Retrocession of nationalized property: proof of succession to original land-registry owner

Şedinţa publică din data de 10 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 14 aprilie 2016, sub nr. x/2016, pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Parohia Romano-Catolică Sânnicolau Mare prin Episcopia Romano-Catolică din Timişoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Comisia Specială de Retrocedare a unor Imobile care au Aparţinut Cultelor Religioase din Romania, Statul Roman prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, Comuna Teremia Mare, R.A.D.E.F. România Film (Direcţia Teritorială de Difuzare şi Exploatare a Filmelor Timişoara) anularea Deciziei nr. 5265/19/.02.2016 prin care s-a respins cererea de retrocedare nr. x/12.02.2003 privitor la imobilul situat în comuna Teremia Mare, nr. 222, jud. Timiş pe considerentul că nu s-ar fi făcut dovada dreptului de proprietate asupra acestui imobil, constatarea dreptului de proprietate a cultului catolic prin A. asupra imobilului revendicat şi înscris în CF nr. x Teremia Mare, a cărei succesor de drept este Parohia Romano-Catolică din Sânnicolau Mare, retrocedarea în natură către notificator a întregului imobil identificat în cartea funciară x Teremia Mare, cu nr. top x-351 şi 2350/349-350, imobil ce nu mai are destinaţia înscrisă în cartea funciară de cinematograf, difuzare şi exploatare a filmelor, încuviinţarea intabulării în cartea funciară convertită a dreptului de proprietate în favoarea Parohiei Romano-Catolice Sânnicolau Mare cu titlu de retrocedare şi radierea dreptului de proprietate înscris în favoarea pârâtei Direcţia Teritorială de Difuzare şi Exploatare a Filmelor Timiş.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 250 pronunţată în data de 18 octombrie 2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Comuna Teremia Mare, a respins cererea promovată de reclamanta Parohia Romano - Catolică Sânnicolau Mare prin Episcopia Romano - Catolică Timişoara împotriva pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Comuna Teremia Mare, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă şi a respins cererea promovată de reclamanta Parohia Romano - Catolică Sânnicolau Mare prin Episcopia Romano - Catolică Timişoara, împotriva pârâţilor Comisia Specială de Retrocedare a unor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi R.A.D.E.F. România Film (Direcţia Teritorială de Difuzare şi Exploatare a Filmelor Timişoara), ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 250/18 octombrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Parohia Romano - Catolică Sânnicolau Mare prin Episcopia Romano - Catolică Timişoara, care invocând prevederile art. 488 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Consideră hotărârea pronunţată în cauză, nelegală şi neîntemeiată, invocând în sprijinul susţinerilor sale următoarele:

În mod greşit Curtea de Apel Timişoara a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comuna Teremia Mare reprezentată prin primar, deoarece în imobilul din litigiu funcţionează Centrul Cultural al Comunei Teremia Mare si astfel această pârâtă este deţinătorul imobilului, motiv pentru care are calitate procesuală pasivă, hotărârea pronunţată urmând a fi opozabilă posesorului şi deţinătorului imobilului.

Din dosarul administrativ rezultă faptul, ca aceasta pârâtă a revendicat în aceasta calitate imobilul din litigiu, cerere care a fost respinsă.

Instanţa de fond în mod eronat a constatat lipsa calităţii procesuale pasive a Statului Roman, reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice, din moment ce imobilul din litigiu a fost naţionalizat drept avere bisericească în temeiul Decretului 176/1948 de fostul stat comunist, şi doar ulterior, la data de 14.09.1961, aplicând dispoziţiile D. 303/1948 s-a trecut imobilul în favoarea Întreprinderii Cinematografice de stat cu titlu de naţionalizare.

În cauză Statul roman este reprezentat prin Ministerul Finanţelor Publice şi raportat la actul de naţionalizare, are calitate procesuala pasiva.

