Asset verification: Nulity of evaluation report for failure to notify spouse whose assets were subject to procedural extension under Law 176/2010

Şedinţa publică din data de 12 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu pârâtul Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Ministerul Finanţelor Publice, A. şi B. a solicitat anularea Ordonanţei nr. 1/05.05.2016 emisă de Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti privind averea pârâtei A..

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2849 din data de 05 iulie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeaită.

Pe fond, a respins acţiunea ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2849 din data de 05 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin,(1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat că din analiza raportului de evaluare rezultă foarte clar că intimatul B. nu a avut calitatea de persoană evaluată în sensul dispoziţiilor Legii nr. 176/2010 coroborate cu dispoziţiile Legii nr. 115/1996, ci doar i s-au luat în considerare veniturile pentru anii în care a fost căsătorit cu persoana evaluată.

Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material anterior menţionate, în sensul că, nu era obligatoriu ca inspectorul de integritate să-l informeze pe intimatul B. cu privire la declanşarea procedurii de evaluare a intimatei A., atât timp cât acesta nu deţinea calitatea de persoană evaluată.

De altfel, legiuitorul nu prevede nicio obligaţie a Agenţiei Naţionale de Integritate de a informa pe soţul persoanei evaluate cu privire la declanşarea procedurii de verificare a averii sau de a-i solicita punct de vedere cu privire la această verificare.

De asemenea, instanţa de fond nu a avut în vedere nici dispoziţiile art. 17 alin. (4) din Legea nr. 176/2010 din al căror conţinut reiese foarte clar că legiuitorul nu a instituit în sarcina inspectorului de integritate obligaţia de a comunica raportul de evaluare şi soţului persoanei evaluate, atât timp cât acesta în procedura de evaluare nu deţine calitatea de persoană verificată.

Recurenta precizează că nici în Legea nr. 176/2010 şi nici în Legea nr. 115/1996 legiuitorul nu a prevăzut ca motiv de nulitate a actelor întocmite de către inspectorul de integritate faptul că soţul/soţia persoanei evaluate nu a fost informată cu privire la evaluarea averii.

În ceea ce priveşte încălcarea dreptului la apărare, arată că, în urma procedurii de informare, intimata şi-a exprimat în scris punctul de vedere la care a ataşat sentinţa de divorţ.

Prin urmare, reiese foarte clar faptul că, inspectorul de integritate a luat cunoştinţă de sentinţa de divorţ după efectuarea evaluării persoanei verificate.

În concluzie, recurenta susţine că legiuitorul a făcut o diferenţă clară între persaoan evaluată şi obligaţiile pe care inspectorul de integritate le are faţă de această persoană, conform dispoziţiilor legale incidente, şi soţul/soţia persoanei evaluate - faţă de care legiuitorul nu a prevăzut nicio obligaţie a inspectorului de integritate, obligaţie a cărei încălcare ar atrage nulitatea actului administrativ.

4. Apărările formulate de intimaţi

Prin întâmpinarea formulată, intimaţii A. şi B. au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivului de casare invocat prin cererea de recurs, prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin Ordonanţa nr. 1/05.02.2016 emisă de pârâta Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a fost admisă excepţia nulităţii raportului de evaluare a averii nr. x/15.07.2015 întocmit de inspectorul de integritate din cadrul reclamantei cu privire la persoanele evaluate pârâţii A. şi B..

În considerentele acestei ordonanţe pârâta emitentă a actului atacat a reţinut, în esenţă, că prin raportul de evaluare nr. x/15.07.2015 Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul Legii nr. 176/2010, solicitând verificarea averii persoanei evaluate A. şi constatarea diferenţei semnificative prevăzută de art. 18 din acest act normativ cu privire la averea acesteia.

În cuprinsul acestui raport de evaluare s-a reţinut că, în urma evaluării averii acesteia, s-a constatat că pe durata deţinerii de către persoana evaluată menţionată a calităţii de funcţionar public în cadrul Ministerului Transporturilor-2000-2012 a fost identificată o diferenţă semnificativă în cuantum de 722.320,92 RON, echivalentul sumei de 204.241 euro în sensul art. 18 din Legea nr. 176/2010 între averea dobândită împreună cu fostul soţ, pârâtul B. şi veniturile realizate în aceeaşi perioadă.

Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe este pronunţată cu o corectă aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 176/2010, astfel că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 13 din Legea nr. 176/2010, "(1) După repartizarea aleatorie a lucrării, inspectorul de integritate procedează la activitatea de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor, a informaţiilor şi a modificărilor patrimoniale existente, în sensul prezentei legi, după cum urmează:

a) până la informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, desfăşoară proceduri administrative, prin raportare exclusivă la informaţii publice;

b) după informarea persoanei care face obiectul evaluării şi invitarea acesteia pentru a prezenta un punct de vedere, solicită persoanelor fizice sau juridice şi date ori informaţii care nu sunt publice.

