Confiscation of unjustified assets: overlap between criminal extended confiscation and administrative asset control periods

Şedinţa publică din data de 15 martie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin raportul de evaluare nr. x/18.02.2015 emis de Agenţia Naţională de Integritate s-a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Timişoara în vederea începerii acţiunii de control şi constatării diferenţei semnificative potrivit art. 18 din Legea nr. 176/2010 privind averea deţinută de persoana cercetată A. potrivit art. 17 alin. (6) din aceeaşi lege, reţinându-se în esenţă că A. - judecător în cadrul Tribunalul Caraş-Severin - în perioada îndeplinirii funcţiei publice, a acumulat împreună cu familia o avere ce depăşeşte veniturile realizate.

Prin sentinţa nr. 205 din 21 septembrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis sesizarea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu pârâţii A., B. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara; s-a constatat că pârâţii A., B. au dobândit nejustificat suma de 209.974 EURO şi au fost obligaţi pârâţii A., B. la plata în favoarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice a sumei de 209.974 EURO sau echivalentul în RON la data plăţii în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a sentinţei.

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs pârâţii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civila nr. 1934 din 9 aprilie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de recurenţii-pârâţi A. şi B. împotriva sentinţei nr. 205 din 21 septembrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal. A casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 09.07.2019.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 65 din 20 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a respins sesizarea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu pârâţii A., B. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara.

Prin sentinţa civilă nr. 115 din 20 mai 2020 a aceleiaşi instanţe, s-a admis cererea de îndreptare a erorilor materiale, cerere formulată de pârâţii A., B., s-a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr. 65/20.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara în dosar nr. x/2016, în sensul că: - se va consemna că şedinţa publică a avut loc în data de 20 martie 2020"", iar nu în data de "20 martie 2019","cum din eroare s-a consemnat, - se va consemna că pârâţii A., B. au domiciliul în mun. Timişoara, str. x, jud. Timiş, in loc de mun. Reşiţa str. x, jud. Caraş Severin, cum greşit s-a menţionat. Îndreptarea se va face în ambele exemplare originale ale hotărârii. Admite cererea de completare a sentinţei civile 65/20.03.2020 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, cerere formulată de pârâţii A., B.. Completează dispozitivul sentinţei civile 65/20.03.2020 cu aliniatul:

"Respinge cererea pârâţilor A., B. de acordare a cheltuielilor de judecată."

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 65 din 20 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal astfel cum a fost completată prin sentinţa civilă nr. 115 din 20 mai 2020 a aceleiaşi instanţe, atât reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, cât şi pârâţii au formulat cereri de recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate.

3.1 Recurenta-reclamantă Agenţia Naţională de Integritate, prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea sesizării Comisiei pentru Controlul Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, constituită în temeiul Legii nr. 115/1996 şi să dispună confiscarea diferenţei constatate între averea dobândită şi veniturile de către intimaţi în perioada 2009-2010 în cuantum de 115.263 EURO.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea recurată este rezultatul interpretării şi aplicării greşite a prevederilor Legii nr. 176/2020 şi ale Legii nr. 115/1996.

În opinia recurentei-reclamante, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că măsura confiscării extinse dispuse în dosarul penal în care a fost condamnat soţul intimatei-pârâte este acoperitoare pentru diferenţele semnificative care fac obiectul prezentei cauze.

Astfel, sumele de bani reprezentând diferenţe nejustificate identificate în perioada 2009-2010 în cuantum de 488.026 RON nu au făcut obiectul dosarului penal, confiscarea extinsă dispusă prin sentinţa penală vizând bunuri dobândite după intrarea în vigoare a Legii nr. 63/2012.

3.2 Recurentii-pârâţi A. şi B., prin cererea de recurs întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţelor atacate în ceea ce priveşte soluţia respingerii capătului de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată şi, în rejudecare, obligarea reclamantei ANI la plata cheltuielilor ocazionate de judecarea cauzei în faţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016,precum şi cele ocazionate de rejudecarea cauzei în faţa Curţii de Apel Timişoara.

Totodată, au solicitat obligarea recurentei ANI la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu judecarea prezentului recurs.

