Inadmissibility of appeal against a final decision on a cancellation complaint in fiscal administrative litigation
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the appeal filed by a penitentiary institution against a decision of the Bucharest Court of Appeal, thereby upholding the lower court's dismissal of the institution's cancellation complaint against a final decision issued by the Court of Audit. The dispute concerned a fiscal-administrative matter where the penal institution sought to annul a judicial decision rendered against the regional chamber of the Court of Audit, but the appeal was filed against an interlocutory decision on a prior cancellation complaint. The decisive legal basis was the procedural doctrine that a decision rendered on a cancellation complaint is itself final and not subject to further appeal or cassation, as such decisions are not included in the statutory categories of judgments open to recourse under the Code of Civil Procedure.
Legislator headnote
AI generatedart. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 513 alin. (5) C. proc. civ, art. 483 alin. (1) din C. proc. civ, art. 634 alin. (1) din C. proc. civ, art. 508 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 alin. (5) C. proc. civ; Inadmissibility of appeal against a final decision on a cancellation complaint in fiscal administrative litigation: În raport cu dispoziţiile art. 457 alin. (1) raportat la art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi cu dispoziţiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., se constată că Decizia nr. 4428 din 10 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal este definitivă.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 12 martie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Penitenciarul Bucureşti Jilava a formulat contestaţie în anulare, solicitând anularea deciziei civile nr. 169 din 25.05.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata Curtea de Conturi-Camera de Conturi Ilfov.
Prin decizia civilă nr. 4428 din 10 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia în anulare formulată de către contestatorul Penitenciarul Bucureşti Jilava, împotriva deciziei civile nr. 3169/25.05.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata Curtea de Conturi - Camera de Conturi Ilfov, ca nefondată.
Împotriva deciziei civile nr. 4428 din 10 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamant Penitenciarul Bucureşti Jilava a formulat recurs.
Intimata Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului.
Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii cererii de recurs, invocată prin întâmpinare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei, constată că excepţia este întemeiată, pentru considerentele în continuare arătate.
În raport cu dispoziţiile art. 457 alin. (1) raportat la art. 634 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. şi cu dispoziţiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ., se constată că Decizia nr. 4428 din 10 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal este definitivă.
Potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".
Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului şi nici recursului".
Conform art. 508 alin. (4) C. proc. civ.:
"hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată".
În cauză, recurentul a formulat recurs împotriva unei decizii pronunţate în contestaţie în anulare, decizie care este definitivă.
Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că recurentul nu are deschisă calea de atac exercitată împotriva deciziei atacate, care nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., republicat, va respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepţia inadmisibilităţii recursului invocată de intimata - pârâtă.
Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant Penitenciarul Bucureşti Jilava, împotriva deciziei civile nr. 4428 din 10 septembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 martie 2021.