Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1667/2021 AI generated

Unconstitutionality challenge to electoral mandate allocation nullified for lack of concrete cassation grounds

Case Number Decizia nr. 1667/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice definitively ruled that the appellant's appeal was null and void, thereby upholding the prior decision that had dismissed the applicant's request to refer unconstitutionality issues to the Constitutional Court. The dispute centered on local electoral results, where the applicant challenged the allocation of mandates under Law No. 115/2015 and sought to annul the centralization process-verbal and the establishment of the local council. The Court determined that the appeal was procedurally defective because it failed to articulate specific grounds for cassation as required by the Civil Procedure Code, instead merely reiterating arguments related to substantive electoral thresholds (electoral coefficient vs. threshold) that were irrelevant to the procedural bar of the original suit, which had been dismissed for inadmissibility and lack of passive procedural capacity. Consequently, the court found no public order grounds for intervention and dismissed the appeal based on Articles 488 and 489 of the Civil Procedure Code and Article 20(3) of Law No. 554/2004, leaving the lower court's dismissal of the constitutional referral request in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 100 alin. (5) din Legea nr. 115/2015, art. 100 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 115/2015, art. 486 C. proc. civ, art. 487 alin. (1) C. proc. civ, art. 489 alin. (3) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Unconstitutionality challenge to electoral mandate allocation nullified for lack of concrete cassation grounds: The dispute centered on local electoral results, where the applicant challenged the allocation of mandates under Law No. 115/2015 and sought to annul the centralization process-verbal and the establishment of the local council. The Court determined that the appeal was procedurally defective because it failed to articulate specific grounds for cassation as required by the Civil Procedure Code, instead merely reiterating arguments related to substantive electoral thresholds (electoral coefficient vs. threshold) that were irrelevant to the procedural bar of the original suit, which had been dismissed for inadmissibility and lack of passive procedural capacity. Consequently, the court found no public order grounds for intervention and dismissed the appeal based on Articles 488 and 489 of the Civil Procedure Code and Article 20(3) of Law No. 554/2004, leaving the lower court's dismissal of the constitutional referral request in force.

Keywords

AI generated
grounds for cassation electoral law civil annulment article of civil procedure grounds of challenge invalidity of an election

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Substantive legal basis for admitting the exception of nullity and ordering the nullity of the appeal.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule governing the effects of the nullity of the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 17 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 27 iunie 2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Electoral Central, a solicitat:

- sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 100 alin. (4) lit. c) şi art. 100 alin. (5) din Legea nr. 115/2015;

- anularea Procesului-verbal privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor şi atribuirea mandatelor din 05 iunie 2016, întocmit de Biroul Electoral de Circumscripţie nr. 75 Poienarii Burchii;

- suspendarea atribuirii mandatelor de consilier local, astfel cum s-a stabilit prin procesul-verbal contestat.

1.2. Prin cererea precizatoare înregistrată la dosarul cauzei la data de 03 august 2016, reclamantul A. a precizat că înţelege să se judece în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Electorală Permanentă, prin Filiala Muntenia Sud şi Autoritatea Electorală Permanentă, având în vedere încetarea activităţii Biroului Electoral Central.

1.3. Prin cererea depusă la data de 12 iulie 2016, reclamantul A. a renunţat la judecata capătului de cerere privind suspendarea atribuirii mandatelor de consilier local.

1.4. Prin răspunsul la întâmpinare înregistrat la dosarul cauzei la data de 14 septembrie 2016, reclamantul a completat acţiunea introductivă de instanţă cu un petit prin care a solicitat anularea Hotărârii Biroului Electoral Central prin care a fost respinsă contestaţia formulată de reclamant, precum şi anularea Hotărârii de constituire a Consiliului local al comunei Poienarii Burchii, judeţul Prahova.

1.5. Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei la 07 noiembrie 2016, reclamantul a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a U.A.T. Judeţul Prahova.

1.6. Prin încheierea din 6 decembrie 2016, instanţa de fond a dispus citarea în cauză, în calitate de pârâţi, a Consiliului Local al comunei Poienarii Burchii şi a UAT Judeţul Prahova, prin Preşedintele Consiliului Judeţean.

1.7 Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1335 din 11 aprilie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Electorală Permanentă, ca neîntemeiată; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului UAT Judeţul Prahova, prin Preşedintele Consiliului Judeţean şi a respins cererea formulată în contradictoriu cu acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată; a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Electorală Permanentă, prin Filiala Sud Muntenia, Consiliul Local al comunei Poienarii Burchii şi Autoritatea Electorală Permanentă, ca inadmisibilă.

1.8 Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1335 din 11 aprilie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

2. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

Prin cererea înregistrată la dosarul cauzei la data de 9 noiembrie 2018, recurentul-reclamant A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. (4) lit. c) şi art. 100 alin. (5) din Legea nr. 115/2015.

3. Încheierea recurată

Prin încheierea din 29 iulie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul asociat nr. x/2016 s-a respins cererea formulată de recurentul-reclamant A., privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. (4) lit. c) şi art. 100 alin. (5) din Legea nr. 115/2015.

4. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii din 29 iulie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, recurentul-reclamant A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, cu consecinţa admiterii cererii de sesizare a Curţii Constituţionale astfel cum a fost formulată.

