Challenging Tax Security Measures: Requirement for Concrete Indicators of Asset Dissipation Beyond Merely Assessing Liabilities
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the taxpayer’s appeal, thereby upholding the Court of Appeal’s decision to annul the tax authority’s decision instituting security measures. The dispute concerned a challenge to a security seizure order levied against third-party receivables, where the company argued that the tax authority failed to prove the specific danger of debt evasion or asset dissipation required by law. The Court ruled that the measure was unlawfully imposed because the tax authority’s justification relied solely on the general finding of suspicious accounting entries, without concretely demonstrating the debtor’s culpable conduct or specific intent to evade tax collection; the Court confirmed that such exceptional measures require evidence of a risk of insolvency or evasion, which was lacking in this instance. The decision applies Article 213(2) of the Fiscal Procedure Code and Article 5.6(f) of Order No. 2605/2010 (corresponding to Order No. 2546/2016), establishing that security measures must be justified by specific indicators of danger, not merely the existence of assessed tax liabilities.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004; Challenging Tax Security Measures: Requirement for Concrete Indicators of Asset Dissipation Beyond Merely Assessing Liabilities: The dispute concerned a challenge to a security seizure order levied against third-party receivables, where the company argued that the tax authority failed to prove the specific danger of debt evasion or asset dissipation required by law. The Court ruled that the measure was unlawfully imposed because the tax authority’s justification relied solely on the general finding of suspicious accounting entries, without concretely demonstrating the debtor’s culpable conduct or specific intent to evade tax collection; the Court confirmed that such exceptional measures require evidence of a risk of insolvency or evasion, which was lacking in this instance. The decision applies Article 213(2) of the Fiscal Procedure Code and Article 5.6(f) of Order No. 2605/2010 (corresponding to Order No. 2546/2016), establishing that security measures must be justified by specific indicators of danger, not merely the existence of assessed tax liabilities.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited for the decision to reject the appeal as unfounded.
Substantive basis cited for the High Court's jurisdiction to rule on the appeal in administrative and fiscal matters.
Full text
Şedinţa publică din data de 12 martie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin acţiunea introductivă de instanţă, reclamanta S.C. A. S.R.L., societate în faliment, reprezentată prin B. laşi a solicitat instanţei ca în contradictoriu cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscala - Direcţia Generala Antifrauda Fiscala - Direcţia Regionala Antifrauda Fiscala Suceava anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. A_FSV-466-2017.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 129 din 22 septembrie 2017, a Curţii de Apel Bacău, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea acţiunea şi a dispus anularea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. A_FSV-466-2017 din 16.01.2017.
3. Recursul exercitat în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 129 din data de 22 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II -a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în reprezentarea Direcţiei Generale Antifraudă - Direcţiei Regionale Antifraudă Suceava, invocând motivele de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a susţinut că legiuitorul a statuat că pentru dipunerea de măsuri asiguratorii este cerută numai existenţa pericolului, fără a fi condiţionată de producerea unor consecinţe, cum ar fi periclitarea sau îngreunarea în mod considerabil a colectării. Apreciază că utilizarea de către legiuitor a termenului "periclitare" este definitorie, în esenţă fiind vorba de existenţa unui pericol şi nu de materializarea acestuia prin producerea de consecinţe, respectiv dispariţia bunurilor sesizabile, situaţie în care instituirea de măsuri asiguratorii devine inutilă.
Recurenta arată că, în mod greşit, instanţa de fond a avut în vedere dispoziţiile Ordinului nr. 2605/2010, întrucât decizia de instituire a măsurilor asiguratorii a fost emisă în conformitate cu dispoziţiile Ordinului nr. 2546/2016.
Recurenta a apreciat că, în speţă, este pe deplin satifăcută condiţia prevăzută de Codul de procedură fiscală pentru instituirea acestor măsuri şi anume existenţa pericolului ca debitorul să se sustragă, să-şi ascundă sau să-şi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
De altfel, societatea contestatoare, în cererea sa, nu a invocat motive de nelegalitate cu privire la actele de executare silită efectuate, făcând doar aprecieri cu proivire la situaţia sa în raport de furnizori şi clienţi şi consideră a fi disproporţionate măsurile asiguratorii faţă de suma ce i se impută.
