Appeal against tax authority's suspension of mining royalty contestation dismissed; administrative suspension annulled for non-compliance with procedural independence requirements.

Şedinţa publică din data de 15 ianuarie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 iulie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta Societatea Naţională a Sării S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a solicitat anularea deciziei nr. 44/16.02.2016 şi obligarea pârâtei la soluţionarea pe fond a contestaţiei nr. 109.135/15.12.2016 formulate împotriva deciziei de impunere nr. x/26.11.2015, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3733 din 25 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a hotărât următoarele:

- a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea Naţională a Sării S.A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor;

- a anulat decizia nr. 44/16.02.2016 privind soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă;

- a obligat pârâta să procedeze la soluţionarea pe fond a contestaţiei nr. 109.135/15.12.2015 formulate împotriva deciziei de impunere nr. x/26.11.2015, sub sancţiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004;

- a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 100 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei de fond a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă susţine că sentinţa atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003.

Astfel cum a arătat recurenta şi în faţa primei instanţe, prin decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/26.11.2015, emisă în baza constatărilor din raportul de inspecţie fiscală nr. x/26.11.2015, organele de inspecţie fiscală din cadrul D.G.A.M.C. au stabilit obligaţii fiscale suplimentare de plată în sarcina S.N.S. S.A. în sumă de 50.119.177 RON, reprezentând: 30.690.354 RON - redevenţa minieră; 14.858.530 RON - dobânzi aferente redevenţei; 4.570.293 RON - penalităţi aferente redevenţei.

În perioada supusă controlului (01.01.2010 - 31.12.2013), organele de inspecţie fiscală au verificat o serie de licenţe de exploatare valabile pentru perioada 1999-2018, deţinute de către S.N.S. S.A., respectiv cele menţionate în cuprinsul cererii de recurs, având ca bază legală următoarele: Titlul V din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, Legea minelor nr. 85/2003, H.G. nr. 1208/2003 privind Normele pentru aplicarea Legii minelor nr. 85/2003, Ordinul Preşedintelui A.N.R.M. nr. 198/2009 pentru aprobarea Instrucţiunilor tehnice privind modul de evidenţă, raportare, calcul şi plată a taxei pe activitatea minieră şi a redevenţei miniere, O.U.G. nr. 101/2007 pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003 şi Legea petrolului nr. 238/2004, Legea nr. 262/2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 101/2007.

Organele de inspecţie fiscală au constatat că S.N.S. S.A. a achitat în perioada verificată, redevenţa în cuantum de 2% din valoarea producţiei miniere realizată anual, conform art. 31 alin. (1) din Legea minelor nr. 61/1998, act normativ care a fost abrogat prin art. 69 din Legea minelor nr. 85/2003.

Recurenta arată că, începând cu data intrării în vigoare a prevederilor art. I pct. 3 din Legea nr. 262/2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 101/2007 pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003 şi a Legii petrolului nr. 238/2004, respectiv 16.07.2009, intimata S.N.S. S.A. avea obligaţia de a plăti către bugetul de stat o redevenţă pe unitate de producţie în cuantum de 0.80 euro pentru săruri haloide, respectiv de 0,35 euro pentru calcare industriale şi de construcţii şi tufuri industriale, conform prevederilor art. I pct. 3 din respectivul act normativ.

Astfel, după data intrării în vigoare a prevederilor Legii nr. 262/2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 101/2007 pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003 şi a Legii petrolului nr. 238/2004, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a comunicat conducerii S.N.S. S.A., prin adresele nr. x/07.10.2009, nr. y/16.10.2009 şi nr. 1508/21.05.2012, modificarea taxelor şi redevenţelor pentru activităţi miniere la licenţele de exploatare în vigoare şi a solicitat asigurarea prezenţei reprezentantului legal al S.N.S. S.A la sediul Agenţiei în vederea semnării actelor adiţionale la licenţele de exploatare, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 262/2009.

