Tax disciplinary sanction upheld after appellate appeal declared null for failure to specify grounds of cassation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as null and upheld the lower court's judgment dismissing the administrative action, resulting in the survival of the disciplinary sanction imposed by the tax advisory professional body. The dispute concerned a challenge to disciplinary decisions and a disciplinary committee resolution sanctioning a tax consultant for professional misconduct, specifically the use of denigrating language and failure to respect ethical codes in a judicial expert report. The Court of Cassation ruled that the appeal was null under Article 489(1) of the Civil Procedure Code because the appellant failed to specifically articulate grounds for cassation under Article 488(1) points 6 and 8 (lack of reasoning/contradictory motives and erroneous application of law), merely reiterating facts and legal provisions from the trial without concretely arguing how the lower court’s application of the relevant professional regulations and procedural norms was legally defective.
Legislator headnote
AI generatedart. 330 din C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 487 alin. (1) C. proc. civ, art. 489 alin. (3) C. proc. civ; Tax disciplinary sanction upheld after appellate appeal declared null for failure to specify grounds of cassation: The dispute concerned a challenge to disciplinary decisions and a disciplinary committee resolution sanctioning a tax consultant for professional misconduct, specifically the use of denigrating language and failure to respect ethical codes in a judicial expert report. The Court of Cassation ruled that the appeal was null under Article 489(1) of the Civil Procedure Code because the appellant failed to specifically articulate grounds for cassation under Article 488(1) points 6 and 8 (lack of reasoning/contradictory motives and erroneous application of law), merely reiterating facts and legal provisions from the trial without concretely arguing how the lower court’s application of the relevant professional regulations and procedural norms was legally defective.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for the final order admitting the exception of nullity and dismissing the appeal in administrative litigation.
Procedural rule governing the consequences of the declared nullity of the appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 17 martie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018 din 13.04.2018, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Camera Consultanţilor Fiscali şi a solicitat anularea deciziei nr. 331/20.12.2017, a documentului însoţitor nr. 7373/15.12.2017 şi a hotărârii nr. 1/21.03.2018.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 5497 din 20 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de către reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Camera Consultanţilor Fiscali, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 5497 din 20 decembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată.
În contextul prezentării situaţiei de fapt, recurenta a susţinut, în esenţă, că se consideră victima unor interese infracţionale.
În opinia sa, deciziile Camerei Consultanţilor Fiscali, a căror anulare o cere, sunt date cu încălcarea normelor de drept comun, iar instanţa de fond le-a considerat legale, fără nicio explicaţie, în baza unor reglementări interne. Or, reglementările interne nu pot fi date cu călcarea în picioare a legilor care deranjează pe reclamantul B. sau pe alţii, cu încălcarea normelor de drept comun, respectiv C. civ., C. proc. civ. şi Constituţia României.
A susţinut că instanţa de fond de la Curtea de Apel Bucureşti, căreia s-a adresat să facă dreptate, a judecat unele acuze reţinute de Comisia de Disciplină a Camerei Consultanţilor Fiscali, pe care şi-a întemeiat respingerea acţiunii formulate fără a le face o analiză a condiţiilor în care s-a întâmplat, în ce loc s-a întâmplat, la ce dată, în ce document a găsit afirmaţiile reclamantei, pentru că nu erau în raportul de expertiză, să menţioneze dacă au fost publice sau nu, dacă s-au întâmplat pe stradă sau în altă parte. În acelaşi timp a trecut cu vederea, a bagatelizat alte fapte care încălca legea în mod vizibil şi aveau iz penal. Adică instanţa de fond s-a făcut că nu vede scopul urgent al reclamaţiei depuse de către numitul B., care era să înlocuiască expertul, adică pe reclamanta. Ceea ce a reţinut instanţa de la Curtea de Apel Bucureşti sunt chestiuni care nu au fost menţionate în raportul de expertiza şi nici în cele 2 suplimente de expertiză, nici în răspunsul la obiecţiuni, ci în exteriorul acestui perimetru, în viaţa sa particulară. Astfel C. nu era expert desemnat, aşa cum a lăsat să se înţeleagă instanţa de fond, cât şi Comisia de disciplină a Camerei Consultanţilor Fiscali, ci era un adversar special. C. a fost un consilier particular al reclamantului B., cel care a depus reclamaţia la Comisia de Disciplină. Deci o persoană particulară, angajata unui justiţiabil, pentru a-l consilia, în conformitate cu art. 330 din C. proc. civ., cât şi cu jurisprudenţa în materie.
