Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1585/2021 AI generated

Eligibility of pre-Civil Code service contracts paid post-2011 and the non-retroactivity of the new Civil Code

Case Number Decizia nr. 1585/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal declared by the Ministry of Investments and European Projects, thereby upholding the first-instance judgment that partially annulled the verification minutes and decision establishing budgetary claims against an educational institution. The dispute centered on whether civil service contracts concluded with unregistered natural persons before October 1, 2011, became illegal employment relationships after the entry into force of the new Civil Code, leading the managing authority to declare associated expenses ineligible. Relying on the principle of non-retroactivity under Article 6(2)-(3) of the new Civil Code and Article 102 of Law No. 71/2011, the court held that the legal regime applicable to contracts concluded prior to the code’s enactment remained that of the previous Civil Code, meaning the mere continuation of payments did not transform the civil contracts into labor contracts, and the lack of authorization for the service providers did not render the contracts void ab initio.

Legislator headnote

AI generated

art. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 486 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 4 din Legea nr. 71/2011; Eligibility of pre-Civil Code service contracts paid post-2011 and the non-retroactivity of the new Civil Code: A respins cererea reclamantului de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat sub nr. E 1329 S.D.S din data de 23 decembrie 2013 până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Keywords

AI generated
employment contracts verification by the contracting authority civil dispute civil service retroactivity of a law natural law

Cited Legislation

AI generated
art. 15 din Legea nr. 554/2004
E 1329 S.D.S din data de 23 decembrie 2013 până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004.
art. 486 C. proc. civ
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art.
art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ
Criticile formulate de recurentul-pârât subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt nefondate.
art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.
art. 4 din Legea nr. 71/2011
3 şi art. 4 din Legea nr. 71/2011), cât şi din art.
art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011
71/2011), cât şi din art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora, "contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa".
art. 496 din C. proc. civ
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la 24.07.2014 sub nr. x/2014, reclamantul Centrul Educativ Buziaş a chemat în judecată pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, pentru ca, prin sentinţa ce se va pronunţa, să se dispună anularea parţială a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, încheiat ca urmare a verificărilor efectuate în legătură cu proiectul x "Parteneriat European de formare pentru o societate inclusivă", respectiv, a constatărilor cu privire la Recomandarea 1, adică pct. 5, 8, 9, 11, 13, 14; anularea Deciziei nr. 14/11.03.2014 de soluţionare a contestaţiei.

La termenul de judecată din 11.11.2014, reclamantul a formulat o cerere modificatoare (ataşată la dosar Tribunalul Timiş), solicitând instanţei să dispună şi suspendarea executării procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze, invocând art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentinţa civilă nr. 4142/11.11.2014, pronunţată în dosarul nr. x/2014 (ataşată la dosar Tribunalul Timiş), Tribunalul Timiş a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamantul Centrul Educativ Buziaş în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, la data de 17.12.2014, sub nr. x/2014, ca urmare a declinării de competenţă.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 335 din data de 19 decembrie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul Centrul Educativ Buziaş, (denumire anterioară Centrul de Reeducare Buziaş), în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, având ca obiect anularea parţială a următoarelor acte:

- Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului de convergenţă înregistrat sub nr. E 1329 S.D.S din data de 23 decembrie 2013, emis de Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Dezvoltarea Resurselor Umane" din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice;

- Decizia nr. 14 din 11 martie 2014, emisă de Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.

A dispus anularea parţială a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat sub nr. E 1329 S.D.S din data de 23 decembrie 2013 şi a Deciziei nr. 14/11 martie 2014 în ceea ce priveşte constarea neeligibilităţii sumelor plătite de reclamantul Centrul Educativ Buziaş după data de 1.10.2011 în temeiul următoarelor contracte:

- Convenţia civilă de prestări servicii nr. x/05.05.2011 cu d-na A., având ca obiect prestarea de activităţi/lucrări de input curriculum de formare (plătită o lună, în octombrie 2011);

- Convenţia civilă de prestări servicii nr. x/04.08.2011 cu d-na B., având ca obiect prestarea de activităţi/lucrări de monitorizare internă şi asigurarea calităţii proiectului şi raportare tehnică şi colectare documente justificative tehnice (plătită 4 luni, octombrie 2011 - ianuarie 2012);

- Convenţia civilă de prestări servicii nr. x/06.09.2011 cu d-na C., având ca obiect prestarea de activităţi/lucrări de organizare stagii practică proiect (plătită 5 luni, septembrie 2011 - februarie 2012).

A respins în rest acţiunea reclamantului Centrul Educativ Buziaş.

A respins cererea reclamantului de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat sub nr. E 1329 S.D.S din data de 23 decembrie 2013 până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze, conform art. 15 din Legea nr. 554/2004.

A respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 335 din data de 19 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene.

