Challenge to ministerial confirmation of university rector: founder's standing and lack of substantive interest under Education Law

Şedinţa publică din data de 10 martie 2020

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin sentinţa civilă nr. 1112/21.04.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2013, Curtea de Apel Bucureşti a dispus, între altele: admite excepţia perimării cererii de chemare în judecată privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. şi H.; constată intervenită perimarea cererii de chemare în judecată privind pe reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., formulată în contradictoriu cu pârâţii I. şi J. din Iaşi şi pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, cu consecinţa corespunzătoare a respingerii noii cereri de repunere pe rol formulate de reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G.; ia act de renunţarea părţii reclamante K. la judecata capătului de cerere privind încuviinţarea instanţei ca fondatorii să exercite administrarea J.; respinge ca nefondată excepţia inadmisibilităţii sub motiv de lipsă a plângerii prealabile raportat la cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul K.; uneşte cu administrarea probelor excepţiile lipsei de interes şi lipsei de calitate procesuală activă invocate cu privire la cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul K.; disjunge cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, precizată şi restrânsă de reclamantul K., referitor la capetele de cerere privind anularea Ordinului MECTS nr. 5783/21.09.2012, suspendarea executării acestui ordin, obligarea pârâţilor la plata sumei de 10.000 euro daune morale, cheltuieli de judecată, dispune formarea unui nou dosar, acordând termen de judecată în continuare.

Prin cererea înregistrată la data de la 23 aprilie 2015 sub dosar nr. x/2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca urmare a disjungerii cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul K. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (fost Ministerul Educaţiei Naţionale), I. şi J. în dosarul nr. x/2013, s-a solicitat: anularea ordinului nr. 5783 emis de Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului la data 21.09.2012, suspendarea executării ordinului până la soluţionarea definitivă si irevocabilă a cauzei, încuviinţarea ca fondatorii, în persoana Prof .Dr. K. şi Prof. Dr. A. să asigure administrarea J. până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, obligarea pârâţilor la plata de daune materiale şi morale ce vor fi precizate în termenele procedurale; cu cheltuieli de judecată.

La data de 18.02.2014, 19.03.2014 şi 30.10.2014, reclamantul a depus la dosar precizări, prin al căror conţinut a reluat diverse aspecte dezvoltate în cererea de chemare în judecată şi în răspunsurile la întâmpinări, respectiv a expus chestiuni privind litigiile şi situaţiile conflictuale existente în timp între fondatorii Fundaţiei şi al Universităţii.

La data de 24.11.2014, reclamantul a depus la dosar o nouă cerere precizatoare prin care a arătat că solicită obligarea pârâţilor Ministerul Educaţiei Naţionale şi I., în solidar, la plata de daune morale în cuantum de 10.000 euro, în echivalent RON la data plăţii, daune solicitate în temeiul art. 1349 C. civ. (referitor la răspunderea pentru emiterea nelegală a ordinului atacat) şi 1369 C. civ. (referitor la solidaritatea lui I. care a determinat emiterea ordinului atacat). În fapt, prin emiterea ordinului MEN nr. 5783/21.09.2012 a fost confirmat în funcţia de rector al J. nelegal, iar acesta din urmă l-a împiedicat să îşi exercite atributele de membru fondator şi de preşedinte al Consiliului de administraţie al universităţii.

A mai precizat reclamantul că nu înţelege să solicite daune materiale în cauză.

Totodată, reclamantul a indicat faptul că renunţă la solicitarea încuviinţării instanţei ca fondatorii să exercite administrarea J..

La data de 10.04.2015, reclamantul a depus la dosar concluzii scrise. În conţinutul acestora, indică faptul că în calitate de fondator, prin Legea nr. 1/2011 (în forma în vigoare la data emiterii ordinului atacat şi la data introducerii cererii de chemare în judecată), îi sunt conferite atribuţii precum: numirea consiliului de administraţie al universităţilor particulare (art. 211 alin. (7), acordarea avizului consultativ pentru structurile şi funcţiile de conducere ale universităţii particulare (art. 123 alin. (8), avizarea Cartei universitare (art. 227 alin. (3).

