Negative conflict of jurisdiction resolved: Execution disputes under administrative contracts assigned to civil courts for appeal

Şedinţa publică din data de 10 martie 2020

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 17 aprilie 2019, sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta A. S.R.L., societate în insolvenţă, prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (C.N.A.I.R.) a solicitat suspendarea executării contractului de servicii nr. x/2009/2/1/003/002 "Elaborarea studiului de fezabilitate, proiectului tehnic, detaliilor de execuţie, documentaţiei de atribuire pentru variantele de ocolire Roşiorii de Vede, Târgovişte şi Titu" încheiat la data de 14.12.2010 până la soluţionarea fondului cauzei; constatarea inexistentei dreptului pârâtei de a solicita prelungirea garanţiei de bună-execuţie, materializată sub forma poliţei de asigurare nr. x din 15.04.2014; obligarea pârâtei la plata sumei de 14.900 RON cu titlu de daune-interese reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a prelungirii garanţiei de bună-execuţie în mod nejustificat; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1577 din 05.06.2019, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind constatarea inexistenţei dreptului pârâtei de a solicita prelungirea garanţiei de bună execuţie, ca neîntemeiată, a respins acţiunea ca neîntemeiată şi cererea privind suspendarea executării Contractului de servicii x/2009/2/I/003/002 din data de 14.12.2010, ca rămas fără obiect.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, solicitând casarea hotărârii şi, în consecinţă, constatarea inexistenţei dreptului pârâtei de a solicita garanţiei de bună execuţie.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin încheierea nr. 47R pronunţată în data de 11 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a VI-a a Curţii de Apel Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a recursului în favoarea unui complet specializat în achiziţii publice din cadrul Secţiilor a VIII-a şi a IX-a ale Curţii de Apel Bucureşti.

În motivarea soluţiei, a reţinut că sunt incidente prevederile Legii nr. 101/2016, fiind vorba în prezenta cauză despre un contract de achiziţie publică care atrage incidenţa instanţei de contencios administrativ.

2.2. Prin decizia nr. 1088 din 15 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială procesuale şi a declinat competenţa soluţionării recursului la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a constatat ivit un conflict negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Curtea a apreciat că, litigiile care decurg din executarea contractelor administrative care s-au judecat în fond de instanţa civilă de drept comun din Tribunal, tot o secţie civilă de drept comun de la nivelul Curţii de Apel va judeca şi calea de atac.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 136 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente cauzei.

Prin cererea dedusă judecăţii, reclamanta a solicitat suspendarea executării contractului de servicii nr. x/2009/2/1/003/002 "Elaborarea studiului de fezabilitate, proiectului tehnic, detaliilor de execuţie, documentaţiei de atribuire pentru variantele de ocolire Roşiorii de Vede, Târgovişte şi Titu" încheiat la data de 14.12.2010 până la soluţionarea fondului cauzei; constatarea inexistentei dreptului pârâtei de a solicita prelungirea garanţiei de bună-execuţie, materializată sub forma poliţei de asigurare nr. x din 15.04.2014; obligarea pârâtei la plata sumei de 14.900 RON cu titlu de daune-interese reprezentând contravaloarea prejudiciului suferit de reclamantă ca urmare a prelungirii garanţiei de bună-execuţie în mod nejustificat; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Instanţele aflate în conflict s-au considerat necompetente să soluţioneze litigiul din punct de vedere material, în raport cu Legea nr. 101/2016, art. 53 alin. (1) şi (11) şi art. 55 alin. (3) apreciind diferit asupra instanţei competente să soluţioneze calea de atac, respectiv instanţa civilă sau instanţa de contencios administrativ.

Înalta Curte reţine că prezentul litigiu a fost iniţiat ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 212/2018 care a adus o serie de modificări importante în derularea contenciosului contractelor administrative.

Una dintre modificările importante constă în segregarea litigiilor decurgând din contractele administrative, după cum urmează:

a) litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ şi litigiile legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ, sunt în competenţa instanţei de contencios administrativ;

b) litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competenţa instanţelor de drept comun.

Aşadar, litigiile decurgând din executarea contractelor administrative au fost atribuite în competenţa instanţelor de drept comun, acesta fiind şi motivul pentru care prezentul litigiu a fost soluţionat, în primă instanţă, de tribunal, secţia civilă.

Este adevărat că art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 reglementează competenţa instanţei care soluţionează calea de atac a recursului, respectiv secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice, însă această normă se referă doar la litigiile prevăzute de art. 53 alin. (1) - Procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi cele privind anularea sau nulitatea contractelor - care se soluţionează în prima instanţă de secţia de contencios administrativ a tribunalului în circumscripţia căruia se află sediul autorităţii contractante.

Or, în condiţiile în care, scopul modificărilor intervenite prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 554/2004 şi a altor acte normative, şi intenţia legiuitorului au fost de a stabili competenţa litigiilor care decurg din executarea contractelor administrative în favoarea instanţei civile de drept comun, care va aplica dreptul comun, este evident că art. 55 alin. (3) nu poate fi interpretat decât în sensul că recursul va fi soluţionat de secţia de contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, în complet specializat în achiziţii publice, doar dacă calea de atac este formulată într-o cerere din materia ce face obiectul specializării lor, respectiv în litigiile prevăzute la art. 53 alin. (1) din acelaşi act normativ, nefiind aşadar aplicabil în cauză.

Raportat la aceste statuări, norma prevăzută la art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 este inaplicabilă prezentului litigiu, atribuit de la început în competenţa instanţelor de drept comun.

În cauză, calea de atac şi termenul pentru declararea acesteia sunt cele de drept comun, iar instanţa competentă cu soluţionarea căii de atac este instanţa ierarhic superioară celei care a judecat în primă instanţă, respectiv secţia civilă a curţii de apel.

Că este aşa o demonstrează şi evoluţia legislativă ulterioară în materie, respectiv faptul că prin O.U.G. nr. 23/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice, art. IV, pct. 20 şi 21 art. 55 din Legea nr. 101/2016 s-a modificat, introducându-se alin. (31) care prevede expres:

"(3) Hotărârea pronunţată în cazul litigiilor de la art. 53 alin. (1) poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare, la secţia contencios administrativ şi fiscal a curţii de apel, care judecă în complet specializat în achiziţii publice.(…)

(31) Hotărârea pronunţată în cazul litigiilor de la art. 53 alin. (11) poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanţa ierarhic superioară."

În consecinţă, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ. aplicate prin prisma art. 136, instanţa competentă funcţional să soluţioneze recursul este Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Temeiul legal al soluţiei

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 135 alin. (4) şi art. 136 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa funcţională de soluţionare a cauzei, în recurs, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa soluţionării cauzei privind pe recurenta A. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B. în contradictoriu cu intimata COMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 martie 2020.