Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1451/2021 AI generated

Audit of public funds: invalidity of payments lacking statutory documentary verification for construction and tourism promotion expenses

Case Number Decizia nr. 1451/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal of the Ministry of Tourism, confirming the lower court’s ruling that upheld the National Audit Court's decision to invalidate specific audit measures against the National Authority for Tourism (ANT). The dispute concerned the legality of ANT’s public expenditure management and financial controls during the 2013–2016 period, specifically challenging audit findings that ANT failed to verify the reality and regularity of payments for construction works and tourism promotion services via TV, outdoor advertising, and international tour operators. The Court determined that ANT violated the requirements for good financial management and the principles of budget execution by accepting payments without mandatory on-site inspections, missing justificatory documents for distribution and broadcast ratings, and failing to enforce contractual penalties for non-performance, in violation of Government Order No. 119/1999 on internal and preventive financial control and the Public Finance Law No. 500/2002.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 22 din Legea nr. 500/2002, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ; Audit of public funds: invalidity of payments lacking statutory documentary verification for construction and tourism promotion expenses: The dispute concerned the legality of ANT’s public expenditure management and financial controls during the 2013–2016 period, specifically challenging audit findings that ANT failed to verify the reality and regularity of payments for construction works and tourism promotion services via TV, outdoor advertising, and international tour operators. The Court determined that ANT violated the requirements for good financial management and the principles of budget execution by accepting payments without mandatory on-site inspections, missing justificatory documents for distribution and broadcast ratings, and failing to enforce contractual penalties for non-performance, in violation of Government Order No. 119/1999 on internal and preventive financial control and the Public Finance Law No. 500/2002.

Keywords

AI generated
statutory audit public finance financial audit e-government mandatory expenditure public authorities

Cited Legislation

AI generated

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive to justify the dismissal of the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 10 martie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII de contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.11.2017, reclamantul Ministerul Turismului a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea încheierii nr. 96/02.11.2017, emisă de Comisia de soluţionare a contestaţiilor, prin care s-a dispus respingerea contestaţiei nr. x/14.09.2017, înregistrată la Curtea de Conturi a României sub nr. x/18.09.2017, formulate de instituţia noastră împotriva Deciziei nr. 14/24.08.2017 şi a actelor subsecvente, respectiv: anularea, în parte, a Deciziei nr. 14/24.08.2017 emisă de către directorul Direcţiei 2 din cadrul Departamentului IV, pentru înlăturarea deficienţelor constatate şi consemnate în Raportul de control întocmit ca urmare a acţiunii "Controlul modului de utilizare a fondurilor alocate prin bugetul Autorităţii Naţionale pentru Turism pentru promovarea şi dezvoltarea turistică a României în perioada 2013 - 2016." Totodată, a solicitat anularea, în parte, a Raportului de control întocmit ca urmare a acţiunii "Controlul modului de utilizare a fondurilor alocate prin bugetul Autorităţii Naţionale pentru Turism pentru promovarea şi dezvoltarea turistică a României în perioada 2013 - 2016 şi suspendarea în parte a încheierii nr. 96/14.09.2015 privind punctele 4, 5, 7.3, 7.4, 7.5. din Decizia nr. 14/24.08.2017.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2538 din 31 mai 2018, a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul Ministerul Turismului, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

Totodată, a respins cererea de anulare, ca fiind neîntemeiată.

1.3. Calea de atac a recursului exercitată în cauză şi motivele înfăţişate

Împotriva sentinţei civile nr. 2538 din 31 mai 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul Ministerul Turismului actualmente Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a Româneiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul-reclamantMinisterul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

1.1. Motivele de fapt şi de drept relevante

1. În ceea ce priveşte menţinerea soluţiei asupra măsurii de la pct. 4

Referitor La dispunerea de măsuri privind "angajarea şi utilizarea cheltuielilor în limita creditelor de angajament şi creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare" menţionăm următoarele:

Instanţa de fond în mod greşit a apreciat că "această cheltuială a fost angajată şi achitată în baza unei simple menţiuni în situaţia de lucrări referitoare la articolul de lucrări "YC01 diferenţă preţ materiale procurare dulapuri", întrucât denumirea articolului de lucrări "YC01 diferenţă preţ materiale procurare dulapuri" în valoare de 366.000 RON se regăseşte în devizul ofertă la contractul de lucrări acceptat în cadrul licitaţiei şi cuprinde mai multe componente,pentru staţia de pompe SP 200, după cum urmează:

- tablou general alimentare,

- tablou distribuţie forţă şi comandă pompe 400W,

- circuit iluminat şi prize,

- alte accesorii electrice şi electronice,

Mai mult decât atât învederăm onoratei instanţe faptul că din adresa nr. x din data de 29.06.2017 a furnizorului către Municipiului Petroşani, suma de 366.000 RON cuprindea; panou comandă pompă x, panou de comandă pompă x, software PLC pentru staţie pompe, proiectare instalaţie electrică.