În dezvoltarea motivelor de recurs se invocă prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 (respectiv când hotărârea cuprinde motive contradictorii) şi pct. 8 din C. proc. civ., în baza cărora solicită admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 335/19.12.2019 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara in dosarul cu nr. x/2014 şi în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe, iar în subsidiar, modificarea hotărârii în sensul respingerii în tot, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată formulate de Centrul Educativ Buziaş.

Astfel, recurentul-pârât arată că motivele de recurs vizează caracterul superficial, extrem de părtinitor şi în contradicţie cu normele legale incidente, cu care prima instanţă a soluţionat speţa cu care a fost învestită.

Recurentul-pârât arată că AM P05DRU a constatat că intimatul-reclamant a încheiat în cadrul Proiectului x "Parteneriat European de formare pentru o societate inclusivă", un număr de 6 convenţii civile înainte de data de 1 octombrie 2011 şi un număr de 5 convenţii civile după data de 1 octombrie 2011, data la care a intrat în vigoare Legea nr. 287/2009 privind C. civ.

Din cele 6 convenţii civile încheiate înainte de data de 1 octombrie 2011 (data până la care încheierea unor astfel de acte era valabilă în legislaţia romanească), un număr de 3 convenţii civile au fost plătite şi după data de 1 octombrie 2011. încălcându-se prevederile legale stipulate în Noul C. civ.

Or, contractele civile de prestări servicii cu persoanele fizice (care nu sunt autorizate) încalcă legislaţia muncii, atâta vreme cât prin încheierea lor apare o relaţie de subordonare a, prestatorului faţă de beneficiar şi atâta vreme cât prestaţia nu are doar un caracter circumstanţial, ocazional, ci prezintă continuitate. Subordonarea există atunci când beneficiarul poate controla (poate fixa program) prin prisma relaţiilor cu prestatorul serviciului prestat, precum şi modul în care acesta este prestat. Aşadar, pentru încheierea unui contract de prestări servicii cu o persoană fizică neautorizată este necesar ca activitatea să se desfăşoare ocazional, întâmplător, conjunctural prestatorul să nu fie subordonatul sau subalternul beneficiarului.

Din fişele de activitate stabilite prestatorilor (persoane fizice neautorizate), rapoartele lunare de activitate şi statele lunare de plată a drepturilor salariale rezultă în clar relaţiile ierarhice de subordonare a acestora fată de beneficiarul proiectului.

Mai mult decât atât activităţile care pot fi prestate în baza unor contracte de prestări servicii vizează activitatea liberilor profesionişti care se autorizează în vederea desfăşurării unor astfel de activităţi, conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, cu modificările şi completările ulterioare. Acestea pot încheia contracte de presări servicii cu diferite persoane în vederea îndeplinirii unor anumite activităţi în domeniul pentru care a fost autorizat. Raportul juridic care ia naştere ca urmare a încheierii unui contract de prestări servicii este un raport civil care presupune o relaţie independentă între cele două părţi semnatare, prestatorul organizându-şi modul în care îşi desfăşoară activitatea, aceasta având un caracter sporadic, ocazional şi nu unul de continuitate, care presupune prestaţii succesive, într-un anumit inteval orar, prestabilit de beneficiar care suportă riscurile şi sarcina activităţii prestate.

Din verificarea documentelor aferente resurselor umane care au fost solicitate la rambursare şi decontate de către AMPOSDRU, respectiv: (convenţii civile de prestări servicii, fişele de activitate, rapoarte de activitate, state nominale de plată a drepturilor salariale Lunare, evidenţa cheltuielilor la cererile de rambursare validate la plată) s-a constatat faptul că atribuţiile persoanelor angajate cu convenţii civile s-au stabilit prin fişa de activitate, iar plata prestatorilor de servicii s-a efectuat pe baza state nominale de plată a drepturilor salariale lunare şi nu pe bază de onorarii.

Având în vedere cele mai sus - menţionate rezultă că este îndeplinit cel puţin unul dintre criteriile prevăzute de art. 7 alin. (1), punctul 2 din Codul fiscal modificat şi completat prin O.U.G. nr. 58/2010, fiind întrunite elementele încheierii contractelor individuale de muncă şi nu a contractelor de prestări servicii, respectiv:

a) beneficiarul de venit se află într-o relaţie de subordonare faţă de plătitorul de venit, respectiv organele de conducere ale plătitorului de venit, şi respectă condiţiile de muncă impuse de acesta, cum ar fi: atribuţiile ce îi revin şi modul de îndeplinire a acestora, locul desfăşurării activităţii, programul de lucru;

b) în prestarea activităţii, beneficiarul de venit foloseşte exclusiv baza materială a plătitorului de venit, respectiv spaţii cu înzestrare corespunzătoare, echipament special de lucru sau de protecţie, unelte de muncă sau altele asemenea şi contribuie cu prestaţia fizică sau cu capacitatea intelectuală, nu şi cu capitalul propriu;

c) plătitorul de venit suportă în interesul desfăşurării activităţii cheltuielile de deplasare ale beneficiarului de venit, cum ar fi indemnizaţia de delegare-detaşare în. ţară şi în străinătate, precum şi alte cheltuieli de această natură;

d) plătitorul de venit suportă indemnizaţia de concediu de odihnă şi indemnizaţia pentru incapacitate temporară de muncă, în contul beneficiarului de venit.

