COVID alert decree challenge quashed on merits as null; constitutional referral refusal upheld.

Şedinţa publică din data de 17 martie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 23.06.2020, sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Prim Ministru a solicitat anularea totală a H.G. nr. 476 din 16 iunie 2020 privind prelungirea stării de alertă din 17 iunie 2020 şi a măsurilor luate în baza ei şi, în subsidiar, anularea parţială pentru judeţul Cluj a aceluiaşi act normativ.

La data de 01.09.2020, reclamanta A. a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 55/2020 privind instituirea stării de alertă.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 128 din 7 octombrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile, excepţie ridicată de către pârâtul Guvernul României prin Prim Ministru şi intervenientul Ministerul Afacerilor Interne; s-a respins excepţia lipsei de obiect ridicată de către reclamantă; s-a admis excepţia lipsei de interes ridicată de către pârâtul Guvernul României prin Prim Ministru şi intervenientul Ministerul Afacerilor Interne şi s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Prim Ministru, ca urmare a admiterii excepţiei lipsei de interes.

Totodată, s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate formulată de reclamanta A..

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 128 din 07 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta a formulat cereri de recurs, atât în ceea ce priveşte soluţia privind acţiunea în anulare a H.G. nr. 476/2020, cât şi soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată, criticând hotărârea pentru nelegalitate.

3.1 Prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi admiterea acţiunii, apreciind că are interes în promovarea acestei căi de atac, chiar dacă formal termeul de aplicare a H.G. nr. 476/2020 s-a împlinit, având în vedere că starea de alertă s-a prelungit, iar reclamanta a declarat recurs şi împotriva soluţiei privind cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

3.2 Prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului şi sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

A susţinut, în esenţă, că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 55/2020 având legătură cu soluţionarea cauzei, având în vedere că pe baza acestui articol s-a emis H.G. nr. 476/16.06.2020 a cărei anulare se solicită prin acţiunea în contencios.

Astfel, apare cu claritate că acest text de lege se referă la o situaţie de excepţie, specială, determinată explicit de pandemia COVID 19, Guvernul fiind împuetrnicit să emită hotărâre de instituire sau prelungire a stării de alertă pe o perioadă determinată de 30 de zile.

În fine a susţinut că, deşi aceste hotărâri au un caracter special, nu se instituie şi o cale specifică, excepţională de contestare, care să corespundă exigenţelor constituţionale de asigurare a accesului efectiv, eficient la justiţie.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul-intervenient a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului declarat împotriva soluţiei pronunţată pe fondul cauzei, pentru nemotivare.

În ceea ce priveşte soluţia privind cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, intimatul a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentinţa este dată cu corecta aplicare a dispoziţiilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 7 decembrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 12 mai 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Prin încheierea din data de 15 februarie 2021, s-a dispus preschimbarea termenului de judecată la data de 17 martie 2021.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul împotriva soluţiei pronunţată pe fondul cauzei este nul, iar recursul declarat împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţie de neconstituţionalitate este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Înalta Curte reţine că instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României prin Prim Ministru a solicitat instanţei anularea totală a H.G. nr. 476 din 16 iunie 2020 privind prelungirea stării de alertă din 17 iunie 2020 şi a măsurilor luate în baza ei şi în subsidiar, anularea parţială pentru judeţul Cluj a aceluiaşi act normativ.

Reclamanta A. a formulat şi cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 55/2020 privind instituirea stării de alertă.

1. Recursul împotriva soluţiei privind acţiunea în anulare

Instanţa de control judiciar aminteşte că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.

Astfel, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit, raportat la textul invocat - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declaraţia scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurenta-reclamantă motivează interesul său în promovarea recursului, fără însă să evidenţieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în motivul de casare antereferit, chiar dacă aceastea au fost invocate expres.

Aşa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere/reiterare a apărărilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale şi la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.

În acest context, aşa cum s-a relevat mai sus, recurenta a indicat expres art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Se reţine că prin art. 488 pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situaţiile în care instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată şi dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în textele de lege menţionate.

Înalta Curte reţine că sunt date în competenta instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente, cu referire directă în cauza de faţă la prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reţinute ca temei al recursului.

Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că, raportat la obiectul acţiunii, recurenta se limitează la a menţiona că are interes în promovarea recursului având în vedere prelungirea stării de alertă.

Or, prima instanţă a admis excepţia lipsei de interes în formularea cererii în anulare reţinând, în esenţă, următoarele:

"Aşa cum s-a arătat anterior, actul administrativ cu caracter normativ ce se solicită a fi anulat şi-a încetat efectele după 30 de zile de la data de 17.06.2020, starea de alertă pe teritoriul României fiind prelungită prin intermediul unui alt act administrativ cu caracter normativ, ce nu face obiectul prezentului litigiu.

