RCA total loss compensation capped at 75% of vehicle market value rather than repair costs
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant’s appeal, upholding the lower court's judgment that rejected the claimant's lawsuit, thereby confirming the insurance guarantee fund's obligation to pay only 6,524 RON in compensation. The dispute arose from a total vehicle loss where the claimant challenged the fund's decision to limit payment based on the vehicle's market value rather than the 18,142.55 RON repair estimate, arguing that a partial initial payment constituted acceptance of the full cost. The court ruled that the fund was not legally required to formally contest the estimate and that, under Article 51 of ASF Norm 23/2014, compensation for total loss cannot exceed the vehicle's value at the time of the accident, which was determined using the specialized Audatex valuation system; consequently, the maximum payable amount was calculated as 75% of the market value, and the subsequent formal decision did not alter the fact that the initial transfer represented the full approved indemnity.
Legislator headnote
AI generatedart. 486 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; RCA total loss compensation capped at 75% of vehicle market value rather than repair costs: The dispute arose from a total vehicle loss where the claimant challenged the fund's decision to limit payment based on the vehicle's market value rather than the 18,142.55 RON repair estimate, arguing that a partial initial payment constituted acceptance of the full cost. The court ruled that the fund was not legally required to formally contest the estimate and that, under Article 51 of ASF Norm 23/2014, compensation for total loss cannot exceed the vehicle's value at the time of the accident, which was determined using the specialized Audatex valuation system; consequently, the maximum payable amount was calculated as 75% of the market value, and the subsequent formal decision did not alter the fact that the initial transfer represented the full approved indemnity.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for dismissing the appeal and upholding the lower court's decision in the administrative judicial procedure.
Procedural basis for the final ruling on the appeal (dismissal as unfounded).
Full text
Şedinţa publică din data de 11 martie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată la data de 07.12.2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea Deciziei nr. 17814/14.11.2018 emisă de către pârât, obligarea la emiterea unei noi decizii cu obligarea la plata sumei de 18.142,55 RON ce reprezintă cost reparaţie cu TVA, conform calculului de reparaţie nr. x din 21.09.2016 emis de S.C. B. S.R.L., obligarea intimatei la achitarea sumei de 11618,55 RON, ce reprezintă diferenţa cost reparaţie cu TVA, conform calculului de reparaţie nr. x din 21.09.2016 emis de S.C. B. S.R.L..
2. Hotărârea primei instanţe.
Prin sentinţa civilă nr. 1330 din data de 08 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de A., în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondată.
3. Cererea de recurs.
Împotriva sentinţei civile nr. 1330 din data de 08 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A..
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor legale, în sensul că prima instanţă s-a limitat să confirme modalitatea de calcul a intimatei ca legală şi temeinică, fără să ţină cont că până la data introducerii acţiunii la instanţa de judecată, intimata nu a contestat dauna în mod expres şi a făcut o plată parţială, acceptând devizul, motiv pentru care a solicitat prin notificare să-i achite diferenţa de 11618,55 RON, ce reprezintă cost reparaţie cu TVA, conform calculului de reparaţie nr. x din 21.09.2016 emis de S.C. B. S.R.L..
Prin plata parţială a devizului înaintat, intimatul-pârât a acceptat suma totală, cu atât mai mult cu cât decizia atacată a fost emisă, nu o dată cu plata parţială, ci o dată cu solicitarea de achitare a diferenţei precizate în deviz, prin notificarea prealabilă prezentului litigiu.
Cu aproximativ un an înainte de emiterea deciziei contestate, la data de 07.12.2017, intimatul-pârât i-a virat recurentului-reclamant o plată parţială în sumă de 6524 RON din întreaga daună, care a fost individualizată prin deviz cu suma totala de 18.142,55 RON.
Arată că până la această dată nu au contestat dauna în mod expres şi au făcut o plată parţială, acceptând devizul, motiv pentru care recurentul-reclamant a solicitat prin notificare achitarea diferenţei de 11618,55 RON, ce reprezintă cost reparaţie cu TVA, conform calculului de reparaţie nr. x din 21.09.2016 emis de S.C. B. S.R.L..
Având în vedere că dauna a fost totală şi că devizul cu suma totală de 18.142,55 RON a fost acceptat prin plata parţială, înainte de a fi emisă decizia, consideră că, cererea este fondată şi întemeiată.