În esenţă, criticile recurenţilor-pârâţi au vizat culpa recurentei-reclamante în declanşarea litigiului, situaţie în care, în raport de dispoziţiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. se impune obligarea părţii căzute în pretenţii, respectiv a recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.

4. Apărările formulate în recurs

Prin întâmpinarea depusă la data de 4.08.2020, recurenţii-pârâţi A. şi B. au solicitat respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În esenţă, recurenţii-pârâţi au arătat că de vreme ce sumele confiscate în dosarul penal prin confiscarea extinsă pentru perioada 2021-2014 sunt mai mari decât totalul sumei supusă analizei Comisiei prin Ordinul nr. 2/4.03.2016, o simplă relaţionare matematică între cele două sume (248.028,86 euro - confiscată de instanţa penală şi 209.974 euro identificată de Comisia de Cercetare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timişoara) face ca solicitarea de confiscare suplimentară a unei sume de 115.263 euro să nu fie posibilă.

Totodată, recurenţii-pârâţi au învederat că din probele administrate în cauză, respectiv adrese ale Administraţiei fiscale, fişe fiscale şi altele asemenea, rezultă că veniturile salariale licite ale recurenţilor-pârâţi sunt mai mari decât cele reţinute de autoritatea de verificare, diferenţa calculată fiind de 195.283 RON, sumă ce s-ar impune a fi avută în vedere la calculul veniturilor şi implicit, diminuarea sumei pretins nejustificate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 8 septembrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 3 februarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând legalitatea hotărârilor recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele expuse în continuare.

În fapt, Înalta Curte reţine că prin raportul de evaluare nr. x/18.02.2015 emis de Agenţia Naţională de Integritate s-a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Timişoara în vederea începerii acţiunii de control şi constatării diferenţei semnificative potrivit art. 18 din Legea nr. 176/2010 privind averea deţinută de persoana cercetată A. potrivit art. 17 alin. (6) din aceeaşi lege, reţinându-se în esenţă că A. - judecător în cadrul Tribunalul Caraş-Severin - în perioada îndeplinirii funcţiei publice, a acumulat împreună cu familia o avere ce depăşeşte veniturile realizate, diferenţa dintre venituri şi cheltuieli în privinţa persoanei cercetate reţinută de Agenţia Naţională de Integritate fiind de 151.677 euro la care se adaugă suma de 124.247 euro găsiţi de DNA la percheziţia domiciliară a soţului persoanei cercetate, în total - 275.924 euro.

Prin Ordonanţa nr. 2 din 04.03.2016, Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Timişoara a admis sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate cu privire la persoana cercetată A. şi a trimis cauza spre soluţionare Curţii de Apel Timişoara pentru controlul averii persoanei cercetate pentru suma de 209.974 euro, reţinând, totodată, că persoana cercetată a obţinut venituri justificat din punct de vedere legal în sumă de 65.950 euro.

Prin sentinţa nr. 205 din 21 septembrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis sesizarea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu pârâţii A., B. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice reprezentat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara; s-a constatat că pârâţii A., B. au dobândit nejustificat suma de 209.974 EURO şi au fost obligaţi pârâţii A., B. la plata în favoarea Statului Român prin Ministerul Finanţelor Publice a sumei de 209.974 EURO sau echivalentul în RON la data plăţii în termen de 60 de zile de la rămânerea definitivă a sentinţei.

Această sentinţă a fost casată prin sentinţa civilă nr. 1934/9.04.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, reţinându-se nelegala îndeplinire a procedurii de citare a pârâtului B..

În rejudecare, reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în raport de relaţiile depuse de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală cu privire la modalitatea de punere în executare a confiscării extinse dispusă prin sentinţa penală nr. 797/6.11.2014 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 327/A/24.03.2015 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara şi-a modificat limitele sesizării, în sensul că diferenţa identificată în perioada 2009-2010, perioadă ce nu a fost vizată de măsura confiscării extinse, este de 115.263 euro, precizând, totodată, că sumele considerate a fi justificate din punct de vedere legal de către Comisia de Cercetare a Averilor, în cuantum de 55.850 euro, nu pot fi astfel calificate în lipsa unor documente care să probeze existenţa acestor sume.

