Tax Base Estimation for Gambling Winnings and Scope of Non-Taxable Ticket Thresholds Under Specific Gaming Legislation

Şedinţa publică din data de 11 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. Braşov a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Braşov şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, anularea deciziei de impunere nr. x/31.05.2017 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/31.05.2017, a deciziei de impunere nr. x/9.06.2017, a deciziei de impunere nr. x/7.09.2017, a deciziei nr. 329/22.09.2017.

1.2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 103 din 02 iulie 2018, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. "A." S.R.L., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâţii Administraţia pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Braşov şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 103 din 02 iulie 2018 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanta S.C. "A." SRL, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă a susţinut faptul că instanţa de fond ar fi făcut în cauză o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 13 alin, 4 din O.U.G. nr. 77/2009, reţinând că suma neimpozabilă aferentă fiecărui bilet de joc ar fi de 600 de RON întrucât valabilitatea acestuia se întinde pe parcursul a două zile fiscale consecutive, adică la un potenţial câştig neimpozabil în valoare de 1200 RON; arată sus-numita că, pentru o analiză judicioasă a reglementării situaţiei juridice a biletelor de intrare, se impunea analiza sistematică atât a dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2009 cât şi a H.G. nr. 870/2009 care prevede Normele de aplicare ale O.U.G. nr. 77/2009, art. 13 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2009, fiind singurul text de lege care reglementează caracteristicile biletului de intrare (valabilitate, termen de valabilitate), neexistând absolut nicio altă normă care să definească aceste elemente tipice biletului de intrare.

O altă critică se referă la faptul că instanţa de fond nu ar fi analizat în fapt criticile reclamantei referitoare la caracterul nerezonabil al modelului de calcul prin care organul fiscal a stabilit, prin estimare, baza impozabilă suplimentară în sarcina societăţii, motivând lipsa acestei analize pe considerentul că, pentru perioada verificată, organul fiscal a avut la dispoziţie elementele necesare stabilirii bazei de impunere şi a determinat direct obligaţiile fiscale suplimentare şi nu prin estimare. În opinia titularei căii de atac, ar fi evident caracterul contradictoriu şi ireconciliabil al constatărilor judecătorului fondului care, pe de o parte, constată că organul fiscal era în imposibilitatea determinării directe a impozitului ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de a emite dispoziţii de plată pentru toate sumele achitate cu titlu de câştig către jucători, ceea ce a condus la încălcarea dispoziţiilor punctului 151 din H.G. nr. 44.2004, iar pe de alta parte, se apreciază că modul de calcul expus în RIF ar reprezenta o "determinare directă", iar nu o estimare.

Susţine recurenta şi faptul că, în mod eronat, instanţa de fond ar fi omis să reţină incidenţa dispoziţiilor art. 106 alin. (1) din Legea nr. 2017/2016 privind Codul de procedură fiscală şi să analizeze caracterul rezonabil şi pertinent al modului de calcul folosit de către organele fiscale în vederea stabilirii bazei impozabile stabilite suplimentar în sarcina sa.

Memoriul de recurs conţine, de asemenea, reiterarea tuturor criticilor aduse de către reclamantă actelor administrativ-fiscale contestate şi supuse spre analiză primei instanţe, pentru a fi avute în vedere de către instanţa de recurs în eventualitatea admiterii căii de atac şi reţinerii cauzei în vederea rejudecării fondului.

1.4. Apărările formulate în cauză

Pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscala şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov au formulat şi depus la dosarul de recurs întâmpinări prin intermediul cărora au solicitat respingerea ca nefondat a recursului şi menţinerea ca fiind legală şi temeinică a sentinţei primei instanţe.

Au arătat intimatele că Legea nr. 571/2003 constituie cadrul legal general de reglementare a impozitelor si taxelor din România, în speţă impozitul pe venituri din jocuri de noroc, in timp ce O.U.G. nr. 77/2009 constituie legislaţia specifică domeniului de activitate corespunzător jocurilor de noroc.