2. Hotărârea atacată cu recurs

Prin sentinţa civilă nr. 2524 pronunţată în data de 8 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondate excepţiile lipsei calităţii procesuale active şi lipsei de interes invocate cu privire la reclamantul K., a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de reclamantul K. cu privire la avizul acordat pentru Carta J. din Iaşi şi inclus în adresa nr. x/28.08.2012 a Ministerului Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului, a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, precizată şi restrânsă de reclamantul K., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice (fost Ministerul Educaţiei Naţionale), I. şi J. şi a obligat reclamantul la plata către pârâtul I. a sumei de 3500 RON şi către pârâta J. din Iaşi a sumei de 4500 RON, cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2524 pronunţată în data de 8 octombrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamantul K. şi pârâţii I. şi J..

Reclamantul K. prin recursul formulat a susţinut în esenţă următoarele:

- instanţa de fond a nesocotit Legea nr. 408/2002 care a stat la baza înfiinţării J. din Iaşi, respectiv a acreditării facultăţilor de drept şi de economie, precum şi statul său de persoană juridică de drept privat, care consacră autonomia deplină a universităţilor particulare.

Judecătorul fondului nu a observat că pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale nu a respectat statutul universităţii şi a intervenit prin emiterea ordinului contestat, deşi avea cunoştinţă de litigiul dintre membrii fondatori şi că, pârâtul I. a încălcat Legea nr. 408/2002, prin înfiinţarea unei facultăţi cu acelaşi nume.

- Curtea de Apel a nesocotit faptul că, anterior emiterii ordinului 5783/2012 pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale mai emisese 2 ordine abuzive nr. 4294/10.06.2009 şi 5837/06.11.2009, prin care aceeaşi persoană, I. era numit rector al J. fiind nesocotite dispoziţiile art. 13 si 89 alin. (1) din Legea 84/1995 ce garantează autonomia universitară şi o protejează de ingerinţe ideologice sau politice;

- Nu s-a respectat faptul că, nelegalitatea Ordinelor 4294/16.06.2009 si 5837/06.11.2009 a fost confirmată prin sentinţa civilă 1153/05.03.2010 a Curţii de Apel Bucureşti, devenita irevocabilă prin decizia civilă 3791/2011 a ICCJ şi respectiv, prin sentinţa civilă 699/ februarie 2011 a Curţii de Apel Bucureşti, devenită irevocabilă prin decizia civilă 5047/2011 a ICCJ.

Mai mult s-au nesocotit alte două decizii irevocabile, respectiv sentinţa nr. 3763/2012 a Curţii de Apel Bucureşti, devenită irevocabilă prin decizia civilă 7803/2013 a ICCJ (prin care s-a respins proiectul de cartă depus de pârâtul I.) şi sentinţa nr. 398/2013 a Curţii de Apel Bucureşti, devenită irevocabilă prin decizia civilă 1435/2014 a ICCJ (constatându-se nelegalitatea Ordinului nr. 3684/2012 ce îl viza pe L.).

Toate hotărârile anterioare converg către o singură concluzie, nelegalitatea emiterii de către Ministerul Educaţiei Naţionale a unor ordine care au condus la distrugerea şi desfiinţarea J..

- Instanţa de fond nu a observat starea de fapt a J., reflectată prin înregistrarea fiscală a acestui contribuabil sub 2 CIF-uri, ca urmare a abuzurilor DGFP şi AJFP Iaşi;

- s-a nesocotit faptul că pârâţii au falsificat structura instituţională a J. din Iaşi, în sensul că 2 facultăţi desfiinţate prin Decizia senatului din 19 decembrie 2007 au considerate legale;

- judecătorul fondului în urma solicitării pârâtului I. a înlăturat nelegal 8 dintre cei 9 reclamanţi, apreciind nelegal că acţiunea nu ar fi fost semnată de aceştia, a suspendat cauza şi a constatat prin sentinţa nr. 1112/2015 perimată acţiunea faţă de aceştia, a disjuns acţiunea formulată, precizată şi restrânsă faţă de reclamantul K., deşi acesta din urmă nu a formulat separat de ceilalţi reclamaţi acţiune.