Astfel conform facturii x paginile 4 şi 8 din 30.11.2016 rezultă valoarea de 366.000 RON din situaţia de plată, astfel încât apreciem ca neîntemeiată reţinerea instanţei de fond referitoare la acest aspect.

Astfel, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 120/2010, în vigoare la acea dată, beneficiarii programelor şi proiectelor de investiţii sunt autorităţile administraţiei publice locale, finanţarea realizării documentaţiilor tehnice şi a lucrărilor de execuţie a programelor şi obiectivelor de investiţii în turism asigurându-se de la bugetul de stat şi din bugetele locale, prin bugetele unităţilor administrativ teritoriale.

Transferul de fonduri către unităţile administrativ-teritoriale se făcea pe baza solicitărilor acestora, însoţite de contractul de achiziţie publică încheiat între autoritatea administraţiei publice locale responsabilă de atribuirea contractului şi executant, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, precum şi de dovada efectuării plăţilor din surse proprii.

Autorităţile administraţiei publice locale răspund în condiţiile legii de utilizarea sumelor primite pentru realizarea proiectelor de investiţii şi au obligaţia de a înregistra în contabilitatea proprie operaţiunile legate de primirea şi utilizarea fondurilor alocate de Ministerul Turismului.

Recurenta învederează că a efectuat plata în baza documentelor prevăzute de contractul de finanţare nr. x/30.08.2016, documente puse la dispoziţie şi însuşite de beneficiar.

Măsura contestată este prevăzută la pct. II.6 din Decizia nr. 14/2017.

În realitate echipa de audit a constatat efectuarea de plăţi din fonduri publice pentru cheltuieli angajate prin contract, respectiv A.N.T. a încheiat cu unitatea administrativ - teritorială, Municipiul Petroşani, contractul de finanţare nr. x/30.08.2016 (nr. x/06.09.2016) privind lucrările efectuate în cadrul proiectului de investiţii în turism "Schi în România, Mimiciphd Petroşani.

Astfel, prin transferuri de la bugetul A.N.T. pe anul 2016 (suma de 2.600.000 RON) au fost completate sursele proprii ale autorităţii publice locale în valoare de 118.000 Iei, pentru decontarea lucrărilor efectuate în baza contractului de lucrări nr. x/31.08.2010 (încheiat între Consiliul Local al Municipiului Petroşani în calitate de beneficiar şi S.C. A. S.R.L. Piteşti - lider asociaţie, în calitate de prestator).

Unitatea administrativ - teritorială, Municipiul Petroşani, în baza contractului de finanţare nr. x/2016, cu cererea nr. x/16.12.2016 (având anexate: decontul justificativ pe luna decembrie 2016, factura fiscală nr. x/21.12.2016 în valoare totală de 2.287.342,75 RON şi centralizatorul situaţiilor de lucrări şi situaţiilor de plată), a solicitat transferarea sumei de 2.287.342,75 RON.

Astfel, în baza documentelor prezentate, în cadrul A.N.T. au fost întocmite şi aprobate de către ordonatorul de credite, Nota de fundamentare nr. x/19.12.2016 privind aprobarea transferurilor din alocaţii de la bugetul de stat, Nota justificativă nr. x/19.12.2016 privind exactitatea şi realitatea datelor cuprinse în solicitarea de deschidere de credite bugetare ANT şi ordonanţarea de plată nr. x/19.12.2016, iar cu OP nr. x/27.12.2016, s-a efectuat plata în sumă de 2.287.342,75 RON, către Municipiul Petroşani.

Recurentul - reclamant susţine faptul că beneficiarii finanţărilor răspund în condiţiile legii de utilizarea sumelor alocate, ANT efectuând plata în baza documentelor prevăzute în contractul de finanţare nr. x/30.08.2016.

