Eligibility as micro-enterprise and artificial conditions for EU rural funding based on affiliated entities and concerted economic activity

Şedinţa publică din data de 15 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub dosar nr. x/2017 reclamanta S.C. Pardoseli Industriale S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii si Dezvoltării Rurale - Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale - CRFIR 7 Centrul Alba, ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună: anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 26404/28.09.2016 privind procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 21.07.2016 (înregistrat cu nr. x/26.07.2016); anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 21.07.2016 (înregistrat cu nr. x/26.07.2016 şi pe cale de consecinţa exonerarea de la plata sumei de 521.517,18 RON şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata generate de prezenta cauza.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 261 din 5 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. Pardoseli Industriale S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale şi în consecinţă: a anulat Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 26404/28.09.2016 privind Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/26.07.2016; a anulat procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/26.07.2016 şi a exonerat reclamanta de plata debitului în cuantum de 521.517,18 RON.

Totodată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4.165 RON cu titlul de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 261 din 5 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, reţinerea cauzei spre rejudecare, iar în consecinţă respingerea cererii de chemare în judecată.

În motivarea cererii de recurs, în esenţă, a arătat că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, precum şi a dispoziţiilor legale care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile. În opinia recurentei-pârâte, în mod greşit instanţa de fond a apreciat că recurenta-reclamantă şi-a păstrat statutul de microîntreprindere, deşi din probele administrate rezultă legătura dintre societatea A. S.R.L. şi recurenta-reclamantă. În condiţiile în care S.C. A. S.R.L. avea în anul 2009 numărul mediu de salariaţi - de 289 angajaţi (anul anterior depunerii proiectului, cererea de finanţare a fost depusă în 14.07.2010) iar în anul 2010- 159 de salariaţi, rezultă în mod evident, contrar reţinerilor instanţei de fond, că, prin cumularea numărului de angajaţi ale celor două firme, Pardoseli Industriale S.R.L. nu avea statutul de microîntreprindere la data depunerii cererii - condiţie obligatorie pentru a fi beneficiar eligibil în cadrul Măsurii 312, plafonul de maxim 9 salariaţi fiind depăşit.

Beneficiarul a încălcat cu bună ştiinţă condiţiile în care se acordă sprijin financiar nerambursabil prin crearea unei întreprinderi noi, cu aparenţa de microîntreprindere nou înfiinţată, pentru care să nu existe date de control în afară de declaraţia pe propria răspundere a beneficiarului, şi care să beneficieze de condiţiile cerute de Ghidul solicitantului şi să răspundă criteriului de selecţie S5 "Microîntreprinderi nou înfiinţate".

Din verificările efectuate s-a constatat că domnul B. este asociat unic la S.C. Pardoseli Industriale S.R.L. şi este in acelaşi timp si asociat şi administrator la S.C. A. S.R.L. cod CAEN principal 2363 - Fabricarea betonului, la care deţine o cota de participare 50% iar diferenţa este deţinută de fratele său, domnul C. (dl C. este la rândul său asociat unic şi administrator la un alt beneficiar de fonduri comunitare în cadrul Măsurii 312, respectiv D.). Trebuie menţionat faptul că activităţile desfăşurate de cele două firme sunt complementare sau "cele două firme îşi desfăşoară activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente".

Referitor la relaţiile de subordonare sau dependenţă între cele două societăţi a arătat că instanţa de fond nu a avut în vedere jurisprudenţa CJUE în cauza C-110/13 Ha Te Fo.

Astfel, în urma acestei hotărâri pronunţată de CJUE, poate fi interpretată ca "afiliere" legătura identificată:

- prin prisma prevederilor articolului 3, aliniatul 3, paragraful 1;

- prin prisma unor raporturi atât juridice, cât şi economice stabilite între întreprinderi, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relaţiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf;

- prin prisma unor persoane fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor, influenţă care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic chiar şi în condiţiile în care nu există relaţii contractuale între aceste persoane şi nici o constatare a intenţiei lor de a eluda definiţia microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici sau mijlocii.