- instanţa de fond nu a soluţionat capătul de cerere privind anularea ordinului nr. 5783/2012 din perspectiva tuturor prevederilor Legii nr. 1/2011 privind alegerile academice, ci a redus dezbaterea doar la Cartă şi dreptul fondatorului K. de a stabili rectorul, eludând prevederile art. 128 alin. (3), art. 207 alin. (7), art. 208, art. 209 alin. (1) şi art. 211 alin. (3) din Legea educaţiei.

În finalul criticilor sale, reclamantul apreciază necesar ca instanţa de recurs să observe refuzul pârâţilor de a prezenta instanţei actele care au stat la baza emiterii Ordinului nr. 5783/2012.

Recurentul reclamant a depus la dosar punct de vedere oficial (3 mai 2016), punct de vedere (14 iunie 2018) şi precizări (8 noiembrie 2018 şi 2 martie 2020), prin care invocă excepţia lipsei dovezilor privind calitatea de reprezentant şi a capacităţii de exerciţiu a pârâtului I., critici faţă de hotărârea instanţei de fond şi reformularea cererii de chemare în judecată.

Pârâţii I. şi J. solicită admiterea recursului, casarea sentinţei şi rejudecând litigiul să se admită excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a reclamantului K. şi pe cale de consecinţă să se respingă acţiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă şi lipsită de interes şi acordarea cheltuielilor de judecată.

Pârâţi au redat, printr-o amplă prezentare, istoria creării universităţii şi au adus următoarele critici hotărârii atacate:

- în mod nelegal şi netemeinic s-a constatat calitatea de fondator a J. din Iaşi a reclamantului K., faţă de dispoziţiile legale în vigoare la momentul înfiinţării J. din Iaşi (Legea nr. 408/2002), potrivit cărora fondator este acea persoană care contribuie la constituirea patrimoniului afectat, în mod permanent şi irevocabil, realizării unui scop de interes general sau, după caz, al unor colectivităţi.

În speţă din probele administrate în faţa instanţei de fond nu rezultă că reclamantul K. ar fi contribuit în vreun mod la constituirea patrimoniului necesar înfiinţării prin lege a J. din Iaşi şi, în consecinţă, nu poate avea calitatea de fondator a acestei instituţii.

J. din Iaşi a fost înfiinţată prin Legea nr. 408/2002, calitatea de fondator aparţinând M., motivat de faptul că patrimoniul iniţial necesar înfiinţării universităţii a fost donat de către M., potrivit anexei la Legea nr. 408/2002. Anexa la Legea nr. 408/2002 are la bază protocolul de predare-primire a patrimoniului, încheiat între M. din Iaşi şi J. din Iaşi care se înfiinţează prin lege. Actele legalizate la notariat, în original, se află la dosarul legii de înfiinţare a universităţii, de la Camera Deputaţilor - înscrisuri care au fost depuse în totalitate la instanţa de fond,

De asemenea există o distincţie clară între cele 3 persoane juridice: M. (înfiinţată în anul 1990 prin hotărâre judecătorească); J. (înfiinţată de M. prin sentinţa civilă nr. 6/1999) şi J. din Iaşi (Legea nr. 408/2002, din anul 2010 - înfiinţată de M.).

Întreaga criză s-a datorat confuziei dintre două persoane juridice cu nume asemănătoare, dar cu identitate diferită: J., înfiinţată prin hotărârea judecătorească nr. 6/15.01.1999, ca fundaţie non-profit, autorizată să funcţioneze provizoriu, până la înfiinţarea prin lege şi J. din Iaşi, înfiinţată prin Legea nr. 408/2002, ca instituţie de învăţământ superior - persoană juridică de drept privat şi de utilitate publică - parte a sistemului naţional de învăţământ, aşa cum rezultă din poziţia oficială a Ministerului Educaţiei şi Cercetării, exprimată de Direcţia Juridic şi Control, precum şi din Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (Dosar nr. x/2006).

