Military service compensation: sufficiency of evidence for labor service under Law 309/2002 and prohibition of plus petita
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal of the County Pension House, quashed the appellate court's decision, and remanded the case to the first instance for further evidence, effectively leaving the prior annulment of the pension decision in force pending re-examination. The dispute concerned an administrative challenge to a pension authority's refusal to grant compensatory benefits under Law No. 309/2002 for military service, where the appellant argued that the claimant did not serve in labor detachments within the General Directorate of the Labor Service as legally required, but rather in standard military units and was discharged to reserve status. The Court determined that the lower court's finding of entitlement for a period broader than requested (plus petita) was invalid because the military record was illegible and failed to verify the specific nature of the service; relying on Article 313 of the Civil Procedure Code, the Court ordered the first instance to complete the evidentiary proceedings to determine if the claimant fulfilled the statutory conditions for compensation.
Legislator headnote
AI generatedart. 313 C. proc. civ; Military service compensation: sufficiency of evidence for labor service under Law 309/2002 and prohibition of plus petita: Prin urmare, pentru a stabili cu certitudine existența faptului generator de drepturi în litigiu și a verifica, astfel, dacă intimatul este îndreptățit la acordarea drepturilor compensatorii prevăzute de lege, în considerarea prevederilor art. 313 C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță, în vederea suplimentării probatoriului prin orice mijloc legal, care să ateste susținerile privind situația de fapt.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 22 ianuarie 2004, reclamantul C.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 3618 din 26 martie 2003, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.
În motivare, reclamantul a arătat că a efectuat stagiul militar în condițiile prevăzute de Legea nr. 309/2002 și, deși a dovedit acest aspect, pârâta i-a respins nejustificat cererea de acordare a drepturilor compensatorii cuvenite.
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 163 din 19 martie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată, a constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada 8 noiembrie 1951 - 21 ianuarie 1956 și a obligat pârâta să-i acorde aceste drepturi, începând cu 1 septembrie 2002.
Instanța a reținut că soluția se impune în raport cu probele administrate și cu prevederile Legii nr. 309/2002 și ale Normelor metodologice nr. 1114/2002, elaborate în aplicarea legii.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, susținând, în esență, că prima instanță a admis greșit acțiunea, deoarece din dosarul comisiei nu rezultă că intimatul a satisfăcut stagiul militar la detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, cum prevede Legea nr. 309/2002, ci la U.M. 03805, ca servant, după care a fost lăsat la vatră și apoi după reîncorporare, la U.M. 04967, instanța obligând-o la acordarea drepturilor, inclusiv pentru perioada lăsării la vatră.
Criticile sunt întemeiate.
Astfel, din copia livretului militar depus la dosar, ca probă în susținerea acțiunii, rezultă, într-adevăr, că intimatul-reclamant a prestat serviciul militar în două perioade, respectiv 8 noiembrie 1951 - 21 ianuarie 1952, ca servant la U.M. 03805 și 19 aprilie 1954 - 21 noiembrie 1956, la U.M. 04967 București, între cele două intervale fiind lăsat la vatră.
Din același act, reiese că intimatul-reclamant a fost lăsat la vatră, la finalul stagiului militar, ca soldat în categoria a II-a, categoria soldaților „buni pentru serviciu combatanți neinstruiți”.
Deși reclamantul a solicitat prin acțiune, acordarea drepturilor, cu mențiunea că dovedește îndeplinirea cerințelor Legii nr. 309/2002, pentru perioada 19 aprilie 1954 - 21 noiembrie 1956, totuși instanța a constatat că acesta beneficiază de prevederile legii indicate pentru un interval mai larg, respectiv 8 noiembrie 1951 - 21 ianuarie 1956, acordând astfel mai mult decât s-a cerut (plus petita), inclusiv pentru perioada lăsării la vatră.
Împrejurările de fapt invocate de către intimatul-reclamant, nu au putut fi verificate suficient, nici pentru perioada solicitată, deoarece mențiunile din livretul militar sunt ilizibile, nerezultând că în intervalul 19 aprilie 1954 - 21 noiembrie 1956, reclamantul a prestat muncă într-un detașament din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
Prin urmare, pentru a stabili cu certitudine existența faptului generator de drepturi în litigiu și a verifica, astfel, dacă intimatul este îndreptățit la acordarea drepturilor compensatorii prevăzute de lege, în considerarea prevederilor art. 313 C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță, în vederea suplimentării probatoriului prin orice mijloc legal, care să ateste susținerile privind situația de fapt.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței civile nr. 163 din 19 martie 2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2005.