4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Intimata - reclamantă S.C. A. S.R.L., societate în faliment, reprezentată prin B. laşi a suspus controlului de legalitate Decizia nr. AFSV-466-2017 din 16.01.2017 emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscala - Direcţia Generala Antifrauda Fiscala - Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Suceava prin care s-a dispus, în temeiul prevederilor art. 213 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, măsuri asiguratorii, poprire asiguratorie asupra sumelor datorate debitorului S.C. A. S.R.L. Piatra Neamţ de către terţ până la concurenţa sumei de 1.287.741 RON reprezentând TVA şi impozit pe profit, organul fiscal arătând că s-a constatat existenţa pericolului să sustragere de la urmărire sau ascundere ori risipire a patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
În esenţă, în justificarea acestei măsuri, organul fiscal a reţinut că înregistrarea în evidenţa financiar-contabilă a unor facturi a căror realitate şi legalitate este pusă la îndoială demonstrează pe deplin existenta pericolului social ce justifică instituirea măsurii luate.
Astfel, potrivit art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală "Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea."
În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că măsura popririi asiguratorii asupra sumelor datorate debitorului de către terţ are un caracter excepţional, justificat de o anumită conduită culpabilă a debitorului ce demonstrează pericolul de a se sustrage de la plată sau de a-şi ascunde ori risipi patrimoniul.
Or, în speţă, în cuprinsul deciziei contestate, autorităţile emitente au avut în vedere descrierea situaţiei de fapt găsite în timpul controlului cu privire la modalitatea în care societatea realiza înregistrările în contabilitate, instituirea măsurilor asigurătorii fiind justificată de existenţa pericolului ca intimata-reclamantă să se sustragă de la urmărire, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, fără a se arăta în concret în ce constă comportamentul acesteia care ar putea dovedi intenţia de sustragere de la plata eventualelor obligaţii fiscale stabilite cu titlu definitiv.
Stabilirea unor obligaţii fiscale suplimentare nu înseamnă, de plano, că acel contribuabil se va sustrage de la plata respectivelor obligaţii, Înalta Curte reţinând că măsurile asigurătorii se aplică doar în cazuri limitate în care există indicii că executarea va fi îngreunată prin atitudinea debitorului, indicii care lipsesc din motivarea deciziei contestate.
Critica vizând reţinerea greşită de către instanţa de fond a prevederilor pct. 5.6 lit. f) din Odinul nr. 2605/2010 privind aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asiguratorii prefvăzute de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, nu poate fi primită, întrucât aceste dispoziţii se regăsesc şi în Ordinul nr. 2546/2016.
Astfel, potrivit pct. 5.6 lit. f) din Ordinul nr. 2605/2010, "Referatul justificativ al măsurilor asigurătorii va conţine următoarele elemente minimale:
f) motivarea necesităţii dispunerii măsurilor asigurătorii, în sensul indiciilor sau pericolului ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, ţinând cont şi de istoria comportamentului fiscal al contribuabilului, al reprezentanţilor legali şi al asociaţilor/acţionarilor majoritari (mod de declarare şi plată, situaţii de atragere a răspunderii solidare, situaţii de insolvenţă sau de insolvabilitate etc.)."
Art. 25 lit. f) din Odinul nr. 2546/2016 prevede că " Referatul justificativ al dispunerii măsurilor asigurătorii va conţine cel puţin următoarele elemente:
f) motivarea necesităţii dispunerii măsurilor asigurătorii, în sensul înscrierii indiciilor referitoare la pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, ţinând cont şi de istoria comportamentului fiscal al debitorului, al reprezentanţilor legali şi al asociaţilor/acţionarilor majoritari."
Nefiind identificate motive de casare a sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte, în baza art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală în reprezentarea Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală - Direcţiei Regionale Antifraudă Suceava împotriva sentinţei nr. 129 din data de 22 septembrie 2017 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 martie 2020.