Procedural nullity of judgment rendered without citing principal intervener in administrative contestation

Şedinţa publică din data de 11 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată iniţială, înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2016 reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Slobozia- Comisia de Concurs pentru Ocuparea Funcţiei de Şef Serviciu Regim Penitenciar, a solicitat:

I. anularea parţială a executării următoarelor acte administrative:

- Procesul-verbal nr. x/06.02.2016 în ce priveşte rezultatele obţinute de candidaţii participanţi pentru ocuparea postului de şef Serviciu Regim Penitenciar la Penitenciarul Oradea;

- Procesul-verbal nr. x/10.02.2016 ce priveşte rezultatele obţinute de candidaţii participanţi pentru ocuparea postului de şef Serviciu Regim Penitenciar la Penitenciarul Oradea;

- Procesul-verbal nr. x/12.02.2016 ce priveşte rezultatele obţinute de candidaţii participanţi pentru ocuparea postului de şef Serviciu Regim Penitenciar la Penitenciarul Oradea;

II. anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2478/C/12.10.2010 pentru aprobarea Regulamentului privind condiţiile de participare, organizare şi desfăşurare a concursurilor pentru ocuparea, prin avansare în funcţie, trecerea agenţilor în corpul ofiţerilor şi din sursă externă, a posturilor vacante de funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.

Prin sentinţa nr. 2057/CA din data de 10 noiembrie 2016, Tribunalului Bihor, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bihor invocată de pârâtul Penitenciarul Slobozia şi în consecinţă a declinat în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Slobozia - Comisia de Concurs pentru Ocuparea Funcţiei de Şef Serviciu Regim Penitenciar, intervenient principal B., având ca obiect anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2478/CA/12.10.2010.

Dosarul a fost înregistrat la data de 13.12.2016 pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II- civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Prin încheierea de şedinţă din data de 08.02.2017, Curtea de Apel Oradea, secţia a II- civilă, de contencios administrativ şi fiscal a constatat că, deşi prin cerere adiţională formulată la instanţa de fond s-a solicitat introducerea în cauză a Ministerului Justiţiei, această entitate nu a fost introdusă în cauză şi nu a fost citată.

De asemenea, s-a constatat că, prin cererea formulată, reclamantul a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 din Legea nr. 293/2004, raportat la art. 1 alin. (4) şi art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin încheierea de şedinţă din data de 22 februarie 2017, Curtea de Apel Oradea, secţia a II- civilă, de contencios administrativ şi fiscal, analizând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, Penitenciarul Slobozia şi B., a apreciat că este întemeiată şi a admis-o, având în vedere că prezenta instanţă a fost investită cu o cerere în anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2478//2010, iar în raport de faptul că emitentul ordinului este Ministerul Justiţiei, ceilalţi pârâţi chemaţi în judecată de reclamant nu justifică legitimare procesuală pasivă, nefiind formulate pretenţii faţă de aceştia. Prin urmare, reţinând că Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Penitenciarul Slobozia şi B. nu sunt persoane obligate în raportul juridic dedus judecăţii, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a acestora.

Prin aceeaşi încheiere, Curtea de Apel Oradea, secţia a II- civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 din Legea nr. 293/2004, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 din Legea nr. 293/2004, raportat la art. 1 alin. (4) şi art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţie, şi în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1) C. proc. civ., a dispus suspendarea judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 31 din Legea nr. 293/2004 de către Curtea Constituţională, trimiţând dosarul la arhiva instanţei.

Prin sentinţa nr. 101/CA din data de 22 mai 2019, Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a anulat Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2478/12.10.2010, pentru aprobarea Regulamentului privind condiţiile de participare, organizare şi desfăşurare a concursurilor pentru ocuparea, prin avansare în funcţie, trecerea agenţilor în corpul ofiţerilor şi din sursă externă, a posturilor vacante de funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.

3. Cererea de recurs.

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 22 februarie 2017 şi a sentinţei nr. 101/2019 din 22 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II- civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs intervenientul B..

În motivarea cererii de recurs, recurentul apreciază că sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.

Arată că litigiul s-a născut ca urmare a formulării pe rolul Tribunalului Bihor de către intimatul-reclamant a unei acţiuni prin care a solicitat anularea parţială a unor procese-verbale care atestau rezultatele obţinute de candidaţi la concursul pentru ocuparea postului de Şef Serviciu Regim Penitenciar la Penitenciarul Oradea, precum şi a O.M.J. 2478/C/12.10.2010. Acest din urmă capăt de cerere a fost disjuns de acţiunea principală din dosarul x/2016 al Tribunalului Bihor, astfel că s-a format prezentul dosar.