În contextul prezentării situaţiei de fapt, recurentul a arătat, în esenţă, că, în opinia sa, dispoziţiile art. 100 alin. (4) lit. c) din Legea nr. 115/2015 contravin prevederilor art. 16, art. 37 şi art. 40 din Constituţie, întrucât instituie un tratament discriminatoriu în defavoarea candidatului independent la alegerile locale, în sensul că, în timp ce anumite organizaţii beneficiază de atribuirea de mandate, chiar dacă nu au întrunit pragul electoral, candidatul independent este înlăturat de la primirea voturilor prin redistribuire, obţinând mandatul doar dacă întruneşte coeficientul electoral. Astfel, se utilizează două unităţi diferite de măsură, respectiv pragul electoral pentru partidele politice, alianţele politice şi alianţele electorale, pe de-o parte şi coeficientul electoral pentru candidaţii independenţi, pe de altă parte.

Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept.

5. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, apreciind că încheierea este dată cu corecta aplicare a dispoziţiilor legale incidente circumstanţelor de fapt reţinute.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 1 septembrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 17 martie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului, prin prisma susţinerilor din cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită cu o cerere, în stadiul procesual al recursului, prin care recurentul-reclamant A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. (4) lit. c) şi art. 100 alin. (5) din Legea nr. 115/2015.

Prin sentinţa recurată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a fost respinsă, recurentul-reclamant înţelegând să exercite calea de atac a recursului.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.

Astfel, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete de nelegalitate care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declaraţia scrisă de recurs, înregistrată la dosar, recurentul-reclamant prezintă argumentele din cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, respectiv motivele pentru care apreciază că sunt neconstituţionale textele de lege, fără însă să evidenţieze care sunt motivele concrete de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aşa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere/reiterare a susţinerilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri, care nu fusese încă pronunţată.

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.

Or, niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. nu a fost afirmată şi dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în acest text de lege.

Înalta Curte reţine că sunt date în competenta instanţei de control judiciar exclusiv chestiunile care ţin de legalitatea soluţiei instanţei de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente.

Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că instanţa a analizat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, susţinerile părţilor litigante şi, făcând aplicarea dispoziţiilor legale incidente, a reţinut, în esenţă, prin raportare la situaţia de fapt constatată, următoarele:

"(…)În ceea ce priveşte condiţia legăturii actelor normative a căror neconstituţionalitate a fost invocată cu soluţionarea cauzei, Înalta Curte apreciază că această condiţie nu este îndeplinită în cauză. Legătura la care face trimitere textul de lege nu trebuie să fie generată de simpla tangenţă cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituţionalitate, o dată dezlegate de Curtea Constituţională, să aibă aptitudinea de a influenţa soluţia ce se va pronunţa în cauză.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în faţa instanţei de recurs, în calea de atac pe care reclamantul a declarat-o împotriva soluţiei instanţei de fond prin care, pe de-o parte, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a unui pârât chemat în judecată, iar pe de altă parte, a fost admisă excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca inadmisibilă, reţinându-se că reclamantul a recurs la contestarea pe cale judiciară a unui proces-verbal privind stabilirea rezultatului alegerilor, cale de atac neprevăzută de Legea nr. 115/2015.

Textele de lege apreciate a fi neconstituţionale reglementează procedura de repartizare a mandatelor de consilieri locali, în funcţie de pragul electoral, respectiv de coeficientul electoral obţinut de organizaţiile politice şi de candidaţii independenţi, conţinutul lor fiind irelevant pentru problemele de drept pe care instanţa de recurs este învestită să le dezlege şi care constă în stabilirea calităţii procesuale pasive a pârâtei UAT Judeţul Prahova şi a existenţei sau nu a unei căi judiciare de contestare a procesului-verbal privind stabilirea rezultatului alegerilor, întocmit de biroul electoral de circumscripţie. Obiectul şi, prin urmare, limitele recursului, privesc strict cadrul procesual pasiv şi admisibilitatea cererii de chemare în judecată, aşadar aspecte de drept procedural, pe când textele de lege contestate ar putea avea relevanţă doar cu privire la aspectele de drept substanţial ce ţin de fondul cauzei.

De altfel, reclamantul nu a evidenţiat efectul pe care o eventuală declarare a neconstituţionalităţii acestor texte de lege l-ar produce cu privire la soluţia instanţei de recurs. Argumentele recurentului, prezentate în cadrul cererii de sesizare a forului constituţional, cu privire la interesul invocării excepţiei de neconstituţionalitate, se referă la neîntrunirea, în calitate de candidat independent, a coeficientului electoral prevăzut de lege, ca urmare a obţinerii unui număr de voturi inferior acestui coeficient; or, aceste argumente nu privesc excepţiile soluţionate de instanţa de fond şi nici obiectul învestirii instanţei de recurs."

Aşadar, aceste argumente ar fi trebuit să fie combătute de către recurentul-reclamant prin calea de atac declarată, însă acesta nu a formulat nici o critică concretă de nelegalitate în privinţa motivării reţinute, reiterând motivele pentru care a apreciat că sunt neconstituţionale textile de lege invocate în cuprinsul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Aşa fiind, instanţa de control judiciar constată că aspectele reţinute de către instanţa de recurs în justificarea soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu au fost contestate, pe calea recursului, de către recurentul-reclamant.

Din această perspectivă, aşa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural şi, ca atare, nu satisface exigenţele pentru validarea sa.

În consecinţă, reţinând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere şi faptul că, în speţă, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (1) C.prov.civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamantă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a încheierii prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului invocată de reprezentantul Ministerului Public şi va constata nul recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului invocată de reprezentantul Ministerului Public.

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 29 iulie 2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 martie 2021.