Faptul că ANT a efectuat plata în baza documentelor prevăzute în contractul de finanţare nr. x/30.08.2016, puse la dispoziţie şi însuşite de beneficiar, nu exclude răspunderea Direcţiei Infrastructură Turistică (din cadrul ANT), care potrivit R.O.F. al ANT (valabil în perioada 2013-2016), referitor la Jnvestiţii in infrastructura turistică de agrement (.-.)", avea atribuţii privind "verificarea documentelor financiare depuse de către beneficiarul finanţării, conform reglementarilor în vigoare; monitorizarea întocmirii documentelor de plată şi efectuarea plăţii către beneficiarul finanţării",

Din probele administrate în cauză, respectiv documentaţia care a stat la baza emiterii actelor atacate, rezultă faptul că atât în Oferta tehnică-economică (anexă la Contractul de lucrări nr. x/31.08.2010) respectiv, în Formularul F3 - "Lista cu cantităţile de lucrări" - Deviz ofertă Staţie pompe PS200", cât şi în Situaţia de plată pe luna decembrie 2016, la lucrarea Staţie pompe PS200" (avizată de dirigintele de şantier şi aprobată de beneficiar) a fost înscris şi acceptat la plată, articolul de lucrări "YCOI- Diferenţă preţ materiale" în valoare de 366.000 RON, fără a se nominaliza materialele la care se referă aceste diferenţe, a cantităţilor şi a preţului unitar al acestora.

Astfel, prin aplicarea la cheltuielile directe (în care este inclus acest articol de lucrări) în sumă de 366.000 RON, a cheltuielilor indirecte în procent de 8% şi a cotei de profit de 5%, a fost acceptată la plată în plus suma de 415.044 RON fără TVA respectiv, 498.052,80 RON cu TVA.

Faptul că, atât în oferta tehnică-economică în baza căreia s-a încheiat contractul de lucrări cât şi în situaţiile de plată, a fost inclus şi acceptat la plata articolul de lucrări "YCOI- Diferenţă preţ materiale" în valoare de 366.000 RON, fără a se nominaliza materialele la care se referă aceste diferenţe, a cantităţilor şi a preţului unitar al acestora, nu dă dreptul la efectuarea de plăţi reprezentând contravaloarea acestui articol, potrivit Normelor metodologice privind angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata cheltuielilor instituţiilor publice, precum şi organizarea, evidenta şi raportarea angajamentelor bugetare şi legale, aprobate prin OMFP nr. 1792/2002, în fazele din procesul execuţiei bugetare: "3. Ordonanţarea cheltuielilor

Este faza în procesul execuţiei bugetare în care se confirma ca livrările de bunuri au fost efectuate sau alte creanţe au fost verificate şi ca plata poate fi realizată. Persoana desemnată de ordonatorul de credite confirma ca exista o obligaţie certa şi o suma datorată, exigibilă la o anumită data, şi în acest caz ordonatorul de credite bugetare poate emite "Ordonanţarea de plata" pentru efectuarea plăţii (...).Ordonanţarea de plata va fi însoţită de documentele justificative în original şi va purta viza persoanelor autorizate din compartimentele de specialitate, care să confirme corectitudinea sumelor de plata, livrarea şi recepţionarea bunurilor, executarea lucrărilor şi prestarea serviciilor, existenţa unui alt titlu care sa justifice plata, precum şi, după caz, înregistrarea bunurilor in gestiunea instituţiei şi în contabilitatea acesteia (...) ".

În acest caz, ANT s-a limitat în a efectua plăţii în sumă de 2.287.342,75 RON, fără a verifica, referitor la articolul de lucrări "YCOI- Diferenţă preţ materiale" inclus în Situaţia de plată pe luna decembrie 2016, dacă există o obligaţie certă şi o sumă datorată, exigibilă la o anumită dată, prin verificarea documentelor justificative vizate de persoane autorizate de natură a confirma corectitudinea sumelor de plată, livrarea şi recepţionarea bunurilor, executarea lucrărilor.

De asemenea, ANT avea obligaţia să verifice realitatea, regularitatea şi legalitatea operaţiunilor din documentele prezentate la plată, entitatea, în temeiul art. 10 alin. (4) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, era îndreptăţită să solicite orice alte documente care să certifice utilizarea sumelor acordate în scopul stabilit respectiv, pentru decontarea lucrărilor realizate în cadrul proiectului de investiţii în turism "Schi în România, Municipiul Petroşani, din fonduri de la bugetul de stat.

Prin modul cum a procedat, ANT nu a urmărit realizarea unei bune gestiuni financiare în utilizarea fondurilor publice, fapt dovedit prin efectuarea de plăţi în sumă estimată de 498.053 RON, pentru articole de lucrări angajate şi decontate nejustificat, entitatea în conformitate cu prevederile O.G. nr. 119/1999 avea obligaţia să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficientei în utilizarea fondurilor publice, şi în administrarea patrimoniului.

De asemenea, ANT avea obligaţia de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament şi creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare, în conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice.