4. Apărările formulate în cauză.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
5. Procedura de soluţionare a recursului
Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţie, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 11 martie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
6. Soluţia instanţei de recurs
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 17814/14.11.2018 emisă de către pârât, obligarea la emiterea unei noi decizii cu obligarea la plata sumei de 18.142,55 RON ce reprezintă cost reparaţie cu TVA, conform calculului de reparaţie nr. x din 21.09.2016 emis de S.C. B. S.R.L., obligarea intimatei la achitarea sumei de 11618,55 RON, ce reprezintă diferenţa cost reparaţie cu TVA, conform calculului de reparaţie nr. x din 21.09.2016 emis de S.C. B. S.R.L..
Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă că, valoarea unui autoturism la data producerii accidentului se calculează de obicei pe baza valorilor de piaţă ale unor autovehicule de aceeaşi marcă, tip, model, an fabricaţie, având un parcurs în kilometrii şi stare de întreţinere comparabile. În stabilirea acestei sume, intimatul-pârât a folosit sistemul de calcul Audatex, şi nu în mod arbitrar, iar prin decizia contestată, în mod corect a considerat că suma de 11.618,55 RON excede valorii maxime care poate fi acordată despăgubire, aşa încât valoarea maximă de despăgubire ce poate fi acordată este în cuantum de 6524 RON.
Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.
Criticile formulate de recurentul-reclamant pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora "casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".
Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că nu pot fi primite criticile recurentului-reclamant conform cărora prin plata parţială a devizului înaintat şi prin necontestarea devizului intimatul-pârât ar fi acceptat suma totală. În fapt Fondul de Garantare al Asiguraţilor nu a aprobat în niciun moment acordarea despăgubirilor la valoarea estimată a reparaţilor iar plata sumei de 6.524 RON nu a reprezentat o plată parţială ci plata integrală a valorii de despăgubire aprobată de intimată.
Nu exista nicio normă legală care să oblige Fondul de Garantare să conteste în mod formal un deviz iar, în speţă, aprobarea parţială a cererii de despăgubire a fost pe deplin justificată, Fondul de Garantare al Asiguraţilor ţinând, în mod corect, seama de faptul că valoarea reparaţilor depăşea valoarea autovehiculului din momentul accidentului aşa cum a fost ea stabilită prin luarea în considerare a valorii rezultate din sistemul de specialitatea Audatex.
Potrivit art. 51 alin. (1) şi (2) din Norma ASF 23/2014
"(l) Despăgubirile pentru vehicule nu pot depăşi cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului şi nici limita de despăgubire prevăzută în poliţa de asigurare RCA.
(2) Prin valoare rămasă se înţelege valoarea acelor părţi din vehicul rămase neavariate, demontabile şi valorificabile, cuprinsă între 0,1% şi cel mult 25% din valoarea vehiculului la data producerii accidentului. În cazul unei daune totale, dacă persoana păgubită face dovada radierii din circulaţie a vehiculului avariat şi a valorificării integrale a acestuia către o societate specializată în dezmembrarea şi reciclarea vehiculelor, valoarea rămasă este cea menţionată în documentele fiscale justificative eliberate de societatea respectivă, fără a putea depăşi 25% din valoarea vehiculului la data producerii accidentului.
Fiind vorba de o daună totală despăgubirea acordată a avut în vedere valoarea autovehiculului la momentul producerii accidentului nu costul estimat al reparaţiilor.
În acest contest, în mod corect a reţinut prima instanţă că intimatul-pârât a procedat la o evaluare din sistemul de specialitate Audatex, iar valoare de piaţă medie a unui autoturism marca x este în cuantum de 8.699 RON, iar conform art. 51 alin. (12) din Norma A.S.F. nr. 23/2014 valoarea maximă a despăgubirii se calculează astfel: 8.699 RON x 75% = 6.524,25 RON valoarea maximă de despăgubire, neavând relevanţă faptul că decizia atacată a fost emisă, nu o dată cu plata parţială, ci o dată cu solicitarea de achitare a diferenţei precizate în deviz, prin notificarea prealabilă prezentului litigiu.
Prin urmare, respingerea cererii recurentului-reclamant de despăgubiri de către Fondul de Garantare al Asiguraţilor este legală, astfel că hotărârea instanţei de fond care a validat această conduită este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.
7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1330 din 8 aprilie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 11 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.