EU-funded construction project: Proportionality of financial penalty for partially non-conforming sanitary equipment later installed on-site
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Ministry of Regional Development and Public Administration, thereby upholding the lower court's decision that partially annulled an administrative decision and inspection report concerning non-eligibility determinations. The dispute arose from a public procurement and EU funding context where the beneficiary university challenged the exclusion of specific sanitary equipment (13 porcelain washbasins and one hand dryer) from eligible costs, alleging that while the items were initially not in full compliance or installation, they were subsequently identified on-site and installed, rendering the full 25% contractual penalty disproportionate. The Court held that the beneficiary had a legitimate financial interest in the dispute and that the administrative authority's application of a blanket financial penalty violated the principle of proportionality, as the goods existed and had been properly installed, meaning the costs met the general eligibility conditions under national and community law regarding public procurement and funding contracts.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 22 alin. (4) din O.U.G. nr. 64/2009, art. 496 din C. proc. civ; EU-funded construction project: Proportionality of financial penalty for partially non-conforming sanitary equipment later installed on-site: Astfel, analizând recursul de faţă, se constată că argumentele invocate prin cererea de recurs se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât contestând soluţiile date de către prima instanţă atât în privinţa excepţiei lipsei de interes, cât şi pe fondul cauzei.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 12 martie 2020
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la data de 13.03.2017 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Universitatea din Craiova, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia de Constatare şi Stabilire Nereguli, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 287/12.09.2016 privind soluţionarea contestaţiei nr. 79040/24.08.2016, formulate de reclamantă împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 12.07.2016 şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 12.07.2016, privind contractul de finanţare nr. x/31.07.2013, proiect cod SMIS 13613 "Reabilitare, modernizare şi extindere spaţii de învăţământ şi cazare Facultatea de Mecanică Craiova P+4, D+P şi Desfiinţare Construcţie C4".
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţei nr. 300/2017 din 19 mai 2017, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de interes, invocată de pârât; a admis acţiunea formulată de reclamanta Universitatea din Craiova, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - Direcţia de Constatare şi Stabilire Nereguli şi a anulat, în parte, Decizia nr. 287/12.09.2016 şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 12.07.2016, doar cu privire la două repere, punctele 7 şi 8 din contestaţia formulată, respectiv 13 lavoare şi un uscător de mâini mecanic, cu consecinţa declarării ca eligibile a sumelor aferente acestora.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei nr. 300/2017 din 19 mai 2017 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate şi, în urma rejudecării, în principal, respingerea acţiunii formulate de Universitatea din Craiova ca lipsită de interes şi, în subsidiar, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului arată că prima instanţă a respins în mod greşit excepţia lipsei de interes a acţiunii, având în vedere că, indiferent de soluţia pronunţată asupra procesului-verbal, pentru contravaloarea obiectelor în discuţie nu este înlăturat caracterul de cheltuială neeligibilă, întrucât această constatare face obiectul unui act administrativ distinct (Informarea nr. x/19.04.2016) şi nu obiectul procesului-verbal atacat.
Consideră că relevant în acest sens este punctul 13 din procesul-verbal, intitulat "Creanţa bugetară", prin care s-a reţinut că această sumă a fost deja reţinută în sarcina debitorului Universitatea din Craiova şi exclusă de la rambursare conform Informării nr. 25080/19.04.2016, pe care reclamanta a înţeles să o conteste în mod distinct şi prin care a fost reţinută de la rambursare suma de 48.867,83 RON şi 11.728,27 RON TVA. Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/12.07.2016, structura de control a procedat la verificarea unor suspiciuni de neregulă sesizate de Unitatea Gestionare Nereguli Fonduri Europene.
Arată că sesizarea a fost confirmată cu privire la solicitarea şi rambursarea unor cheltuieli aferente unor lucrări neefectuate, sens în care a fost sesizat DNA/DLAF, pentru a se pronunţa cu privire la caracterul penal sau nepenal al faptei incriminate.
Astfel, consideră că în cauză nu pot fi contestate sumele reţinute ca neeligibile prin Informarea nr. x/19.04.2016, întrucât acestea fac obiectul unei alte judecăţi şi, prin urmare, intimata-reclamantă nu justifică un interes, cu atât mai mult cu cât actele administrative contestate nu stabilesc noi creanţe bugetare în sarcina reclamantei, ori alte împrejurări care au condus la constatarea neeligibilităţii sumelor.
