Territorial jurisdiction for union-initiated salary claims: domicile of individual members or union headquarters
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) resolved a negative conflict of jurisdiction by assigning the case to the Civil Section of the Sălaj District Court, thereby overriding the Ilfov District Court’s prior declination and the Sălaj court’s subsequent declination of territorial incompetence. The dispute involved a trade union acting on behalf of 314 members to compel police authorities to recalculate salaries and pay retroactive compensation for fidelity, risk, and education allowances, sparking a procedural dispute over which territorial court had exclusive jurisdiction. Relying on Article 10(4) of Law No. 554/2004 as amended by Law No. 212/2018, which establishes exclusive territorial competence based on the domicile of the claimant when the action is brought by any public or private person in the claimant's name, the Court determined that the individual members' domiciles in Sălaj, rather than the union's headquarters in Ilfov, dictated the proper forum.
Legislator headnote
AI generatedart. 10 din Legea nr. 554/2004; Territorial jurisdiction for union-initiated salary claims: domicile of individual members or union headquarters: Cu toate acestea, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că problema de drept dezlegată prin această decizie priveşte interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, norme cu caracter special, aplicabile jurisdicţiei muncii şi a asigurărilor sociale, iar prin modificarea legislativă a art. 10 din Legea nr. 554/2004, conform Legii nr. 212/2018, legiuitorul a tranşat problema competenţei teritoriale a instanţei de contencios administrativ, în favoarea instanţei de la domiciliul reclamantului, chiar şi în cazul în care acţiunea este exercitată, în numele său, de o persoană de drept public sau privat.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 10 martie 2020
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
Prin cererea înregistrată la data de 31.05.2019, sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia civilă reclamantul SINDICATUL POLITIŞTILOR EUROPENI EUROPOL în numele şi pentru membrii săi în contradictoriu cu pârâţii INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI SĂLAJ şi INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE a solicitat obligarea pârâţilor la recalcularea drepturilor salariale de care beneficiază fiecare membru al Sindicatului, semnatar al Anexei nr. 1, precum şi la emiterea unor noi dispoziţii de încadrare a acestor membri, astfel încât, începând cu data de 09.04.2015, să li se acorde sumele compensatorii reprezentate de sporul de fidelitate de 5-20%; obligarea pârâţilor la recalcularea drepturilor salariale de care beneficiază fiecare membru al Sindicatului, semnatar al Anexei nr. 1, precum şi la emiterea unor noi dispoziţii de încadrare a acestor membri, astfel încât, începând cu data de 09.04.2015, să li se acorde sumele compensatorii reprezentate de sporul/compensaţia de risc/pericol deosebit, respectiv 30%; obligarea pârâţilor la recalcularea drepturilor salariale de care beneficiază fiecare membru al Sindicatului, semnatar al Anexei nr. 1, care a absolvit instituţii de învăţământ superior, precum şi la emiterea unor noi dispoziţii de încadrare a acestor membri, astfel încât, începând cu data de 09.04.2015, să li se acorde sumele compensatorii reprezentate de sporul de studii superioare de 25%; obligarea pârâţilor la acordarea în mod retroactiv, pentru fiecare membru al Sindicatului, semnatar al Anexei nr. 1, începând cu data de 09.04.2015, a diferenţelor de drepturi salariale rezultate între plata la nivelul actual al drepturilor salariale ale acestor membri şi cea rezultată în urma recalculării, sume care vor fi actualizate cu coeficientul de inflaţie şi cu dobânda legală aferentă, de la data naşterii dreptului până la plata lor efectivă către membrii, precum si la acordarea pe viitor a acestor diferenţe salariale către membrii Sindicatului, semnatari ai Anexei nr. 1 şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă
2.1. Prin sentinţa civilă nr. 2969 pronunţată în data de 23 septembrie 2019, Tribunalul Ilfov, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale exclusive şi a declinat competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul SINDICATUL POLIŢIŞTILOR EUROPENI EUROPOL, în numele şi pentru membrii săi, în contradictoriu cu pârâţii INSPECTORATUL DE POLIŢIE AL JUDEŢULUI SĂLAJ şi INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE, în favoarea Tribunalului Sălaj.
În motivarea soluţiei, tribunalul a constatat că sunt incidente dispoziţiile alin. (4) al art. 10 din Legea nr. 554/2004, potrivit cu care, competenţa se stabileşte prin raportare la domiciliul reclamanţilor, membrii de sindicat şi cum în cauză, nici un membru de sindicat, indicaţi în anexă, nu are domiciliul în judeţul Ilfov, astfel încât să atragă competenta acestei instanţe a admis excepţia necompetentei sale teritoriale exclusive.
2.2. Prin sentinţa civilă nr. 63 pronunţată în data de 4 februarie 2020, Tribunalul Sălaj, secţia civilă a admis excepţia de necompetenţă teritoriale, a declinat competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul Sindicatul Poliţiştilor Europeni "Europol" în numele membrilor de sindicat, în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, în favoarea Tribunalului Ilfov, secţia civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Sălaj şi Tribunalul Ilfov, secţia civilă, a suspendat din oficiu judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.