A mai arătat reclamanta este posibil să fi făcut unele aluzii la d-na C., în calitatea pe care a avut-o, când s-a apărat împotriva cererii de recuzare formulată de numitul B., dar nu în raportul de expertiză. Într-o asemenea situaţie de apărare, avea calitatea de justiţiabil, pârât pe nedrept, calitate care independentă de Comisia de Disciplină, care nu avea dreptul sa se amestece în această temă.
De asemenea,în opinia recurentei, o altă situaţie, neglijată şi bagatelizată, de instanţa de fond de la Curtea de Apel Bucureşti căreia s-a adresat să facă dreptate, este refuzul amânării cercetării reclamaţiei depusă de reclamantul B., pe perioada cât reclamanta avea calitatea de expert judiciar desemnat. Astfel, e clar pentru orice neprofesionist că scopul reclamaţiei era crearea unui conflict între reclamantă şi numitul B.. Indiferent care era rezultatul, această reclamaţie depusă de B., el putea să considere acest conflict benefic pentru dânsul şi obţinerea unei suspiciuni asupra neutralităţii expertului, adică a reclamantei. Numitul B. a cerut să fie înlocuit expertul din motive de interes personal. Instanţa care judeca cazul, la Tribunalul Bucureşti, în dosarul x/2015, a prororogat soluţionarea cererii 9-10 termene, pentru găsirea momentului potrivit şi s-a tot tras de timp nejustificat. Apoi, numitul B. a cerut recuzarea reclamantei, probabil în urma unor aranjamente, fără motive pertinente, cu singurul scop de a crea un conflict ce ar putea fi luat în seamă, pentru schimbarea expertului. Recuzarea a fost respinsă, pentru a nu se face de râs instanţa de judecată de la Tribunalul Bucureşti. Apoi a încercat cu reclamaţia la Comisia de Disciplină de la Camera consultanţilor fiscali. Comisia de Disciplină, nu numai că a refuzat această cerere, ci a soluţionat-o la urgentă, a contribuit la adunat probe, mai bine zis, producerea de probe, la demersuri pentru lipsirea de apărare a reclamantei în sensul că nu a fost anunţată să se apere. Această recurgere la viclenie, pentru obţinerea unei pedepse a sa este echivalentul tâlhăriei la drumul mare, dacă nu mai grav. Necesită a fi înţelese nişte principii de la început pentru a nu face abuzuri şi a depăşi unele limite legale. Regulamentul Comisiei de Disciplină este un regulament de ordine interioară, aşa cum s-a susţinut.
Prin urmare, o persoană străină poate face o sesizare, dar nu poate să devină parte într-o cercetare la Comisia de Diciplină. Poate fi cel mult o persoană terţă, deci nu are calitate procesuală. În consecinţă, nu poate primi copie de pe hotărârea Comisiei de Disciplină, nu poate solicita diverse adeverinţe necesare la Tribunal etc. Uneori primeşte un răspuns, cel care a făcut sesizarea, precum că s-au luat unele măsuri. Se mai poate preciza în adeverinţa respectivă că nu poate fi folosită la instanţă. Este ceva asemănător, precum este la comisia de Diciplină la magistraţi. În cazul de faţă s-a urgentat situaţia, trecuseră 9-10 termene şi tot se prorogase hotărârea de schimbare a expertului. În alte situaţii, asemenea reclamaţii, sesizări, se rezolvă în ani de zile. Mai mult, Comisia de disciplină s-a grăbit şi a afişat de urgenţă pe site-ul Camerei Consultanţilor Fiscali, că reclamanta a fost sancţionată disciplinar.
