Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1477/2021 AI generated

Appeal null and void for failure to identify specific legal violations in cassation against annulment of guarantee fund's payment refusal

Case Number Decizia nr. 1477/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice declared the appeal filed by the Insured Persons' Guarantee Fund null and void, thereby leaving in force the lower court's decision that had annulled the administrative body's refusal to pay a claim. The dispute concerned an administrative law action brought by a commercial entity against the guarantee fund regarding the rejection of its payment request, where the appellate court had initially ruled in favor of the company. The decisive legal basis for this outcome was the procedural requirement that appeals to the supreme court must specifically demonstrate violations of material or procedural law within the strictly limited grounds of cassation; because the appellant merely reiterated factual arguments and challenges to evidence appraisal without identifying specific breached legal norms, the appeal failed to meet the statutory motivation requirements and was consequently invalidated under the relevant provisions of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 248 C. proc. civ, art. 499 C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Appeal null and void for failure to identify specific legal violations in cassation against annulment of guarantee fund's payment refusal: The dispute concerned an administrative law action brought by a commercial entity against the guarantee fund regarding the rejection of its payment request, where the appellate court had initially ruled in favor of the company. The decisive legal basis for this outcome was the procedural requirement that appeals to the supreme court must specifically demonstrate violations of material or procedural law within the strictly limited grounds of cassation; because the appellant merely reiterated factual arguments and challenges to evidence appraisal without identifying specific breached legal norms, the appeal failed to meet the statutory motivation requirements and was consequently invalidated under the relevant provisions of the Code of Civil Procedure.

Keywords

AI generated
action for annulment grounds for cassation procedural violations Civil Procedure Code guarantee fund nullity of agreements and decisions

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Main ground for the verdict, as the court explicitly cites this provision to declare the appeal null due to lack of proper motivation.

art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Procedural rule cited in the dispositive section (section 3.3 and implicit in the final decision logic) regarding the legal basis for the solution adopted in the cassation instance.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 11 martie 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.06.2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 14205/19.04.2018 emise de pârât prin care i-a fost respinsă cererea de plată nr. x/24.11.2016.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 4228 din 22 octombrie 2018, Curtea a admis cererea de chemare în judecată şi a anulat Decizia nr. 14205/19.04.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi, pe cale de consecinţă, respingerea contestaţiei formulate de intimata-reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, recurentul-pârât, după ce a prezentat situaţia de fapt, a reprodus argumentele din cuprinsul întâmpinării formulate la fond, susţinând, în esenţă, că întregul probatoriu al reclamantei în primă instanţă s-a canalizat pe ideea că la adresa menţionată au sediul mai multe societăţi şi că nu se ştie ce persoană a semnat confirmarea de primire a notificării Fondului de Garantare a Asiguraţilor, fără a se depune împuternicirea persoanei desemnate în relaţia cu FGA.

3. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului ridicată din oficiu, în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susţinerilor recurentului-pârât, rezultă că acesta a invocat formal motivul de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără, însă, a evidenţia niciun element de nelegalitate a sentinţei atacate care să se poată încadra în motivul de casare menţionat, criticile sale vizând interpretarea şi aprecierea probelor administrate în faţa instanţiei de fond.

3.1. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

3.2. Raportat cu cele reţinute, Înalta Curte constată că, deşi, la nivel formal, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de casare.

Recurentul, după cum s-a expus la pct. 2 al prezentei decizii, s-a limitat la a reitera cele prezentate în cuprinsul întâmpinării privind aspectele de fapt şi administrarea probelor de către prima instanţă referitoare la comunicarea Notificării nr. x/27.02.2018 către S.C. A. S.R.L..

Nu a circumstanţiat în niciun mod critica sa, în sensul că instanţa de fond ar fi încălcat sau ar fi aplicat greşit normele de drept material incidente cauzei.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.

Or, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

3.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 4228 din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.