În prezenta cauză, între beneficiarul finanţării şi celelalte entităţi juridice există atât legături economice cât şi o activitate concertată dovedită, iar această conivenţă, contrar reţinerilor instanţei de fond, nu face altceva decât să dovedească pe deplin că Autoritatea recurentă a apreciat în mod corect în cuprinsul actelor administrative emise.

Sub aspectul avantajului necuvenit creat de recurenta-reclamantă în vederea obţinerii de fonduri nerambursabile, autoritatea recurentă a arătat că aspectele respectiv legăturile dintre asociaţi, comodatul acordat de A. S.R.L. precum şi migrarea de personal (angajaţi) reprezintă indicatori ("steguleţe roşii") care priviţi separat nu constituie nereguli dar însumaţi şi priviţi în ansamblul lor au dus la concluzia unei coordonări deliberate a entităţilor juridice implicate, ducând la indiciile existenţei unor condiţii artificiale în scopul obţinerii unui ajutor financiar nerambursabil necuvenit.

Totodată, a subliniat că atitudinea beneficiarilor de a crea mai multe entităţi juridice, aparent independente, care accesează simultan sume comunitare, este una sancţionată de către instanţele naţionale care apreciază că prin prisma relaţiilor dintre acţionari (rudenie, prietenie, relaţie de subordonare, respectiv angajator- angajat etc.) se dovedeşte în fapt o activitate concertată a societăţilor ca o entitate juridică unică.

3.2. Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat recurs şi reclamanta S.C. Pardoseli Industriale S.R.L. solicitând, în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea în parte a sentinţei recurate sub aspectul obligării pârâtei la plata integrală a cheltuielilor de judecată în cuantum de 16.890 RON.

În opinia recurentei-reclamante, cheltuielile acordate prin sentinţa recurată nu sunt corect calculate, fiind prezentate mai multe înscrisuri doveditoare care nu au fost analizate de către instanţa de fond.

3.3. Recurenta-reclamantă a formulat şi recurs incident împotriva considerentelor sentinţei nr. 261/5.12.2018, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, criticile formulate prin recursul incident vizează aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 21 alin. (23), art. 21 alin. (27), art. 21 alin. (11) şi art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011.

În opinia recurentei-reclamante, termenul reglementat de art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011 reprezintă un termen de decădere, a cărui nerespectare atrage nulitatea actului administrativ.

Referitor la încălcarea dispoziţiilor art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011 a arătat că, în lipsa emiterii şi comunicării unei decizii de reverificare a aceleiaşi perioade şi a aceleiaşi stări de fapt, atât actul de control cât şi actele subsecvente sunt lovite de nulitate, neregularitate ce nu poate fi complinită ulterior prin comunicarea procesului-verbal de constatare, întrucât reprezintă o încălcare flagrantă a procedurii.

Sancţiunea nulităţii actelor administrative contestate se impunea a fi aplicată şi din perspectiva necomunicării suspiciunii de neregulă către recurenta-reclamantă, căruia nu i s-a asigurat respectarea efectivă a dreptului la apărare.

Totodată, instanţa de fond nu a avut în vedere că autoritatea de control a depăşit limitele investirii, în condiţiile în care nu putea reveni asupra reverificării cerinţelor iniţiale de eligibilitate.

De asemenea, instanţa de fond nu a răspuns critici vizând reţinerea de către echipa de control a unei suprapuneri în ceea ce priveşte întreprinderea legată sau activitatea strâns legată, între noţiunea de dependenţă şi cea de influenţă dominantă, deşi autoritatea de control nu a fost în măsură să indice elementele care ar caracteriza influenţa dominantă între cele două entităţi.

