Eligibility for pension benefits under Law 309/2002 for military service in non-labor-subordinate units: discriminatory exclusion based on hierarchical subordination vs. substantive work performance
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the defendant pension authority, upholding the lower court's decision that ordered the cancellation of the initial administrative act and mandated the recognition of specific statutory benefits for the claimant effective from January 1, 2004. The dispute centered on whether a plaintiff who completed compulsory military service as a construction worker in designated military units between 1952 and 1955 was entitled to special retirement rights under Law No. 309/2002, with the defendant arguing that only units subordinate to the General Directorate of Labor Service qualified for such benefits. The court ruled that the formal hierarchical subordination of the military unit did not justify discriminatory or unequal treatment, as the plaintiff indisputably performed labor in work detachments organized for that purpose, thereby satisfying the substantive conditions for eligibility under the cited legislation.
Legislator headnote
AI generatedart. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ; Eligibility for pension benefits under Law 309/2002 for military service in non-labor-subordinate units: discriminatory exclusion based on hierarchical subordination vs. substantive work performance: The dispute centered on whether a plaintiff who completed compulsory military service as a construction worker in designated military units between 1952 and 1955 was entitled to special retirement rights under Law No. 309/2002, with the defendant arguing that only units subordinate to the General Directorate of Labor Service qualified for such benefits. The court ruled that the formal hierarchical subordination of the military unit did not justify discriminatory or unequal treatment, as the plaintiff indisputably performed labor in work detachments organized for that purpose, thereby satisfying the substantive conditions for eligibility under the cited legislation.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the final ordering to dismiss the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 2 februarie 2004, reclamantul L.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj, anularea hotărârii nr. 8889 din 8 ianuarie 2004, emisă de pârâtă și obligarea acesteia să-i recunoască și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002.
Motivându-și cererea, reclamantul a arătat că a efectuat stagiul militar, în funcția de constructor, la U.M. 03220 și U.M. 04369, în perioada 8 mai 1952 - 10 mai 1955, ceea ce îl îndreptățește la acordarea calității de beneficiar al prevederilor legii menționate.
Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, prin sentința nr. 129 din 11 martie 2004, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a obligat pârâta la emiterea unei noi hotărâri care să constate că în perioada 8 mai 1952 - 10 mai 1955, reclamantul s-a aflat în situația prevăzută de Legea nr. 309/2002, fiind îndreptățit la drepturile specifice, începând cu 1 ianuarie 2004.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termen legal, pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj.
În motivare, pârâta a susținut, în esență că, în mod eronat prima instanță a admis acțiunea, deoarece reclamantul și-a satisfăcut stagiul militar în unități militare care nu fac parte din fosta Direcție Generală a Serviciului Muncii. Că, în realitate, numai unitățile care au aparținut Ministerului de Interne - Direcția Generală a Serviciului Muncii, intră sub incidența normelor legale invocate de reclamant.
Critica este neîntemeiată.
Din copia livretului militar prezentat de reclamant, în sprijinul cererii sale, rezultă că acesta a prestat muncă în construcții, în cadrul U.M. 03220 și U.M. 04369, în perioada 8 mai 1952 - 10 mai 1955.
După lăsarea la vatră, el a fost inclus în categoria soldaților neinstruiți.
Din moment ce nu se contestă prestarea muncii pe durata stagiului militar în detașamente de muncă organizate în acest scop, nu se justifică exceptarea reclamantului, de la acordarea drepturilor solicitate. În caz contrar, s-ar ajunge la situații inechitabile, de recompensare parțială doar a persoanelor care au efectuat stagiul militar în condiții identice și care, datorită unor împrejurări formale, ce țin exclusiv de subordonarea ierarhică a unității militare, beneficiază de un tratament diferit și, evident, discriminatoriu.
Apreciind, deci, că prima instanță a stabilit o corectă stare de fapt în cauză și că sunt întrunite condițiile de admisibilitate a cererii, în considerarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Curtea va respinge prezentul recurs, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței civile nr. 129 din 11 martie 2004, a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2005.