În concluzie, au fost declarate cheltuieli neelgibile în valoare de 181.328,00 RON reprezentând: cheltuieli cu contracte civile de prestări servicii după data de 1 octombrie 2011 după cum urmează:

- Convenţie civilă de prestări servicii nr. x/05.05.2011 cu dna A., având ca obiect prestarea de activităţi/lucrări de input curriculum de formare (plătită o lună, în octombrie 2011);

- Convenţie civilă de prestări servicii nr. x/04.08.2011 cu d-na B., având ca obiect prestarea de activităţi/lucrări de monitorizare internă şi asigurarea calităţii, proiectului şi raportare tehnică şi colectare documente justificative tehnice (plătită 4 luni, octombrie 2011 - ianuarie 2012);

- Convenţie civilă de prestări servicii nr. x/06.09.2011 cu d-na C., având ca obiect prestarea de activităţi/lucrări de organizare stagii practică proiect (plătită 5 luni, septembrie 2011 - februarie 2012).

Aşa cum a fost reţinut în titlul de creanţă contestat, aceste trei convenţii civile au fost incheiate anterior intrării în vigoare a Noului C. civ., acestea fiind guvernate de prevederile C. civ. din 1864, anterior datei de 1.10.2011. Or, după data de 1.10.2011 (intrarea în vigoare a Noului C. civ.) aceste convenţii civile sunt considerate veritabile contracte de muncă ce trebuiau incheiate de Centrul de Reeducare Buziaş cu angajaţii acestuia.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 13 aprilie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 03 martie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea parţială a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, încheiat ca urmare a verificărilor efectuate în legătură cu proiectul x "Parteneriat European de formare pentru o societate inclusivă", respectiv, a constatărilor cu privire la Recomandarea 1, adică pct. 5, 8, 9, 11, 13, 14; anularea Deciziei nr. 14/11.03.2014 de soluţionare a contestaţiei.

Prima instanţă a admis cererea dedusă judecăţii şi a anulat parţial a Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat sub nr. E 1329 S.D.S din data de 23 decembrie 2013 şi Decizia nr. 14/11 martie 2014 în ceea ce priveşte constarea neeligibilităţii sumelor plătite de reclamantul Centrul Educativ Buziaş după data de 1.10.2011 în temeiul următoarelor contracte: Convenţia civilă de prestări servicii nr. x/05.05.2011 cu d-na A., având ca obiect prestarea de activităţi/lucrări de input curriculum de formare (plătită o lună, în octombrie 2011); Convenţia civilă de prestări servicii nr. x/04.08.2011 cu d-na B., având ca obiect prestarea de activităţi/lucrări de monitorizare internă şi asigurarea calităţii proiectului şi raportare tehnică şi colectare documente justificative tehnice (plătită 4 luni, octombrie 2011 - ianuarie 2012); Convenţia civilă de prestări servicii nr. x/06.09.2011 cu d-na C., având ca obiect prestarea de activităţi/lucrări de organizare stagii practică proiect (plătită 5 luni, septembrie 2011 - februarie 2012) şi a respins în rest acţiunea reclamantului Centrul Educativ Buziaş.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Criticile formulate de recurentul-pârât subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în contextul faptic dat.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin criticile formulate, recurentul-pârât susţine că cele trei convenţii civile au fost încheiate anterior intrării în vigoare a Noului C. civ., acestea fiind guvernate de prevederile C. civ. din 1864, anterior datei de 01.10.2011, însă, după intrarea în vigoare a Noului C. civ., respectiv după data de 01.10.2011 aceste convenţii civile sunt considerate veritabile contracte de muncă ce trebuiau încheiate de Centrul de Reeducare Buziaş cu angajaţii acestuia.

Astfel, în determinarea legii aplicabile contractelor încheiate anterior datei de 01.10.2011, prima instanţă în mod corect a reţinut că pentru actul juridic, legiuitorul a stabilit ca regulă aplicarea legii în vigoare la data încheierii actului juridic nu numai în privinţa condiţiilor de validitate şi, pe cale de consecinţă, a nulităţii, ci şi pentru alte aspecte ce privesc încheierea actului juridic, pentru alte cauze de ineficacitate, pentru reguli de interpretare a actului, pentru efectele actului juridic, pentru executarea obligaţiilor asumate de părţi, pentru încetarea actului juridic.