În ceea ce priveşte metoda de estimare, au arătat recurentele că societatea nu prezintă documente din care să rezulte că metoda "rezonabilă" ar fi aceea a utilizării datelor din contabilitate, în condiţiile în care nu sunt prezentate dispoziţiile de plată pentru fiecare câştig şi nu s-au centralizat aceste venituri. Ca atare, declaraţiile recurentei-reclamante în ceea ce priveşte numărul de tichete emise au fost contradictorii şi nesusţinute cu documente justificative, singura variantă care putea fi luată în calcul fiind centralizatorul privind numărul de tichete, prezentat în urma Notificării nr. x/31.01.2017 şi în baza căruia s-a efectuat inspecţia fiscală, de 67.410 tichete, centralizator verificat de organele de inspecţie fiscală prin sondaj.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de recurs

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma motivului de casare invocat, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al recursului, pentru considerentele ce urmează, neexistând niciun motiv care să inducă instanţei de reformare concluzia că prima instanţă ar fi interpretat eronat sau ar fi făcut în cauză aplicarea greşită a vreunei norme de drept substanţial.

2.1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Din perspectiva situaţiei de fapt se reţine că în perioada 15.02.2017 - 23.05.2017 S.C. A. S.R.L. a fost supusă unui control efectuat de către organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei pentru Contribuabili Mijlocii constituită la nivelul Regiunii Braşov. Obiectul inspecţiei fiscale l-a constituit verificarea impozitului pe veniturile din jocurile de noroc pentru perioada 01.12.2011 -31.12.2016. Reclamanta îşi desfăşoară activitatea ca organizator de jocuri de noroc în baza licenţei seria x pentru organizarea jocurilor de noroc de tip slot-machine, acordată de Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc - Comitetul de Supraveghere, conform O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc.

În urma verificărilor efectuate, organele de inspecţie fiscală au constatat că, pentru veniturile din jocuri de noroc obţinute de participanţi, reclamanta avea obligaţia reţinerii la sursă a impozitului, în perioadele 01.12.2011- februarie 2015 şi 13.11.2015-31.12.2016. Din documentele puse la dispoziţie a rezultat că societatea nu a organizat evidenţa contabilă în aşa fel încât să poată determina câştigul realizat de fiecare persoană fizică şi să reţină impozitul datorat, cu excepţia câştigurilor de tip jack-pot, câştiguri care au o pondere mică în totalul încasărilor; de asemenea, s-a reţinut că nu a întocmit dispoziţii de plată din casierie pentru fiecare plată efectuată către persoane fizice, clienţi ai societăţii, această obligaţie fiind reglementată de art. 77 alin. (2)-(6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pct. 151 din H.G. nr. 44/2004, art. 3 alin. (5) din OMFP nr. 52/2011.

Împotriva actelor fiscale întocmite cu ocazia şi în urma controlului, după parcurgerea procedurii prealabile obligatorie, reclamanta s-a adresat instanţei de contencios administrativ care a respins acţiunea introductivă, în condiţiile anterior menţionate.

Înainte de a trece la analiza efectivă a criticilor ce fac obiectul recursului, se impune a se preciza cu prioritate faptul că, în cadrul acestor critici, recurenta reclamanta a invocat aspecte legate de pretinsa neanalizare de către judecătorul de primă instanţă a unor aspecte privind nelegalitatea actelor fiscale ori de pretinsa contradictorialitate a argumentaţiei şi a raţionamentului judecătorului în motivarea soluţiei, aspecte ce privesc eventuala incidenţă în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., pe care recurenta nu l-a invocat, limitându-şi criticile la motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al aceluiaşi articol.

Încadrând din oficiu aceste susţineri în motivul de casare precizat, având în vedere caracterul său de ordine publică, Înalta Curte constată că art. 488 pct. 6 ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei") nu-şi găseşte incidenţa în legătură cu hotărârea ce a fost supusă recurării, motivarea judecătorului de fond răspunzând adecvat la toate aspectele invocate de reclamantă în cererea introductivă de instanţă.

Înalta Curte nu poate să dea eficienţă criticilor recurentei privind neanalizarea de către primul judecător a unor aspecte, câtă vreme motivul de recurs invocat nu are în vedere analizarea expresă de către judecător a fiecăruia dintre argumentele de fapt şi de drept expuse de reclamantă în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune. Exigenţa motivării hotărârii judecătoreşti este o garanţie a caracterului echitabil al procedurii şi împotriva arbitrariului instanţei, fiind reglementată de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Potrivit acestui text de lege, hotărârea judecătorească va cuprinde, din acest punct de vedere, considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Transpunând dispoziţiile acestei norme în contextul afirmaţiilor recurentei, Înalta Curte apreciază că obligaţia instanţei de fond de a motiva sentinţa pe care a pronunţat-o priveşte, în esenţă, arătarea situaţiei de fapt pe care a reţinut-o şi a considerentelor de fapt şi de drept pentru care a pronunţat soluţia criticată în recurs, criterii legale pe care sentinţa recurată le îndeplineşte.