În fine, recurenta-reclamantă a considerat că activitatea Comisiei de disciplină de a produce probe, de a lipsi acuzatul să se apere, respingerea amânării cercetării şi analizării acestei reclamaţii la Comisia de Disciplină, dar mai ales publicarea ei pe site-ul Camerei Consultanţilor Fiscali, au un caracter penal, chiar daca au fost bagatelizate, trecute cu vederea, de unii şi de alţii. În cazul de faţă era vorba de o pagubă făcută statului 118.000 RON, pe 3 ani. Dar această sumă reprezintă rezultatul calculului pe 4 luni/an, făcut de către ANAF prin sondaj. Dacă se mai adaugă şi celelalte 8 luni/an, rezultatul se triplează. Dar dacă se calculul se extinde de Ia 2 ani, la 7 ani, care ar fi paguba făcută statului? În cazul că se prezentau şi actele, documentele justificative, să se numere boabă cu boabă, rezultatul era mult mai mare. Dar câte cazuri de acestea vor fi în ţară?
A invocat, totodată, faptul că au fost ignorate, în totalitate anumite proceduri şi instanţa de fond de la Curtea de Apel Bucureşti, s-a ferit, în cunoştinţă de cauză, invocând încălcarea a art. 401, 402, 424-427 din C. proc. civ.. Alte comisii de disciplină din ţara Românească, respectă C. proc. civ.. Astfel, reclamanta s-a considerat condamnată de un fel de Comisarul Poporului, fără drept de apel, în baza unui referat al unei persoane care nu are nicio răspundere.
În concluzie, a solicitat analizarea, în totalitate, a celor relatate şi să se constatate că este necesară anularea hotărârii instanţei de fond şi pe cale de consecinţă, admiterea cererii de chemare în judecată prin care a solicitat anularea hotărârilor prin care Camera Consultanţilor Fiscali a sancţionat-o, anularea sancţiunii, chiar dacă sancţiunea şi-a făcut efectul, nefiind lipsit de interes ca rezultatul să fie afişat pe site-ul Camerei Consultanţilor Fiscali, în acelaşi loc, cu decizia de sancţionare şi ţinută tot 6 luni.
4. Apărările formulate în recurs
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului pentru neindicarea motivelor de nelegalitate, care să se circumscrie prevederilor art. 488 C. proc. civ.
Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa este data cu corecta aplicare a dispoziţiilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute.
5. Răspunsul la întâmpinare
Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
6. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 28 aprilie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 17 martie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
La termenul din 17 martie 2021, Înalta Curte a respins excepţia tardivităţii recursului invocată de intimata-pârâtă şi a calificat excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de aceeaşi parte ca fiind excepţia nulităţii recursului.
II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
În temeiul art. 248 C. proc. civ., examinând sentinţa recurată prin prisma susţinerilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele expuse în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Camera Consultanţilor Fiscali şi a solicitat anularea deciziei nr. 331/20.12.2017, a documentului însoţitor nr. 7373/15.12.2017 şi a hotărârii nr. 1/21.03.2018.
Prin sentinţa recurată acţiunea a fost respinsă, reclamanta înţelegând să exercite calea de atac a recursului.
Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.
Astfel, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit, raportat la textele invocate - art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.
Înalta Curte constată că în declaraţia scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurenta-pârâtă prezintă situaţia de fapt şi preia aceleaşi texte legale incidente raportului juridic de drept material izvor al litigiului, fără însă să evidenţieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în motivele de casare antereferite, chiar dacă aceastea au fost invocate expres.
Aşa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere/reiterare a apărărilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată.
Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale şi la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.
