi calificările profesionale adecvate şi care se stabileşte pentru prima dată într-o exploataţie agricolă ca şef al respectivei exploataţii".

Potrivit art. 54 alin. (1) din Regulamentul nr. 1306/2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a Regulamentelor (CEE) nr. 352/78, (CE) nr. 165/94, (CE) nr. 2799/98, (CE) nr. 814/2000, (CE) nr. 1290/2005 şi (CE) nr. 485/2008 ale Consiliului:

"(1) Pentru orice plată necuvenită în urma unei nereguli sau a unei neglijenţe, statele membre solicită recuperarea de la beneficiar în termen de 18 luni după ce un raport de control sau un document similar care semnalează apariţia unei astfel de nereguli a fost aprobat şi, după caz, primit de agenţia de plăţi sau de organismul responsabil de recuperare. Cuantumurile corespunzătoare sunt înregistrate în momentul prezentării cererii de recuperare în registrul debitorilor al agenţiei de plăţi".

Art. 7 alin. (1) lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 prevede că statele membre pot include în programele lor de dezvoltare rurală subprograme tematice care să răspundă nevoilor specifice, care se pot referi, printre altele, la tinerii fermieri, iar conform art. 7 alin. (3) teza a II-a din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013:

"(...) În cazul tinerilor fermieri şi al zonelor montane, ratele maxime ale sprijinului pot fi majorate în conformitate cu anexa II. Cu toate acestea, rata maximă a sprijinului combinat nu depăşeşte 90%."

Astfel, ratele din Anexa II a Regulamentului (UE) nr. 1305/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 pot fi majorate cu 20 puncte procentuale suplimentare, cu condiţia ca rata maximă a sprijinului combinat să nu depăşească 90 %, în cazul tinerilor fermieri astfel cum sunt definiţi la articolul 2 din regulament sau cei care s-au stabilit în cei cinci ani anteriori cererii de sprijin.

Din interpretarea coroborată a art. 7 alin. (1) lit. a) cu art. 7 alin. (3) teza a II-a din Regulamentul (UE) nr. 1305/2013, dar şi cu celelalte texte legale invocate, reiese că sprijinul financiar nerambursabil poate fi acordat pentru tinerii fermieri conform cotelor stabilite la Anexa II din acelaşi regulament, care pot fi majorate cu 20%, evident sub condiţia de a nu depăşi 90% din totalul investiţiei, în ipoteza în care tânărul fermier îndeplineşte şi condiţia de a-şi fi întemeiat exploataţie agricolă pe care o conduce cu cel mult 5 ani înainte.

Prin aceasta, legiuitorul european a urmărit să acorde un sprijin financiar majorat persoanelor care pot întâmpina dificultăţi în realizarea proiectului dintr-o dublă perspectivă.

Cu alte cuvinte, majorarea cu 20% a sprijinului financiar, de care se prevalează recurenta-reclamantă, ar fi putut fi obţinută de către aceasta doar dacă ar fi îndeplinit condiţia constituirii exploataţiei agricole cu cel mult 5 ani înainte, deoarece recurenta a formulat cererea pentru acordarea sprijinului financiar tocmai pentru că îndeplinea condiţia de a fi tânăr fermier.

Interpretarea pe care recurenta-reclamantă încearcă să o acrediteze este aceea că, în calitate de tânăr fermier, s-ar fi impus să beneficieze atât de acordarea sprijinului financiar în această calitate, cât şi de majorarea acestuia, tot pe considerentul că este tânăr fermier, ceea ce ar fi condus la concluzia că toţi tinerii fermieri ar fi trebuit să beneficieze de majorare. Or, o asemenea interpretare nu poate fi primită.

Prin urmare, cele două condiţii se impuneau a fi îndeplinite cumulativ.

Dincolo de acest aspect, Înalta Curte constată că exploataţiei agricole a recurentei i-a fost atribuit codul unic de înregistrare la data de 11.03.2010, iar cererea de finanţare a fost depusă la data de 18.09.2015, cu depăşirea celor 5 ani în care putea beneficia de majorarea sprijinului financiar.

În consecinţă, recurenta-reclamantă nu îndeplinea această condiţie.

Totodată, se constată că, deşi elementele în raport cu care s-a procedat la diminuarea sprijinului financiar subzistau la data depunerii cererii de finanţare, identificarea acestora a presupus o analiză coroborată a contractului de finanţare al recurentei în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei.

Este adevărat că AFIR avea obligaţia legală de verificare a condiţiilor de eligibilitate înainte de acordarea sprijinului nerambursabil, însă atribuţiile intimatei-pârâte de verificare a îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate se întind pe toată durata de derulare a contractului, astfel că, dacă la momentul acordării tranşelor de plată nu au existat toate premisele constatate ulterior, nu se poate vorbi de faptul că prin depistarea acestora în cadrul unei acţiuni de control, autoritatea şi-ar fi depăşit atribuţiile.

Referitor la susţinerea recurentei-reclamante în sensul că, nefiind identificată vreo culpă în ceea ce o priveşte, nu i se poate diminua suma iniţial stabilită ca urmare a constatării unei nereguli, instanţa de recurs constată că aceasta este nefondată, câtă vreme textul art. 54 alin. (1) din Regulamentul nr. 1306/2013 se referă la orice plată necuvenită în urma unei nereguli sau a unei neglijenţe.

În consecinţă, soluţia instanţei de fond este corectă pe fondul cauzei, criticile recurentei subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. fiind nefondate.

Prin urmare, având în vedere soluţia instanţei de recurs cu privire la criticile de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., instanţa de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca în limitele deciziei de casare, respectiv va analiza şi se va pronunţa asupra aspectelor de ordin procedural invocate de către reclamantă la pct. II al cererii de chemare în judecată, cu excepţia chestiunii referitoare la cerinţa privind vechimea membrilor comisiei de control, pe care a analizat-o prin sentinţa recurată.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 91/CA din 09 mai 2018 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe cu privire la aspectele de ordin procedural invocate de către reclamantă la pct. II al cererii de chemare în judecată, cu excepţia chestiunii referitoare la cerinţa privind vechimea membrilor comisiei de control, analizate prin sentinţa recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 91/CA din 09 mai 2018 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 17 martie 2021.