2. În ceea ce priveşte măsura dispusă privind intrarea în legalitate referitoare la "angajarea cheltuielilor de promovare a brandului turistic naţional, prin intermediul posturilor de televiziune," pe baza bunei gestiuni financiare în conformitate cu prevederile legale în vigoare precizăm următoarele:

Apreciem ca netemeinică reţinerea instanţei de fond cu privire la "nejustifîcarea decontării serviciilor de publicitate prin intermediul postului de televiziune Eurosport International întrucât contractul nr. x/05.04.2013 nu poate sta la baza achitării unor servicii publicitare, acesta neavând un astfel de obiect" pentru următoarele considerente:

Pentru decontarea sumelor solicitate potrivit contractului nr. x/05.04.2013, ANT a luat în considerare Nota justificativă Audienţă Eurosport din 17.06.2013 a B. în care este calculat ratingul pentru postul de televiziune Eurosport International în baza datelor oferite de către organizatorul competiţiei, C..

Precizările instanţei de fond cu privire la nejustifîcarea decontării serviciilor de publicitate prin intermediul postului de televiziune Eurosport International sunt neîntemeiate, având în vedere pe de o parte faptul că raportul juridic dintre organizatorii competiţiei "World Series by C." şi postul de televiziune naşte drepturi şi obligaţii doar pentru aceste părţi iar pe de altă parte, contractului nr. x/05.04.2013 are ca obiect si promovarea brandului turistic România pe postul de televiziune mai sus amintit.

B. a prezentat (copie anexă) dovada deţinerii drepturilor de exclusivitate pentru publicitate cu prilejul Campionatul de automobilism în cazul pilotului D.. Această exclusivitate a fost oferită de către echipa E., cea în care a concurat pilotul D. şi în mod evident, includea şi exclusivitatea pentru apariţiile acestuia cu brandul de turism pe postul de televiziune Eurosport.

În aceste condiţii nu era necesar ca să existe un contract între instituţia noastră şi Eurosport pentru promovarea brandutui de turism, în plus precizăm că organizatorii campionatului de automobilism au trimis o scrisoare în care este arătată valoarea publicităţii pentru aceste curse auto, respectiv 900.000-1.000.000 euro, cu mult peste cea agreată şi stipulată în contractul cu B..

În realitate instanţa de fond în mod corect a reţinut faptul că echipa de audit a analizat raportul juridic în care parte a fost ANT, respectiv contractul de servicii nr. x/05.04.2013 încheiat cu B., având ca obiect "prestarea serviciilor de promovare a brandului de turism "România" prin intermediul vectorului de imagine pilotul D. în cadrul Campionatului Mondial de Automobilism "World Series by C." ediţia 2013", în valoare de 2.144.009 RON, fără TVA (echivalentul a 484.763 Euro), respectiv 2.658.571 RON, cu TVA.

Astfel, echipa de audit a reţinut conform ofertei financiare nr. x/03.04.2013 (prezentate de B.), faptul că prestatorul se obligă să presteze următoarele servicii:

"- promovare outdoor, în funcţie de numărul de spectatori prezenţi la fiecare etapă a Campionatului (136.340 Euro, fără TVA);

publicitate presa scrisă în 21 publicaţii (5.101 Euro, fără TVA); publicitate online în 24 site-uri (1.482 Euro, fără TVA) publicitate TV naţionale (55.100 Euro, fără TVA) publicitate F. respectiv pe G. (286.740 Euro, fără TVA) ".

Conform Procesului-verbal de recepţie nr. x/DMB/20.11.2013, comisia de recepţie a procedat la recepţia serviciilor de promovare outdoor pe durata a 3 etape dm cele 9 etape, ale Campionatului Mondial de Automobilism "World Series by C.", respectiv etapele: SPA Francorchamps/Belgia 1-2 iunie 2013, Moscova/Rusia22-23 iunie 2013 şi Spielberg/Austria 13-14 iulie 2013.

ANT, în baza facturii fiscale nr. x emisă de B. pe data de 18.11.2013, anterior datei de 20.11.2013 când a fost întocmit procesul-verbal de recepţie nr. S696/DMB/20.11.2013 şi a ordonanţării de plată nr. x/31.01.2014, cu OP nr. x şi nr. 36 din 18.02.2014, a decontat contravaloarea serviciilor prestate (în cele trei etape recepţionate) în sumă de 387.927,51 RON (echivalentul a 70.734,55 euro fără TVA, respectiv 87.710,84 euro cu TVA).