În realitate, în argumentarea unor astfel de susţineri privind nemotivarea sau motivarea contradictorie, recurenta-reclamantă face trimitere doar la modalitatea de soluţionare a raportului juridic dedus judecăţii, de apreciere a probelor (de exemplu, stabilirea situaţiei de fapt prin prisma aprecierii probelor administrate) şi cum aceste probe trebuiau interpretate şi coroborate între ele, declarându-şi dezacordul faţă de concluzia instanţei şi faţă de sentinţa pronunţată; or, aceste aspecte nu pot fi cenzurate de instanţa de recurs, întrucât stabilirea ori verificarea situaţiei de fapt reţinută de instanţele de fond şi, deci, temeinicia hotărârii recurate, nu pot constitui obiect al recursului, întrucât instanţa de reformare este ţinută de limitele controlului de legalitate ce nu poate fi exercitat decât pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel de împrejurări neputând fi considerate decât evidente aspecte de netemeinicie şi nu de nelegalitate, ce nu pot face obiectul criticilor în calea extraordinară de atac a recursului.

În acest context, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, contrar celor susţinute de către recurentă, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii şi nici contradicţii în raţionamentul judecătorului, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată, ceea ce face ca afirmaţiile reclamantei mai sus precizate, să apară ca fiind nefondate.

În continuare, examinând sentinţa atacată şi din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurentă, Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond nici din perspectiva unei pretinse aplicări sau interpretări greşite a normelor de drept material, incidente în cauza prezentă. De altfel, în dezvoltarea acestui motiv de recurs, în cea mai mare parte, recurenta-reclamantă a preluat aceleaşi argumente prezentate în faţa instanţei de fond, fiind fără putere de tăgadă că nemulţumirea sa vizează, în esenţă, modul în care curtea de apel a tranşat cauza în sensul respingerii în tot a pretenţiilor deduse judecăţii.

Astfel, o primă critică dezvoltată de către recurentă în cadrul acestui motiv de casare este aceea că instanţa de fond ar fi interpretat greşit şi ar fi aplicat incomplet dispoziţiile art. 13 alin, 4 din O.U.G. nr. 77/2009, întrucât, pentru o analiză judicioasă a reglementării situaţiei juridice a biletelor de intrare, se impune analiza sistematică atât a dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2009 cât şi a H.G. nr. 870/2009 care prevede Normele de aplicare ale O.U.G. nr. 77/2009, art. 13 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2009 fiind singurul text de lege care prevede caracteristicile biletului de intrare.

Aceste susţineri au fost supuse analizei şi judecătorului de primă instanţă, recurenta-reclamantă nefăcând altceva decât să reitereze în faţa instanţei de reformare aceleaşi aspecte, fără a aduce în mod clar argumente viabile de natură să răstoarne raţionamentul primei instanţe în sensul constatării incidenţei actelor normative aplicabile şi avute în vedere de către organele fiscale, în emiterea actelor contestate.

Astfel, contrar susţinerilor reclamantei, reluate în recurs prin invocarea unei pretinse aplicări greşite şi interpretări eliptice a textelor legale aplicabile, raţionamentul primului judecător în sensul că, având în vedere perioada controlată (01.12.2011 - 31.12.2016), stării de fapt fiscale îi sunt aplicabile dispoziţii de drept substanţial şi de drept procesual în vigoare în funcţie de perioada fiscală verificată, este unul corect. Astfel, Codul fiscal, în diferitele sale forme şi perioade de incidenţă (deci atât Legea nr. 571/2003 cât şi Legea nr. 225/2015) reglementează cadrul legal privind impozitele şi taxele, iar cadrul legal de administrare a impozitelor şi taxelor reglementate de Codul fiscal este stabilit prin Codul de procedură fiscală (O.U.G. nr. 92/2003 cât şi Legea nr. 207/2015). În acest context, se reţine că, atât în art. 41 lit. g) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cât şi în art. 61 lit. g) din Legea nr. 227/2015 privind noul Codul fiscal se prevede că veniturile unui contribuabil, provenite din premii si din jocuri de noroc, fac parte din categoria de venituri supuse impozitului pe venit.

