Packaging waste recycling credits upheld but litigation costs reduced to RON 3,000 on partial success

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, la data de 15.06.2017, sub nr. x/2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să dispună:

- anularea/modificarea Raportului de inspecţie fiscală nr. x/15.12.2016, a Deciziei de impunere nr. x/15.12.2016 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu stabilite de inspecţia fiscală şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 13/17.02.2017, acte emise de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu;

- exonerarea sau, după caz, diminuarea corespunzătoare a obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar în sarcina sa, în urma desfăşurării activităţii de inspecţie fiscală, conform Avizului de inspecţie fiscală nr. x/15.03.2016.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 178 din 22.10.2018, a admis, în parte, acţiunea reclamantei, a anulat, în parte, Decizia de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 13/17.02.2017 şi Decizia de impunere nr. x/15.12.2016 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu pentru suma de 679.285 RON şi a menţinut actele anterior arătate pentru suma de 1.039.605 RON; instanţa a obligat pârâta la 8.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, care a solicitat casarea în parte a acesteia şi, în urma rejudecării cauzei, respingerea acţiunii introductive de instanţă.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susţinut faptul că sentinţa contestată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material care reglementează în sarcina intimatei obligaţii la Fondul pentru Mediu.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

3.1. Îndeplinirea prevederilor legale referitoare la menţiunile din documentele de însoţire a deşeurilor de ambalaje, precum şi existenţa contractelor anterior emiterii acestor documente sunt absolut necesare pentru a dovedi:

a) scopul prestabilit al acestor tranzacţii

b) împrejurarea că agentul economic valorificator îşi asumă sarcina pentru predarea deşeurilor colectate strict în contul intimatei.

Agenţii economici valorificatori nu au obligaţia de a preda pentru valorificare aceste deşeuri de ambalaje în contul operatorului economic responsabil decât în ipoteza în care această obligaţie este asumată în mod expres în cadrul contractului, cumulativ cu existenţa menţiunilor din documentele de însoţire - procedură ce nu a fost îndeplinită de intimată.

Prin urmare, intimata, în calitate de operator economic responsabil, optând pentru realizarea obiectivelor anuale în mod individual, pentru a-şi îndeplini obiectivul de valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje, trebuia să contracteze predarea deşeurilor de ambalaje, introduse pe piaţă, direct către un agent economic autorizat în reciclarea acestora, în calitate de operator economic reciclator. Intimata avea obligaţia de a face dovada îndeplinirii obiectivelor anuale.

3.2. Întrucât ambele modalităţi de îndeplinire a obiectivelor anuale, individual sau prin transferarea responsabilităţii, implică la un moment dat, preluarea ambalajelor de către un operator economic autorizat, se impune ca, în momentul predării ambalajelor către un astfel de operator economic, să existe certitudinea cu privire la scopul în care se face predarea. În lipsa unei precizări în sensul că predarea se face în scopul realizării de către agentul economic care face predarea, în mod individual, a obiectivului de valorificare/reciclare, operatorul economic autorizat este pe deplin liber să impute cantitatea de deşeuri preluată în contul unui alt agent economic de la care a preluat responsabilitatea.

Dacă s-ar accepta faptul că un agent economic poate solicita ca la verificarea modalităţii de îndeplinire în mod individual a obiectivului de valorificare/reciclare să se ia în considerare şi cantităţile predate, fără să se facă menţiunea corespunzătoare în contract sau pe factură, către un operator economic autorizat, s-ar putea ajunge la o dublă raportare a cantităţilor respective atât în contul agentului economic care a făcut predarea cât şi în contul operatorului economic autorizat căruia o terţă societate i-a transferat responsabilitatea.

3.3. Obligaţia intimatei de a dovedi îndeplinirea obiectivelor anuale este instituită prin norme imperative, iar în lipsa acestor dovezi este golită însăşi norma juridică de conţinut, fiind lipsită de efectul pe care legea îl urmăreşte.

Astfel, în lipsa documentelor care să ateste chiar îndeplinirea obiectivelor de valorificare şi reciclare, nu doar simpla predare a deşeurilor, nu se poate susţine că legea şi-a atins scopul şi că fondul, substanţa normei, s-ar fi realizat.