Această regulă se desprinde din dispoziţiile art. 6 alin. (2) şi (3) din noul C. civ. (reluate din art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 71/2011), cât şi din art. 102 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, potrivit cărora, "contractul este supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat în tot ceea ce priveşte încheierea, interpretarea, efectele, executarea şi încetarea sa".

Conform art. 6 alin. (2) din Noul C. civ., "actele şi faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârşite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârşirii ori producerii lor", iar potrivit alin. (3) al aceluiaşi artiol menţionează că:

"Actele juridice nule, anulabile sau afectate de alte cauze de ineficacitate la data intrării în vigoare a legii noi sunt supuse dispoziţiilor legii vechi, neputând fi considerate valabile ori, după caz, eficace potrivit dispoziţiilor legii noi".

În raport de aceste reglementări prima instanţă a reţinut în mod corectă că în ceea ce priveşte contractele încheiete de Centrul Educativ Buziaş anterior datei de 01.10.2011 sunt aplicabile dispoziţiile legale din vechiul C. civ. din 1864, în vigoare în perioada respectivă, iar nu cele ale noului C. civ., invocate de autoritatea pârâtă, iar denumirea contractelor ca fiind de prestări servicii nu poate determina o constatare a nelegalitatăţii încheierii unor astfel de contracte pe considerentul că acest gen de contracte nu mai sunt reglementate de noul C. civ.

Din acest punct de vedere, este neîntemeiată constatarea autorităţii pârâte referitoare la nelegalitatea plăţilor efectuate de intimatul-reclamant după data de 01.10.2011 în temeiul contractelor încheiate anterior acestei date şi motivate prin raportare la reglementările din Legea nr. 287/2009 (noul C. civ.) având în vedere că natura activităţii prestate nu poate fi considerată decisivă în condiţiile în care, activităţile vizate de convenţiile civile pot fi executate atât în baza unor contracte civile, cât şi în temeiul unor contracte individuale de muncă.

De asmenea, Înalta Curte constată că este nefondată critica recurentului-pârât conform căreia prin plata unui număr de 3 convenţii civile după data de 1 octombrie 2011 s-au încălcat prevederile legale stipulate în Noul C. civ., având în vedere că imposibilitatea angajării unor cheltuieli bugetare de către intimatul-reclamant în temeiul unor contracte de muncă nu l-a împiedicat să angajeze cheltuieli cu plata persoanelor fizice cu care a încheiat contractele de prestări servicii, iar nelegalitatea acestor contracte nu a fost determinată de aprecierea imposibilităţii încheierii unor astfel de convenţii, ci de conţinutul clauzelor contractuale, din care rezultă caracterul dependent al activităţii contractate, specific contractelor de muncă. Tot în acest context, prima instanţă a reţinut că din actul contestat nu rezultă o interdicţie totală de utilizare a sumelor acordate conform proiectului de finanţare în vederea plăţii unor colaboratori externi şi s-a înlăturat caracterul nelegal al convenţiilor încheiate.

De asemenea, va fi respins raţionamentul recurentului-pârât conform căruia s-ar fi încălcat legislaţia muncii prin încheierea contractelor civile de prestări servicii pe consdiderentul că pentru încheierea unui contract de prestări servicii cu o persoană fizică neautorizată este necesar ca activitatea să se desfăşoare ocazional, întâmplător, conjunctural prestatorul să nu fie subordonatul sau subalternul beneficiarului, atât timp cât din prevederile convenţiilor încheiate rezultă caracterul dependent al muncii prestate în baza contractelor de prestări servicii încheiate de reclamantul Centrul Educativ Buziaş cu persoane fizice, având în vedere că o modificare retroactivă a convenţiilor deja încheiate şi ale căror efecte s-au epuizat la nivelul anilor 2011-2012, nu ar fi posibilă deoarece, convenţiile au fost finalizate în aceeaşi perioadă de timp.

Relevant este şi faptul că, intimatul-reclamant Centrul de Reeducare Buziaş este instituţie finanţată de la bugetul de stat, angajările de personal în baza contractului individual de muncă au fost interzise în perioada anilor 2011-2012, aspecte necontestate de către recurentul-pârât, iar Centrul Educativ Buziaş a făcut şi dovada efectuării de demersuri administrative către ordonatorul superior de credite bugetare - Administraţia Naţională a Penitenciarelor - în vederea soluţionării acestei probleme, fiindu-i comunicat refuzul acceptării de suplimentări de fonduri de la buget pentru încheierea şi plata sumelor aferente unor contracte de muncă.

Prin urmare, Înalta Curte constată că motivele de recurs sunt nefondate, iar soluţia pronunţată de prima instanţă va fi menţinută.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene împotriva sentinţei nr. 335 din 19 decembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2021.