Organele de inspecţie fiscală au constatat că, prin "Nota cu privire la implicaţiile aplicării redevenţei miniere conform O. U. G. nr. 101/2007 aprobată prin Legea nr. 262/2009 la Societatea Naţională a Sării S.A." înregistrată sub nr. x/13.10.2009, conducerea executivă a societăţii a informat Consiliul de Administraţie cu privire la faptul că "...faţă de cele prezentate informăm Consiliul că am înaintat Agenţiei răspunsul anexat şi că am refuzat semnarea actelor adiţionale la contractele de licenţă în condiţiile impuse ".

Deoarece conducerea executivă a S.N.S. S.A. a refuzat semnarea actelor adiţionale la contractele de licenţă, în condiţiile stabilite prin Legea nr. 262/2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 101/2007 pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003 şi a Legii petrolului nr. 238/2004, organele de inspecţie fiscală au constatat că au fost încălcate prevederile art. 1 pct. 3, art. II şi art. III din respectivul act normativ, coroborate cu prevederile lit. C) pct. 6 lit. b) şi lit. E) pct. 1 din Instrucţiunile tehnice privind modul de evidenţă, raportare, calcul şi plata taxei pe activitatea minieră şi a redevenţei miniere aprobate prin Ordinul Preşedintelui A.N.R.M. nr. 198/2009, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, conform prevederilor art. 105 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, organele de inspecţie fiscală au procedat la analiza corelată a situaţiilor întocmite de societate, a balanţelor de verificare şi a ordinelor de plată şi au stabilit că S.N.S S.A. trebuia să aplice pe perioada verificată, o redevenţă pe unitatea de producţie mineră în cuantum de 0.80 euro pentru săruri haloide şi în cuantum de 0,35 euro pe unitatea de producţie minieră pentru calcare şi tufuri industriale.

Redevenţa minieră se achită la cursul de schimb oficial RON/euro stabilit în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a anului precedent, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, conform prevederilor art. 4 din Legea nr. 262/2009 privind aprobarea O.U.G. nr. 101/2007 pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003 şi a Legii petrolului nr. 238/2004.

Curtea de Conturi a României a constatat nereguli privind modul de calcul şi plată a redevenţei miniere pentru sarea extrasă, sare soluţie şi calcar, fiind încălcate prevederile art. I din O.U.G. nr. 101/2007 pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003 şi a Legii petrolului nr. 238/2004, aprobată prin Legea nr. 262/2009, stabilind că prin neîncheierea de acte adiţionale la licenţele de exploatare acordate de A.N.R.M:

- nu s-a procedat la încadrarea în grupa de substanţe şi unitatea de măsură a producţiei miniere, care trebuia stabilită prin actul adiţional încheiat între titular şi autoritatea competentă A.N.R.M., în concordanţă cu actul de înregistrare a rezervelor, în conformitate cu prevederile art. III din Legea nr. 262/2009 şi lit. C) pct. 6 din Anexa la Ordinul Preşedintelui A.N.R.M. nr. 198/2009;

- nu a fost reactualizat modul de calcul a redevenţei miniere stabilit în încheierea celor 13 licenţe de exploatare (2% din valoarea producţiei realizate) cu noul mod de calcul a redevenţei miniere (echivalent în RON a 0,80 euro pe unitatea de producţie minieră pentru săruri haloide şi respectiv echivalentul în RON a 0,35 euro pe unitatea de producţie minieră, pentru calcar) reglementat la art. I din O.U..G. nr. 101/2007.

Consecinţa acestor constatări, având în vedere şi faptul că, în perioada 2010 - 2012, S.N.S. S.A. a calculat redevenţa minieră prin aplicarea cotei procentuale de 2% la valoarea producţiei miniere realizate (calculată la un preţ la ieşirea din mină, deşi conform Ordinului Preşedintelui A.N.R.M. nr. 110/1998 s-a prevăzut calcularea la preţul de livrare), a fost diminuarea veniturilor cuvenite bugetului de stat cu suma de 26.767.953 RON.

Atât obiectul inspecţiei fiscale, cât şi cel al controlului Curţii de Conturi a României 1-a reprezentat redevenţa minieră plătită de S.N.S. S.A. în baza celor 13 licenţe de exploatare prezentate la situaţia de fapt, urmare intrării în vigoare a prevederilor O.U.G. nr. 101/2007 pentru modificarea şi completarea Legii minelor nr. 85/2003 şi a Legii petrolului nr. 238/2004, aprobată prin Legea nr. 262/2009.