Din verificările efectuate privind derularea contractului nr. x/05.04.2013 încheiat cu B., în ceea ce priveşte publicitatea solicitată de ANT a fi făcută prin intermediul postului de televiziune Eurosport Internaţional, s-a constatat faptul că, ANT a angajat servicii de publicitate outdoor prin afişarea brandului turistic naţional pe: monopostul (automobilul) pilotului D., pe o suprafaţă de aproximativ 1,87 mp şi pe combinezonul de concurs al pilotului (pe piept şi picior, pe o suprafaţă de 0,12 mp, pe casca pilotului, pe o suprafaţă de aproximativ 0,008 mp, pe şapca pilotului, pe o suprafaţă de cea 0,008 mp). Pentm 2 etape (din cele 9 ale circuitului Mondial de Automobilism "World Series by C.", la care a participat pilotul D.), ANT a decontai contravaloarea serviciilor de publicitate outdoor, în sumă de 33.455,39 euro cu TVA (echivalentul a 147.966 Iei cu TVA, calculat la cursul de schimb de 4,4228 RON/euro).

Precizăm că prin cele reţinute în actul de control nu se contestă serviciile de publicitate outdoor prin afişarea brandului turistic naţional pe: monopostul (automobilul) pilotului D., şi pe combinezonul de concurs al pilotului, pentru care ANT a decontat suma de 33.455,39 euro cu TVA (echivalenml a 147.966 RON cu TVA, calculat la cursul de schimb de 4,4228 RON/euro). De reţinut este că, abaterile constatate vizau faptul că, au fost decontate în mod nejustificat, servicii de publicitate prin intermediul postului de televiziune "Eurosport lntemaţional în valoare de 54.255,46 curo cu TVA (echivalentul a 239.961 RON cu TVA, calculat la cursul de schimb de 4,4228 RON/euro), servicii justificate de B. prin faptul că, monopostul (automobilul) pilotului D., a fost filmat timp de 412 secunde (cea 7 minute) de postul de televiziune "Eurosport Internaţional", pe timpul participării la cele două etape ale circuitului Mondial de Automobilism "WorldSeries by C.", în condiţiile în care:

- cheltuielile decontate de ANT cu aceste servicii, prin intermediul postului de televiziune Eurosport Internaţional", nu se încadrează în categoriile de cheltuieli ce pot fi finanţate conform art. 7 din H.G. nr. 20/2012 privind aprobarea Programului multianual de marketing şi promovare turistică şi a Programului multianual de dezvoltare a destinaţiilor, formelor şi produselor turistice, potrivit cărora, fondurile bugetare repartizate anual activităţilor prevăzute la art. 2 lit. i) pentru promovarea prin intermediul posturilor de televiziune, radio şi on-line se pot utiliza pentru următoarele categorii de cheltuieli:

"costuri de coproducţie a emisiunilor de televiziune şi radio, cos/uri de difuzare a clipurilor TV, precum şi costuri de difuzare a spoturilor audio în cadrul emisiunilor ";

- recepţia acestor servicii nu s-a efectuat în funcţie de "rating-urile" (audienţele transmisiunilor) înregistrate de postul de televiziune, aşa cum s-a stabilit prin pct. 5.3 şi pct. 15.8 din contractul nr. x/05.04.2013, respectiv:

- pct. 5.3. "Preţul se va achita de către beneficiar prestatorului, pe baza facturii fiscale emise de prestator şi acceptată de beneficiar însoţită de următoarele documente:

Importul de monitorizare media întocmit de un terţ/terţi specializat, din care să rezulte audienţele transmisiunilor realizate pe platformele TV internaţionale - Eurosport Internaţional (...) ";

- pct. 15.8. "Recepţia serviciilor prestate, se efectuează pe baza (...) înregistrărilor video ale curselor aferente ti-ansmishmilor de pe televiziunea

Eurosport Internaţional (...) din care să rezulte numărul ele secunde/minute/puncte rat'mg (...)".

In Raportul de monitorizare întocmit de In Media, prezentat echipei de control, nu sunt consemnate punctele de rating înregistrate de postul de televiziune Eurosport Internaţional, în urma transmisiunilor sportive ale celor 2 etape din Campionatul Mondial de Automobilism "World Serîes by C.", la care a participat pilotul român.

3. În ceea ce priveşte Măsura 7.3 " angajarea cheltuielilor de promovare a brandului turistic naţional, prin intermediul unor tour operatori străini derulate în perioada 2013-2016".