În ceea ce priveşte Decizia nr. 287/12.09.2016, prin care s-a soluţionat contestaţia administrativă formulată împotriva procesului-verbal, consideră că aceasta urmează, în privinţa interesului, acelaşi regim ca şi actul administrativ iniţial.
Susţine că este eronată aprecierea primei instanţe în sensul că s-a încălcat principiul proporţionalităţii la constatarea neregulilor în privinţa achiziţiei celor 13 lavoare şi a uscătorului de mâini. Cu toate acestea, arată că în ceea ce priveşte lavoarele din porţelan (punctul 7 din contestaţie), au fost facturate x buc, dar s-a constatat în teren, cu ocazia Raportului de vizită pe teren nr. 3/24-25.02.2016, faptul că cele 13 bucăţi de lavoar nu erau conforme, rezultând o diferenţă nerealizată de 13 bucăţi. Din Raportul la faţa locului din 03.03.2016 rezultă că în teren s-au identificat 12 lavoare porţelan cu masca din MDF laminat şi 1 lavoar inox fără blat din marmură cu mască din MDF laminat. Referitor la uscătorul de mâini mecanic (punctul 8 din contestaţie), a fost facturat x bucată, dar s-a constatat în teren, cu ocazia Raportului de vizită pe teren nr. 3/24-25.02.2016, că uscătorul de mâini mecanic nu era pus în operă, rezultând o diferenţă nerealizată de 1 bucată. Chiar dacă reclamanta a arătat că uscătorul de mâini mecanic din inox se regăseşte pe teren, acesta fiind montat ulterior igienizării grupului sanitar, la momentul vizitei nu era montat.
Precizează că la data vizitei reprezentanţilor A. la faţa locului, lucrările erau finalizate şi recepţionate, astfel încât situaţia din teren trebuia să corespundă proiectului tehnic.
Mai arată că prin procesul-verbal structura de control a constatat că nu au fost puse în operă articolele de lucrări conform proiectului tehnic, ci conform devizului ofertă.
De asemenea, critică aspectul reţinut de către prima instanţă cu privire la faptul că decizia dată în contestaţia administrativă nu este motivată referitor la susţinerile de la punctele 7 şi 8 din contestaţia administrativă.
4. Apărările intimatei-reclamante
Intimata-reclamantă Universitatea din Craiova a formulat întâmpinare, prin care arată că invocarea nelegalităţii hotărârii recurate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este una formală, fără a fi aduse argumente concrete. Pe fond, solicită respingerea recursului,
II. Soluţia instanţei de recurs
2.1. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată.
Astfel, analizând recursul de faţă, se constată că argumentele invocate prin cererea de recurs se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât contestând soluţiile date de către prima instanţă atât în privinţa excepţiei lipsei de interes, cât şi pe fondul cauzei.
În consecinţă, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului.
2.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Reclamanta Universitatea din Craiova a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia de Constatare şi Stabilire Nereguli, anularea în parte a Deciziei nr. 287/12.09.2016 privind soluţionarea contestaţiei nr. 79040/24.08.2016, formulată de reclamantă împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 12.07.2016 şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare nr. x din 12.07.2016, privind contractul de finanţare nr. x/31.07.2013, proiect cod SMIS 13613 "Reabilitare, Modernizare şi Extindere Spaţii de învăţământ şi Cazare Facultatea de Mecanică Craiova P+4, D+P şi Desfiinţare Construcţie C4".
În primul rând, prin cererea de recurs, recurentul-pârât a criticat soluţia dată de către instanţa de fond excepţiei lipsei de interes a reclamantei cu privire la sumele declarate neeligibile.
Înalta Curte constată că această critică nu este fondată, instanţa de fond apreciind în mod corect că interesul legitim al reclamantei este reprezentat de afectarea veniturilor Universităţii din Craiova prin declararea ca neeligibile a unor cheltuieli efectuate în cadrul proiectului "Reabilitare, modernizare şi extindere spaţii de învăţământ şi cazare Facultatea de Mecanică Craiova P+4, D+P şi desfiinţare construcţie C4".