Pentru a hotărî astfel, s-a constatat că indiferent de domiciliul membrilor reclamantului SINDICATUL POLIŢIŞTILOR EUROPENI "EUROPOL", competenţa teritorială este determinată în raport de sediul acestuia din urmă situat în oraşul Bragadiru, judeţul Ilfov.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă
Analizând conflictul negativ de competenţă intervenit între cele două instanţe, în raport de hotărârile pronunţate şi de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Tribunalul Sălaj, secţia civilă, pentru următoarele considerente:
Prin cererea dedusă judecăţii, reclamantul Sindicatul Naţional al Poliţiştilor Europeni EUROPOL, în numele membrilor săi de sindicat menţionaţi în tabelul anexat cererii de chemare în judecată, a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Inspectoratul Judeţean de Poliţie Sălaj şi Inspectoratul General al Poliţiei Române, obligarea acestora să recalcularea drepturilor salariale de care beneficiază fiecare membru al Sindicatului, semnatar al Anexei nr. 1, precum şi la emiterea unor noi dispoziţii de încadrare a acestor membri şi, începând cu data de 09.04.2015, să li se acorde sumele compensatorii reprezentate de sporul de fidelitate de 5-20%, sporul/compensaţia de risc/pericol deosebit, respectiv 30% şi sporul de studii superioare de 25%; obligarea pârâţilor la acordarea în mod retroactiv, pentru fiecare membru al Sindicatului, semnatar al Anexei nr. 1, începând cu data de 09.04.2015, a diferenţelor de drepturi salariale rezultate între plata la nivelul actual al drepturilor salariale ale acestor membri şi cea rezultată în urma recalculării, sume care vor fi actualizate cu coeficientul de inflaţie şi cu dobânda legala aferenta, de la data naşterii dreptului până la plata lor efectiva către membrii, precum şi la acordarea pe viitor a acestor diferenţe salariale către membrii Sindicatului, semnatari ai Anexei nr. 1 şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Instanţele aflate în conflict s-au considerat deopotrivă necompetente să soluţioneze litigiul, din punct de vedere teritorial, în raport de sediul/domiciliul reclamantului, apreciind diferit asupra problemei legitimităţii procesuale a organizaţiei sindicale, respectiv dacă aceasta acţionează în calitate de reclamant sau doar ca reprezentant al membrului de sindicat.
Înalta Curte constată că, în cauză sunt incidente prevederile art. 10 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, potrivit cărora:
"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituţie publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanţei de la domiciliul sau sediul pârâtului.
(4) Competenţa teritorială de soluţionare a cauzei se va respecta şi atunci când acţiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."
Competenţa stabilită de textul de lege precizat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanţei de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opţiune între mai multe instanţe.
În ceea ce priveşte calitatea de reclamant, Înalta Curte reţine că, în speţă, cererea de chemare în judecată vizează stabilirea şi plata unor drepturi salariale în favoarea celor 314 reclamanţi. Aşadar, Sindicatul Poliţiştilor Europeni EUROPOL, acţionează, conform atributelor legale ce-i revin ca persoană juridică de drept privat, în numele şi în interesul membrilor de sindicat, aceştia fiind titularii dreptului pretins.
Este de necontestat că, potrivit considerentelor Deciziei nr. 1/2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reţinut că organizaţiile sindicale care acţionează în interesul membrilor afiliaţi au calitatea de reclamante, legitimitatea lor procesuală depăşind limitele simplei reprezentări.
Cu toate acestea, Înalta Curte are în vedere împrejurarea că problema de drept dezlegată prin această decizie priveşte interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, republicat, norme cu caracter special, aplicabile jurisdicţiei muncii şi a asigurărilor sociale, iar prin modificarea legislativă a art. 10 din Legea nr. 554/2004, conform Legii nr. 212/2018, legiuitorul a tranşat problema competenţei teritoriale a instanţei de contencios administrativ, în favoarea instanţei de la domiciliul reclamantului, chiar şi în cazul în care acţiunea este exercitată, în numele său, de o persoană de drept public sau privat.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că, în stabilirea instanţei competente teritorial să soluţioneze prezenta cauză, criteriul avut în vedere vizează domiciliile reclamanţilor situate în judeţul Sălaj - dosarul Tribunalului Ilfov, iar nu sediul organizaţiei sindicale care le reprezintă interesele.
În consecinţă, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Sălaj, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe reclamantul SINDICATUL POLIŢIŞTILOR EUROPENI "EUROPOL" ÎN NUMELE MEMBRILOR DE SINDICAT în contradictoriu cu pârâţii INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN SĂLAJ şi INSPECTORATUL GENERAL AL POLIŢIEI ROMÂNE în favoarea Tribunalului Sălaj, secţia civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 martie 2020.