Întrucât, debitele din decizia de impunere nr. x/26.11.2015 au fost stabilite urmare analizării modului de calcul a redevenţei miniere corespunzătoare licenţelor de exploatare deţinute de S.N.S. S.A., licenţe analizate şi de Curtea de Conturi a României, iar actul emis de această instituţie face obiectul dosarului nr. x/2013 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, în mod temeinic şi legal organul de soluţionare a contestaţiei a suspendat emiterea decizei până la pronunţarea, în mod definitiv, a instanţei de judecată, în raport de prevederile art. 214 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003.

Nu în ultimul rând, a învederat recurenta că, în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 1537/28.04.2017, a respins acţiunea formulată de reclamantă.

În concluzie, recurenta consideră că toate aspectele de fapt şi de drept dezvoltate prin prezentul recurs, sunt argumente care combat susţinerile şi constatările cuprinse în sentinţa nr. 3733/25.11.2016.

În ceea ce priveşte obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, recurenta solicită respingerea acestei cereri ca neîntemeiată, având în vedere aplicarea corectă de către organele fiscale a legislaţiei fiscale, iar, în subsidiar, să se facă aplicabilitatea prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. în sensul diminuării onorariului solicitate de reclamantă raportat la complexitatea cauzei şi a activităţii depusă în dosar.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Societatea Naţională a Sării S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind în esenţă, că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente - dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

De asemenea, a solicitat obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursului de faţă, la data de 15 ianuarie 2020.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că atât excepţia nulităţii cât şi recursul sunt nefondate, pentru considerentele expuse în continuare.

II.1. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare de către intimata-reclamantă Societatea Naţională a Sării S.A., Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că, prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a formulat critici care se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reţine lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

II.2. În ceea ce priveşte fondul recursului

Trecând la analiza criticilor din recurs, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt nefondate.

Înalta Curte constată că, prin decizia nr. 44/16.02.2016, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, învestită cu soluţionarea contestaţiei administrative formulată de reclamantă împotriva deciziei de impunere nr. x/26.11.2015 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, emisă în baza raportului de inspecţie fiscală nr. x/26.11.2015, a decis suspendarea soluţionării contestaţiei pentru suma totală de 50.119.177 RON, reprezentând redevenţă minieră, dobânzi şi penalităţi de întârziere aferente.

Pentru măsura dispusă, organul de soluţionare a contestaţiei a reţinut că, întrucât debitele din decizia de impunere privind obligaţiile suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/26.11.2015, contestată, au fost stabilite urmare analizării modului de calcul a redevenţei miniere corespunzătoare licenţelor de exploatare deţinute de S.N.S. S.A., licenţe analizate şi de Curtea de Conturi a României, iar actul emis de această instituţie face obiectul dosarului nr. x/2013 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, se impune suspendarea emiterii deciziei până la pronunţarea instanţei de judecată.

Prima instanţă a infirmat soluţia administrativă dispusă prin decizia contestată în cauză, iar acest punct de vedere este împărtăşit de instanţa de control judiciar.

Recurenta critică hotărârea recurată invocând că, în speţă, soluţionarea contestaţiei depinde de soluţionarea definitivă a acţiunii împotriva constatărilor Curţii de Conturi a României, în cadrul dosarului nr. x/2013, soluţionat nefavorabil reclamantei S.N.S. S.A., prin sentinţa civilă nr. 1537/28.04.2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.

Susţinerile recurentei-pârâte sunt nefondate.

Potrivit dispoziţiilor legale prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 92/2003, organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când soluţionarea acesteia depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

În cauza de faţă, nu sunt îndeplinite cerinţele impuse de prevederile art. 214 alin. (1) lit. b) invocate de recurenta-pârâtă în cuprinsul deciziei prin care a fost suspendată soluţionarea contestaţiei. Astfel, pentru ca textul de lege menţionat să fie incident, este necesar să fie îndeplinite cele două condiţii şi anume, pe de o parte, soluţionarea cauzei să depindă în tot sau în parte de existenţa sau inexistenţa unui drept, iar, pe de altă parte, existenţa sau inexistenţa dreptului respectiv să facă obiectul unei alte judecăţi. Cele două cerinţe trebuie întrunite cumulativ, nerespectarea uneia dintre ele făcând ca textul art. 214 alin. (1) lit. b) să nu fie incident.

