Challenge to dismissal of procedural delay complaint; inadmissibility of party-initiated preliminary reference to CJUE and mandatory nature of delay-complaint deadlines

Şedinţa publică din data de 10 martie 2020

Asupra plângerii de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 06.08.2019, sub numărul unic de dosar x/2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir din Promontoriul Oradea a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Giurgiu, în temeiul articolului 8 alin. (1) din Legea nr. 212/2018 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 2, art. 3 şi art. 4 alin. (3) TUE, art. 6 TFUE, alin. (2) al art. 340 TFUE, art. 325 TFUE, art. 17 (1), art. 20, art. 21, art. 22, art. 47, art. 51 (1), art. 52, art. 53 şi art. 54 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (2010/C83/02), obligarea pârâtului Tribunalul Giurgiu să anuleze actul administrativ numit "Adresa" întocmită de Tribunalul Giurgiu, secţia Civilă către reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens Oradea. "Adresa" care a fost comunicată reclamantei de către un grefier, prin înmânare personală şi sub semnătură, existând în acest sens dovada de primire întocmită în data de 02 iulie 2019(anexa 1).

La data de 18 decembrie 2019, contestatoarea Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir din Promontoriul Oradea a formulat contestaţie privind tergiversarea procesului şi a solicitat judecarea cauzei cu celeritate.

Prin încheierea pronunţată în data de 19 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia privind tergiversarea procesului formulată de către contestatoarea Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir din Promontoriul Oradea, în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Giurgiu, ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii din 19 decembrie 2019 a formulat plângere petenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir din Promontoriul Oradea, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea cererii şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Arată că în data de 19 decembrie 2019 au existat erori de procedură şi că actul de justiţie nu a fost efectuat, instanţa neprezentând dovezi/argumente pentru nevoia de a se abate de la articolul 124 din Constituţia României.

Instanţa de judecată nu a invocat proceduri care ar fi garantat contestatoarei un proces echitabil, cum ar fi "proces-verbal de îndeplinire a proceduri de citare" dacă tot a fost trecut în încheierea de şedinţă că "procedura de citare este legal îndeplinită, conform art. 525 alin. (1) din C. proc. civ.."

Prin urmare argumentele instanţei din data de 19.12.2019 sunt false şi sunt întemeiate pe o eroare vădită de apreciere când se afirmă ca: "la apelul nominal făcut în sedinţă publică nu răspund părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozitiilor art. 525 alin. (1) din C. proc. civ..".

Potrivit unei jurisprudenţe constante, drepturile fundamentale sunt parte integrantă a principiilor fundamentale de drept, a căror respectare este asigurată de Curtea Constituţională. În acest scop, Curtea se inspiră din tradiţiile constituţionale, precum şi din indicaţiile oferite de instrumentele internaţionale privind protecţia drepturilor omului cu privire la care statele membre au colaborat sau la care au aderat.

Prin urmare, referindu-se în special la latura procedurală a ordinii publice, din dispozitivul încheierii pronunţate la data de 19 decembrie 2019 se poate constata că procedura de citare în faţa instanţei de fond nu a fost îndeplinită conducând la o încălcare vădită a dreptului fundamental la un proces echitabil, deoarece instanţa de fond nu a permis contestatoarei, să intre în sale de judecată.

Apreciază că revine, în sarcina Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să cerceteze situaţia de fapt, şi la final, să decidă dacă sunt în prezenţa unei încălcări vădite a dreptului fundamental la un proces echitabil.

Astfel, dispozitivul încheierii de şedinţă din data de 19 decembrie 2019 poate să constituie un motiv obiectiv pentru discriminarea contestatoarei în condiţiile în care Constituţia garantează prin dispoziţiile art. 124 alin. (2) că justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi. Or, unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea dispar atunci când dreptul la exercitarea unei căi de atac depinde exclusiv unicul membru al completului 24 fond de la Curtea de Apel Bucureşti - sectia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Din aceasta perspectiva, încheierea din 19 decembrie 2019, încalcă următoarele principii ale Uniunii Europene: separarea puterilor; natura imparţială a statului; existenţa unor controale şi echilibrări instituţionale, care garantează că imparţialitatea statului nu este pusă sub semnul întrebării; perenitatea statului şi a instituţiilor, bazată pe imuabilitatea Constituţiei; integritatea şi absenţa corupţiei; transparenţa şi asumarea răspunderii; legalitatea; prevenirea abuzului de putere şi a deturnării puterii; egalitatea în faţa legii şi nediscriminarea; accesul la justiţie: independenţa şi imparţialitatea, echitabilitatea proceselor, justiţia constituţională; aspectele cu precădere problematice pentru statul de drept: corupţia, conflictele de interese; Titlurile I şi VI din Cartă şi Convenţia europeană a drepturilor omului şi protocoalele conexe.

