Nullity of cassation appeal for failure to substantiate criticism of lower court’s application of insurance guarantee fund insolvency deadlines

Şedinţa publică din data de 11 martie 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 11.09.2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 7947/01.08.2017 emise de pârât şi obligarea pârâtului la plata sumei de 78.126,02 RON, dosar daună x-Tranzacţia nr. x/01.04.2015, şi la plata sumei de 1.700 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1823 din 17 aprilie 2018, Curtea a respins acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, rejudecând cauza, admiterea acţiunii introductive.

În susţinerea recursului, recurentul-reclamant a prezentat situaţia de fapt şi a reprodus argumentele prezentate în cuprinsul acţiunii.

A arătat recurentul-reclamant, în esenţă, că decizia emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care cererea sa de plată a fost respinsă ca tardiv formulată, face vorbire drept temei al dreptului său de creanţă despre ordonanţa civilă nr. 2056/27.07.2015 pronunţată în Dosarul nr. x/2015 al Judecătoriei Deva. În realitate, dreptul său de creanţă a izvorât din înscrisul denumit Tranzacţie înregistrată sub nr. x/01.04.2015.

Instanţa de fond nu a analizat incidenţei în cauză a prevederilor art. 27 alin. (2) lit. c) din Norma nr. 16/2015, conform cărora, odată cu deschiderea procedurii falimentului şi desemnarea unui lichidator judiciar, acesta are obligaţia de a preda pârâtului FGA situaţia creanţelor de asigurări, Fondul neavând decât obligaţia de a prelua creanţele de asigurări existente şi să achite debitele restante.

3. Apărările intimatului-pârât

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care a susţinut că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate cu privire la hotărârea recurată, recurentul nefăcând nicio referire propriu-zisă la motivarea sentinţei recurate şi la vreun motiv de nelegalitate al acesteia.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare.

Astfel, instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

4.1. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.2. Raportat cu cele reţinute, Înalta Curte constată că, deşi la nivel formal, recurentul-reclamant A. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de casare.

Recurentul, după cum s-a expus la pct. 2 al prezentei decizii, s-a limitat la a reitera aspectele prezentate în cuprinsul acţiunii introductive de instanţă, referitoare la evenimentul asigurat şi la faptul că, urmare a falimentului societăţii B., administratorul special, C., ar fi trebuit să predea pârâtului situaţia creanţelor de asigurări, iar pârâtul nu avea decât obligaţia de a prelua creanţele de asigurări existente şi să achite debitele restante.

Însă, nu s-a referit şi nu a combătut în niciun fel aspectele reţinute prin considerentele hotărârii recurate, care au avut în vedere, în esenţă, aspectul că, potrivit Legii nr. 213/2015 şi Normei ASF nr. 16/2015, Fondul de Garantare a Aisguraţilor nu preia obligaţiile asigurătorului aflat în faliment, reclamantul având obligaţia de a formula cererea de plată motivată în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a falimentului B. S.A., legea nefăcând distincţie cu privire la creanţele de asigurări aferente dosarelor de daună existente în evidenţele societăţii de asigurare.

Astfel, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a circumstanţiat în niciun mod critica sa, în sensul că instanţa de fond ar fi încălcat sau ar fi aplicat greşit normele de drept material incidente cauzei. Această critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs.

O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ., astfel că excepţia invocată de intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor este întemeiată, devenind aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

4.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului formulat de A. împotriva sentinţei nr. 1823 din 17 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 11 martie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.