Constitutional exception inadmissible for lack of causal link between disputed taxi authorization statute and document disclosure claim.

Şedinţa publică din data de 10 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin sentinţa civilă nr. 1863 din data de 16.03.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014 a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Primăria Municipiului Bucureşti prin Primarul General şi Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor să-i elibereze o copie de pe procesul-verbal de sancţionare aferent notei de constatare nr. x/2007, iar în ipoteza în care nu există un astfel de proces-verbal să confirme în scris această ipoteză.

Împotriva sentinţei civile nr. 1863 din data de 16 martie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014 a declarat recurs reclamanta care a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

La data de 15.03.2019 recurenta-reclamantă a invocat excepţia de neconstituţionalitatea a unor sintagme din art. VIII alin. (1) din legea nr. 265/2007, respectiv "o lună", "se vor prezenta", "reţinute", "obligatoriu" şi "reţinute obligatoriu".

2. Hotărârea atacată cu recurs

Prin decizia civilă nr. 1115 pronunţată în data de 07 noiembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă, a respins excepţiile de nelegalitate ca inadmisibile, a admis recursul declarat de recurenta-reclamanta S.C. A. S.R.L., împotriva sentinţei civile nr. 1863 din data de 16.03.2015, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţii Primaria Municipiului Bucuresti prin Primar General şi Directia Generala de Politie Locala şi Control a Municipiului Bucureşti a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare, la aceeaşi instanţă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VIII alin. (1) din Legea nr. 265/2007.

Susţine că toate condiţiile de admisibilitate sunt îndeplinite:

- excepţia de neconstituţionalitate a fost invocată în faţa instanţei de judecată;

- obiectul excepţii de neconstituţionalitate are legătură cu soluţionarea cauzei prin faptul că dispoziţiile art. VIII alin. (1) din Legea nr. 265/2007 stau la baza Notei de constatare nr. x/18.10.2007, notă în baza căreia a fost emis procesul-verbal, sau în baza căreia trebuia emis procesul-verbal solicitat de reclamantă.

- art. VIII alin. (1) din Legea nr. 265/2007 este în vigoare şi a produs efecte juridice şi după data de 06.09.2017 fapt confirmat prin emiterea notei de constatare la data de 18.10.2007.

- art. VIII alin. (1) din Legea nr. 265/2007 nu a fost declarat neconstituţional.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă Direcţia Generală de Poliţie Locală şi Control a Municipiului Bucureşti a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

Intimata-pârâtă Primăria Municipiului Bucureşti a depus întâmpinare prin care a invocat în principal excepţia nulităţii recursului în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, în ceea ce priveşte respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VIII alin. (1) din Legea nr. 265/2007, Înalta Curte reţine următoarele.

Reclamantul a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. VIII alin. (1) din Legea nr. 265/2007, prevedere legală apreciată ca fiind temeiul legal al procesului-verbal de sancţionare aferent Notei de constatare nr. x/2007.

Instanţa de recurs a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate, ca inadmisibilă.

Prioritar, în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se impune soluţionarea excepţiei invocate de intimata-pârâtă Primăria Municipiului Bucureşti în cuprinsul întâmpinării.

Înalta Curte constată, raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., că excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă este neîntemeiată, întrucât recurenta-reclamantă a formulat critici ce pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu este incidentă sancţiunea prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului invocată.

Pe fondul cererii de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

Cu privire la admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale din perspectiva dispoziţiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, Înalta Curte reţine că pentru a fi admisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale este condiţionată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerinţe stipulate expres de textul legislativ, respectiv:

a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate apare ca un incident procedural creat în faţa unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

b) activitatea legii, în sensul că excepţia priveşte un act normativ, lege sau ordonanţă, după caz, în vigoare;

c) prevederile care fac obiectul excepţiei să nu fi fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale;

d) dispoziţiile criticate să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

Din analiza dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 reiese că o cerere de sesizare a instanţei de contencios constituţional poate fi formulată în orice fază a procesului civil, prevăzând doar condiţia ca excepţia să fie ridicată în faţa instanţelor de judecată şi să aibă legătură cu soluţionarea cauzei "indiferent de obiectul acesteia".

În ceea ce priveşte primele trei condiţii prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47/1992 anterior menţionate, Înalta Curte constată că acestea sunt îndeplinite. Astfel, excepţia a fost invocată de recurenta-reclamantă în cadrul unui dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, are în vedere neconstituţionalitatea unei dispoziţii legale în vigoare, iar textul criticat nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. Însă, pentru a fi admisibilă şi a crea obligaţia trimiterii cererii de sesizare la Curtea Constituţională, aceasta trebuie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, adică să producă un efect real, concret asupra cursului procesului şi, implicit, asupra situaţiei juridice a părţii din proces.

Prioritar examinării în concret a acestei condiţii, se impun anumite consideraţii generale asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Aceasta constituie un mijloc procedural prin intermediul căruia se asigură, în condiţiile legi, analiza conformităţii anumitor dispoziţii legale cu Constituţia României. Potrivit art. 146 lit. d) din Constituţia României, competenţa de a hotărî asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti, revine Curţii Constituţionale.