În acest context, aşa cum s-a relevat mai sus, recurenta a indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.
Înalta Curte aminteşte că potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. " Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiaza sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".
Textul consacră ipoteze diferite ale aceluiaşi motiv de recurs - nemotivarea hotărârii - întrucât astfel trebuie calificată atât o hotărâre care nu este deloc motivată cât şi una care cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
Se mai reţine că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situaţiile în care instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată şi dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textele de lege menţionate.
Înalta Curte reţine că sunt date în competenta instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente, cu referire directă în cauza de faţă la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reţinute ca temei al recursului.
Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.
Înalta Curte constată că, raportat la obiectul acţiunii, recurenta-reclamantă susţine că hotărârea recurată este dată cu aplicarea/interpretarea greşită a legii, limitându-se însă la a reitera situaţia de fapt şi dispoziţiile legale invocate prin acţiune în faţa instanţei de fond.
Or, prima instanţă a analizat actul administrativ a cărui anulare se solicită, susţinerile părţilor litigante şi, făcând aplicarea dispoziţiilor legale incidente, în contextual enunţării situaţiei de fapt, a reţinut, în esenţă, următoarele:
"(…) Cu privire la procedura de sancţionare a consultanţilor fiscali, Curtea constată că aceasta este reglementată de capitolul VII din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Camerei Consultanţilor fiscali. Raportând situaţia de fapt descrisă anterior la aceste dispoziţii, Curtea observă că pârâta a respectat procedura reglementată de Regulament, criticile formulate de reclamantă fiind neîntemeiate.
Cu privire la lipsa menţiunilor prevăzute de art. 401, 402, 424-427 din C. proc. civ., Curtea constată că aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în cauză pentru că se referă la hotărâri judecătoreşti, nu la actele emise de pârâtă. Pe de altă parte, atât în cuprinsul deciziilor emise, cât şi în cuprinsul hotărârii, se face menţiune despre motivele care au condus la adoptarea lor, în sensul că acestea sunt cele descrise în rapoartele aflate la baza lor, care fac parte integrantă din acestea. Or, în cuprinsul acestor rapoarte sunt prezentate atât faptele reclamate, cât şi probele administrate, punctele de vedere ale reclamantei, situaţia de fapt, cererile formulate de reclamantă, abaterile săvârşite şi încadrarea lor juridică, precum şi sancţiunea aplicată şi modul ei de individualizare.
Curtea mai constată că Rapoartele care au stat la baza emiterii deciziilor contestate sunt semnate de directorul Direcţiei de Conduită şi Disciplină Profesională, deciziile de Preşedintele Camerei Consultanţilor Fiscali, iar hotărârea dată în apel de cei trei membri care au compus Comisia de apel, fiind indicate şi numele acestora, astfel că nici critica referitoare la lipsa acestor menţiuni nu este întemeiată.
Cu privire la lipsa unei plângeri a numitei C. sau a unei sesizări din oficiu în acest sens, Curtea constată, de asemenea, caracterul nefondat al criticilor formulate. Astfel, aşa cum rezultă din situaţia de fapt descrisă anterior, pârâta a solicitat un punct de vedere consultantului fiscal după ce a constatat că în cuprinsul plângerii petenţilor se face referire la aceasta. Or, această solicitare a pârâtei formulată pe parcursul procedurii disciplinare nu contravine reglementării cuprinse în capitolul VII din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Camerei Consultanţilor fiscali.
Totodată, Curtea constată că, pe parcursul procedurii disciplinare în care a fost implicată reclamanta, pârâta i-a solicitat în mai multe rânduri comunicarea unui punct de vedere cu privire la aspectele sesizate, fiindu-i comunicate şi sesizarea (care cuprinde şi referirile la consultantul fiscal C.), precum şi deciziile Preşedintelui Camerei, în vederea exercitării căilor de atac. Reclamanta a comunicat puncte de vedere cu privire la aspectele sesizate, iar în apel a formulat întâmpinare. Prin urmare nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea dreptului la apărare sub aceste aspecte.