- Rolul Ordinului nr. 5783/2012 emis de Ministerul Educaţiei Naţionale a fost de reîntregire a structurii J. din Iaşi, în conformitate cu legea de înfiinţare. Anul universitar 2009-2010 este primul în care universitatea înfiinţată prin lege funcţionează cu structura completă, prin revenirea în cadrul instituţiei a facultăţilor de Drept şi de Economie.

Menţionează că toate Ordinele au fost permanent contestate de către reclamantul K., care a susţinut că este fondator al Universităţii, însă acesta nu poate dovedi cu niciun înscris de unde rezultă calitatea sa de fondator.

- Consideră că susţinerea instanţei de fond cu privire la constituirea patrimoniului J. din Iaşi - prin anexa la Legea nr. 408/2002 - potrivit căreia această chestiune priveşte modul de obţinere a patrimoniului universităţii şi, eventual, drepturile asupra acestuia în caz de lichidare, nefiind însă determinant în stabilirea iniţiativei de înfiinţare a universităţii, este nelegală şi contrazisă de celelalte probe administrate în cauză.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârâtă a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursuruilor ca nefondate şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

Recurenţii-pârâţi au depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, au solicitat respingerea recursului declarat de K. ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

Recurentul-reclamant a depus întâmpinare prin care a apreciat că recursul declarat de pârâţi este inadmisibil, astfel că ar trebui respins.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Raportul întocmit în cauză, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru şi a fost comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 22 mai 2018, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din acelaşi act normativ.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 31 octombrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 25 iunie 2019, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

II.1 Referitor la cererile formulate de către recurentul-reclamant K., prin care se modifică cadrul procesual, Înalta Curte le va respinge ca inadmisibile, pentru următoarele considerente:

Recurentul reclamant în cuprinsul cererilor formulate în cadrul dosarului de recurs şi intitulate punct de vedere oficial (3 mai 2016), punct de vedere (14 iunie 2018) şi precizări (8 noiembrie 2018 şi 2 martie 2020), a înţeles să reformuleze cererea de chemare în judecată, respectiv să modifice cadrul procesual.

Referitor la cererile formulate de către recurentul-reclamant K. Înalta Curte a reţine că potrivit art. 494 raportat la art. 478 C. proc. civ., prin recurs nu se poate modifica cadrul procesual stabilit în faţa primei instanţe, părţile nefiind îndreptăţite a formula în faţa instanţei de recurs cereri noi, altele decât cele cu care a învestit prima instanţă

Articolul 478 din C. proc. civ. dă valoare normativă principiului tantum devolutum quantum iudicatum.

Conform acestui articol, părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive, mijloace de apărare şi dovezi decât cele invocate la prima instanţă sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. De asemenea, în apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot formula pretenţii noi. Totuşi, legea prevede că părţile pot să expliciteze pretenţiile care au fost cuprinse implicit în cererile sau apărările adresate primei instanţe. Mai mult, este necesar a se stabili care sunt pretenţiile cuprinse implicit în cerere, având în vedere că, potrivit art. 194 lit. c) C. proc. civ., obiectul cererii trebuie precizat de la momentul formulării cererii de chemare în judecată, adăugarea altor pretenţii putând fi făcută în condiţiile art. 204 C. proc. civ.

Prin cererile formulate în cadrul dosarului de recurs, recurentul-reclamant doreşte sa modifice cele statuate prin sentinţa civilă nr. 1112/21.04.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2013 de Curtea de Apel Bucureşti, ceea ce este inadmisibil.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. art. 494 raportat la art. 478 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibile, cererile formulate de recurentul - reclamant K. prin care se modifică cadrul procesual.