3.4. Recurenta arată că, în ceea ce priveşte obligaţiile aferente anului 2013, organul de control nu a luat în calcul cantitatea de 93.350 kg ambalaj de hârtie carton, pentru care colector este B. S.R.L. şi valorificator C., deoarece valorificatorul nu a confirmat operaţiunea în discuţie. În plus de aceasta, intimata nu a respectat dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală (în vigoare în perioada efectuării verificării la contribuabil), întrucât nu a prezentat toate documentele aferente operaţiunii de valorificare pe perioada derularii inspecţiei fiscale. În atare situaţie, documentele prezentate expertului contabil şi avute în vedere în raportul de expertiză nu pot prezenta relevanţă.

3.5. În luna ianuarie 2014, cantităţile de deşeuri din hârtie-carton (49.190 kg) predate de către intimată la B. S.R.L. au fost luate în calcul la îndeplinirea obiectivelor de valorificare-reciclare, deoarece predarea de către B. S.R.L. a deşeurilor către reciclatorii finali a fost făcută în scopul îndeplinirii obiectivului de reciclare/valorificare a deşeurilor de ambalaje pentru S.C. A. S.R.L., obligativitatea tranzacţiei de prestări servicii, implicit, a întocmirii facturii fiscale care să reflecte această prestare, a intervenit începând cu luna martie 2014.

Începând cu luna februarie 2014, cantităţile de deşeuri predate la D. S.R.L. nu au fost luate în calcul la îndeplinirea obiectivelor de reciclare/valorificare, deoarece, contrar susţinerilor instanţei de fond, contractul încheiat este un contract de vânzare-cumpărare şi nu un contract încheiat în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 578/2006 privind aprobarea Metodologiei de calcul a contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu. Cantităţile de deşeuri de ambalaje predate către operatorul economic valorificator nu se regăsesc în facturi de prestare a serviciului de ridicare a deşeurilor.

3.6. Cuantumul cheltuielilor de judecată au fost în mod eronat stabilite de prima instanţă, întrucât aceasta nu a avut în vedere faptul că reclamantului îi aparţine culpa procesuală pentru partea din cerere care a fost respinsă, iar culpa procesuală va fi a pârâtului pentru partea din pretenţiile reclamantului care a fost admisă. Corespunzător culpei fiecăreia, părţile vor fi obligate reciproc la plata cheltuielilor de judecată.

Or, în speţă, instanţa de fond, deşi anulează în parte actele administrative contestate şi, pe cale de consecinţă, admite în parte acţiunea introductivă de instanţă, obligă la plata cheltuielilor de judecată doar A.F.M.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

5.1. Consideraţii generale

Aşa cum s-a precizat la pct. 1 al prezentei decizii, controlul judiciar declanşat de intimata S.C. A. S.R.L. are ca obiect verificarea legalităţii:

- Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative nr. 13/17.02.2017;

- Deciziei de impunere nr. x/15.12.2016 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu stabilite de inspecţia fiscală şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/15.12.2016 care a stat la baza emiterii sale.

Prima instanţă a admis în parte acţiunea reclamantei şi, în consecinţă:

- a anulat, în parte, actele contestate pentru suma de 679.285 RON şi le-a menţinut pentru suma de 1.039.605 RON;

- a obligat pârâta la 8.000 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.

În considerentele sentinţei, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:

Reclamanta S.C. A. S.R.L. activează în România în domeniul fabricării de echipamente electrice şi electronice pentru autovehicule, hale de producţie, sisteme electrice şi de distribuţie, componente electrice, destinate în proporţie de peste 90 % pieţei externe, prin prisma acestei activităţi fiind importator de produse ambalate, materii prime pentru producţia de echipamente electrice şi electronice pentru autovehicule şi producător de bunuri ambalate, sisteme electrice, cablaje. În raport de această situaţie, reclamanta are obligaţia să plătească la bugetul Fondului pentru Mediu contribuţia prevăzută de dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 196/2005, aprobată prin Legea nr. 105/2006. În concret, este vorba despre o contribuţie de 2 RON/kg pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri de ambalaje corespunzătoare obiectivelor de valorificare sau incinerare în instalaţii de incinerare, cu recuperare de energie şi prin valorificare prin reciclare şi cantităţile de deşeuri de ambalaje efectiv valorificate sau incinerate, în astfel de instalaţii. Această valoare a contribuţiei este valabilă pentru întreaga perioadă ce a făcut obiectul verificării de către AFM, respectiv 1.01.2011 - 31.12.2015.