Recurenta-reclamantă a criticat considerentele sentinţei recurate şi sub aspectul referitor la încălcarea principiului proporţionalităţii, făcând trimitere la jurisprudenţa CJUE în cauze relevante.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea depusă la data de 12.12.2019 recurenta-reclamantă S.C. Pardoseli Industriale S.R.L. a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., solicitând anularea recursului, în raport de prevederile art. 489 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fondul recursului a solicitat respingerea acestuia, răspunzând punctual criticilor formulate. În esenţă, a arătat că implementarea măsurii 312 s-a realizat conform contractului de finanţare, împrejurare ce rezultă atât din documentele financiare contabile, cât şi din expertiza de specialitate efectuată în cauză.

Totodată, a învederat că au fost respectate toate obligaţiile asumate prin cererea şi contractul de finanţare, fiind îndepliniţi toţi indicatorii prevăzuţi.

Sub aspectul condiţiilor artificiale, a arătat că instanţa de fond a analizat atât latura obiectivă, cât şi cea subiectivă, concluzionând în mod corect că nu au fost create condiţii artificiale pentru atragerea unui avantaj necuvenit.

4.2. Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 22.01.2020, recurenta-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a solicitat respingerea recursului incident ca nefondat, arătând că termenul prevăzut de O.U.G. nr. 66/2011 pentru emiterea procesului-verbal de constatare este un termen de recomandare.

Referitor la dreptul autorităţii de a stabili creanţa bugetară a arătat că singura condiţie este aceea ca neregula să fie identificată în perioada de valabilitate a contractului de finanţare, condiţie îndeplinită în cauză.

Sub aspectul reverificării cerinţelor iniţiale de eligibilitate a invocat jurisprudenţa CJUE din perspectiva căreia acordarea eronată a statutului eligibil nu îi conferă unui beneficiar încrederea legitimă prin păstrarea sumelor acordate cu titlu de finanţare comunitară.

În ceea ce priveşte apărarea recurentei-pârâte în sensul lipsei unei legături cu societatea A. a subliniat împrejurarea că, deşi în cererea de finanţare recurenta-reclamantă a declarat că este întreprindere autonomă, din verificările efectuate s-a constatat că asociatul unic al recurentei-reclamante este în acelaşi timp şi asociat şi administrator la societatea A. la care deţine o cotă de participare de 50%, diferenţa fiind deţinută de fratele său - C. - care la rândul său este asociat şi administrator la un alt beneficiar de fonduri comunitare în cadrul Măsurii 312, respectiv D., activităţile desfăşurate de cele două societăţii fiind complementare, desfăşurate pe aceeaşi piaţă.

Sub acest aspect a invocat jurisprudenţa CJUE în cauza Ha Te Fo, neanalizată de judecătorul fondului.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 21 februarie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 17 februarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

În şedinţa publică din 17 februarie 2021, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului declarat de recurenta-pârâtă, considerentele avute în vedere regăsindu-se în cuprinsul încheierii de şedinţă de la acea dată.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa civilă recurată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă S.C. Pardoseli Industriale S.R.L. a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal pe calea prevăzută de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 cu o acţiune îndreptată împotriva deciziei nr. 26404/28.09.2016 prin care Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a respins contestaţia administrativă formulată împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/21.07.2016, prin care s-a stabilit în sarcina recurentei-reclamante o creanţă bugetară în cuantum de 521.517,18 RON.

Neregulile constatate prin actele administrative atacate vizează conduita recurentei-reclamante în încheierea şi derularea contractului de finanţare nr. x privind proiectul "Achiziţie de utilaje moderne pentru turnarea şi finisarea pardoselilor din beton", constând în nerespectarea criteriilor de selecţie şi eligibilitate, beneficiarul creând condiţiile artificiale pentru a beneficia de fonduri nerambursabile.

Concluziile activităţii de verificare au fost în sensul completării eronate a Declaraţiei privind încadrarea în categoria microîntreprinderilor, fiind omisă informaţia potrivit căreia asociatul unic al beneficiarului era asociat 50% părţi sociale şi administrator la o altă societate, cele două firme având activităţi complementare, ceea ce a condus la crearea unui avantaj necuvenit.