II.2. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi hotărârea recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce vor fi în continuare arătate:

Ca o chestiune prealabilă, trebuie precizat că toţi recurenţii în cuprinsul motivelor de recurs nu au indicat motivul de casare, dar, conform raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, necontestat de către părţi sub acest aspect, s-a apreciat că motivele prezentate de recurenţi se circumscriu motivului de casare prevăzut de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Reclamantul a supus controlului de legalitate al instanţei Ordinul nr. 5783/21.09.2012 emis de Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea, constatând că actul administrativ contestat a fost emis cu respectarea prevederilor legale incidente.

În mod evident, problema de drept ce se impune a fi dezlegată în prezentul recurs vizează stabilirea legalităţii soluţiei adoptate de prima instanţă.

Este nefondat motivul de recurs ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept materia.

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Ordinul nr. 5783/21.09.2012 emis de Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pârâtul I. a fost confirmat în funcţia de rector al J. din Iaşi.

Actul administrativ contestat a fost emis în baza prevederilor art. 209 alin. (1) lit. b) şi art. 211 alin. (1) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, a procesului-verbal încheiat la data de 22.06.2011 privind consemnarea rezultatului referendumului organizat la nivelul J. din Iaşi pentru alegerea modalităţii de desemnare a rectorului, Hotărârea Senatului J. din Iaşi nr. 11/30.01.2012 prin care a fost aprobată componenţa nominală a Biroului Electoral Central, Carta universitară J. din Iaşi şi ale Metodologiei de desfăşurare a alegerilor universitare 2012, Având în vedere procesul-verbal privind consemnarea rezultatul lui alegerilor universitare din data de 27.02.2012 organizate în cadrul J. din Iaşi pentru desemnarea Rectorului, urmare a adresei J. din Iaşi înregistrată la Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului cu nr. 10814/19.09.2012, Hotărârea Guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Hotărârea nr. 24/27.02.2012 emisă de Senatul J. din Iaşi a fost validat rezultatul votului pentru funcţia de Rector al J. din Iaşi în persoana pârâtului, prof. univ. dr. I. şi Procesului-verbal privind consemnarea rezultatului alegerilor universitare din data de 27.02.2012 organizate în cadrul J. din Iaşi, în vederea desemnării Rectorului J. din Iaşi.

Astfel, răspunzând argumentelor recurenţilor, Înalta Curte precizează următoarele:

Recurentul-reclamant K. susţine că instanţa de fond nu a observat că pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale nu a respectat statutul universităţii şi a intervenit prin emiterea ordinului contestat şi nu a soluţionat capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 5783/2012 din perspectiva tuturor prevederilor Legii nr. 1/2011 privind alegerile academice, ci a redus dezbaterea doar la Cartă şi dreptul fondatorului K. de a stabili rectorul, eludând prevederile art. 128 alin. (3), art. 207 alin. (7), art. 208, art. 209 alin. (1) şi art. 211 alin. (3) din Legea educaţiei.

Recursul pârâţilor I. şi J. din Iaşi vizează nelegala soluţionare a cauzei, în sensul că s-a constatat calitatea de fondator a J. din Iaşi a reclamantului K. şi nu s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a acestuia.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că prin Hotărârea nr. 3/23.01.2012 a Senatului J. din Iaşi a fost adoptată Metodologia organizării şi desfăşurării alegerilor pentru structurile şi funcţiile de conducere academică ale J. din Iaşi, iar prin Hotărârea nr. 7/23.01.2012 a aceluiaşi Senat a fost adoptată Carta J. din Iaşi şi Codul de Etică şi Deontologie Universitară (carta fiind avizată prin rezoluţia nr. 10380/28.08.2012 a Ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului). Potrivit acestora nu pot candida pentru funcţiile de conducere persoanele care au împlinit vârsta legală de pensionare, rectorul urmând a fi desemnat de către comunitatea universitară prin modalitatea aprobată prin vot universal, direct şi secret al tuturor cadrelor didactice şi de cercetare titulare şi al reprezentanţilor studenţilor în Senatul universitar şi în Consiliile Facultăţilor.