Cu privire la interesul iniţierii demersului judiciar arată că la concursul desfăşurat pentru ocuparea postului de Şef Serviciu Regim Penitenciar au existat 4 candidaţi dintre care recurentul din cauza de faţă a obţinut nota cea mai mare fiind declarat admis, iar intimatul-reclamant s-a clasat pe poziţia a 3 fiind declarat respins. În condiţiile în care intimatul-reclamant a înţeles să conteste pe calea unei acţiuni în contencios administrativ rezultatele concursului a considerat că ar fi firesc să intervină în proces pentru a putea formula apărări care să determine respingerea acţiunii reclamantului, dat fiind faptul că demersul său procesual poate fi de natură a determina afectarea situaţiei sale juridice născute ca urmare a finalizării concursului.

În aceste condiţii apreciază că aceleaşi raţiuni care justifică deţinerea calităţii de parte în dosarul privind acţiunea în anulare subzistă şi în prezentul dosar care are ca obiect un capăt de cerere disjuns din dosarul iniţial.

Chiar dacă în materia contenciosului administrativ calitatea procesuală pasivă îi revine emitentului actului administrativ atacat trebuie observat că în teza I a art. 36 C. proc. civ. este formulată în sensul că "calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecaţii".

Interpretând acest text de lege se desprinde concluzia că pentru stabilirea calităţii procesuale pasive este nevoie ca instanţa să aibă în vedere raportul juridic litigios în forma în care acesta s-a conturat prin cererea de chemare în judecată.

Or, raportat la solicitarea de anulare a actelor administrative privind rezultatul concursului formulate de către intimatul-reclamant şi la cererea de intervenţie formulată, raportul juridic litigios s-a născut în speţă între intimatul-reclamant pe de o parte şi recurentul B., Penitenciarul Slobozia, şi Ministerul Justiţiei pe de altă parte.

În aceste condiţii chiar dacă un capăt de cerere a fost disjuns de acţiunea iniţială, această măsură a instanţei nu schimbă raportul juridic litigios astfel cum acesta, s-a născut.

Consideră că soluţia simplă şi formalistă de a se reţine calitatea procesuală pasivă doar pentru Ministerul Justiţiei în prezenta cauză este de natură a pune probleme şi sub aspectul respectării art. 13 C. proc. civ. privind dreptul la apărare şi totodată art. 6 din C.E.D.O. privind dreptul la un proces echitabil.

Având în vedere aceste argumente consideră că instanţa de fond a încălcat normele procesuale privind respectarea dreptului la apărare fiind astfel incident motivul de recurs prevăzut la art. 488 C. proc. civ. şi totodată normele de drept material atunci când a apreciat că intervenientul nu este "persoană obligată în raportul juridic dedus judecăţii" şi astfel nu are calitate procesuală pasivă.

4. Apărările formulate în cauză.

Cu privire la recursul formulat în prezenta cauză, intimaţii nu au depus întâmpinări.

Intimatul-reclamant a formulat un memoriu prin care a arătat că intervenientul a fost scos din cauza de faţă, aşa cum rezultă din încheierea de şedinţă din data de 22.02.2017 şi cu toate că nu prezenta interes, intervenientul B. a formulat recurs cu scopul vădit de a tărăgăna finalizarea acţiunii.

În cauza de faţă, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 90/2019 s-a stabilit fără echivoc şi fără posibilităţi de contestare ulterioare, faptul că Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2478/12.10.2010 pentru aprobarea Regulamentului privind condiţiile de participare organizare şi desfăşurare a concursurilor pentru ocuparea, prin avansare în funcţie, trecerea agenţilor în corpul ofiţerilor şi din sursă externă, a posturilor vacante de funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare este neconstituţional.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţie, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 11 martie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând hotărârile atacate, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin încheierea de şedinţă din data de 22 februarie 2017, Curtea de Apel Oradea, secţia a II- civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Penitenciarul Slobozia şi B., reţinând că acestea nu sunt persoane obligate în raportul juridic dedus judecăţii.

Fiind stabilit cadrul procesual în acest fel, Curtea de Apel Oradea, secţia a II- civilă, de contencios administrativ şi fiscal a pronunţat şi sentinţa nr. 101/2019 din 22 mai 2019, prin care a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a anulat Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2478/12.10.2010, pentru aprobarea Regulamentului privind condiţiile de participare, organizare şi desfăşurare a concursurilor pentru ocuparea, prin avansare în funcţie, trecerea agenţilor în corpul ofiţerilor şi din sursă externă, a posturilor vacante de funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs de faţă, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Prin primul prim motiv de recurs se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. potrivit cărora "casarea unei hotărâri se poate cerere în cazul în care prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură prevăzute a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., se pot include mai multe neregularităţi de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesemnarea cererii reconvenţionale, nesocotirea principiilor publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii etc.