Având în vedere argumentele prezentate, solicită a se examina caracterul vădit inadecvat al încheierii din data de 19 decembrie 2019 pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Complet 24 fond, în Dosarul nr. x/2019 care îi încalcă accesul liber la justiţie, drept fundamental consacrat atât de Constituţie, cât şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale în măsura în care încheierea a fost evident disproporţionată şi la luarea ei nu au fost îndeplinite condiţiile prevăzute în conformitate art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ. coroborată cu art. 2 TUE şi art. 6 TUE. Ca urmare, a solicitat să se admită plângerea, se caseze încheierea şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată la instanţa de fond.

Solicită totodată suspendarea judecării cauzei şi trimiterea către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a unei serii de întrebări preliminare în conformitate cu prevederile art. 267 din TFUE care prevede obligativitatea sesizării CJUE prin procedura întrebării preliminare.

Apreciază că, în cauză, o decizie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este necesară pentru a pronunţa o hotărâre cu privire la interpretarea tratatelor, întrucât Statul Roman, în litigiul principal, şi-a încălcat obligaţiile care îi revin în temeiul principiilor echivalenţei şi efectivităţii şi în temeiul articolului 4 alin. (3), art. 19 din TUE şi art. 49 din TUE şi al articolului 267, al treilea paragraf, din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, fiindcă CJUE în numele măsurilor de îmbunătăţire a legii, a sistemului juridic sau a administrării justiţiei trebuie să dea o mână de ajutor, deoarece din încheierea de şedinţă din data de 19 decembrie 2019 reiese ca există un decalaj larg între ceea ce ar trebui să facă un judecător şi ceea ce face un judecător, iar în acest caz, dreptul la o instanţă se încadrează în mod clar într-o lacună.

Cereri formulate în cauză

Petena a solicitat prin cererea depusă la data de 9 martie 2020 restituirea taxei de timbru în cuantum de 200 de RON achitată eronat. A anexat cererii sale taxa judiciară de timbru în cutantum de 20 RON.

Considerentele Înaltei Curţi asupra plângerii

Analizând încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate de petentă, a dispoziţiilor legale incidente în materie şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti prin încheierea de şedinţă din data de 19 decembrie 2019 a respins ca neîntemeiată contestaţia privind tergiversarea procesului formulată de către contestatoarea Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir din Promontoriul Oradea.

Prin plângerea formulată la 6 ianuarie 2020 contestatoarea Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir din Promontoriul Oradea a apreciat că încheierea din 19 decembrie 2019 este nelegală, fiind dată în lipsa părţilor şi cu încălcarea tuturor prevederilor legale incidente, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

Înainte de a păşi la examinarea legalităţii acestei soluţii prin prisma criticilor formulate în recurs, Înalta Curte a apreciat că se impune a se verifica şi pronunţa asupra cererii de restituire a taxei de timbru în cuantum de 200 RON şi pe cererea de sesizare CJUE, ambele formulate de petenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir din Promontoriul Oradea, ca neîntemeiată.

Cu privire la solicitarea petentei de restituire a taxei judiciare de timbru achitată la data de 21 februarie 2020, Curtea constată că aceasta a fost stabilită de Înalta Curte prin rezoluţia din data de 17.02.2020 potrivit dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013.

Petenta avea dreptul, conform art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, să formuleze cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, dar nu a înţeles să formuleze o astfel de cerere.

În data de 9 martie 2020, apreciind că taxa judiciară de timbru achitată este prea mare şi constatând că trecuse termenul prevăzut de lege pentru a formula cerere de reexaminare, petenta a solicitat restituirea taxei de 200 RON achitate iniţial, ataşând cererii o nouă taxă judiciară de timbru în valoare de 20 de RON, pe care a înaintat-o instanţei.

Având în vedere cele menţionate anterior şi reţinând că petenta din prezenta cauză nu a formulat cerere de reexaminare privind cuantumul taxei judiciare de timbru stabilit în această cale de atac Curtea va respinge cererea de restituire a taxei judiciare de timbru ca fiind neîntemeiată.

În ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare, Curtea constată că nu este motivată şi nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii, pentru următoarele considerente:

Cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene se face numai în situaţia în care, în cursul unui litigiu aflat pe rol, se pune problema interpretării sau validităţii unei norme comunitare. Întrebarea ce se poate adresa de instanţa naţională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul naţional sau elemente particulare ale speţei deduse judecăţii.

Prin urmare, cererea formulată de o parte, prin care se tinde în realitate să se obţină din partea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene o "decizie de îndrumare" în soluţionarea în concret a cauzei de către instanţa naţională, este inadmisibilă, în această situaţie nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene.

În conformitate cu dispoziţiile art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (fost 234 Tratatul Comunităţilor Europene), Curtea de Justiţie a Uniunii Europene este competentă să se pronunţe, cu titlu preliminar, cu privire la: a) interpretarea tratatelor; b) validitatea şi interpretarea actelor adoptate de instituţiile, organele, oficiile sau agenţiile Uniunii.

Ca atare, procedura hotărârii preliminare prevăzută de dispoziţiile art. 267 din Tratatul privind Uniunea Europeană (fost 234 TCE) dă posibilitatea instanţelor statelor membre de a adresa întrebări Curţii de Justiţie, cu ocazia unui litigiu aflat pe rolul acestora, întrebările vizând interpretarea sau validitatea normei comunitare fiind adresate înainte de a se pronunţa hotărârea în litigiul pendinte, singurul competent a decide dacă întrebările sunt relevante pentru soluţionarea litigiului, precum şi asupra conţinutului acestora, fiind judecătorul naţional.

Părţile din litigiul principal nu au dreptul de a trimite direct Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) o cerere pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare, articolul 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE) neconstituind temei legal pentru o nouă cale de atac deschisă părţilor într-un litigiu, astfel că nu este suficient ca o parte să susţină că litigiul ridică o problemă de interpretare sau validitate a dreptului Uniunii Europene (UE), pentru ca instanţa naţională respectivă să se considere obligată să trimită o cerere pentru pronunţarea unei hotărâri preliminare.

Simpla solicitare a părţii interesate de a se dispune sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară nu implică automat sesizarea instanţei europene, instanţa naţională având libertatea de a evalua relevanţa unei astfel de cereri în contextul cauzei pe care o are de soluţionat. Pentru sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o cerere preliminară este necesar ca instanţa naţională să justifice de ce are nevoie de interpretarea unei dispoziţii din dreptul comunitar.

În plus de sesizare, cererea trebuie interpretată şi în corelaţie cu aspectele vizate de întrebările prejudiciale, dar şi cu limitele controlului judiciar pe care instanţa de trimitere trebuie să îl exercite, control care, în speţă, vizează motive de nelegalitate şi exclude examinarea unor chestiuni de fapt.

Nu în ultimul rând, obligaţia de sesizare trebuie pusă în relaţie cu necesitatea şi utilitatea interpretării textului legal în economia cauzei, instanţa de trimitere fiind ţinută să sesizeze C.J.U.E. atunci când dezlegarea problemei de drept influenţează modul de soluţionare a cauzei.

Totodată, jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene a stabilit că instanţele naţionale sunt cele în măsură să aprecieze, în funcţie de particularităţile fiecărei cauze, atât asupra necesităţii unei întrebări preliminare în vederea soluţionării fondului litigiului, cât şi asupra pertinenţei întrebărilor adresate Curţii.

Astfel, Curtea de Justiţie a subliniat că "o instanţă naţională ale cărei decizii nu pot face obiectul unei căi de atac în dreptul intern trebuie, atunci când i se adresează o întrebare de drept comunitar, să îşi îndeplinească obligaţia de sesizare a Curţii de Justiţie, cu excepţia cazului în care constată că întrebarea adresată nu este pertinentă sau că dispoziţia comunitară în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curţii sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu o asemenea evidenţă încât nu mai lasă loc nici unei îndoieli rezonabile".

Instanţa naţională este cea care stabileşte relevanţa dreptului comunitar pentru soluţionarea litigiului aflat pe rol şi dacă cererea de adresare a unei întrebări preliminare este sau nu necesară.