1. Referitor contractul multianual de servicii nr. x încheiat cu H. recurenta consideră eronată aprecierea instanţei de fond conform căreia "plata acestore servicii a fost făcuta fără a se efectua verificări la faţa locului, fără a se stabili respectarea numărului de tiraj sau a numărului de difuzări si fără a se stabili dacă acestea corespund prevederilor contractuale" pentru următoarele motive:

Conform contractului x/26.11.2016 au fost respectate acţiunile privind recepţia serviciilor efectuate prin încheierea unui proces-verbal de recepţie, au fost identificate serviciile prestate, au fost verificate respectarea condiţiilor deprestare conform documentaţiei descriptive, au fost prezentate documente de către tipografia care a efectuat tiparul privind atât tiparul cataloagelor cât şi distribuţia acestora, au fost prezentate documente de către tipografia care a efectuat tiparul privind atât tiparul wobblerelor si a scrisorilor de însoţire, precum si specificaţiile tehnice.

Analizând susţinerile se apreciază că în mod corect însă s-a reţinut şi confirmat de către instanţa de fond faptul că în urma verificărilor efectuate, echipa de audit a constatat că entitatea a acceptat decontarea serviciilor în suma de 52.955 Euro, fără a avea la bază documente justificative care să probeze îndeplinirea obligaţiilor contractuale (documente din care să rezulte numărul de exemplare tipărite şi distribuite de firma care a efectuat expediţia către agenţiile revânzătoare), conform art. 9, pct. 9.6 din contractul multianual nr. x/26.11.2013, potrivit cărora "Recepţia serviciilor prestate se efectuează după fiecare tip de serviciu prestat, prin verificări prin sondaj la faţa locului şi pe bază de documente justificative, care să probeze îndeplinirea obligaţiilor contractuale ".

De asemenea, în baza facturii nr. x/0010/24.03.2014 reprezentând "conti-avaloare spot de 15 secunde cu imagini din România în agenţiile RTK", ANT a decontat suma de 7.140 Euro, cu TVA, fără a avea documente justificative care să dovedească numărul de 6.300 difuzări ale spotului TV propus de aceasta.

Deşi din "documentaţia descriptivă" a achiziţiei şi "oferta prestatorului", spotul TV de 15 secunde, trebuia difuzat în primul trimestru al anului 2014, în cele 210 agenţii RTK timp de o lună de zile, o dată pe zi, astfel încât să se ajungă Ia un număr de 6300 de difuzări, în cauză nu a făcut dovada numărului de difuzări ale spotului ANT.

Totodată, pentru neexecutarea obligaţiilor asumate prin contract de către H., respectiv pentru neexecutarea serviciilor constând în: newsletter şi pagina specială de web,jales guide România" ce trebuiau realizate în anul 2014; copertă spate catalog şi 2 pagini de reclamă ce trebuiau realizate în Catalogul DERTOUR Europa de Est 2015; campanie on-line, anexă material informativ, spot reclamă ce trebuiau realizate în anul 2015, ANT nu a calculat şi recuperat penalităţi de întârziere contractuale(conform art. 16.1 din contractul nr. x/26.11.2013), în sumă estimată de 4.123 euro (val. contract 137.445 eurox 3%).

Echipa de audit a constatat faptul că, deşi prestatorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract, ANT nu a acţionat conform clauzelor de la art. 16.1 din contractul nr. x/26.11.2013, potrivit cărora:

"în cazul în care, din vina exclusivă, Prestatorul nu execută obligaţiile asumate prin contract, atunci Beneficiarul are dreptul de a deduce din preţul contractului, şi Prestatorul are obligaţia de a plăti, ca penalităţi, o sumă echivalentă cu 3% din preţul contractului".

Aplicând 3% la valoarea contractului, rezulta penalităţi de întârziere în sumă estimată de 4.123 euro (val. contract 137.445 curo x 3%).

Recurentul - reclamant a susţinut că a fost transmisă o declaraţie pe proprie răspundere din care a rezultat numărul cataloagelor tipărite, precum şi distribuţia acestora către 9.700 de agenţii de turism din Germania însă nu a probat aceste argumente nu au fost însoţite cu documente care să le confirme deşi sarcina probei îi revenea.

4. Referitor (a contractul multianual de servicii nr. x/26.11.2013, încheiat cu I., instanţa de fond in mod eronat a reţinut că "acesta clauză de confidenţialitate invocată de reclamantă nu poate fi reţinuta în sensul dorit de reclamantă respectiv a exonerării acesteia de la efectuarea recepţieiserviciilor prestate în cadrul stabilirii măsurii in care au fost îndeplinite obligaţiile contractuale"

În realitate nici în cazul acestui contract multianual de servicii nr. x/26.11.2013 nu s-au respectat dispoziţiile contractuale.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 9, pct. 9.6 din contractul multianual nr. x/26.11.2013:

"Recepţia serviciilor prestate (...) se efectuează după fiecare tip de serviciu prestat, prin verificări prin sondaj la faţa locului şi pe bază de documente justificative, care să probeze îndeplinirea obligaţiilor contractuale ".