Sesizarea Curţii Constituţionale nu se face direct, deoarece prin Legea nr. 47/1992 se stabileşte un veritabil filtru, în virtutea căruia instanţa în faţa căreia se invocă excepţia de neconstituţionalitate efectuează un examen cu privire la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, în funcţie de care admite sau respinge cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.

Calea procedurală reglementată de art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu oferă instanţei în faţa căreia se invocă excepţia posibilitatea de a controla constituţionalitatea propriu-zisă a prevederilor legale contestate, ci doar de a aprecia asupra condiţiilor de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate.

Din redactarea art. 29 din Legea nr. 47/1992 rezultă că cerinţele de admisibilitate ale excepţiei sunt şi cele de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia ridicată. În aplicarea art. 29 din Legea nr. 47/1992, judecătorul realizează o verificare sub aspectul respectării condiţiilor legale în care excepţia de neconstituţionalitate, ca incident procedural, poate fi folosită.

Ca orice mijloc procedural, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi utilizată decât în scopul şi cu finalitatea prevăzute de lege, respectiv, pentru verificarea constituţionalităţii unei dispoziţii legale care are legătură cu soluţionarea cauzei.

În consecinţă, în cadrul examenului de admisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa trebuie să analizeze, implicit, corectitudinea folosirii mijlocului procedural în scopul pentru care a fost prevăzut de lege.

Pentru a admite cererea de învestire a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa în faţa căreia a fost invocată nu se poate limita la constatarea unei legături formale cu soluţionarea cauzei a textului invocat ca neconstituţional. Partea care ridică excepţia de neconstituţionalitate nu trebuie să indice doar textele de lege pe care doreşte să le supună controlului, ci are obligaţia să raporteze aceste dispoziţii la legea fundamentală şi să-şi argumenteze pertinent cererea, prin referiri la măsura în care dispoziţia legală contestată corespunde sau nu cu prevederile constituţionale şi care sunt implicaţiile declarării neconstituţionalităţii acestor dispoziţii asupra finalizării cauzei.

Înalta Curte reţine că remediul procedural al excepţiei de neconstituţionalitate nefiind folosit în scopul şi finalitatea sa, atributul interpretării normelor juridice revenindu-i instanţei de judecată învestită cu soluţionarea cauzei şi nu a instanţei de contencios constituţional, în mod corect a fost respins ca inadmisibil.

De altfel, Înalta Curte observă că autoarea excepţiei nu formulează veritabile critici de neconstituţionalitate, ci susţine, în realitate, aspecte care ţin de temeinicia interpretării de către instanţele de judecată sesizate.

Totodată, se constată că, în speţă, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă reţinând corect situaţia de fapt şi în raport de obiectul investirii sale a realizat o încadrare juridică adecvată.

Potrivit art. VIII alin. (1) din Legea nr. 267/2007 "În termen de o lună de la intrarea în vigoare a prezentei legi, toţi operatorii deţinători ai autorizaţiilor taxi obţinute în conformitate cu prevederile legii nr. 38/2003, în condiţiile deţinerii autovehiculelor respective pe baza unui contract de închiriere, se vor prezenta cu aceste documente la autoritatea de autorizare pentru verificarea valabilităţii acestora. Autorizaţiile taxi găsite neconforme sau care nu au fost prezentate pentru verificare în termenul stabilit vor fi reţinute, obligatoriu, de autoritatea de autorizare."

Recurenta-reclamantă a apreciat că prevederile art. VIII alin. (1) din Legea nr. 267/2007 sunt neconstituţionale, întrucât stau la baza unui proces-verbal ce ar fi trebuit să existe şi fără de care nu ar fi fost emisă nota de constatare nr. x/2007, iar în cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamanta a apreciat că, în situaţia în care acest proces-verbal nu există să i se confirme în scris această ipoteză.

În acest context, în mod corect curtea de apel a constatat că excepţia de neconstituţionalitate invocată nu are legătură cu soluţionarea cauzei sau a recursului cu care fusese investită, întrucât textul invocat nu are relevanţă asupra unei cereri de comunicare a unui act sau a unui răspuns legat de existenţa sau nu a unui act şi prin urmare în mod corect a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia mai sus invocată, ca inadmisibilă.

Trebuie precizat că potrivit legii controlul de constituţionalitate semnifică verificarea conformităţii prevederilor legale criticate cu normele şi principiile fundamentale invocate, în limita unor critici ce vizează evidenţierea unui raport de contrarietate dintre acestea.

Prin urmare, şi din aceste considerente excepţia de neconstituţionalitate invocată apare ca inadmisibilă, cum de altfel a reţinut în mod legal curtea de apel.

Constatând că decizia recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata - pârâtă Primăria Municipiului Bucureşti.

Respinge recursul declarat de reclamantul S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1115 din 7 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 martie 2020.