Pe fondul cauzei arată că, potrivit cărţii funciare în extenso, imobilul a fost proprietatea unei familii de etnie germană din comuna Teremia Mare, din data de 22.03.1908. De la această familie, Tineretul catolic din Teremia Mare a cumpărat imobilul, la data de 29.03.1912.

A. era subordonată Parohiei catolice locale, parohului şi Consiliului Parohial, fiind astfel o proprietate confesională romano - catolică.

Toate proprietăţile confesionale romano-catolice au fost naţionalizate în baza D. 176/1948.

Imobilul din litigiu devenind după naţionalizare Cinema "23 august", ulterior Cinema "Olimpia" şi ulterior "Luceafărul". Chiar dacă în vechea carte funciară nr. x Teremia Mare, din anul 1912 până în anul 1961, asupra imobilului din litigiu nu este înscrisă nici o menţiune care sa aibă la baza actul de naţionalizare produs în anul 1948/1949 asupra tuturor instituţiilor bisericeşti romano-catolice, acest imobil a trecut in proprietate de stat prin naţionalizare conf. D. 176/1948, motiv pentru care Primăria Teremia Mare a şi revendicat imobilul.

Drept urmare, imobilul din litigiu a trecut în mod abuziv în proprietatea Statului Roman, cu titlu de naţionalizare, ca instituţie de cult catolic. Ulterior statul comunist, drept noul proprietar a trecut imobilul în favoarea Cinematografiei romane de la acea dată, şi anume Întreprinderii Cinematografice Regională de Stat Banat

În mod greşit instanţa de fond retine, contrar actelor depuse de reclamanta, că nu s-a probat că Parohia Romano-Catolică Sânnicolau Mare este succesoarea în drepturi a fostului proprietar tabular şi nici legătura dintre acest proprietar tabular cu B. din Timişoara, deşi potrivit canonului 123 din Codul Canonic, după ce o persoana juridică publică (A.) se stinge, destinaţia bunurilor sale, a drepturilor sale patrimoniale şi a obligaţiilor sale revin persoanei juridice imediat superioare, în cazul de fata Parohiei Romano- Catolice Sânnicolau Mare.

Din dovezile depuse la dosar, rezulta faptul, ca A. a achiesat la B. din Timişoara, motiv pentru care reclamanta a prezentat în instanţa statutul acestei asociaţii, pentru care considerente susţinerea instanţei de fond, ca nu s-a probat vreo legătura între cele două asociaţii romano-catolice, trebuie înlăturată.

Pentru a înţelege structurile bisericeşti înainte de instalarea regimului comunist, şi chiar şi cele de azi, susţine că trebuie analizate structurile etnice si religioase ale comunelor bănăţene, cum a fost Teremia Mare, în care tot tineretul era de religie catolica si de etnie germană până la cel de al doilea război mondial. Acesta a fost unul din motivele principale pentru care au achiesat la B. din Timişoara.

Consideră hotărârea pronunţată în cauză, nelegală, nefondată, instanţa de fond nu a administrat nici un fel de probe, nu a solicitat copia actului de naţionalizare a imobilului de la Primăria Teremia Mare, nici destinaţia imobilului începând cu anul 1949 până la data de 14.09.1961, nu a răspuns solicitării reclamantei din cuprinsul contestaţiei, cu privire la destinaţia imobilului etc.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă Regia Autonomă a Distribuţiei şi Exploatării Filmelor "România Film" - prin administratorul special a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a depus întâmpinare, prin care, în principal, a invocat excepţia nulităţii recursului, cererea de recurs necuprinzând motivele de nelegalitate şi dezvoltarea lor, şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a depus la dosar în data de 30 ianuarie 2017 precizări, prin care a susţinut că temeiul de drept al căii de atac este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Intimatul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a depus Note scrise.

Recurenta-reclamantă a depus la dosar răspuns la întâmpinare şi Note de şedinţă însoţite de un set de înscrisuri.

Intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a depus Note de şedinţă.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 31 octombrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 10 decembrie 2019, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 26 noiembrie 2019, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând recursul prin prisma criticilor formulate, a motivelor de casare invocate şi a probelor administrate în cauză, Înalta Curte reţine caracterul său nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă s-a adresat instanţei de contencios administrativ competentă cu acţiunea sa de anulare a Deciziei nr. 5265/19.02.2016, emisă de Comisia Specială de Retrocedare, prin care s-a respins solicitarea sa de retrocedare nr. 2057/12.02.2003, privind restituirea în natură a imobilului situat în comuna Teremia Mare nr. 222, judeţul Timiş, înscris în cartea funciară nr. x a localităţii Teremia Mare nr. topografic x-351 şi 2350/349-350 imobil compus din construcţie şi teren în suprafaţă de 1583 mp.

Prin decizia contestată, Comisia Specială de Retrocedare a respins cererea recurentei-reclamante, reţinând că titularul solicitării nu a făcut dovada că, la data preluării abuzive de către statul român, era proprietarul imobilului ce formează obiectul cererii, figurând ca proprietar tabular A..

Decizia nr. 5265/19.02.2016 a fost menţinută de către prima instanţă, ce a respins cererea de chemare în judecată a reclamantei Parohia Romano-Catolică Sânnicolaul Mare prin Episcopia Romano-Catolică Timişoara, această soluţie urmând a fi confirmată şi în calea recursului, fiind una legală.

Prioritar, în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se impune soluţionarea excepţiei invocate de intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România în cuprinsul întâmpinării.

Înalta Curte constată, raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., că excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă este neîntemeiată, întrucât recurenta-reclamantă a formulat critici ce pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu este incidentă sancţiunea prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România.

În ceea ce priveşte motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ. invocate printr-o precizare ulterioară până la fixarea primului termen de judecată, Înalta Curte urmează a nu le avea în vedere, întrucât prin motivele de recurs depuse în termen legal, recurenta-reclamantă nu a formulat critici care să se încadreze în aceste temeiuri de drept, astfel că vor fi analizate de către instanţa de control judiciar toate susţinerile în fapt, ale căii de atac, declarate în cauză prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Instanţa de control judiciar constată că, în speţă, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Înalta Curte respinge ca nefondată critica din recurs referitoare la greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Comuna Teremia Mare, întrucât aceşti pârâţi nu sunt părţi în raportul juridic ce face obiectul cauzei, singura instituţie care are calitate pasivă în cauză este Comisia Specială de Retrocedare a unor Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România emitentă a deciziei care face obiectul speţei.

În ceea ce priveşte fondului cauzei, instanţa de recurs reţine faptul că imobilul înscris în carte funciară x Teremia Mare, cu nr. top x-351 şi 2350/349-350, cu proprietar A. din anul 1912 a fost naţionalizată în baza prevederilor Decretul nr. 303/1948 privind naţionalizarea industriei cinematografice şi reglementarea comerţului cu produse cinematografice, fiind înscris ca şi proprietar Direcţia Teritorială de Difuzare şi Exploatare a Filmelor, prin efectul naţionalizării.

În acest context Înalta Curte constată că în actele dosarului nu este menţionat Decretul nr. 176/1948, astfel cum susţine recurenta-reclamantă, ci doar Decretul nr. 303/1948 privind naţionalizarea industriei cinematografice şi reglementarea comerţului cu produse cinematografice.

Recurenta-reclamantă a afirmat că este succesor în drepturi a A., căreia i-a aparţinut imobilul în litigiu, asociaţie de la care a preluat activul şi pasivul, dar nu a depus nici un act în dovedirea acestui aspect.