Înalta Curte reţine că, în materie, Curtea de Justiţie a recunoscut instanţelor naţionale o marjă largă de apreciere a relevanţei unei hotărâri preliminare, iar instanţei naţionale îi revine obligaţia de a înainta o cerere preliminară doar atunci când consideră că există dubii în legătură cu aplicarea sau interpretarea unei norme comunitare.

Întrebarea ce se poate adresa de instanţa naţională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul naţional sau elemente particulare ale speţei deduse judecăţii, aşa cum tinde recurenta reclamantă.

În accepţiunea sintagmei conţinută de art. 267 paragraf 3 TFUE:

"ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern", se constată că modul de formulare exclude orice cale de atac, ori, conform dreptului procesual român, decizia ce se va pronunţa asupra plângerii la contestaţia privind tergiversarea, în cazul în speţă, nu vizează fondul cauzei. Doar fondul cauzei poate face obiectul unor căi de atac extraordinare de retractare care, în caz de admitere, pot avea ca efect reformarea hotărârilor pronunţate chiar cu consecinţa schimbării soluţiei asupra cererii de chemare în judecată, jurisprudenţa naţională fiind elocventă în acest sens.

Analizând cererea formulată de petentă, Înalta Curte constată că, prin maniera de formulare a cererii, nu s-a conturat o întrebare preliminară, ci doar s-a solicitat generic sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene pentru interpretarea tratatelor.

Prin cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu se invocă o chestiune de interpretare în legătură cu aplicarea uniformă a dreptului Uniunii Europene, ci, din contră, se solicită să se răspundă dacă prevederile legale invocate sunt aplicabile situaţiei din litigiu, astfel că cererea formulată nu poate face obiectul sesizării C.J.U.E., întrucât ar însemna să se solicite Curţii să aplice ea însăşi dreptul Uniunii în litigiu, ceea ce excede rolului C.J.U.E. în cadrul procedurii.

În acest context, a admite în sensul dorit de petentă cererea de sesizare echivalează cu a accepta în mod nepermis că această instanţă a Uniunii Europene poate trece din poziţia de interpret al dreptului european în poziţia unei instanţe naţionale, chemată să aplice legea la o situaţie de fapt dată. Funcţia încredinţată Curţii este aceea de a contribui la administrarea justiţiei în statele membre, iar nu de a formula opinii consultative asupra unor chestiuni generale sau ipotetice sau a modului în care o instanţă naţională aplică normele de procedură într-o cauză cu care a fost legal investită.

Analizând actele şi lucrările dosarului din această perspectivă, Curtea reţine faptul că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 267 din Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene.

Ca urmare, pentru considerentele arătate, va respinge cererea petentei privind propunerea de sesizare de către Înalta Curte a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu trimitere preliminară.

Examinând plângerea formulată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte urmează a o respinge, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că în mod corect instanţa de fond a respins contestaţia privind tergiversarea procesului, având în vedere dispoziţiile art. 522 din C. proc. civ., în conformitate cu care sunt prevăzute în mod expres situaţiile în care părţile pot formula această cale de atac.

Din economia dispoziţiilor art. 522 din C. proc. civ. rezultă că ceea ce caracterizează această instituţie juridică este pasivitatea instanţei de judecată, care are mijloacele necesare la dispoziţie pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare şi nu le foloseşte, sau, mai grav, nesocoteşte ea însăşi dispoziţiile legale care-i impun o anumită conduită.

Prin Hotărârea Plenului CSM nr. 161/13.02.2013 s-a stabilit că, odată cu repartizarea aleatorie a cauzei, să se stabilească automat, prin programul ECRIS, o dată de verificare a cererii de chemare în judecată, dispoziţiile art. 200 alin. (1) din C. proc. civ. fiind interpretate în sensul verificării de către judecător a cererii de îndată, în raport de data stabilită de aplicaţia ECRIS.

Contrar susţinerilor petentei, se constată că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 522 alin. (2)din C. proc. civ., potrivit cărora se poate formula contestaţie la tergiversare "când instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluţionării cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului."

Din actele aflate la dosare, rezultă că la data de 06 august 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a înregistrat cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir din Promontoriul Oradea.

La data de 19 august 2019, în condiţiile art. 200 C. proc. civ., s-a procedat la verificarea acţiunii, sub aspectul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 194-197 C. proc. civ., constatându-se că acţiunea nu a fost timbrată şi înscrisurile ce însoţesc cererea nu au fost certificate.