Nesoluţionarea favorabilă a cererii reclamantei de suspendare a procedurii disciplinare până la soluţionarea dosarului în care a fost numită expert nu poate fi considerată o încălcare a dreptului la apărare sau o suspiciune că membrii Comisiei de Disciplină ar fi avut un interes în cauză.
De asemenea, nici publicarea sancţiunii pe site-ul instituţiei nu poate crea o suspicune, în condiţiile în care potrivit art. 58 alin. (5) din Regulament decizia este executorie.
Nici critica referitoare la pronunţarea Comisiei de disciplină după ce Tribunalul Bucureşti a constatat în dosarul în care a fost numită expert că expertiza s-a desfăşurat potrivit dispoziţiilor legale nu este întemeiată. Pârâta s-a pronunţat cu privire la conduita reclamantei, nu la expertiză. De altfel, pârâta a şi reţinut în cuprinsul actelor contestate că aprecierea conţinutului raportului de expertiză, a suplimentului sau a opiniei separate excede obiectului procedurii disciplinare, instanţa fiind cea care are competenţa de a le aprecia.
Pe de altă parte, pârâta nu a constatat existenţa unora dintre abaterilor disciplinare sesizate, respectiv atingerea adusă reputaţiei şi intereselor corpului profesional, divulgarea secretului profesional sau nerespectarea normelor profesionale adoptate de cameră.
Din înscrisurile aflate în dosarul de cercetare disciplinară, s-a constatat că reclamanta nu a respectat Codul privind conduita etică şi profesională în domeniul consultanţei fiscale, respectiv art. 5 alin. (5) lit. c), potrivit căruia consultanţii trebuie să evite situaţiile care ar discredita poziţia lor profesională, art. 6 alin. (2), potrivit căruia consultantul are obligaţia de a evita orice diminuare a independenţei sale, dar şi de a fi atent să nu compromită standardele profesiei şi art. 12 alin. (6), potrivit căruia în situaţia reprezentării în faţa instanţelor judecătoreşti nu trebuie să aibă un limbaj denigrator sau jignitor şi să evite tacticile agresive, remarcile personale ori atacurile la persoană.
Reclamanta a folosit, în cuprinsul raportului de expertiză şi al suplimentului, afirmaţii care exced activităţii sale (probabil că se doreşte evitarea descoperirii unei eventuale înregistrări a unor documente care nu au la bază tranzacţii reale, graţiere, regret că instanţa nu a impus părţilor să prezinte şi documente justificative, bate şaua ca să înţeleagă iapa). Acestea sunt de natură a discredita poziţia sa profesională şi a compromite standardele profesiei.
Obligaţia respectării Codului privind conduita etică şi profesională este prevăzută la art. 9 alin. (2) lit. j) din Regulament, iar încălcarea ei constituie abatere disciplinară potrivit art. 52 alin. (1) lit. l) din acelaşi act."
Aşadar, aceste argumente ar fi trebuit să fie combătute de către recurentă prin calea de atac declarată, însă aceasta nu a formulat nici o critică concretă de nelegalitate în privinţa hotărârii, din prisma nemotivării ori a motivelor contradictorii/străine dse natura pricinii, nearătând nici modul în care au fost interpretate sau aplicate greşit prevederile legale incidente în cauză, susţinând în mod formal că reţinerile instanţei de fond sunt eronate.
Aşa fiind, instanţa de control judiciar constată că aspectele reţinute de către instanţa de fond în justificarea soluţiei de respingere a acţiunii nu au fost contestate, pe calea recursului, de către reclamantă.
Din această perspectivă, aşa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural şi, ca atare, nu satisface exigenţele pentru validarea sa.
În consecinţă, reţinând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere şi faptul că, în speţă, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C.prov.civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamantă.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă şi va constata nul recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă.
Constată nul recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 5497 din 20 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2021.