Anterior avizării Cartei, prin adresa nr. x/20.02.2012 Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a invitat J. din Iaşi, profesorii univ. dr. K. şi I. la data de 22.02.2012 pentru a se discuta inclusiv chestiunea avizării Cartei Universitare a Universităţii în discuţie, dar reclamantul K. a refuzat să avizeze pozitiv acea Cartă cu ocazia invitaţiei menţionate.

Înalta Curte constată că instanţa de fond s-a pronunţat asupra tuturor excepţiilor şi cererilor formulate în cauză de către părţi, reţinând în mod legal că, deşi reclamantul K. a invocat calitatea de profesor angajat al Universităţii pârâte, respectiv de fondator al acesteia, în realitate, la data emiterii Ordinului nr. 5783/2012 contestat acesta mai avea doar calitatea de fondator, fiind pensionat legal din funcţia de profesor, prin decizia nr. 163/05.01.2012 emisă de J. din Iaşi.

În acest context nu se putea reţine o vătămare a reclamantului prin alegerea pârâtului I. în funcţia de rector a J. din Iaşi, deoarece în calitate de pensionar nu avea nici dreptul de a vota şi nici dreptul de a candida la funcţia de rector.

Înalta Curte va respinge critica pârâtului în sensul că reclamantul nu avea calitatea de fondator, întrucât din actele dosarului rezultă că J. din Iaşi înfiinţată prin Legea nr. 408/2002, are la bază patrimoniul M. din Iaşi, instituţie care are ca membrii fondatori pe K., I., persoane care formează Colegiul Fondatorilor. Totodată Carta J. a fost autentificată sub nr. x/07.04.1999 de BNPA N., în încheierea de autentificare fiind menţionaţi inclusiv reclamantul K. şi pârâtul I. «în calitate de membrii fondatori ai Universităţii "Petre Andrei"».

În mod corect instanţa de fond a constatat că norma juridică incidentă la data înfiinţării M., respectiv Legea nr. 84/1995 prevedea la art. 56 că "Înfiinţarea instituţiilor de învăţământ superior se face prin lege.", fără a exista menţiuni în legătură cu reglementarea calităţii de fondator. În acelaşi sens, nici la data adoptării Legii nr. 408/2002 nu exista o reglementare expresă sub aspectul calităţii de fondator, ci se prevedea la art. 56 alin. (1) că "Înfiinţarea instituţiilor de învăţământ superior se face prin lege, în baza procedurilor prevăzute de Legea nr. 88/1993.". Curtea a reţinut că art. 66 din Legea nr. 21/1924 pentru persoanele juridice (Asociaţiuni şi Fondaţiuni), în vigoare la nivelul anilor 1998 şi 1999, prevedea că "Fondaţiunea este actul prin care o persoană fizică sau juridică constituie un patrimoniu distinct şi autonom de patrimoniul sau propriu, şi-l destină, în genere, în mod permanent realizării unui scop ideal, de interes obştesc."

Înalta Curte în acord cu instanţa de fond, reţine că la momentul înfiinţării universităţii se menţiona că, fondatori ai acestei erau M. şi o serie de persoane fizice, printre care se aflau şi reclamantul K. şi pârâtul I., aceştia fiind de altfel şi nominalizaţi expres ca având o asemenea calitate. În plus, atât procesul-verbal, cât şi Carta constituie acte juridice, astfel încât, nefiind anulate sau declarate nule absolut, sunt producătoare de efecte juridice.

Art. 122 alin. (3) teza finală din Legea nr. 1/2011 a educaţiei naţionale prevede că "Iniţiativa înfiinţării instituţiei de învăţământ superior particular şi confesional aparţine unei fundaţii, unei asociaţii sau unui cult religios ori altui furnizor de educaţie, recunoscut ca atare potrivit prevederilor prezentei legi, denumit fondator.". Definiţia fondatorului din noua reglementare legală nu poate fi aplicată în cazul universităţii în discuţie, întrucât Legea nr. 1 a fost adoptată la nivelul anului 2011, adică ulterior înfiinţării J. din Iaşi, astfel că a o avea în vedere ar intra în conflict cu principiul neretroactivităţii legii, consacrat de disp. art. 15 alin. (2) din Constituţia României.