Societatea reclamantă a optat pentru realizarea în mod individual a obiectivelor anuale de valorificare, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. (2) lit. a) din H.G. nr. 621/2005 privind gestionarea ambalajelor şi deşeurilor de ambalaje, astfel că responsabilitatea S.C. A. S.R.L. de a îndeplini obiectivele de reciclare a deşeurilor se realizează în această modalitate, situaţie ce este confirmată şi de instituţia pârâtă.

Administraţia Fondului pentru Mediu, în perioada 16.05.2016 -10.11.2016, a efectuat inspecţie fiscală la societatea reclamantă ce a avut ca obiectiv modul de calcul, constituire, declarare şi virare a obligaţiilor la bugetul Fondului pentru Mediu, stabilirea eventualelor diferenţe suplimentare de plată şi calculul accesoriilor aferente. Această inspecţie fiscală a fost finalizată prin Raportul de inspecţie fiscală nr. x/15.12.2016, prin care au fost stabilite obligaţii suplimentare de plată în sarcina reclamantei în cuantum de 1.718.890 RON, sumă pentru care a fost emisă Decizia de impunere nr. x/15.12.2016.

Prin Decizia nr. 13/17.02.2017, Administraţia Fondului pentru Mediu a respins contestaţia administrativă formulată de reclamantă împotriva actului de impunere.

Obligaţiile fiscale suplimentare contestate de S.C. A. S.R.L., atât din punct de vedere al legalităţii, cât şi al temeiniciei, sunt aferente cantităţilor de deşeuri de hârtie - carton şi plastic ce nu au fost luate în considerare de instituţia pârâtă, întrucât nu s-a dovedit trasabilitatea acestora până la valorificatorul/reciclatorul final.

În concret:

- pentru anul 2013, nu s-a luat în calcul cantitatea de 93.500 kg ambalaj hârtie carton;

- pentru anul 2014, nu s-a luat în calcul cantitatea de 107.574 kg ambalaj hârtie-carton, cu colector S.C. D. S.R.L. - E. - B. S.R.L. şi F. S.A. şi G., cantitatea de 293.166 kg, având ca şi colector S.C. D. S.R.L. şi H., precum şi cantitatea de 61.736 kg ambalaje de plastic cu colector S.C. D. S.R.L. - E. - B. S.R.L. şi valorificator B. S.R.L. şi cantitatea de 45.602 kg plastic cu colector S.C. D. S.R.L. şi H.;

- pentru anul 2015 nu s-a luat în calcul cantitatea de 147.000 kg ambalaj hârtie carton, având colector S.C. D. S.R.L. - B. şi F. S.A. şi ambalajul de plastic - cantitatea de 28.974 kg preluată de B. - reciclator pentru plastic.

Prima instanţă a apreciat că sunt nefondate criticile de nelegalitate referitoare la insuficienta motivare a actelor deduse judecăţii, precum şi la încălcarea dreptului contribuabilului de a fi informat.

În ceea ce priveşte stabilirea obligaţiilor suplimentare în sarcina S.C. A. S.R.L., care a fost obligată la plata unei contribuţii suplimentare de 1.714.498 RON, pentru pretinsa neîndeplinire a obiectivelor de valorificare/reciclare a deşeurilor de ambalaje în perioada supusă verificării, Curtea de Apel a constatat faptul că, pentru anumite cantităţi de ambalaje de hârtie, carton şi plastic, AFM nu a avut în vedere documentele prezentate de reclamantă, care fac dovada îndeplinirii obiectivelor anuale de valorificare, respectiv cea a reciclării şi a trasabilităţii acestor deşeuri până la reciclatorii/valorificatorii finali.

Instanţa de fond a prezentat întregul cadru normativ aplicabil, precum şi categoriile de sume pentru care acţiunea reclamantei este întemeiată.

Înalta Curte împărtăşeşte soluţia judecătorului fondului cauzei în ceea ce priveşte calculul creanţei la Fondul pentru Mediu, însă apreciază că se impune modificarea cuantumului cheltuielilor de judecată acordate intimatei.