Astfel, plăţile au fost efectuate fără a avea la baza documente din care să rezulte efectuarea de verificări la faţa locului de către şeful reprezentanţei de promovare turistică Berlin sau de către alţi reprezentanţi mandataţi de ANT, respectiv verificări prin sondaj Ia agenţiile care au beneficiat de aceste broşuri şi flyere, pentru a verifica dacă exemplarele distribuite, care trebuiau să conţină paginile de publicitate cu brandul de turism românesc, sunt conforme cu mostrele primite de Autoritate.

Conform proceselor-verbale de recepţie, au fost recepţionate prin sondaj broşurile ce au făcut obiectul contractului, fără a fi detaliată realizarea distribuţiei acestora împreună cu revista "J.", revista,K.", Revista Medicilor din Germania" şi "Revista Medicilor din Elveţia", aşa cum este prevăzut în documentaţia descriptivă şi oferta tehnică (anexe la contract).

Din procesele-verbale de recepţie menţionate reiese faptul că şeful biroului de turism de la Berlin a recepţionat prin sondaj broşurile {Anexele) ce fac obiectul contractului însă, nu este detaliată realizarea distribuţiei acestora împreună cu revista L., revista K., revista Medicilor din Germania şi revista Medicilor din Elveţia, aşa cum este prevăzut în documentaţia descriptivă şi oferta tehnică (anexe la contract), respectiv:

"Revistele vor fi distribuite între lunile noiembrie 2013 şi februarie 2014, perioada decisivă în alegerea destinaţiei de vacanţă a turiştilor germani"; "Revistele vor fi distribuite între lunile noiembrie 2014 şi februarie 2015, perioada decisivă în alegerea destinaţiei de vacanţă a turiştilor germani". Echipei de control nu i-a fost prezentată revista, ci doar broşura pe care este menţionată denumirea revistei. în acest sens, nu s-a identificat momentul publicării acesteia şi contactul cu publicul ţintă conform cerinţelor din documentaţia descriptivă.

Mai mult decât atât, din broşurile formate din 4 pagini, tip A4, tipărite color, două dintre pagini ar fi trebuit puse integral !a dispoziţia ANT în vederea realizării de publicitate, însă pe una din cele 2 pagini ale acestor broşuri, conform mostrelor puse la dispoziţia echipei de control (Anexa nr. 40 la Raportul de control), există şi o inserţie cu oferta operatorului de turism pentru un circuit de 8 zile, în acest fel nefiind respectaţi termenii contractuali.

Totodată, nu este detaliată realizarea distribuţiei prin email a flyer-ului realizat de prestator, către cele 4.500 agenţii revânzăloare, servicii decontate în baza facturii fiscale nr. x/11.09.2014 şi a procesului-verbal de recepţie nr. x/25.02.2014.

Echipa de audit a constatat faptul că, deşi prestatorul nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract, respectiv nu a executat servicii constând în nerealizarca şi distribuţia între lunile noiembrie 2014 - februarie 2015, a unor flyere ce urmau a fi distribuite prin e-mail către 4.500. agenţii revânzătoare, ANT nu a calculat penalităţi de întârziere în sumă estimată de 2.695 euro (val. contract 89.845 curo x 3%), conform prevederilor art. 16.1 din contractul nr. x/26.11.2013.

5. Cu referire la pct. 7.5, respectiv Contribuţie multianual de servicii nr. x/26.11.2013 recurenta a arătat că între Autoritatea Naţională pentru Turism şi M. a intervenit la data de 26.11.2013, contractul de servicii nr. x, având ca obiect promovarea brandului de turism al României pe piaţa Germaniei prin tipărirea şi disribuirea unui catalog în 45000 de exemplare ce va fi dedicat in exclusivitate ofertei turistice româneşti şi a 4500 de flyere ce vor conţine o fotografie atractivă din România, logo România şi câteva cuvinte de atragere a potenţialilor turişti germani în România, producţia, tiparul şi distribuţia fiind realizate de M.,

Obiectivul campaniei a fost promovarea destinaţiei turistice a României la nivel internaţional pentru a creşte gradul de conştientizare asupra nivelului de competitivitate al României, superior altor destinaţii turistice din Europa prin derularea unor acţiuni de promovare a brandului turistic naţional pe piaţa Germaniei.