În mod legal judecătorul fondului a apreciat că reclamantul K. are calitate procesuală activă şi interes în cauză, motiv faţă de care Înalta Curte constată că excepţiile susţinute şi în calea de atac a recursului sunt nefondate.

Nu se poate reţine însă că, actul administrativ litigios îl vatămă în concret pe recurentul - reclamant având în vedere prevederile Legii nr. 1/2011 potrivit cărora în calitate de fondator a J. din Iaşi nu avea nicio atribuţie în legătură cu procedura de alegere a rectorului, el putând emite doar un aviz consultativ. Recurentul-reclamant nu a fost de acord să avizeze, context în care nu există vreo obligaţie a pârâtei de a se şi conforma acestui aviz negativ.

În mod corect curtea de apel nu a apreciat că s-ar putea reţine vreo cauză de anulabilitate a actului administrativ litigios nici din perspectiva faptului că avizarea pozitivă a Cartei universitare din partea ministerului a intervenit după organizarea alegerilor.

Înalta Curte nu poate primi susţinerea recurentului reclamant în sensul că s-au nesocotit alte două decizii irevocabile, respectiv sentinţa nr. 3763/2012 a Curţii de Apel Bucureşti, devenită irevocabilă prin decizia civilă 7803/2013 a ICCJ (prin care s-a respins proiectul de cartă depus de pârâtul I.) şi sentinţa nr. 398/2013 a Curţii de Apel Bucureşti, devenită irevocabilă prin decizia civilă 1435/2014 a ICCJ (constatându-se nelegalitatea ordinului nr. 3684/2012 ce îl viza pe L.), întrucât emiterea sau respingerea anterior a unui alt ordin sau Cartă nu este de natură a anula Ordinul nr. 5783/21.09.2012, cu atât mai mult cu cât hotărârile anterior menţionate vizează aspecte de fapt şi de drept distincte faţă de obiectul acţiunii de faţă.

Nu sunt fondate afirmaţiile reclamantului în sensul că pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale nu a respectat statutul universităţii şi a intervenit prin emiterea ordinului contestat din perspectiva tuturor prevederilor Legii nr. 1/2011 privind alegerile academice, întrucât actul a fot emis în urma alegerilor desfăşurate în cadrul J. din Iaşi, cu participarea tuturor categoriilor, respectiv cadre didactice şi reprezentanţii studenţilor în data de 27 februarie 2012.

În ceea ce priveşte susţinerea că instanţa de fond nu a soluţionat capătul de cerere privind anularea Ordinului nr. 5783/2012, Înalta Curte observă judecătorul fondului, prin soluţionarea excepţiei de nelegalitate ca inadmisibilă, a respins ca nefondat capătul de cerere privind anularea Ordinului constatând că este necesar în conformitate cu dispoziţiile Legii 1/2011 pentru buna funcţionare a unei universităţi eliberarea unui aviz de legalitate din partea Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, ordinul fiind calificat prin lege însăşi ca prezentând natura juridică a unui aviz.

În acest context, se constată că argumentele formulate de recurenţi sunt nefondate şi nu pot conduce la reformarea hotărârii atacate, Ordinul nr. 5783/2012 contestat în cauză fiind emis în conformitate cu dispoziţiile legale incidente.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea 554/2004 se va dispune respingerea recursurilor ca nefondate, cu consecinţa menţinerii hotărârii recurate ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibile, cererile formulate de recurentul - reclamant K. prin care se modifică cadrul procesual.

Respinge recursurile declarate de reclamantul K. şi pârâţii I. şi J. DIN IAŞI împotriva sentinţei civile nr. 2524 din 8 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 martie 2020.