Prin urmare, interesul reclamantei este unul patrimonial, constând în aceea că prin anularea parţială a actelor administrative s-ar declara ca eligibile sumele reprezentând contravaloarea celor 13 lavoare şi a uscătorului de mâini.
Pe fond, se reţine că din actele şi lucrările dosarului rezultă că între părţi s-a încheiat contractul de finanţare nr. x/31.07.2013, proiect cod SMIS 13613 "Reabilitare, Modernizare şi Extindere Spaţii de învăţământ şi Cazare Facultatea de Mecanică Craiova P+4, D+P şi Desfiinţare Construcţie C4".
Obiectul prezentei cauze îl reprezintă eligibilitatea sumei de 48.867,83 RON şi 11.728,27 RON TVA, exclusă de la rambursare, conform Informării nr. 25080/19.04.2016 privind plata cheltuielilor aprobate prin Cererea de rambursare nr. x finală, potrivit art. 22 alin. (4) din O.U.G. nr. 64/2009.
În speţă, autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene a identificat abateri de la aplicarea prevederilor legislaţiei naţionale şi comunitare în domeniul achiziţiilor publice, dat fiind faptul că cele 13 lavoare din porţelan nu erau conforme, iar uscătorul de mâini nu era pus în operă.
Astfel, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a transmis intimatei-reclamante Informarea nr. x/19.04.2016, prin care i-a adus la cunoştinţă că a identificat abateri de la aplicarea prevederilor naţionale şi comunitare în domeniul achiziţiilor publice aferente contractului de lucrări nr. x/10.11.2014, încheiat cu S.C. B. S.A., fiind aplicată o reducere procentuală de 25 %.
Prin contractul de finanţare nr. x/31.07.2013 se prevede la art. 5 - Eligibilitatea cheltuielilor, că acestea sunt considerate eligibile dacă sunt în conformitate cu H.G. nr. 759/2007, iar potrivit art. 2 alin. (1) din acest act normativ:
"(1) Pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii cu caracter general, fără a încălca prevederile alin. (3), art. 3, art. 4 şi art. 5 alin. (2):
a) să fie efectiv plătită de către beneficiar, între 1 ianuarie 2007 şi 31 decembrie 2015, dacă autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru şi în numele acesteia, nu decide altfel prin contractul de finanţare/decizia/ordinul de finanţare;
b) să fie însoţită de facturi, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate şi identificate;
c) să fie în conformitate cu prevederile deciziei/ordinului de finanţare sau ale contractului de finanţare, încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru şi în numele acesteia, pentru aprobarea operaţiunii, cu respectarea art. 54 alin. (5) şi art. 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1.083/2006;
d) să fie conformă cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare."
Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a apreciat că nu se justifică retragerea sprijinului financiar nerambursabil pentru cele 13 lavoare şi a uscătorului de mâini mecanic.
Deci, nu se justifică aplicarea reducerii procentuale de 25 % din valoarea contractului, cu atât mai mult cu cât cele 13 lavoare şi uscătorul de mâini existau şi au fost identificate obiectele în discuţie, care au fost montate după igienizarea spaţiului.
Chiar recurentul-pârât prin rapoartele de control la faţa locului a constatat că în teren s-au identificat 12 lavoare porţelan cu masca din MDF laminat şi 1 lavoar inox fără blat din marmură cu mască din MDF laminat, iar uscătorul de mâini mecanic exista, dar nu era pus în operă.
Prin urmare, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect că, potrivit fotografiilor demisol corp C2-Anexa 7, anexate de către reclamantă la Raportul de vizită la faţa locului din data de 03.03.2016, cele 12 lavoare îndeplinesc condiţiile de eligibilitate astfel cum au fost stabilite, iar în teren se regăsesc toate cele 13 lavoare, precum şi uscătorul de mâini, astfel că nu putea fi reţinută ca fiind cheltuială neeligibilă preţul acestor obiecte sanitare.
De asemenea, în acord cu prima instanţă, Înalta Curte constată că aceste împrejurări nu pot constitui motiv de rambursare a finanţării, deoarece s-ar încălca principiul proporţionalităţii consacrat în practica C.J.U.E.
Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene împotriva sentinţei nr. 300/2017 din 19 mai 2017 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului.
Respinge recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene împotriva sentinţei nr. 300/2017 din 19 mai 2017 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2020.