Reevaluând ansamblul materialului probator administrat în cauză prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi răspunzând la criticile formulate în cadrul memoriului de recurs, subsumat motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dar şi la apărările prezentate în cadrul întâmpinării depuse la dosar, instanţa de control judiciar reţine următoarele:

5.2. Critica recurentei prezentată la pct. 3.1. din decizie este nefondată.

Înalta Curte constată că recurenta nu a individualizat contractele şi documentele de însoţire a deşeurilor de ambalaje vizate de această critică, ci doar s-a limitat să facă aprecieri cu caracter general cu privire la menţiunile pe care trebuie să le cuprindă aceste înscrisuri.

După cum s-a prezentat în mod exhaustiv în sentinţa atacată, în perioada supusă controlului - 01.01.2012 - 31.12.2015 - intimata a încheiat contracte cu mai mulţi operatori economici în vederea îndeplinirii obiectivelor de valorificare şi reciclare a deşeurilor de ambalaje. În raportul de expertiză depus la dosar s-a precizat faptul că predarea deşeurilor de ambalaje s-a făcut în contul societăţii intimate şi pentru îndeplinirea obiectivelor sale de valorificare şi reciclare. În atare situaţie, critica nu poate fi primită.

5.3. Critica recurentei prezentată la pct. 3.2. din decizie este nefondată.

Partea susţine faptul că obligaţia de a preda pentru valorificare deşeurile de ambalaje în contul operatorului economic responsabil, respectiv intimata, nu a fost asumată în mod expres în cadrul contractului, fără, însă, să individualizeze, în concret, contractul aflat în discuţie.

Verificând documentaţia existentă la dosar, instanţa de control judiciar apreciază că părţile au inserat în cuprinsul contractelor clauze contractuale suficient de explicite, din care se desprinde cu uşurinţă scopul pentru care au fost semnate, respectiv acela de a îndeplini obiectivele anuale de valorificare şi reciclare ale societăţii intimate.

5.4. Din expozeul făcut de recurentă (pct. 3.3 din decizie), instanţa de control judiciar nu poate decela o veritabilă critică de nelegalitate cu privire la sentinţa atacată, deoarece recurenta nu identifică operaţiunile vizate, dintre cele în raport cu care au fost stabilite în sarcina intimatei obligaţii la Fondul pentru Mediu prin decizia de impunere dedusă judecăţii.

Or, aşa cum s-a prezentat în cuprinsul expertizei administrate în cauză, pentru o parte dintre operaţiunile verificate, există la dosarul cauzei înscrisuri care fac dovada transabilităţii deşeurilor de ambalaje până la reciclatorul final, precum şi a realizării operaţiunilor de reciclare a deşeurilor predate în prealabil de către intimată în baza contractelor semnate de aceasta.

5.5. Critica recurentei prezentată la pct. 3.4. din decizie este nefondată.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte precizează faptul că nu va proceda la redarea conţinutului dispoziţiilor normative care stabilesc obligaţia intimatei de a achita contribuţiile aferente la Fondul pentru Mediu în raport de împrejurarea că acestea au fost prezentate în cuprinsul sentinţei contestate.

Susţinerea recurentei în sensul că intimata nu a respectat dispoziţiile art. 10 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală (în vigoare în perioada efectuării verificării la contribuabil), întrucât nu a prezentat toate documentele aferente operaţiunii de valorificare pe perioada derulării inspecţiei fiscale, nu poate fi primită.

Toate înscrisurile relevante pe subiectul analizat au fost prezentate de intimată pe parcursul derulării activităţii de control, la momentul prezentării punctului de vedere cu privire la proiectul raportului de inspecţie fiscală, precum şi ca anexe la contestaţia administrativă formulată împotriva deciziei de impunere. Aşadar, expertul nu a analizat înscrisuri despre care recurenta nu a avut cunoştinţă, după cum aceasta susţine.

În altă ordine de idei, din cuprinsul documentaţiei existente la dosar şi a conţinutului raportului de expertiză, rezultă faptul că, pentru anul 2013, organul de control nu a luat în calcul cantitatea de 93.350 kg ambalaj de hârtie carton, pentru care colector este B. S.R.L. şi valorificator este C., cu toate că pentru această cantitate de deşeuri s-a făcut dovada transabilităţii de la societatea intimată până la valorificatorul/reciclatorul final.

