Cessation of military indemnity challenged for lost procedural competence where jurisdictional exceptions were not timely raised

Şedinţa publică din data de 10 martie 2020

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 9 martie 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal şi declinată prin sentinţa civilă nr. 4717 din 6 septembrie 2016 în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale anularea deciziei nr. 4426/05.01.2016 prin care s-a dispus încetarea plăţii indemnizaţiei prevăzute de Legea nr. 8/2006, repararea pagubei cauzate prin repunerea în drepturile avute anterior emiterii deciziei, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată şi suspendarea executării actului administrativ atacat până la soluţionarea definitivă a cauzei.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 919 pronunţată în data de 15 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naţionale, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. .919/2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare Tribunalului Bihor, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

A susţinut că sentinţa a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe. Astfel, instanţa de fond a încălcat dispoziţiile imperative ale art. 131 C. proc. civ. şi nu a verificat dacă este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză.

Dimpotrivă, a încălcat normele de drept material prevăzute de art. 9 din Legea nr. 8/2006 potrivit cărora "Prevederile referitoare la stabilirea, suspendarea, încetarea, plata pensiilor, răspunderea juridică şi jurisdicţia din domeniul pensiilor din sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale se aplică în mod corespunzător şi indemnizaţiei stabilite în condiţiile prezentei legi", precum şi pe cele ale art. 91 din lege, astfel cum a fost completată prin Legea nr. 83/2016.

Sentinţa dată de instanţa de fond este nelegală, deoarece a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 100 şi 101 din Legea nr. 223/2015, privind pensiile militare de stat şi a indemnizaţiei prevăzute de Legea nr. 8/2006, potrivit cărora litigiile privind stabilirea şi plata drepturilor de pensii se soluţionează în primă instanţă de către tribunale.

Pe cale de consecinţă, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea dosarului la Tribunalul Bihor, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

4. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 noiembrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 7 aprilie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 10 martie 2020, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul, este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurentul-reclamant îşi întemeiază recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 şi 8 C. proc. civ. - Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 3. când hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii; 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material .

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., instanţa de recurs constată că potrivit C. proc. civ., forma activă la data sesizării instanţei de judecată, art. 129 C. proc. civ.:

"Excepţia de necompetenţă. (1) Necompetenţa este de ordine publică sau privată.

(2) Necompetenţa este de ordine publică:

1. în cazul încălcării competenţei generale, când procesul nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti;

2. în cazul încălcării competenţei materiale, când procesul este de competenţa unei instanţe de alt grad;

3. în cazul încălcării competenţei teritoriale exclusive, când procesul este de competenţa unei alte instanţe de acelaşi grad şi părţile nu o pot înlătura.

(3) În toate celelalte cazuri, necompetenţa este de ordine privată."

Potrivit art. 130 C. proc. civ.. "Invocarea excepţiei. (1) Necompetenţa generală a instanţelor judecătoreşti poate fi invocată de părţi ori de către judecător în orice stare a pricinii.

(2) Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

(3) Necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

(4) Dacă necompetenţa nu este de ordine publică, partea care a făcut cererea la o instanţă necompetentă nu va putea cere declararea necompetenţei."

Trebuie precizat că, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, instanţă investită iniţial de recurentul - reclamant cu soluţionarea cauzei sale, a invocat la data de 6 septembrie 2016, excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a apreciat că este competentă să soluţioneze cererea de chemare în judecată şi a respins acţiunea.

Faţă de cele expuse anterior, se constată că recurentul-reclamant nu a invocat excepţia necompetenţei teritoriale în faţa Tribunalului Bucureşti şi nici excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti în soluţionarea litigiului, deşi excepţia trebuia invocată în condiţiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ. - la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.

Or, conform prevederilor art. 130 alin. (2) din C. proc. civ. necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi ori de către judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe şi pot pune concluzii. Prin urmare, competenţa primei instanţe este definitiv câştigată câtă vreme excepţia de necompetenţă nu a fost invocată până la termenul prevăzut de lege.

Nefiind invocată excepţia necompetenţei în condiţiile legii, nu poate fi primit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. care impune ca hotărârea recurată să fi fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, invocată în condiţiile legii.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că recurentul-reclamant a susţinut că sentinţa a fost dată cu aplicarea eronată a dispoziţiilor care reglementează jurisdicţia pensiilor militare şi a indemnizaţiei, respectiv art. 100 şi următoarele din Legea nr. 8/2006.

Înalta Curte nu poate reţine această critică, care vizează faptul că jurisdicţia în sistemul pensiilor militare se realizează prin tribunale şi curţile de apel şi cererea se adresează instanţei în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul ori sediul reclamantul, având în vedere cele expuse anterior, respectiv că nefiind invocată excepţia necompetenţei materiale şi teritoriale în condiţiile legii, competenţa rămâne câştigată instanţei care s-a considerat legal investită din punct de vedere material.

În acest context, se constată că argumentele formulate de recurentul-reclamant A. sunt nefondate şi nu pot conduce la reformarea hotărârii atacate.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea 554/2004 se va dispune respingerea recursului ca nefondate, cu consecinţa menţinerii hotărârii recurate ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 919 din 15 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 martie 2020.