Neregularităţile de ordin procedural sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ.

Nulitatea reprezintă principala sancţiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispoziţiilor legale.

Dispoziţiile art. 174 alin. (1) C. proc. civ. constituie dreptul comun în materia actelor de procedură. Textul vizează o singură ipoteză de nulitate: încălcarea formelor procedurale, iar nulitatea este condiţionată de producerea unei vătămări.

Nulitatea - ca sancţiune procedurală - urmează să fie analizată în strânsă corelaţie cu diferitele acte de procedură pe care instanţa, părţile sau alţi participanţi le îndeplinesc pe parcursul activităţii judiciare.

Efectele nulităţii actelor de procedură se subscriu principiului general: quod nullum est, nullum producit efectum. Aşadar, actul nul este lipsit de eficacitate şi urmează a fi refăcut.

Motivul de recurs invocat de recurentul-reclamant referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intervenientului şi pronunţarea sentinţei fără citarea acestuia, se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., caz de casare care sancţionează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, având în vedere că acestuia i s-a creat o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin casarea actelor de procedură întocmite în cauză.

Astfel, Înalta Curte reţine că prin încheiere de şedinţă din data de 26 octombrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bihor, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a admis în principiu cererea de intervenţie principală, intervenientului fiindu-i aplicabile prevederile art. 65 alin. (2) C. proc. civ., apreciind că intervenientul B. justifică un interes în soluţionarea prezentei cauze în temeiul art. 64 C. proc. civ.

Prin sentinţa nr. 1515 din data de 24.05.2017, pronunţată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul Bihor, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Penitenciarul Slobozia - Comisia de Concurs Pentru Ocuparea Funcţiei de Şef Serviciu Regim Penitenciar şi intervenientul voluntar B., având ca obiect litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr. 188/1999). A admis în parte cererea de intervenţie formulată de intervenientul B. în contradictoriu cu reclamantul A. şi în consecinţă a obligat reclamantul să-i plătească intervenientului 200 RON daune morale şi 1200 RON cheltuieli de judecată.

Cu privire la cererea de intervenţie, Tribunalul Bihor a reţinut că intervenientul B. are interes în cauza dedusă judecăţii având în vedere că a obţinut nota 8,36 şi a fost numit în funcţia de Şef Serviciu Regim Penitenciar Oradea, prin Decizia nr. 451/08.06.2016, funcţie pentru care a candidat şi reclamantul, care a obţinut nota 6, 97.

Or, odată ce instanţa s-a pronunţat cu privire la admisibilitatea intervenţiei recurentului cu privire la ansamblul litigiului (aspect care implică şi evaluarea interesului intervenientului) nu se putea aprecia în sens contrar în ceea ce priveşte unul dintre capetele de cerere de care depinde în mod esenţial soarta întregului litigiu.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată că în mod greşit Curtea de Apel a considerat că, în dosarul nr. x/2016 intervenientul B. nu are calitate procesuală pasivă considerând că, atât timp cât Ordinul nr. 2478/2010 a fost emis de Ministrul Justiţiei, doar Ministerul Justiţiei justifică legitimare procesuală pasivă.

Nelegalitatea încheierii se răsfrânge şi asupra sentinţei pronunţate fără citarea intervenientului principal, fiind încălcat dreptul la apărare al acestuia.

Nu se pune problema unei inadmisibilităţi a recursului în condiţiile în care, aşa cum am arătat mai sus, recurentul-intervenient avea calitatea de intervenient principal nu de intervenient accesoriu, aşa cum susţine intimatul.

Cel de-al doilea motiv de recurs a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora "casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident ci a fost invocat în mod formal, având în vedere că recurentul nu a arătat în mod concret care sunt normele de drept material încălcate de instanţa de fond.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., va admite recursul, va casa încheierea de şedinţă din 22 februarie 2017 şi sentinţa nr. 101/2019 din 22 mai 2019 şi va trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de intervenientul B. împotriva încheierii de şedinţă din 22 februarie 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi a sentinţei nr. 101/2019 din 22 mai 2019 pronunţată de aceeaşi instanţă.

Casează încheierea de şedinţă din 22 februarie 2017 şi sentinţa nr. 101/2019 din 22 mai 2019 şi trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.