Înalta Curte constată că instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul art. 214 alin. (1) lit. b) Codul de procedură fiscală, în mod corect a reţinut că nu este îndeplinită cea de-a doua condiţie, întrucât obiectul dosarului nr. x/2013 nu este reprezentat de un drept a cărui existenţă sau inexistenţă, odată lămurită, influenţează soluţia cu privire la contestaţie.

Norma în discuţie vizează împrejurarea în care soluţia depinde de modul în care este stabilită o împrejurare de fapt, nu de interpretarea unei norme de drept, cum se întâmplă în cauză, din considerentele deciziei atacate, rezultând că împiedicarea soluţionării contestaţiei este determinată de modul în care urmează a fi interpretată norma de drept cu privire la calculul redevenţelor, într-o cauză în care organele fiscale nu sunt parte, situaţie care nu se încadrează în ipoteza textului menţionat, cum în mod judicios a reţinut judecătorul fondului.

De vreme ce obiectul contestaţiei împotriva deciziei de impunere vizează cadrul juridic fiscal, iar cel al cererii de chemare în judecată împotriva actelor de control ale Curţii de Conturi vizează dispoziţiile Legii nr. 94/1992, Înalta Curte constată că nu poate fi reţinută ca temeinică opinia organului fiscal în sensul că ultima va avea o înrâurire hotărâtoare asupra primei, deoarece ar însemna că un rezultat nefavorabil pentru S.N.S. S.A. în litigiul împotriva Curţii de Conturi ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra organului fiscal chemat să analizeze în mod imparţial şi profesionist, pe fond, contestaţia formulată împotriva raportului şi a deciziei de impunere.

Analiza pe care instanţa de contencios administrativ o efectuează asupra legalităţii şi temeiniciei actelor de control ale Curţii de Conturi nu poate influenta analiza pe care Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor o efectuează.

Înalta Curte are în vedere şi faptul că naşterea obligaţiilor fiscale s-a produs în baza unui act juridic de sine stătător, respectiv decizia de impunere fiscală, iar temeiul juridic care supune cenzurii cele două tipuri de acte este unul diferit.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 214 alin. (1)lit. b) Codul de procedură fiscală, în cauză nefiind dovedită legătura dintre cele două litigii.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că sentinţa atacată, prin care a fost admisă acţiunea formulată de reclamantă şi a fost anulată decizia de suspendare a soluţionării contestaţiei administrativ-fiscale, este legală, fiind pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente, prevăzute de dispoziţiile art. 214 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură fiscală.

Instanţa de control judiciar va respinge, ca neîntemeiate, şi criticile formulate de recurenta-pârâtă vizând aplicarea în mod greşit de către prima instanţă a dispoziţiilor art. 451 şi urm. din C. proc. civ.

În conformitate cu prevederile legale menţionate, la baza obligaţiei de restituire a cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile efectuate, în mod justificat, de către partea care a câştigat procesul.

În speţă, judecătorul fondului a obligat pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa de timbru, constatând întemeiat că, în raport de soluţia dată cererii de chemare în judecată, culpa procesuală aparţine pârâtei.

Cât priveşte solicitarea de aplicare a art. 451 alin. (2) C. proc. civ., aceasta nu poate fi primită, neintrând în categoria motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., aşa cum s-a statuat prin decizia nr. 3/2020 pronunţată de ÎCCJ în recurs în interesul legii.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate, atât excepţia nulităţii recursului, cât şi recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 3733 din 25 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

De asemenea, Înalta Curte va dispune obligarea recurentei-pârâte ANAF la plata către intimata-reclamantă S.N.S. S.A. a cheltuielilor de judecată în sumă de 3.000 RON, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, invocată prin întâmpinare.

Respinge recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei civile nr. 3733 din 25 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la plata către intimata-reclamantă Societatea Naţională a Sării S.A. a sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 ianuarie 2020.