În cuprinsul actelor contestate, neregula avantajului necuvenit a fost analizată dintr-o dublă perspectivă, atât prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 346/2004, cât şi prin raportare la modalitatea în care recurenta-reclamantă a înţeles să obţină finanţare prin eludarea sistemului de punctaj.

Soluţionând cauza, prima instanţă a găsit întemeiate criticile de nelegalitate vizând crearea în mod artificial de condiţii pentru accesarea finanţării, reţinând, în esenţă, că în lipsa dovedirii unei acţiuni intenţionate (deliberate) în scopul obţinerii unui avantaj care să contravină obiectivelor stabilite prin contractul de finanţare, nu se poate declara ca neeligibil pentru finanţare un proiect doar pe baza unei aprecieri subiective a noţiunii de condiţii artificiale întemeiate pe legături juridice, economice sau personale ce pot apărea între entităţi juridice.

În urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident situaţiei de fapt rezultată din probele administrate, Înalta Curte reţine următoarele:

6.1. Recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale este fondat prin prisma faptului că instanţa de fond nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt constând în crearea de condiţii artificiale şi nici nu a analizat argumentele autorităţii recurente-pârâte prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 346/2004 şi la jurisprudenţa CJUE în cauza C-110/13 Ha Te Fo, deşi recurenta-pârâtă a susţinut existenţa unei coordonări deliberate între entităţile juridice implicate.

Astfel, în cuprinsul actelor administrative contestate, autoritatea de control a reţinut că recurenta-reclamantă a încălcat cu bună ştiinţă condiţiile în care se acordă sprijin financiar nerambursabil prin crearea unei întreprinderi noi, cu aparenţa de microîntreprindere nou înfiinţată, pentru care să nu existe date de control în afară de declaraţia pe propria răspundere a beneficiarului, şi care să beneficieze de condiţiile cerute de Ghidul solicitantului şi să răspundă criteriului de selecţie S5 "Microîntreprinderi nou înfiinţate".

Din verificările efectuate s-a constatat că domnul B. este asociat unic la S.C. Pardoseli Industriale S.R.L. şi este in acelaşi timp si asociat şi administrator la S.C. A. S.R.L. cod CAEN principal 2363 - Fabricarea betonului, la care deţine o cota de participare 50% iar diferenţa este deţinută de fratele său, domnul C. (dl C. este la rândul său asociat unic şi administrator la un alt beneficiar de fonduri comunitare în cadrul Măsurii 312, respectiv D.), activităţile desfăşurate de cele două firme fiind complementare, cele două firme desfăşurându-şi activitatea sau o parte din activitate pe aceeaşi piaţă relevantă ori pe pieţe adiacente.

În acest context, se impunea ca instanţa de fond să verifice existenţa unei relaţii de subordonare sau dependenţă între cele două entităţi juridice prin valorificarea concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză, precum şi a jurisprudenţei CJUE în cauza C110/13 invocată de recurenta-pârâtă.

Aceasta întrucât, neregula avantajului necuvenit s-a fundamentat şi prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, autoritatea de control reţinând schimbarea statutului de întreprindere autonomă a recurentei-reclamante într-o întreprindere de tip legată.

De asemenea, trebuia valorificată şi jurisprudenţa CJUE cu privire la interpretarea prevederilor art. 3 alin. (3) paragraful 4 din Recomandarea 2003/361/CE (reluată în dreptul intern în cuprinsul prevederilor art. 44 alin. (4) din Legea nr. 346/2004), prin hotărârea din 27.02.2014 pronunţată în cauza Ha Te Fo Gmbh/Finanzamt Haldensleben în sensul că: "Articolul 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate,"afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât şi economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relaţiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă.

Se consideră că acţionează în mod concertat în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influenţă care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic. Îndeplinirea acestei condiţii depinde de împrejurările cauzei şi nu poate în mod necesar să fie subordonată existenţei unor relaţii contractuale între aceste persoane şi nici chiar constatării intenţiei lor de a eluda definiţia microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări ".