Primind adresa emisă de instanţă, contestatoare s-a conformat parţial dispoziţiilor acesteia şi a depus la dosar chitanţa nr. x/02.09.2019 potrivit căreia a achitat taxa judiciară de timbru de 50 RON.

Prin rezoluţia din data 09.09.2019, curtea de apel a revenit cu adresa către contestatoare solicitând să depună la dosar înscrisurile doveditoare sub sancţiunea anulării cererii.

După complinirea lipsurilor, constatând că petenta a îndeplinit obligaţia reţinută în sarcina sa, a dispus comunicarea acţiunii pârâtului Tribunalul Giurgiu, cu menţiunea de a depune întâmpinare în termen de 15 de zile de la comunicarea cererii, având în vedere natura cauzei.

În data de 18 decembrie 2019 Curtea de Apel Bucureşti a fixat termen de judecată asupra cererii de chemare în judecată la data de 17 ianuarie 2020, astfel încât la momentul pronunţării asupra contestaţiei la tergiversare nu mai exista motivul invocat de petentă (încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil).

În acest context, Înalta Curte constată că instanţa a respectat termenul stabilit pentru verificarea acţiunii, procedura scrisă a fost începută cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale, contestatoarea fiind încunoştinţat de obligaţiile pe care le avea.

Nu pot fi primite susţinerile petentei referitoare la încălcarea dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului prin soluţionarea cauzei în lipsa părţilor, având în vedere că la data soluţionării contestaţiei judecătorul fondului a pronunţat încheierea potrivit prevederilor C. proc. civ., care stabileşte clar că respectiva cerere se judecă fără citarea părţilor.

Contestaţia privind tergiversarea procesului nu poate fi privită ca o posibilitate de sancţionare a judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei, ci ca un remediu oferit de normele de procedură, care are aplicabilitate în situaţiile în care se constată că soluţionarea cauzei/motivarea hotărârii a fost a amânată nejustificat şi se pot dispune măsuri pentru înlăturarea situaţiei care a provocat întârzierea.

Criticile petentei privind nerespectarea termenului soluţionării contestaţiei şi a cauzei în termenul prevăzut de art. 524 alin. (3) şi alin. (6) C. proc. civ. nu conduc la nulitatea încheierii contestate.

Art. 524 alin. (5) C. proc. civ. prevede termenul de soluţionare a contestaţiei privind tergiversarea procesului, iar alin. (6) stabileşte termenul de motivare a încheierii.

Aceste termene sunt, însă, de recomandare, astfel că nerespectarea lor nu afectează în nici un fel hotărârea pronunţată.

Instituţia "tergiversării procesului" vizează încălcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil, având drept scop luarea măsurilor legale pentru ca această situaţie să fie înlăturată şi a se dispune măsuri pentru înlăturarea situaţiei care a provocat întârzierea.

Pe de altă parte, din actele şi lucrările dosarului rezultă că, în cauză, instanţa a pronunţat sentinţa civilă nr. 43 din 17 ianuarie 2020, astfel că la momentul pronunţării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra plângerii la încheierea de soluţionare a contestaţiei privind tergiversarea, cu atât mai mult, nu s-ar mai putea reţine o situaţie de tergiversare care să se impună a fi înlăturată.

Înalta Curte, faţă de faptul că la momentul soluţionării contestaţiei era fixat termen de judecată asupra cererii de chemare în judecată şi ulterior, sentinţa pronunţată în cauză a fost redactată până la momentul soluţionării plângerii, constată că susţinerile şi criticile petentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite.

Prin urmare, pentru considerentele arătate, în temeiul dispoziţiilor art. 525 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge plângerea formulată de petenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir din Promontoriul Oradea împotriva încheierii din 19 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de restituire a taxei de timbru în cuantum de 200 RON, formulată de petenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir din Promontoriul Oradea, ca neîntemeiată.

Respinge cererea de sesizare CJUE formulată de petenta Prepozitura Ordinului Canonic Premonstratens cu Hramul Sfântul Ştefan Primul Martir din Promontoriul Oradea.

Respinge plângerea formulată de petenta PREPOZITURA ORDINULUI CANONIC PREMONSTRATENS CU HRAMUL SFÂNTUL ŞTEFAN PRIMUL MARTIR DIN PROMONTORIUL ORADEA, împotriva încheierii din 19 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 martie 2020.