Pe de altă parte, O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc reglementează la nivel naţional domeniul de activitate al jocurilor de noroc, în timp ce Codul fiscal reglementează modul de stabilire, determinare a impozitului pe venituri din jocuri de noroc datorat la bugetul statului, precum şi calculul, reţinerea şi virarea acestuia. În conţinutul celui dintâi act normativ menţionat, nu sunt cuprinse reglementări privind impozitarea veniturilor unui contribuabil, obţinute de acesta în calitate de client al unei astfel de societăţi, iar pentru veniturile din jocuri de noroc obţinute de participanţi, reclamanta avea obligaţia reţinerii la sursă a impozitului, conform art. 77 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Aceste împrejurări lipsesc de conţinut şi suport real afirmaţiile recurentei în sensul că O.U.G. nr. 77/2009 ar reglementa inclusiv obligaţii de natură fiscală în sarcina organizatorilor de jocuri de noroc şi s-ar aplica în mod prioritar faţă de cadrul general stabilit prin Codul fiscal şi normele metodologice de aplicare ale acestuia.

A susţinut recurenta-reclamantă greşita aplicare şi interpretare a dispoziţiilor art. 13 alin, 4 din O.U.G. nr. 77/2009, de către instanţa de fond şi din perspectiva reţinerii împrejurării că suma neimpozabilă aferentă fiecărui bilet de joc ar fi de 600 de RON întrucât valabilitatea acestuia se întinde pe parcursul a două zile fiscale consecutive, adică la un potenţial câştig neimpozabil în valoare de 1200 RON. În opinia recurentei, acest fapt s-ar datora aprecierii eronate şi raţionamentului greşit al primului judecător în ceea ce priveşte valabilitatea biletelor de intrare eliberate de către societatea reclamantă în cazul aparatelor de tip slot-machine, în sensul că "intervalul 8:00-8:00 nu este aplicabil decât organizatorilor de jocuri de noroc caracteristice cazinourilor, nu şi organizatorilor de jocuri de noroc tip slot-machine"; arată recurenta, ca un argument în plus că respectivele bilete de intrare sunt emise exclusiv de către Imprimeria Naţională, conform modelului aprobat prin ordin al preşedintelui ONJN, la cererea fiecărui organizator de jocuri, iar pe aceste bilete este înscrisă în mod expres perioada de valabilitate a acestora.

Aceste susţineri sunt lipsite de suport real şi probator şi nu au capacitatea de a induce Înaltei Curţi ideea raţionamentului greşit al judecătorului de primă instanţă ori a aplicării greşite de către acesta a vreunei norme legale.

La o simplă lecturare a dispoziţiilor articolului 13 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2009, de care se prevalează însăşi reclamanta, în criticile sale, se constată că acest text de lege prevede în realitate următoarea distincţie: "Organizatorii de jocuri de noroc caracteristice activităţii cazinourilor, permit accesul în locaţiile autorizate numai pe baza unui bilet de intrare, valabil pentru 24 de ore în intervalul 8,00 - 8,00, pentru fiecare persoană, iar organizatorii de jocuri de noroc tip slot-machine încasează biletul de intrare numai de la jucători".

Textul citat este neîndoielnic, nu creează niciun fel de confuzie şi nu poate fi interpretat decât în sensul că intervalul 8,00-8,00 nu este aplicabil decât organizatorilor de jocuri de noroc caracteristice activităţii cazinourilor, nu şi organizatorilor de jocuri de noroc tip slot-machine, conjuncţia "iar" stabilind în mod clar faptul că prevederea ce îi urmează se referă la o ipoteză diferită de aceea reglementată în prima parte a frazei; ca atare, contrar susţinerilor recurentei de pe tot parcursul procesului, intervalul orar 08-08 nu este valabil pentru organizatorii de jocuri de noroc de tip slot-machine.

În ceea ce priveşte critica referitoare la eroarea instanţei din perspectiva menţinerii actelor fiscale inclusiv prin prisma modului de calcul a sumelor imputate reclamantei, se impune a se preciza cu prioritate faptul că situaţia de fapt, aşa cum a fost reţinută de către organele fiscale şi validată de curtea de apel, corespunde realităţii ce reiese din ansamblul probelor administrate, niciun moment, nici măcar în faţa instanţei de recurs, societatea reclamantă nefiind în măsură să facă dovada unei situaţii de fapt ori a unui context juridic diferit de ceea ce a reţinut judecătorul de primă instanţă.