În speţă, elementele identificate în procesul-verbal de constatare cu privire la legăturile economice şi activitatea concertată între cele două entităţi juridice, respectiv recurenta-reclamantă şi societatea A. nu au fost analizate de către judecătorul fondului, deşi au fost administrate probe în acest sens.

Aşadar, chiar dacă prima instanţă a pronunţat o soluţie pe fondul cauzei, în contextul în care, aşa cum s-a arătat anterior, nu a lămurit pe deplin situaţia de fapt în cauză prin prisma susţinerilor părţilor şi a mijloacelor de probă administrate în privinţa indiciilor care dovedesc existenţa legăturilor economice şi a unei coordonări deliberate între beneficiarul finanţării şi societatea A., această împrejurare echivalează cu o necercetare efectivă a fondului cauzei şi este de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil cel puţin al uneia dintre părţi.

6.2. În privinţa recursului principal şi recursului incident formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că pentru soluţionarea unitară a cauzei se impune admiterea acestora, în limitele şi pentru considerentele arătate în continuare.

Astfel, recursul principal, care vizează aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 451 alin. (1) C. proc. civ., în raport de soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, se impune a fi admis, urmând ca argumentele invocate să fie analizate de instanţa de fond în rejudecare, dat fiind că fundamentul acordării cheltuielilor de judecată îl constituie culpa părţii care se face vinovată de declanşarea demersului judiciar.

Cu referire la recursul incident declarat împotriva considerentelor sentinţei atacate, Înalta Curte reţine că motivele de recurs de natură procedurală invocat de recurenta-reclamantă sunt nefondate.

Astfel, în ceea ce priveşte aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011, Înalta Curte constată că prima instanţă a dat o dezlegare corectă acestei probleme de drept, considerând că termenul prevăzut de dispoziţiile art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011 nu este prevăzut sub sancţiunea decăderii, fiind un termen de recomandare.

Potrivit dispoziţiilor art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011, termenul maxim de efectuare a verificării şi de emitere a proceselor-verbale de contestare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare este de 90 de zile de la data finalizării activităţii de organizare a verificării, cu excepţiile prevăzute la alin. (25) şi (26). În condiţiile prevăzute la art. 21 alin. (24) din O.U.G. nr. 66/2011, termenul poate fi prelungit în mod corespunzător, dar nu mai mult de 90 zile.

În concret, termenul de 90 de zile pentru întocmirea procesului-verbal de constatare începe să curgă de la data finalizării activităţii de organizare a verificării, deci de la data aprobării de către Directorul general al A.F.I.R. a formularului IRD 0.1 nr. 7933/16.03.2016, prin care s-a aprobat componenţa echipei de control şi s-a demarat activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, control a cărui prelungire a fost aprobată de reprezentantul legal al instituţiei, conform art. 25 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011, în baza Notei privind prelungirea termenului de finalizare a verificărilor şi emitere a procesului-verbal de constatare a neregulilor nr. x/01.06.2016, înregistrată la AFIR sub nr. x/03.06.2016.

Aşa fiind, argumentele recurentei-reclamante în sensul că dispoziţiile art. 21 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011 reglementează un termen imperativ nu pot fi primite, cât timp din ansamblul reglementărilor cuprinse în O.U.G. nr. 66/2011 nu rezultă voinţa legiuitorului de a califica acest termen ca fiind de decădere.

În acest context, se impune precizarea că atunci când legiuitorul O.U.G. nr. 66/2011 a dorit calificarea termenului ca fiind de decădere a menţionat în mod expres situaţia incidentă. Astfel, contestaţia administrativă se formulează în termen de maximum 30 de zile, iar sancţiunea nerespectării termenului este decăderea, conform art. 47 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011. Per a contrario, acolo unde a omis calificarea termenului nu se poate prezuma, mai ales că sancţiunile trebuie să fie explicit prevăzute de lege, iar nu prezumate.