(2) Actele întocmite de inspectorul de integritate pe baza datelor sau informaţiilor care nu sunt publice, solicitate persoanelor fizice sau juridice, după începerea activităţii de evaluare, fără ca persoana să fie invitată şi informată potrivit dispoziţiilor art. 14, sunt lovite de nulitate absolută".

Dispoziţiile art. 14 din aceeaşi lege prevăd că" (1) Dacă din activitatea de evaluare rezultă că există diferenţe semnificative, în sensul prevederilor art. 18, inspectorul de integritate informează despre aceasta persoana în cauză şi are obligaţia de a o invita pentru a prezenta un punct de vedere.

(2) Persoana informată şi invitată potrivit alin. (1) poate să prezinte inspectorului de integritate date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

(3) Informarea şi invitarea se fac prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

(4) Persoana care face obiectul evaluării are dreptul de a fi asistată sau reprezentată de avocat şi are dreptul de a prezenta orice probe, date ori informaţii pe care le consideră necesare.

(5) Dacă persoana a cărei avere este evaluată este căsătorită ori dacă are copii în întreţinere, în sensul Codului familiei*), evaluarea se va extinde şi asupra averii soţului/soţiei şi, după caz, asupra averii copiilor aflaţi în întreţinere".

Din interpretarea textelor legale anterior enunţate, Înalta Curte constată că sancţiunea nulităţii actelor întocmite de inspectorul de integritate poate surveni doar pentru neîndeplinirea obligaţiei de invitare şi informare a persoanei potrivit art. 14 din acelaşi act normativ, în cazul în care raportul de evaluare este întocmit în baza unor informaţii nepublice. Or, art. 14 din Legea nr. 176/2010 se referă la acea invitaţie rezultată după evaluarea tuturor informaţiilor obţinute ulterior informării cu privire la declanşarea procedurii şi după stabilirea existenţei unor diferenţe semnificative, în cazul cercetării averii.

În cauză, prima informare a pârâtei a avut loc la data de 04.12.2012, iar cea de-a doua notificare i-a fost transmisă la data de 04.03.2015.

În perioada cuprinsă între cele două informări, recurenta a extis procedura de verificare a averii şi în privinţa pârâtului B., fără a verifica dacă acesta mai avea sau nu domiciliul înregistrat formal la aceeaşi adresă cu persoana evaluată şi nici nu i-a transmis vreo notificare prin care să îl înştiinţeze cu privire la procedura de evaluare.

Nu pot fi primite susţinerile recurentei în sensul că inspectorul de integritate nu avea nicio obligaţie legală de a-l informa pe soţul persoanei evaluate cu privire la declanşarea procedurii de verificare a averii, întrucât lipsa prevederii în mod expres a unei astfel de obligaţii, nu este de natură să ducă la încălcarea dreptului fundamental la apărare.

Aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, persoana asupra căreia s-a realizat extiderea verificărilor trebuie să beneficieze de aceleaşi garanţii procesuale ca şi persoana evaluată, în caz contrar, sancţiunea nulităţii absolute se aplică ca şi în situaţia în care persoana evaluată iniţial nu a fost informată cu privire la declanşarea şi desfăşurarea procedurii de evaluare a averii, conform prevederilor imperative menţionate.

Înalta Curte constată că sancţiunea nulităţii actelor întocmite de inspectorul de integritate, potrivit dispoziţiilor art. 13 din Legea nr. 176/2010, vizează întocmirea raportului de evaluare, fără respectarea dreptului la apărare al persoanei evaluate, prin oferirea posibilităţii acesteia de a prezenta un punct de vedere cu privire la concluziile finale ale verificărilor, inclusiv prin intermediul unui reprezentant convenţional avocat.

Nici împrejurarea că inspectorul de integritate a luat la cunoştinţă de sentinţa de divorţ în urma celei de-a doua invitaţii transmisă pârâtei(04.03.2015), după finalizarea verificărilor, nu poate justifica încălcarea dreptului la apărare.

În concluzie, în mod corect, a reţinut instanţa de fond că sancţiunea nulităţii absolute şi integrale a raportului de evaluare nu poate fi înlăturată în cadrul procedurii în faţa comisiei pentru verificarea averilor, în condiţiile în care raportul de evaluare constituie actul de sesizare cu privire la constatarea existenţei unor diferenţe semnificative între averea persoanelor evaluate şi veniturile acestora din urmă în perioada supusă evaluării, pentru întocmirea căruia se impunea respectarea întocmai a dreptului la apărare a persoanelor evaluate, vătămarea produsă altfel neputând fi înlăturată în nicio modalitate, sancţiunea nulităţii absolute fiind expresă şi iremediabilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 2849 din 05 iulie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei nr. 2849 din data de 5 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2020.