Instanţa de recurs, în acord cu judecătorul fondului, reţine că, reclamanta şi-a întemeiat dreptul de proprietate pe Statutele B. din Dieceza Romano-Catolică Timişoara, prevederile Legii nr. 439/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, H.G. nr. 1218/2008 publicată în M.O. 798/2008 (canonul 123), afirmând că Tineretul Catolic din Teremia Mare a achiesat la B. din Dieceza Romano-Catolice Timişoara şi se afla în directa subordonare a parohului şi a Consiliului Parohial.

În mod legal şi corect, instanţa de fond a constatat că "înscrisurile depuse de către reclamantă fac referire la trei instituţii distincte, respectiv A. din Teremia Mare, B. din dieceza romano-catolică Timişoara şi Parohia Romano-Catolică Sânnicolau Mare şi nu probează faptul că Parohia Romano-Catolică Sânnicolau Mare este succesoarea în drepturi a fostului proprietar tabular, A. din Teremia Mare şi nici legătura dintre A. şi B.".

Înalta Curte nu poate reţine în speţă incidenţa canonului 123 din Codul Canonic, potrivit căruia "după ce o persoană juridică publică se stinge, destinaţia bunurilor sale a drepturilor sale patrimoniale şi a obligaţiilor sale este reglementată de către drept şi statute; dacă acestea nu fac nicio menţiune, respectivele bunuri, drepturi şi obligaţii revin persoanei juridice imediat superioare (...).", întrucât la dosar a fost depus Statutele B. din Timişoara şi nu al A., fost proprietar tabular.

Parohia Romano-Catolică Sânnicolau Mare nu a depus înscrisuri din care să rezulte că este persoana juridică imediat superioară A. şi că există o legătura juridică între B. din Timişoara şi cea a Tineretului Catolic din Teremia Mare.

Statutele pentru B. din Diaceza Romano-Catolică Timişoara, prevede că "La caz de dizolvare, averea societăţii va fi schimbată cu totul în bani gata, cari bani se vor depune spre fructificare la o casă de păstrare sub numele societăţii unde vor rămâne până la reînfiinţarea unei societăţi a B. rom.-cat din dieceza rom.-cat din Timişoara (...). În cazul că societatea ar dispune de o zidire proprie, aceea nu va fi permis nimeni ca să o vinde, ci se va pune la dispoziţie pentru alte scopuri culturale, naţionale şi bisericeşti până la reînfiinţarea ei".

În acord cu judecătorul fondului, din analiza înscrisului denumit Statutele B., depus în dovedire, se constată că nu reclamanta este menţionată drept persoană juridică îndreptăţită la preluarea patrimoniului B. în caz de dizolvare a acesteia.

Niciunul dintre aceste aspecte nu dovedeşte proprietatea cultului romano-catolic, proprietate dobândită printr-un mod originar sau derivat de dobândire a dreptului de proprietate recunoscut de oricare din dreptul comun aplicabil în Transilvania în diversele perioade de timp.

Prezumţia instituită prin prevederile art. 32 şi 33 din Decretul-lege nr. 115/1938, privind dreptul real aflat în patrimoniul celui care este înscris ca proprietar în cartea funciară, nu a fost răsturnată în cauză, iar celelalte alegaţii ale recurentei-reclamante, nu sunt apte să înlăture forţa probantă a prezumţiei rezultate din înscrierea în cartea funciară a proprietarului tabular al respectivului imobil.

Aşadar, în raport de criticile formulate în recurs, nefiind aduse în discuţie aspecte noi, care să determine reţinerea unei alte stări de fapt decât cea constatată de judecătorul instanţei de fond, Înalta Curte, urmează a respinge ca nefondată calea de atac exercitată asupra sentinţei civile nr. 1067 din 27 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Pentru considerentele anterior arătate, în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia - Parohia Romano-Catolică Sf. Mihail, menţinând sentinţa atacată astfel cum a fost pronunţată, fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de reclamanta PAROHIA ROMANO-CATOLICA SANNICOLAU MARE prin Episcopia Romano-Catolica din Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 250 din 18 octombrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 martie 2020.