Instanţa de rejudecare, prin sentinţa civilă nr. 65/20.03.2019 a respins sesizarea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, reţinând că măsura confiscării extinse realizată în urma condamnării soţului persoanei cercetate acoperă toate diferenţele semnificative constatate şi în cauza dedusă judecăţii.

Totodată, în raport de modalitatea în care reclamanta a sesizat instanţa, prin indicarea unei sume globale şi nu a unui bun individual determinat care să fi fost dobândit ilicit într-un an determinat, instanţa de fond a apreciat că un astfel de raţionament ar fi de natură să ducă la o dublă confiscare, ceea ce nu poate fi primit.

Referitor la cererea de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, instanţa de fond a reţinut lipsa culpei procesuale, întrucât rămânerea fără obiect a sesizării nu îi poate fi imputată reclamantei.

Ulterior, prin sentinţa civilă nr. 115/20.05.2020, instanţa de fond, în baza art. 442 şi art. 444 C. proc. civ. a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr. 65/2019 şi a completat dispozitivul aceleiaşi hotărâri cu menţiunea respingerii cererii pârâţilor de acordare a cheltuielilor de judecată.

Soluţia instanţei de fond nu este însuşită de instanţa de control judiciar, întrucât situaţia de fapt nu a fost pe deplin lămurită, instanţa de fond nerăspunzând argumentelor părţilor litigante, deşi acestea erau punctuale, urmărind raţionamentul părţii adverse.

În abordarea problematicii cu care a fost investită, instanţa de fond s-a limitat la o examinare generică a cauzei, fără să lămurească chestiunea invocată de către recurenta-reclamantă referitoare la existenţa diferenţei nejustificate în perioada 2009-2010, perioadă ce nu a fost avută în vedere de instanţa penală, în condiţiile în care măsura confiscării extinse dispusă în baza art. 112 C. pen. a vizat doar bunurile dobândite după data de 19.04.2012, astfel cum rezultă din considerentele sentinţei penale nr. 797/6.11.2014 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2014.

Este adevărat că sesizarea recurentei-reclamante Agenţia Naţională de Integritate vizează o sumă globală, respectiv 115.263 euro, conform notelor scrise depuse în rejudecare, în timp ce măsura confiscării extinse s-a dispus asupra unor bunuri individual determinate dobândite ulterior datei de 19.04.2012, însă, într-o atare situaţie, se impunea administrarea unor probe suplimentare, eventual a unei expertize de specialitate, care să stabilească dacă bunurile confiscate au fost achiziţionate cu sume de bani obţinute de către persoana cercetată în perioada 2009-2010.

Procedând la soluţionarea cauzei pe baza unei prezumţii întemeiată pe modalitatea de sesizare a Comisiei prin indicarea unei sume globale, instanţa de fond nu a stabilit, în raport de elemente obiective, dacă diferenţele semnificative constatate de către recurenta-reclamantă pentru anii 2009 şi 2010 au rămas neacoperite de măsura confiscării extinse sau au fost utilizate pentru achiziţionarea bunurilor confiscate în procesul penal.

Pentru adoptarea unei soluţii judicioase asupra fondului raportului juridic este necesară examinarea punctuală a situaţiei relevată de recurenta-reclamantă prin precizările formulate în faţa instanţei de rejudecare, inclusiv din perspectiva contestării sumei de 55.850 euro apreciată ca fiind justificată de Comisia de cercetare a averilor şi cu luarea în considerare a susţinerilor recurenţilor pârâţi cu privire la diferenţa de 195.583 RON existentă între veniturile nete identificate de autoritatea de integritate şi veniturile nete indicate de persoana cercetată şi soţul acesteia.

Aşa fiind, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează a reevalua şi cererea de acordare a cheltuielilor de judecată din perspectiva culpei procesuale care dă dreptul părţii adverse la cheltuieli de judecată.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 497 C. proc. civ., va admite recursurile declarate de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate şi pârâţii A. şi B., va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe spre o nouă judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă Agenţia Naţională de Integritate şi recurenţii-pârâţi A. şi B. împotriva sentinţei nr. 65 din 20 martie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost completată prin sentinţa nr. 115 din 20 mai 2020 a aceleiaşi instanţe.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe spre o nouă judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 martie 2021.