EU funding reimbursement eligibility, contractual temporal law application, and appellate jurisdiction over central public authorities

Şedinţa publică din data de 10 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de la data de 29.04.2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic - Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (CNDIPT-OIPOSDRU), anularea adresei nr. x/28.10.2015 emise de pârât ca răspuns la plângerea prealabilă a reclamantei, cu consecinţa recunoaşterii caracterului eligibil al tuturor cheltuielilor înscrise în cererea de rambursare nr. x formulată în baza contractului de finanţare din fonduri europene nerambursabile nr. E7629/21.09.2010, cu cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 526 pronunţată în data de 20 februarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 16 din O.U.G. nr. 80/2013 formulată de reclamantă, a respins ca nefondată excepţia tardivităţii introducerii acţiunii invocată de pârâtă şi a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic - Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond trimiterea dosarului Tribunalului Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.

În susţinerea motivului de recurs invocat a apreciat că Tribunalului Bucureşti îi revine competenţa de soluţionare a cauzei în conformitate cu prevederile art. 95 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În esenţă, recurenta a apreciat că actul administrativ contestat, deşi analizează finanţări nerambursabile din partea Uniunii Europene, nu este emis de o autoritate publică centrală, astfel încât hotărârea recurată a fost pronunţată de o instanţă necompetentă din punct de vedere material.

Pe fondul cauzei a solicitat admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi precizată, respectiv validarea în totalitate a cheltuielilor evidenţiate de reclamantă în cererea de rambursare nr. x în cadrul proiectului cu ID nr. 59498.

A susţinut că cheltuielile efectuate au fost supuse controlului de către pârâtă în baza unui regulament financiar nr. x/2002 abrogat, în vigoare fiind regulamentul nr. 966/2012, context în care este aplicabilă Decizia Curţii Constituţionale nr. 64/2017.

În cuprinsul motivelor de recurs a indicat în concret sumele de bani care au fost solicitate de reclamantă prin cererea de rambursare nr. x, în sensul că societatea avea dreptul de a reintroduce în cerere toate cheltuielile declarate neeligibile până la această cerere, justificând reintroducerea acestora cu documente contabile.

4. Cereri formulate în cauză

În continuarea cererii de recurs formulate la data de 15 mai 2017, recurenta-reclamantă a anexat o cerere prin care a solicitat promovarea recursului în interesul legii, prin intermediul Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu prevederile art. 514 şi următoarele C. proc. civ., în rezolvarea interpretării şi aplicării unitare a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de promovare a recursului în interesul legii şi a căii de atac promovate

Faţă de natura cererii formulate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la data de 15 mai 2017, se constată următoarele:

Conform art. 514 C. proc. civ. "Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti."

Faţă de prevederile legale anterior menţionare, se constată că secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a fost greşit investită cu promovarea recursului în interesul legii.

Pentru aceste considerente Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal va înainta cererea de promovare a recursului în interesul legii, formulată de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 514 C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor formulate de intimată şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. se poate cere casarea unei hotărâri când a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.

Înalta Curtea reţine că prin încheierea de şedinţă din 06 februarie 2017, secţia a VIII-a contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti s-a apreciat competentă material procesual să soluţioneze prezentul litigiu, însă această încheiere face parte integrantă din sentinţa civilă recurată.

Astfel, în mod implicit a fost recurată şi această încheiere, prin care s-a amânat pronunţarea pentru data de 20 februarie 2017 când a fost dată sentinţa recurată.

Însă, Curtea reţine că recurenta nu a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei de contencios administrativ.

Reţinând că, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe (forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată), Înalta Curte constată că nu pot fi invocate pentru prima dată în calea de atac, critici privind necompetenţa instanţei.

Totodată, argumentele prezentate în susţinerea motivului invocat, nu pot fi primite de instanţă având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (11) din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care "Toate cererile privind actele administrative emise de autorităţile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanţare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluţionează în fond de secţiile contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel".

Astfel, instanţa de recurs constată că instanţa competentă să soluţioneze fondul acţiunii deduse judecăţii este curtea de apel, argument pentru care motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. va fi respins, ca nefondat.

În ceea ce priveşte celelalte critici cuprinse în cererea de recurs instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Prin acţiunea formulată recurente-reclamantă solicitat a anularea adresei nr. x/28.10.2015 emisă de pârât ca răspuns la plângerea sa prealabilă, cu consecinţa admiterii în integralitate a cererii de rambursare nr. x formulată în baza contractului de finanţare nr. x/21.09.2010

În acest context nu poate fi primită critica vizând faptul că în mod eronat atât pârâta, cât şi instanţa de fond au aplicat Regulamentul financiar nr. x/2002, deşi erau incidente Regulamentul nr. 966/2012 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 64/2017, întrucât s-ar încălca principiul neretroactivităţii legii, conform căruia legea intrată în vigoare are putere numai începând din acel moment, nu şi pentru trecut.

Astfel se reţine că potrivit Noului C. civ., ca de altfel şi în reglementarea vechiul C. civ. incident în speţă în raport de data încheierii contractului de finanţare (21.09.2010) contractul este supus reglementării juridice sub imperiul căreia a fost încheiat. Or, chiar din preambulul contractului nr. x/21.09.2010 rezultă că acesta a fost încheiat sub imperiul Regulamentului financiar CE nr. 1605/2002, care rămâne în continuare aplicabil contractului de finanţare analizat în speţă.

Înalta Curte în acord cu judecătorul fondului va respinge ca nefondate şi criticile vizând faptul că în mod nelegal i-au fost respinse o parte din cheltuielile solicitate la rambursare.

Sub acest aspect se constată că o parte din sumele de bani solicitate la rambursare au făcut obiectul altor cereri de rambursare ce au fost respinse, astfel că un asemenea demers este inadmisibil. În ceea ce priveşte cheltuielile de leasing echipamente, se poate observa cu claritate că în dosar nu există dovezi care să susţină afirmaţia recurentei privind faptul că partenerul de afaceri S.C. B. S.A. ar fi suportat din propriile costuri pe care nu le-ar fi solicitat la rambursare în proiect, astfel că nu s-a depăşit valoarea de piaţă a bunului.

Totodată, Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente şi concludente, recurenta reiterează sub o altă formă argumentele prezentate în faţa instanţei de fond în susţinerea demersului său judiciar, fără a dezvolta un raţionament juridic pentru care apreciază că hotărârea recurată este afectată de motive de nelegalitate.

Raportat la toate considerentele expuse mai sus, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, motiv pentru care în temeiul prevederilor art. 20 din Legea 544/2004 şi disp. art. 497 C. proc. civ., va dispune respingerea acestuia, cu consecinţa menţinerii sentinţei pronunţate de instanţa de fond ca legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Înaintează cererea de promovare a recursului în interesul legii, formulată de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în baza art. 514 C. proc. civ.

Respinge recursul declarat de reclamantul S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 526 din 20 februarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 martie 2020.