În acest sens, intimata a încheiat cu operatorul B. S.R.L. contractul nr. x/01.01.2013 de preluare a deşeurilor în vederea îndeplinirii obiectivelor de mediu.

În baza şi în executarea contractului anterior nominalizat, au fost preluate de către B. S.R.L. deşeuri proprii de ambalaje de hârtie-carton, deşeuri care au fost ulterior transferate către colectori/valorificatori finali.

Prin 6 transporturi, B. a livrat către I. ambalaje de carton ce însumează 93.500 kg, pentru care au fost întocmite următoarele facturi:

- factura nr. x/21.05.2013 - cantitate marfă livrată pentru îndeplinirea obiectivului de reciclare: 15.000 kg;

- factura nr. x/24.05.2013 - cantitate marfă livrată pentru îndeplinirea obiectivului de reciclare: 15.000 kg;

- factura nr. x/31.05.2013 - cantitate marfă livrată pentru îndeplinirea obiectivului de reciclare: 11.900 kg;

- factura nr. x/11.06.2013 - cantitate marfă livrată pentru îndeplinirea obiectivului de reciclare: 14.450 kg;

- factura nr. x/19.06.2013 - cantitate marfă livrată pentru îndeplinirea obiectivului de reciclare: 18.000 kg;

- factura nr. x/26.06.2013 - cantitate marfă livrată pentru îndeplinirea obiectivului de reciclare: 19.000 kg.

Fiecare dintre aceste facturi fiscale poartă menţiunea "marfă livrată pentru îndeplinirea obiectivului de reciclare, conform H.G. nr. 621/2005 pentru (…) S.C. A. S.R.L."

Pentru fiecare factură fiscală exista documentul "avizul de însoţire de export", precum şi Anexa VII unde, la rubrica importator, este aplicată ştampila I., iar codul de reciclare completat este R3.

Contrar celor susţinute de recurentă, I. a confirmat cantitatea totală a deşeurilor de ambalaje livrate în cursul anului 2013, prin semnarea şi stampilarea respectivului formular.

În fine, trebuie subliniat faptul că livrarea deşeurilor nu a fost contestată de către recurentă.

5.6. Critica recurentei prezentată la pct. 3.5. din decizie este nefondată.

Recurenta susţine faptul că, începând cu luna februarie 2014, cantităţile de deşeuri predate la D. S.R.L. nu au fost luate în calcul la îndeplinirea obiectivelor de reciclare/valorificare ale intimatei, deoarece, contrar susţinerilor instanţei de fond, contractul încheiat este un contract de vânzare-cumpărare şi nu un contract încheiat în scopul îndeplinirii obiectivului anual de valorificare a deşeurilor de ambalaje, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 578/2006 privind aprobarea Metodologiei de calcul a contribuţiilor şi taxelor datorate la Fondul pentru mediu.

Instanţa de control judiciar constată că şi de această dată recurenta nu indică în concret operaţiunile vizate, respectiv contractul de vânzare-cumpărare la care face referire, aceasta în contextul în care intimata a încheiat mai multe contracte cu operatorul D. S.R.L..

Desigur, prezintă relevanţă conţinutul contractului analizat, iar nu denumirea acestuia. Or, din cuprinsul contractelor semnate cu operatorul D. S.R.L. rezultă faptul că părţile au avut în vedere îndeplinirea obiectivelor de valorificare anuale ale intimatei.

5.7. Critica recurentei prezentată la pct. 3.6. din decizie este fondată.

Într-adevăr, la stabilirea cuantumului cheltuielilor de judecată prima instanţă trebuia să ţină seama de culpa procesuală a fiecărei părţile litigante, după cum impun prevederile art. 453 alin. (2) C. proc. civ.

În condiţiile în care pretenţiile intimatei au fost parţial admise, aceasta trebuia să primească doar o parte din suma pe care a achitat-o cu titlu de onorariu de expert, respectiv 8.000 RON. Prin urmare, instanţa de control judiciar va stabili în sarcina recurentei obligaţia de a achita intimatei doar 3.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentinţa atacată şi, rejudecând, va obliga pârâtul să plătească reclamantei 3.000 RON cheltuieli de judecată, menţinând dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei nr. 178 din 22 octombrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Obligă pârâtul să plătească reclamantei 3.000 RON cheltuieli de judecată.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 17 martie 2021.