Insurance indemnity claims: nullity of appeal for failure to concretize legal errors and misclassification of discretionary damages

Şedinţa publică din data de 11 martie 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată, la data de 07.05.2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei emise de pârât în cadrul Dosarului cu număr unic x, nr. dosar x şi obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii prin care să acorde despăgubirile solicitate, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Prin cererea înregistrată, la data de 04.06.2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 14317/26.04.2018 emise de pârât şi obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii prin care să acorde despăgubirile solicitate, cu cheltuieli de judecată.

1.3. Prin încheierea de şedinţă din 2 octombrie 2018 pronunţată în Dosarul nr. x/2018, Curtea a admis excepţia litispendenţei invocată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin întâmpinare şi s-a dispus trimiterea Dosarului nr. x/2018 la Dosarul nr. x/2018.

2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa nr. 4167 din 17 octombrie 2018, Curtea a respins acţiunile conexate formulate de reclamanţii A., B. şi C., ca neîntemeiate.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii au formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, rejudecând cauza, admiterea acţiunii introductive.

Au considerat recurenţii-reclamanţi că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material şi prin necercetarea fondului.

Instanţa de fond şi-a însuşit apărările pârâtului, considerând că acesta are un drept de apreciere de neatins, câtă vreme şi-a elaborat propriile norme şi criterii de apreciere cu valabilitate generală.

Ghidul invocat atât de pârât, cât şi de instanţă se referă la perioada 2006-2010, în condiţiile în care accidentul a avut loc în anul 2013. Astfel, analiza dosarelor penale se referă la o perioadă nerelevantă, anii 2006-2010.

Despăgubirile care le-au fost acordate au fost înjumătăţite sau acordate cu totul arbitrar.

Organul administrativ nu ar trebui să ia orice decizie doreşte (discreţionar, oportun) fără a putea fi controlată de justiţie (pentru asigurarea legalităţii).

Au mai arătat recurenţii-reclamanţi că, atunci când se încearcă atingerea principiilor consacrate ale ordinii juridice, cu privire la legalitate şi oportunitate sunt aplicabile două instrumente ale Consiliului Europei, Recomandarea nr. 20/2004 a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei cu privire la controlul judiciar asupra actelor administrative şi Recomandarea nr. 7/2007 a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei cu privire la buna administrare.

Astfel, motivarea instanţei echivalează cu o necercetare corespunzătoare a fondului, niciun argument de-al lor nefiind analizat.

4. Apărările intimatului-pârât

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului.

Astfel, instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

5.1. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

5.2. Raportat cu cele reţinute, Înalta Curte constată că, deşi, la nivel formal, recurenţii-reclamanţi A., B. şi C. s-au prevalat de dispoziţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestor motive de casare.

5.2.1. Astfel, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de pct. 5 al articolului menţionat, este de observat că acesta sancţionează încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii. (eg nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesocotirea principiilor publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii), ceea ce nu se poate reţine în privinţa hotărârii instanţei de fond.

Deşi recurenţii apreciază că hotărârea atacată este afectată de acest motiv de nelegalitate, nu au motivat în niciun fel cum s-a produs o astfel de încălcare, context în care critica la adresa legalităţii sentinţei civile din perspectiva dispoziţiilor art. 488 pct. 5 C. proc. civ. nu satisface rigorile prevăzute de art. 487 C. proc. civ.

5.2.2. Referitor la motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reţine Înalta Curte că aspectul referitor la cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanţă conform circumstanţelor particulare, reprezintă o chestiune ce ţine de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate, astfel că nu este cenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, Înalta Curte constată, după cum s-a expus la pct. 3 al prezentei decizii, că recurenţii-reclamanţi s-au limitat la a-şi exprima nemulţumirea faţă de soluţia primei instanţe şi la a face trimitere la recomandările Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei, fără, însă, a-şi circumstanţia în niciun mod criticile, în sensul că instanţa ar fi încălcat sau ar fi aplicat greşit normele de drept material incidente cauzei.

Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de control judiciar fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

5.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de A., B. şi C. împotriva sentinţei nr. 4167 din 17 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.