În cuprinsul procesului-verbal de recepţie s-a stipulat faptul că broşura (catalogul) a fost distribuit prin intermediul agenţiei la târgurile la care aceasta a participat, iar din documentele emise de tipografie rezultă atât tirajul cataloagelor cât şi data la care acestea au fost livrate agenţiei M.,

Coroborând acest document cu declaraţia pe proprie răspundere a Tour operatorului german M., declaraţia pe proprie răspundere a tipografiei N., completata de procesul-verbal de recepţie si declaraţia pe proprie răspundere a doamnei O., Şef Birou la Reprezentanţa de Promovare si Informare Turistică Berlin, contrar celorreţinute de instanţa de fond, reprezintă suficiente argumente pentru eligibilitatea cheltuielilor efectuate, ţinând cont de faptul că fost respectate prevederile art. 5 din contractul de finanţare, prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) şi c) din H.G. nr. 759/2007, precum şi cele prevăzute de art. 9.6 din contractul de servicii nr. x/26.11.2013.

M. este o agenţie specializata pe România, acesta având interes direct în producerea si distribuirea materialelor promotionale de promovare a brandului de turism al României pe piaţa Germaniei.

Din înscrisurile aflate la dosararul cauzei rezultă însă că ANT a acceptat decontarea serviciilor în sumă de 92.582 euro fără a avea la bază documente justificative care sa probeze îndeplinirea obligaţiilor contractuale (documente din care să rezulte numărul de exemplare tipărite şi distribuite de firma care a efectuat expediţia către agenţiile revânzătoare).

Conform dispoziţiilor art. 4 şi art. 9, pct. 9.6 din contractul multianual nr. x/26.11.2013, potrivit cărora: "Distribuţia va fi realizată de M. prin intermediul agenţiei sale, prin participarea la târguri de specialitate şi prin intermediul transmiterii catalogului către clienţii din baza de date a agenţiei"; Recepţia serviciilor prestate se efectuează după fiecare tip de serviciu prestat, prin verificări prîn sondaj la fata locului şi pe bază de documente justificative ".

Conform dispoziţiilor arr. 4 şi art. 9, pet. 9.6 din contractul multianual nr. x/26.11.2013:

- art. 4 "Distribuţia va fi realizată de M. prin intermediul agenţiei sale, prin participarea la târguri de specialitate şi prin intermediul transmiterii catalogidui către clienţii din baza de date a agenţiei";

- art. 9 "9.6 Recepţia serviciilor prestate se efectuează după fiecare tip de serviciu prestat, de către şeful reprezentanţei de promovare turistică Berlin sau de către alţi reprezentant/reprezentanţi mandatat/mandataţi de Beneficiar, prin verificări prin sondaj Ia faţa locuiţii şi pe bază de documente justificative, care să probeze îndeplinirea obligaţiilor contractuale, precum, dar Jară a ne limita la acestea: documente emise de editor din care să rezulte cifre/e de difuzare/rezultatul audîtuiui de tiraje ale cataloagelor/celorlalte materiale tipărite; documente emise de firma care efectuează expediţia; declaraţie pe propria răspundere din partea Prestatorului din care să rezulte numărul de exemplare tipărite/distribuite ".

Astfel, în lipsa documentelor din care să rezulte efectuarea de verificări la faţa locului de către şeful reprezentanţei de promovare turistică Berlin sau de către alţi reprezentanţi mandataţi de ANT, respectiv verificări prin sondaj ia agenţiile care au beneficiat de aceste cataloage şi flyere şi la târgurile de turism la care firma M. a participat, pentru a verifica dacă exemplarele distribuite, care trebuiau să conţină paginile de publicitate cu brandul de turism românesc, sunt conforme cu mostrele primite de Autoritate, ANT a decontat suma de 92.582 euro, în baza facturilor: nr. x/27.02.2014, în valoare de 45.220 euro (contravaloare inserţii publicitate catalog 2014), nr. 121/27.02.2014, în valoare de 1.071 euro (contravaloare flyere), nr. 120/20.12.2014, în valoare de 45.220 euro (contravaloare inserţii publicitate catalog 2015), nr. 0031/20.03.2015 în valoare de 1.071 euro (contravaloare flyere).

În concluzie, în raport de motivele invocate hotărârea instanţei de fond apare ca temeinică şi legală .

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate în recurs

Cum în raport de motivele invocate recursul nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. urmează a-l respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului împotriva sentinţei civile nr. 2538 din 31 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 martie 2021.