Din perspectivă procedurală, potrivit art. 33 din C. proc. civ., interesul judiciar trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Actualitatea interesului trebuie să existe pe tot parcursul derulării litigiului, chiar şi în căile de atac.

Interesul reclamantei în anularea actului administrativ ce şi-a încetat efectele, ca urmare a ajungerii la termen, nu mai există. Interesul judiciar al reclamantei a existat şi a devenit actual din momentul pretinsei încălcări a drepturilor subiective enunţate în cererea de chemare în judecată. Întrucât actul administrativ cu caracter normativ a iesit din vigoare, în contextul celor două petite ale cererii, prin care se urmăreşte strict anularea actului (totală/parţială, doar pentru judeţul Cluj), interesul nu mai există întrucât, practic, încălcarea dreptului a încetat, ca urmare a ajungerii la termen a actului.

Cerinţa interesului actual este îndeplinită întotdeauna atunci când dreptul subiectiv invocat este şi el actual. Există şi situaţii în care dreptul nu este actual, dar interesul promovării acţiunii subzistă. În speţă însă, întrucât acţiunea s-a limitat la anularea actului, astfel încât dreptul subiectiv este strict atasat acţiunii în anularea actului, iar actualitatea interesului nu se mai verifică după încetarea valabilităţii H.G. nr. 476/2020. Nu au fost invocate eventuale drepturi patrimoniale, pretins încălcate, în raport de care s-ar fi putut invoca un interes actual de verificare a legalităţii H.G. nr. 476/2020 chiar şi după momentul iesirii din vigoare."

Aşadar, aceste argumente ar fi trebuit să fie combătute de către recurenta-reclamantă prin calea de atac declarată, însă aceasta nu a formulat nici o critică concretă de nelegalitate în privinţa motivării reţinute, nearătând modul în care au fost interpretate sau aplicate greşit prevederile legale incidente în cauză, susţinând în mod formal are interes în promovarea recursului.

Aşa fiind, instanţa de control judiciar constată că aspectele reţinute de către instanţa de fond în justificarea soluţiei de respingere a acţiunii privind anularea actului administrativ ca urmare a admiterii excepţiei lipsei de interes nu au fost contestate, pe calea recursului, de către reclamantă.

Din această perspectivă, aşa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural şi, ca atare, nu satisface exigenţele pentru validarea sa.

În consecinţă, reţinând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere şi faptul că, în speţă, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C.prov.civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamantă privind soluţionarea fondului cauzei.

2. Recursul împotriva soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată:

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi, sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) al Legii nr. 47/1992 rezultă că pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate trebuie îndeplinite următoarele condiţii, în mod cumulativ:

- excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial;

- excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare;

- norma vizată de excepţie sa aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

Înalta Curte constată că îndeplinirea condiţiei relevanţei excepţiei impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective şi nu trebuie analizată in abstracto, ci dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel, se impune o analiză riguroasă, în care să fie luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă, prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, a invocat neconstituţionalitatea art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 55/2020.

Din perspectiva interesului procesual, instanţa de control judiciar reţine că legătura cu soluţionarea cauzei a dispoziţiilor legale a căror neconstituţionalitate a fost invocată nu poate fi generată de simpla tangenţă a acestora cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituţionalitate, odată dezlegate de Curtea Constituţională, să aibă aptitudinea de a influenţa soluţia ce se va pronunţa în cauză.

Or, se constată că dispoziţiile a căror neconstituţionalitate se invocă de către recurenta-reclamantă privesc aspecte de fond, iar acţiunea formulată de acesta a fost respinsă ca lipsită de interes, urmare a admiterii excepţiei lipsei de interes, nefiind îndeplinită, aşadar, cerinţa legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, analiza fondului actului administrativ fiind exclusă, situaţie în care nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale asupra unor aspecte se privesc fondul cauzei, astfel cum în mod corect a reţinut prima instanţă.

În concluzie, sentinţa recurată este legală, motivele invocate de reclamantă prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurentă, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) şi art. 489 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-intervenient, va constata nul recursul declarat de reclamantă împotriva sentinţei nr. 128 din 07 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţionare fondului cauzei şi va respinge recursul declarat de reclamantă împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat, în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-intervenient.

Constată nul recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 128 din 07 octombrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţionare fondului cauzei.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat, în ceea ce priveşte soluţionarea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate invocată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2021.