Referitor la depăşirea limitelor controlului din perspectiva nerespectării principiului unicităţii controlului, Înalta Curte reţine că criticile sunt nefondate.

Verificând sentinţa recurată prin prisma acestei critici, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut argumentat că autoritatea de control are dreptul de a verifica şi constata nereguli privind încheierea sau executarea contractului de finanţare pe toată durata de execuţie şi de monitorizare a proiectului.

Faptul că o anumită neregulă nu a fost depistată la momentul depunerii cererii de finanţare, nu înseamnă că autoritatea nu ar mai putea constata nereguli, o astfel de interpretare fiind contrară dispoziţiilor contractuale cât şi prevederile normative naţionale şi europene care reglementează posibilitatea efectuării de verificări în controlul legalităţii finanţărilor din fonduri europene pe toată durata de execuţie a contractului şi în perioada de monitorizare.

Criticile recurentei-reclamante vizând aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 nu pot fi primite, întrucât recurenta-reclamantă nu a făcut obiectul unei alte verificări a autorităţii de control, aspect consemnat şi în cuprinsul raportului de expertiză efectuat în cauză . Din actele dosarului rezultă că procesul-verbal nr. x/27.11.2013 invocat de recurenta-reclamantă vizează o altă societate comercială, respectiv S.C. D. S.R.L. în legătură cu contractul de finanţare nr. x/28.03.2011, suspiciunea de neregulă IRD.01 nr. x/02.09.2013 vizând:

- suspiciune de relaţii între reprezentanţii legali justificată de faptul că dl. C.- asociat unic/administrator/reprezentant legal S.C. D. S.R.L., este administrator/asociat la S.C. A. S.R.L., în timp ce dl. E. - asociat/administrator/reprezentant legal S.C. F. S.R.L. deţinea, la momentul depunerii cererii de finanţare calitatea de şef gestiune carburant la S.C. A. S.R.L.,

- suspiciune de condiţii artificiale, cele două societăţi, S.C. D. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L. având sediul în aceeaşi clădire aparţinând S.C. A. S.R.L., aspect indicat de altfel de S.C. D. S.R.L. în cererea de finanţare, proiectele au acelaşi consultant şi susţin că prestează servicii către aceeaşi beneficiari.

Nici criticile vizând necomunicarea către recurenta-reclamantă a suspiciunii de neregulă nu pot atrage incidenţa nulităţii actului administrativ, întrucât recurenta-reclamantă nu poate pretinde o vătămare, de vreme ce a avut posibilitatea de a formula punct de vedere cu privire la constatările organului de control.

Nefondate sunt şi criticile vizând încălcarea dreptului la apărare, întrucât, după finalizarea verificării de către echipa de control, conform art. 21 alin. (14) din O.U.G. nr. 66/2011, a fost transmis recurentei-reclamante proiectul procesului-verbal, iar aceasta, în baza art. 21 alin. (15) din acelaşi act normativ şi-a exprimat în scris punctul de vedere înregistrat la autoritate sub nr. x/8.07.2016, fiind menţionat în cuprinsul procesului-verbal contestat.

Criticile vizând lipsa unei legături între recurenta-reclamantă şi societatea A., precum şi cele vizând încălcarea principiului proporţionalităţii, dată fiind soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare sub aspectul verificării existenţei legăturilor economice şi a unei coordonări deliberate între cele două entităţi juridice, urmează a fi avute în vedere de către instanţa de fond pentru soluţionarea unitară a cauzei.

În raport de motivele sus arătate, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea garanţiilor procesuale pe are judecarea în primă instanţă le conferă părţilor se impune casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de fond care urmează să valorifice toate susţinerile şi apărările părţilor în proces în vederea lămuririi pe deplin a situaţie de fapt şi justei soluţionări a cauzei.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele arătate, în baza dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată în fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. Pardoseli Industriale S.R.L. şi de recurenta-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei nr. 261 din 05 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2021.