Astfel, aşa cum am menţionat anterior, în urma verificării efectuate, organele de inspecţie fiscală au constatat că, pentru veniturile din jocuri de noroc obţinute de participanţi, recurenta-reclamanta avea obligaţia reţinerii la sursă a impozitului, în perioadele 01.12.2011 - februarie 2015 şi 13.11.2015 -31.12.2016. În urma inspecţiei fiscale, s-a constatat că nu a organizat evidenţa contabilă în aşa fel încât să se poată determina câştigul realizat de fiecare persoană fizică şi să se reţină impozitul datorat, cu excepţia câştigurilor din jocurile de tip jack-pot (aceste câştiguri având o pondere mică în totalul câştigurilor); de asemenea, organele fiscale au constatat şi că societatea comercială nu a întocmit dispoziţii de plată din casierie pentru fiecare plată efectuată către clienţii persoane fizice.

În aceste condiţii, organele de inspecţie fiscală au preluat din registrul obligatoriu pentru activitatea de exploatare a sistemelor de tip slot-machine, situaţia premiilor zilnice acordate înregistrate în contabilitate şi au centralizat situaţia biletelor de acces pentru perioada 01.01.2012 - 12.02.2015, reglementate de art. 13 alin. (4), alin. (6) şi alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc.

Întrucât, pentru luna decembrie 2011, recurenta-reclamanta nu mai avea obligaţia păstrării mărcilor de control de la biletele de intrare vândute, organele de inspecţie fiscală au stabilit, prin estimare, numărul de bilete zilnic emis pentru luna decembrie 2011, luându-se ca reper numărul de bilete emis în luna decembrie a fiecărui an din perioada verificată (2012 - 2014), pentru aceleaşi puncte de lucru şi s-a făcut o medie a numerelor de bilete de acces emise în aceste luni; în aceste condiţii, s-a stabilit că procentul minim de câştig conform aprobării de tip variază între 92% şi 94%, şi s-a luat în calcul procentul de 94%, favorabil societăţii, rezultând o bază impozabilă suplimentară pentru perioada 01.01.2012 - 12.02.2015 în suma de 47.650.148 RON; aplicând cota de impozitare de 25 % conform art. 77 alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, organele de inspecţie fiscală au calculat un impozit pe veniturile din jocuri de noroc de 11.912.537 RON, iar pentru luna decembrie 2011, s-a stabilit, prin estimare, o bază impozabilă suplimentară de 791.464 RON, din care a rezultat un impozit pe veniturile din jocuri de noroc de 197.866 RON.

Contrar susţinerilor recurentei care contestă prin afirmaţii nedovedite şi lipsite de substanţă acest mod de calcul, precum şi felul în care a fost stabilit procentul de câştig real, aşa cum rezultă din probele câştigate cauzei, organul fiscal a analizat fiecare câştig/jucător pentru fiecare zi şi pentru fiecare punct de lucru al societăţii, din care s-a dedus suma de 600 RON (suma stabilită neimpozabilă potrivit prevederilor art. 77 alin. (4) din Legea nr. 571/2003) rezultând astfel baza de impozitare a impozitului aferent veniturilor din jocuri de noroc. Deci venitul net din premii şi jocuri de noroc este diferenţa dintre venitul din premii sau din jocuri de noroc şi suma reprezentând venit neimpozabil, iar venitul net se calculează la nivelul câştigurilor realizate într-o zi de la acelaşi organizator. De altfel, singurul criteriu de luat în calcul la reconstituirea bazei de impozitare este numărul de bilete eliberate, aceasta fiind obligaţia fiecărui operator de jocuri de noroc conform prevederilor art. 13 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc.

Deşi a recurenta a continuat să afirme inclusiv în faţa instanţei de recurs că toate datele necesare organului fiscal erau cuprinse în contabilitate şi că aceste date ar fi de natură să susţină punctul său de vedere, aceasta nu a prezentat dispoziţii de plată pentru fiecare câştig şi nu a totalizat valoarea câştigurilor pe zi pe fiecare jucător, astfel cum avea obligaţia legală; întrucât plata câştigurilor nu se face de către maşinile electronice de joc cu câştiguri, ci de personalul societăţii sau de asociaţi, rezultă ca necesară justificarea plăţii câştigurilor cu documente de plată, iar neemiterea dispoziţiilor de plată pentru fiecare operaţiune de plată în numerar, contravine prevederilor Anexei 2 din Ordinul nr. 3512/2003 privind documentele financiar-contabile (Cod 14-4-4), în vigoare în perioada 01.12.2011 - februarie 2015, în discuţie în prezenta cauză.

În considerarea tuturor acestor argumente, recursul apare ca fiind nefondat din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În raport de argumentele expuse, întrucât recursul nu atrage incidenţa în cauză a motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., urmează a îl respinge, ca fiind nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. - în insolvenţă - prin administrator judiciar B., împotriva sentinţei nr. 103 din 02 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2021.